Pact cu noaptea
Tu eşti prietenul meu de zi şi de noapte, la durere şi la fericire. Tu eşti apa răcoritoare în pustiul vieţii mele.
Rabindranath Tagore
Se-ntâmplă doar atunci când racul iubeşte capricornul
În tine-am să mă-ntorc atunci când va fi timpul libovit,
Am să-ţi răpesc iubirea din gânduri, chinuri şi din trup
Şi- am să o exilez în mine ca să îmi fie stâlpul potrivit,
Ce îmi susţine toată viaţa nealterată-n feciorelnic chiup.
În tine-am să mă culc, aşa cum fac de o eternitate,
Voi insista să-ţi vindec aspru bezna de cazne şi regrete,
Ne vom iubi bolnav şi calm până vom dobândi imunitate,
Vom inscripţiona convulsii cu sânge-albastru pe perete.
În tine-am să m-ascund fără cerinţa de a mai ieşi,
Mă voi acoperi cu patima ce curge din nervul inimii,
Dorinţele letale din noapte până-n zori ne-or copleşi
Şi ne vor dărui fiori şi doar senzaţii unice drept premii.
În tine-am să păşesc domol şi sigur ca pe un templu,
Cu paşii mei voi arhiva iubirea persecutată de păcat,
Pe tălpi a-nmugurit doar fericirea adusă din periplu,
Iar sufletul cu doruri multe şi încredere tu l-ai placat.
În tine am să consult esteticul din viaţă expediat în vers,
Comprese din silabele iubirii am să-ţi încing pe buze,
Ne vor parcurge curioşii prin ziare ca pe un fapt divers,
Iar noi vom scrie invizibil tot ce-a fost fără a cere scuze.
În tine-am dansat primul şi cel mai incitant tango şi vals,
Cu tine primii paşi i-am învăţat din zbor şi am plutit pe nori,
Cu tine totul este absolut real, nimic din ce trăim nu-i fals,
Noi ne jucăm fatidic rolul, suntem proprii regizori şi actori.
În tine-am să concep nobila viaţă cu toată măreţia dânsei,
Vom lua-o de la minus către un infinit lipsit de nedreptăţi,
Vom fi disciplinaţi ca doi elevi chemaţi la sfat, în faţa clasei,
Vom da răspunsuri cu un surâs tendenţios, pe sub mustăţi.
Iubire amanetată
ne este atins permanent
sufletul de cuvinte ce i-au dat greutate
precum pietrele de moară
sensibilitatea i-a fost încreţită de palavre
se simte pustiit şi mutilat
de absenţa iubirii ce înflorea cândva
în floarea de cireş a adolescenţei
pe banca timpului din parcul vieţii
este la mare căutare perfecţiunea trupului
plasat la fiecare colţ al destinului
ironizând sentimentele feciorelnice
amanetez iubirea pentru veşnicia sufletului
celor ce încă mai cred că verbul a iubi
nu a fost inventat de maniaci
ci doar de cei care ştiu să iubească adânc
atunci când numără stelele
Adevarata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aştepti nimic în schimb.
Miresme de iubire
adie alb feciorelnic de viaţă prin trup
roua-cerului încrustează graţios
pietre şlefuite pe inelul sufletului
metamorfozând rănile în ani lumină
regăsind clipele de tandreţe
tăinuite în cufăr de secol
alături de amăgirile presate
în ierbarul timpului scurs
dar invincibil la întrevederea
cu durerile prinse-n ac de gând
ce dezrădăcinează fiorii prezentului
înmiresmat de prezenţa ta
într-o iubire prognozată de astrologi
suprapunând hărţile vieţii noastre
pe acelaşi cerc zodiacal
populându-l cu planete de dor
care definesc naşterea sentimentelor
printr-un calcul exact pe harta Davison
locul unde NOI ne-am reinventat
înmiresmaţi de esenţele iubirii
„Iubesc marea ca pe sufletul meu. Adesea chiar cred că marea este cu adevărat sufletul meu: plante ascunse cresc în ea şi urcă la suprafaţă doar în clipa înfloririi, apoi veştejindu-se, se scufundă iar; la fel, din adîncurile inimii mele se ridică minunate mănunchiuri de imagini, şi ele înmiresmează, şi ele strălucesc, şi ele iar dispar.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.