Posts tagged “dimineata

Remember – Încătuşaţi de erotism

Iubirea care se naşte pe neaşteptate este cel mai greu de lecuit.

Jean de la Bruyere


Pact cu noaptea

Tu eşti prietenul meu de zi şi de noapte, la durere şi la fericire. Tu eşti apa răcoritoare în pustiul vieţii mele.

Rabindranath Tagore

 


PA – 82 de cuvinte

Călin Hera – ne-a propus de la bun început PA-urile, proză arhiscurtă prin care trebuie să transmiţi ceea ce ai de spus în doar 82 de cuvinte.

Eu m-am contaminat de la Cristian Lisandru, omul pe care-l iubesc şi respect.

O secundă…

 

O văzuse lângă vitrina magazinului de bijuterii. Era acolo, strălucea, iar el o privi cu nesaţ, preţ de câteva secunde…
De atunci se ducea zilnic să o întâlnească, privea vitrina ore în şir sperând că o să apară.
Singura lui hrană tolerată era această aşteptare ce-i mistuia trupul.
A reapărut, după o săptămână, iar el era cel mai fericit om de pe pământ.
Traversa strada, se îndrepta către el, însă, în faţa lui, o aştepta altul de o săptămână şi… o secundă…

Bătaia…

 

A venit de la slujbă dornic să îşi verse adrenalina. Nu era o persoană violentă,  însă astăzi avea chef să ia pe cineva la palme şi dorea să aibă bineînţeles… audienţă. A ales-o pe EA, ca de fiecare dată. Ca să aibă audienţă a scos-o în faţa blocului.
Şi a început să o lovească fără milă…
O palmă, două, tot mai multe palme…
De la atâtea palme arăta mai bine, nici lui nu-i venea să creadă cât de frumoasă devenise mocheta, după atâta bătaie.

 


Pasiuni cu… frişcă…

 

O sorbea zilnic din priviri şi nu uita niciodată să-i spună :”Bună dimineaţa, misterioaso!”
Astăzi, ca niciodată, nu dorea decât să o atingă şi să scrie cu frişcă pe ea pentru a-i descoperi tainele.
Mătăsoasă, cu parfumul inconfundabil, îl îmbia, îl ademenea, îl înnebunea…
O simţea…era fierbinte, ca de fiecare dată îi plăcea s-o savureze, îi dădea senzaţii ce-i tulburau gândurile.
Conservator din fire, astăzi s-a lăsat abandonat în vâltoarea pasiunii, nici nu-şi dăduse seama când rămăsese în ceaşcă… doar zaţul…


Ploaie de vară

Eu nu mai am nevoie nici de hrană, nici de lapte. Vânturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Nu mă tem de nimic. Eu am un suflet supus şi liber. De ani şi ani de zile îl exersez şi-l învăţ să se joace cu mine. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!

Buddha

Pocneşte, trăsneşte,
suflet răcoreşte,
o ploaie de vară,
aromă de seară,
aşteptăm curcubeu,
să croiască mereu
rochii de spumă,
din ploaia nebună.


Odihna mi-e grea,
nu-i viaţă în ea,
pieri dimineaţă
pe-un câmp cu verdeaţă,
culege-o cu drag,
adu-mi-o în prag,
ia-mă de mână,
pe ploi şi furtună,
mângâie-mi faţa,
la cinci dimineaţa,
o mână cu munte
aşază-mi pe frunte,
să-mi treacă durerea
şi-n zâmbet tăcerea.



Dragostea, doar dragostea

Luna , eu şi doar o stea ce liniştea îmi înstela
Şi-n colţ cu vrajă ea purta dragostea, doar dragostea.
Zâmbea pe cerul parfumat un colier carmeolat,
De fericire scânteia dragostea, doar dragostea.

Perdea un nor a tras căzând ca să adulmece un gând,
Un gând ce cu inspir cânta dragostea, doar dragostea.
Un astru doarme liniştit cu-a lui prinţesă de fistic,
Şi dintr-o coajă răsuna dragostea, doar dragostea.

Mă uit atent şi spun uimit,un munte-aici a poposit,
Era doar norul ce păzea dragostea, doar dragostea.
Stârnit de curiozitate stau într-un ochi de simplitate,
Ce printr-o lacrimă scurgea dragostea, doar dragostea.

Când ridic ochiul , ce să vezi, e dimineaţă printre vieţi,
Iar glasul tău îmi mângâia dragostea, doar dragostea.
Trimiţi un zâmbet către mine şi gânduri pline de iubire,
De vină este numai ea, dragostea, doar dragostea.

În dragoste nicio certitudine nu e definitivă… Lucrul acela elementar – sentimentul că eşti iubit – trebuie necontenit verificat, căci o singură îndoială, o singură greşeală surpă totul în nebunie şi extaz.

Mircea Eliade


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)

UPDATEAPEL UMANITAR– vă rog să accesaţi, citiţi, chibzuiţi şi acţionaţi. Un copil mic se luptă cu o tumoare oribilă. Să-l ajutăm.

Alex  o asculta, îi sorbea cuvintele atunci când povestea despre Paul, despre clipele pline de viață pe care aceștia le prindeau în buchetul fericirii.
Totul era pregătit în cel mai mic amănunt, trebuia să fie cea mai frumoasă, era prima întâlnire cu părinții celui pe care îl iubea nebunește, pentru care ar fi făcut orice numai să-l știe împlinit.
A venit ora cea mare, ora mult așteptată, orologiul vestea momentul doritei întâlniri.
Mara aștepta. Secundele îi torturau ființa, se uita la ceas clipă de clipă. Trecuse și sfertul academic. Paul nu apărea. În cele din urmă Mara luă telefonul și apelă numărul celui fără de care viața ei nu avea sens, așa simțea. Fără Paul totul încremenea, nimic nu evolua, nu mai avea viață. L-a sunat insistent, dar fără a primi semnalul pe care îl aștepta. Nu înțelegea. Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată fericirea, neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului.
Dimineață, soarele îi mângâia gândurile fixate-n neliniștea serii ce tocmai se scursese. A deschis ochii în care marea își învolburase talazurile înalte de mii de metri, așa păreau în această dimineață când ceasul suna insistent și anunța începutul unei zile în care speranța se ascundea în spatele gândurilor ce-și căutau insistent locul în cufărul tihnei.
Era duminică. Aștepta întotdeauna această zi a săptămânii cu aceeași bucurie ce-i înflorea în priviri.
Această zi de duminică era diferită, nu mai avea strălucirea celorlalte, de data aceasta emoțiile așteptării îi făceau inima cenușie. Nicio veste de la Paul.
Era 18 iulie. Își aminti brusc că această zi era subliniată în calendarul lui. Era ziua când el părăsea micuțul oraș de provincie pentru o bursă în Anglia. Zadarnice toate încercările de a-l contacta.
S-a ridicat din pat amețită de toată nebunia gândurilor ce o stăpâneau. Pentru prima dată refuza o discuție cu fratele său, Alex, cel puțin pentru moment. Acesta îi respectă tăcerea…

Frazeleoricât de frumoase și pline de înțeles ar fi ele – au efect numai asupra celor nepăsători și nu totdeauna îi pot mulțumi pe cei fericiți ori nenorociți; iată de ce forma cea mai desăvârșită pe care o imbracă de cele mai multe ori fericirea ori nenorocirea este tăcerea.

Anton Pavlovici Cehov


(Va urma)


Roua fericirii

Am găsit dimineaţă pe braţul fericirii un bob de rouă,
Rătăcit şi speriat îmi mângâia buzele însetate de febra iubirii.
Am ridicat privirea către tine
Şi am aşternut văl pentru a te arde dorinţa.
Mi-ai poleit privirea cu verdele ochilor tăi
Ce îmi cereau să te hrănesc cu un zâmbet,
Un zâmbet ce-a sădit boabe de rouă în universul inimii.
Sufletul mi-a fost îngenunchiat şi a rostit,
Sporeşte-mi dorinţa, luând din ea, secundă cu secundă,
Sădeşte-o în misterul omenirii, doar de noi ştiut
Pentru ca ea să fie veşnic a noastră.
Nu lăsa privirile curioşilor să o găsească, nici să o atingă,
Fiindcă atunci toate dorinţele vor deveni prizoniere,
Se vor închide în seiful Carului de Foc,
Ce le va pârjoli fără milă, făcându-le fâşii de suflet sfârtecat,
Iar eu voi pleca fiindcă te iubesc cum n-am mai iubit niciodată
Şi mi-e teamă ca dorinţa mea să nu pună stăpânire pe gândurile tale.
Ai luat bobul de rouă în palme,
Iar palmele l-au transformat în dragoste,
O dragoste ce a turnat dorinţă în drumul către inima mea.


Saltimbancul

Sunt un saltimbanc excentric, amuzant,

Surâsul vi-l aduc instantaneu pe faţă,

Mâhnirea –mi invadează chipul în mod stresant,

Iar privitorii nu cunosc ce e la mine-n viaţă.

Lumina din priviri stârneşte admiraţii,

Iar masca străluceşte tainuind tristul chip,

Sunt ostenit şi nu vreau să fac declaraţii,

Toţi mă tratează astăzi ca pe-un stereotip.

Mă hazardez în tumbe prea des pe scena vieţii,

Orice obstacol vine sar peste el cântând,

Gust clipele frumoase sub roua dimineţii,

Iar noaptea dorm visând la ele surâzând.

Sunt plin de prochimene de care voi nu ştiţi,

Chiar dacă râd pe scenă din zi şi până-n noapte,

Durerea mea din suflet nu vreau să o trăiţi,

Sunt doar un saltimbanc ce creionează fapte.

Sunt saltimbancul singur ce nu are poveste,

De mă iubiţi voi spune asta în gura mare,

Iubirea de-o găsiţi , vă rog să-mi daţi de veste,

O tot aştept de mii de ani cu multă nerăbdare.

Am plâns constant în spate, nicicând aici pe scenă,

Şi am ascuns tristeţi, dureri, ca voi să nu simţiţi,

viaţa mea întreagă este doar o dilemă,

Pe care nimeni, nici voi n-o intuiţi.

Vreau să primesc cu drag o dulce mângâiere,

Vreau să iubesc şi să ofer iubire,

Vreau ca aceasta doar să fie adiere,

În suflet să-mi aducă bucăţi de fericire.