Posts tagged “femeie

Citatul săptămânii – „Nu te îndrăgosti de o femeie care citește”

„Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie…
Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.
Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși.
Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase ), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică.
Nu te îndrăgosti de o femeie pasionată de dreptate, rebelă și care simte o imensă oroare față de nedreptate.
De una căreia să-i placă fotbalul și baseball-ul și căreia să nu-i placă, deloc, să se uite la televizor.
Nici de o femeie care e frumoasă, oricum i-ar fi chipul și corpul.
Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, jucăușă și lucidă și ireverențioasă. Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie.
Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci NICIODATĂ…”

___________________________________

Martha Rivera-Garrido


Femeile, visul cel mai frumos al tuturor bărbaţilor

   Negarea devine nonsens, mai ales într-o astfel de zi. Atunci când simt că sunt iubite,  femeile devin explozive, se transformă într-un izvor nesecat de pasiune şi dorinţă. 

 Imprevizibile, originale, rafinate, înflăcărate, entuziaste, vorbăreţe sau tăcute, generoase, dezinhibate, senzuale, provocatoare, inteligente, pline de idei, pregătite să inventeze orice, oricând, femeile reprezintă visul cel mai frumos al tuturor bărbaţilor.

  Luna martie este luna lor. Este acel moment din an când sunt pregătite să înflorească în preajma bărbatului şi nu uită să-i amintească, discret, că s-au născut pentru a fi iubite şi respectate. 

 Dacă vom transforma femeile în primăvară şi primăvara în femei, întreaga lume a bărbaţilor va asista la un spectacol fulminant de culoare, candoare, şarm, senzualitate şi mister.

Geanina Lisandru

8MARTIE


Cântec femeiesc

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Adrian Păunescu – (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943Copăceni, plasa Bălți, județul BălțiBasarabia, astăzi Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010București)

Paunescu_Adrian_AC03_04e8c7de7a

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
                                    Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

http://www.libertatea.ro – sursa foto


Romanţă pentru monsieur

Femeile creează prin iubire, bărbaţii creează prin imaginaţie.

Rabindranath Tagore


Hazardul a hotărât

Iată-ne în liftul vieţii, ataşat la vitrina Universului, urcând etaj cu etaj, către eternitate. Între etaje, cu un impuls nebunesc, privirea ta îmi pune diagnosticul cu o acurateţe demnă de un arhitect al universului. Fără să mă întrebi, faci incizie pe sufletul meu . Mâna ta, de modelator al întregului meu univers, nu dă greş. Cu o singură mişcare pătrunzi şi scoţi cioburile ce mi-au asfaltat sufletul, turnând culoare de rubin ce transformă totul în mine.

Orice gest al meu este inutil, ai presărat pe chimia sufletelor noastre stele de diamant din dorinţa de a-ţi îndeplini visul malignizat, transformându-mă cu o măiestrie de invidiat în femeia visurilor transparente. Acum poţi vedea inima ce tresare la fiecare privire a ta, masca nu-şi mai are rostul, aortele pulsează sclipiri de viaţă şi cu puterea gândului mă transformi în femeia prin care poţi vedea viaţa ce respiră prin toate cristalele aşezate cu grijă de tine în matca sufletului meu.

Cu mâna dreaptă  îmi aşezi buclele într-un colţ al vitrinei  dezvăluind locul ce-i dă sufletului vibraţii şi trezeşte în tine dorinţe nebănuite, iar cerceii de safir se topesc la atingerea buzelor tale, lăsându-le cale liberă către interiorul sufletului meu. Mâna îşi urmează cursul, cu grijă desenat de zâmbetul chipului meu, către bulgării de nea, aprinzând flacăra divină în prezenţa degetelor aspre precum coralii de la atâtea incizii sculptate. Visai de secole la această transparenţă, visai neîncetat la aisbergul în care doreai să te scufunzi fericit pentru totdeauna ignorând barca ce striga din toate încheieturile S.O.S.

Atingerea aisbergului declanşeză transformări uimitoare în privirea mea, pe al cărui culoar transparent se preling smaralde, care se transformă în perle ce se revarsă, rând pe rând, pe podeau liftului, declanşând sunete ce vibrează la unison cu sufletele noastre. Mă priveşti adânc şi…

Uşa liftului se deschide brusc, iar ochii din faţa uşii pătrund dincolo de fiinţa mea transformată de măiestria gândurilor tale. Nu înţeleg mirarea celor din jur , dar radiez de fericire şi prospeţime prin transparenţa ce tu mi-ai dăruit-o.

