Posts tagged “desen

Te caut în singurătate

Eşti departe, iubito, eşti mult prea departe,
Te caut de veacuri, în singurătate,
Nu am somn nici ziua, nu am somn nici noaptea,
Sperând să găsesc mângâierea, şoapta.

Dimineaţa stau, privesc răsăritul,
Iar spre seară, singur absorb asfinţitul
Şi mă-ntreb mereu trist şi resemnat,
Ce caut de ani, în valul înspumat?

Sunt mereu pe ţărm, privesc către mare,
Caut cu privirea, ceva ce nu doare,
Te caut pe tine şi nu-mi pierd speranţa,
De a te găsi noaptea , poate dimineaţa.

Revin adesea la ţărm cu sufletul cast,
Mă uit către cer puţin întristat
Şi îmi spun că poate într-o zi voi fi,
Cel mai fericit din câţi or trăi.

Sper, deşi speranţa pentru mine-i gri,
Nu e verde sigur şi nicicând n-oi şti,
Dacă ”eu şi tu” ne vom întâlni,
La ţărm dimineaţa pentru a ne iubi.

Îmi doresc din suflet să te întâlnesc,
Pentru ca apusul să nu-l mai găsesc,
Singur în nelinişti ce mă ameţesc,
Căutând iubirea în ritm nebunesc.

Dacă aş dormi, poate aş visa,
Cum va fi de azi toată viaţa mea,
Dacă-ai să apari dintr-un răsărit,
Pentru a deveni un vis împlinit.

Am să-ncerc iubito, să ţin ochii-nchişi,
Întins pe un ţărm sau mergând târâş,
Prin clepsidra-ntinsă pe plaja generoasă,
Ce te desenează nespus de frumoasă.

Ochii ţi-i pictează cu spuma din mare,
Buzele din valuri mari şi-nşelătoare,
Trupul de sirenă mintea-mi invadează,
Prospeţime, inocenţă, frumuseţe, viaţă.

Acest vis sublim sper să se-mplinească,
Mire eu voi fi, tu, a mea mireasă,
Corali şi meduze veşmânt alb şi-au pus,
Martori ne vor fi, naşi, prieteni îs.


Singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezenţa altora, în faţa cărora suntem siliţi bravăm, stăpâniţi de o dorinţă obscură de a stârni în ei îndoiala, deşi ştim bine că asta nu ne foloseşte la nimic

(Marin Preda)


Îmbrăţişare

UPDATE – PENTRU PAUL GABOR ŞI SPOR LA NUMĂRAT ŞI VOPSIT ….

ŞI VARIANTA ORIGINALĂ

Acum, la ceas de seară, îţi dau o-mbrăţişare,
Dar nu e una simplă, ci înfiorătoare,
O mână ţi-am atins la început
Şi-un tremur a cuprins întregul trup.
Apoi, ca să fii sigur c-am primit,
O nouă-mbrăţişare ai trimis
Şi mă întrebi cum e, dacă am simţit
Fiorul, ce pe loc ne-a ameţit
Pe amândoi, fiindcă iubim la fel,
Cu sufletul, cu gândul într-un trup rebel,
Ţi-am spus apoi, că te sărut şi-ţi mulţumesc,
Pentru fiorul ce cu greu îl stăpânesc.
Îmi spui acum “sărutu-i pârjolit de arşiţă, iubito!”
În noaptea ce cu grijă şi dor ţi-am pregătit-o,
Vreau cea mai ascunsă fibră să vibreze,
La un sărut , pe drumul ce va dori să-l deseneze…
E drumul ce începe de la gleznă,
Încet , dar sigur , continuat în beznă,
Ating o palmă, o mângâi cu-n sărut,
Apoi, mă-ndrept către ceva tăcut.
E sufletul, chiar el, cheia iubirii noastre,
Ce poate să reziste la orişice dezastre,
Dezastre provocate de atingeri şi sărut,
Dezastre pătimaşe scrise cu frison, pe aşternut…

Nu pe ape moarte vreau să visez pământul, ci pe stânci zdrobite de îmbrăţişări de spume.

Emil Cioran


Poveste de iubire

Încercăm să fugim de ceva ne-nţeles,
Mă-ntreb ne-ncetat , de ce tu ai ales,
Un drum greu de parcurs, sinuos,
Cu liane capcană, de sus până jos.

Dar îmi spui că-i un drum efemer,
Un drum cu poteci pline de mister,
Meditezi cât s-ajungă din zi până-n noapte,
Pentru viaţa pe fugă, inundată de fapte.

Desenezi cu iubire un cântec ceresc,
Lacrimi sângerânde pe obraz se ivesc,
Mi le ştergi, sufletul tandru-l  săruţi
Şi-mi zâmbeşti , nu te-ncrunţi.

Astăzi, pui vieţii mele un sens,
Din priviri îmi tot dai de-nţeles,
Eu mă uit inocent şi cu mare uimire,
Către sufletul plin de atâta iubire.

O iubire curată , ce-mi spune
Repetat, cu tot dragul, pe nume,
Şi mă-mbată de vrajă , de dor,
De nelinişti , de-un tainic fior.

Fior ce nu ştie acum ce să facă,
Decât să aştepte precum sabia-n teacă,
O sabie ce taie atunci când se-nalţă,
O venă, un suflet, o inimă-n viaţă.

O taie cu dragostea ce străluceşte,
In ochii iubitei de-atâta poveste,
Poveste de-amor ce o ţes astă seară,
Ce-mi cântă absurd iubirea şi te-nfioară.

Poveşti de iubire cu aprig mister,
Poveşti de iubire ce astăzi se cer,
Poveşti de iubire paralizate de timp,
Poveşti de iubire ce nicicând nu se sting.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără eziţi, pentru , dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu iţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho