Uncategorized

Dincolo de limite

alergăm necontenit
printre piedici naturale ne croim destin
prins în scîrţâit de şarniere unse cu trăiri
presărate cu răsfăţ peste suflete pasive
ce devin din inerţie o şaradă divizată
de priviri iscoditoare încremenite în clipe
adunate fir cu fir în mănunchi de timp
alergăm neobosit
către orizont germinat din dorinţă şi tentaţii
ce ne ispitesc până la tortură
strângem destinul în clepsidră de vânt
adus de adierea cristalină a independenţei
pe care o trăim dincolo de limite

Îmi simt mai ales limitele. Şi e firesc să fie aşa, pentru că nu rămân niciodată, sau aproape niciodată, în mijlocul coliviei; fiinţa mea năvăleşte înspre gratii.

Andre Gide