Geanina Lisandru



Escaladarea solo integral

mi-am asumat doza de risc
de a străbate traseul ființei tale
am pus în rucsacul sufletului
încrederea speranța
echipamentul confecționat
din pielea trupului meu
și am pornit la drum pe itinerarii
greu accesibile pentru femeia
dornică să combine deseori
viața de stâncă zăpadă sau gheață

am meditat îndelung la dificultățile
impuse de accesul la inima ta
găsirea cifrului acesteia
trăinicia clipelor de iubire
și adrenalina provocată de
escaladarea solo integral

m-am prins cu forța alpinistului
de pereții sufletului tău

joc cel mai incitant rol

pe scena verticală de balet

a trupului care-mi modelează

și controlează echilibrul

fie că este ploaie zăpadă ori soare

în interiorul existenței sale


Trup de femeie

Fericirea o face pe femeie frumoasă şi dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.

Charles Baudelaire

Am ridicat între noi zid fraged de flori,
Atingerea albă şi pură a florii naşte fiori,
Din ploaie de flori, iubire şi dulce mireasmă
Ridic alt zid metaforic clădind astfel o casă.

E casa iubirii şi casa dorinţelor ascunse,
O casă în care visele sunt oricând atinse,
Din floare de colţ construiesc cină divină,
Prin ochiul casei lampa trimite flori de lumină.

Pe patul de flori construit din roşu de roză
Pun pernă de tei şi aşternuturi de tuberoză,
Să-nvelesc al tău trup gingaş de albăstrea,
Să respiri prin toţi porii doar dragostea mea.

Te ating, te sărut, te cuprind, te doresc, te iubesc,
Sub tavanul de maci sentimente adânci înfloresc,
Modelez flori de rouă pe spate fierbinte şi pur,
Cu buza însetată şi arsă sărutul prinde contur.

Freamăt de spin răsună prin glasul tău diafan,
Frenetic plimb mâna pe trupul întins pe divan,
Iubirea o beau cu nesaţ din floare de orhidee,
Licoarea m-aruncă-n extaz prin trup de femeie.


Curcubeu

roşu din iubire şi patimi
clocoteşte în vene de gând

oranj din parfum de portocală
impregnat în trup de femeie

galben virgin din petala de floare
încrustat graţios pe inelul vieţii

verde din ierbarul timpului scurs
presărat peste harta speranţei

albastru din sferă de cer azurat
învincibil în lupta cu neputinţa

indigo din planete de dor
suprapus peste zodii nescrise

violet din clipe de tandreţe
tăinuite în cufăr de secol

curcubeul din ploi aromate
scrie legenda iubirii din mine


TE IUBESC PENTRU CĂ EŞTI de Cristian Lisandru

Dacă e vineri – e poezie pe pâineCristian Lisandru

Mă întrebi de ce te iubesc…
Şi îţi răspund cu strălucire de dor în privire:
Pentru că eşti.
Cum eşti?
Aşa cum îmi imaginam că poate fi o femeie…
Dornică de dragoste, de mine, de viaţă.
Te iubesc pentru că iubeşti cu patimă deplină,
Abandonată pasiunii cu frenezie de Evă
Care trăieşte sublimul abandon erotic scufundându-se în păcat
Fără vestă de salvare…
Te iubesc pentru că ai descifrat în hieroglifele din mine
Acel mesaj ascuns privirilor
Care transmite că sunt un bărbat de o simplitate debordantă,
Râzând trist precum un clovn ameninţat cu şomajul
Din cauza greşelilor repetate…
Te iubesc pentru că atingi viaţa cu degetul arătător
Şi o pui pe vârful limbii, picătură cu picătură,
Lăsând să treacă pe lângă tine îndoieli
Şi temeri şi conflicte…
Mă întrebi de ce te iubesc…
Pentru că eşti.
Pentru că ai venit.
Pentru că rămâi alături de mine
În adâncimile unui suflet care înmugureşte
Doar datorită ţie…

Da, sunt recunoscator exist și disperat va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nue firesc la varsta mea? doare tot ce iubesc acum, pentru presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

Octavian Paler


Spune-mi ce vezi…

UPDATE –  ORA 11 00 – ACUM, LA RADIO SILVER, GEANINA SI CRISTIAN


UPDATE RADIOFONIC RADIO SILVER – duminică, 18 aprilie 2010, orele 20.00 – DESCOPERIŢI IUBIREA alături de Geanina şi Cristian Lisandru! O emisiune realizată de doi romantici incurabili şi adresată… romanticilor…  Puteţi trimite dedicaţii şi mesaje pe adresa geaninalisandru@yahoo.com (id messenger geaninalisandru).

E multă linişte în suflet…

Uite, îl deschid pentru tine,

Spune-mi ce vezi…

Văd marea care îmi spune ,

Că sufletul tău are imensitatea ei..

Văd soarele, ce străluceşte în interiorul lui,

Ating , iar mâna simte căldura sufletului ,

Ce mi-o oferi cu generozitate.

Văd orizontul pe care-l ating cu degetul arătător

Şi-l pompez în vene ,

Pentru a-ţi transforma sângele,

În albastru de prinţesă.

Văd câmpia pe care ţi-o picur în ochi,

Transformându-i în fascinante smaralde,

De un verde intens şi strălucitor,

Pe care ar fi invidioşi

Şi cei mai celebri pictori ai Universului..

Văd macii din lanul de grâu

Şi fac un transplant de roşu,

Pentru ca inima mea ,

Să fie veşnic îndrăgostită de tine,

Iar lanul de grâu ţi-l aşez pe frunte,

Pentru a te transforma,

În cea mai diafană Cosânzeană..

Văd dealul pe care-l urc ,

Pentru a extrage din boabele strugurilor,

Sentimentul intens de alcoolemie al fericirii.

Văd muntele ce mă îndeamnă să urc,

Pentru a culege ,

Cea mai preţioasă floare a sufletului,

IUBIREA.

Văd toate acestea, pentru că zilnic

Te descopăr aceeaşi,

Şi totuşi… alta…

Rămânând permanent însetat

De explorarea sufletului tău,

Care m-a fascinat,

Dar nu se lasă dezvăluit în totalitate,

Dând iubirii misterul primei nopţi

În care te-am descoperit,

Minune de femeie!

Acolo unde străluceşte privirea, e de prisos diamantul.

Victor Hugo


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(V)

– O singură femeie? Asta nu te poate face decât fericită. Majoritatea femeilor îşi doresc să fie iubirea unică a unui bărbat. Iar tu eşti norocoasă
– Mara, nu eu sunt marea şi unica iubire a soţului meu. Am ştiut acest lucru de când ne-am căsătorit. Eu îl iubesc nebuneşte, aş face orice pentru el. Este bun cu mine, mă respectă, dar nu mă iubeşte .  În sfârşit, mă iubeşte în felul lui.
– Cum v-aţi cunoscut?
– Părinţii noştri erau parteneri de afaceri şi au considerat că această căsătorie va aduce multe beneficii. L-am întâlnit prima dată la o petrecere. Mi-a plăcut din prima clipă. Era abătut. A băut mult în seara aceea. Discuţia noastră s-a terminat în dormitorul lui. Eram nespus de fericită. El a fost primul bărbat din viaţa mea. A doua zi am aşteptat să mă sune. Nu s-a întâmplat asta. Mi-am luat inima-n dinţi şi l-am sunat eu. Mi-a spus să îl iert pentru noaptea trecută şi şi-a cerut scuze fiindcă nu îşi mai amintea exact ceea ce se întâmplase în orele dinaintea zilei ce tocmai începea. Am început să tremur de durere. Cuvintele lui  mi-au pustiit sufletul, dar adevărul vibra în ele. Apoi, a spus că va lipsi un timp, că are nevoie de linişte şi trebuie să-şi pună ordine în viaţa profesională şi personală. Iar această perioadă, departe de toţi şi de toate, îl va ajuta să înţeleagă ce vrea de fapt cu adevărat.
I-am respectat decizia, dar gândul meu era numai la el. După o lună de la acel telefon, părinţii noştri nu au stat cu mâinile-n sân, au făcut tot posibilul să ne întâlnim. Revederea mi-a ridicat la fileu inevitabila întrebare „E bine să-l revăd?”
Ei bine, l-am revăzut. Era acelaşi bărbat frumos, cu aceleaşi mâini îngrijite, acelaşi timbru ce-ţi mângâie auzul, dar avea privirea tristă.
Stăteam unul în faţa celuilalt la o masă de la terasa restaurantului Ramada Encore Birmingham City Centre. Mâncam, vorbeam, iar el se hotărâ să rupă tăcerea povestindu-mi despre Aston University, Birmingham, unde studia.
Era încântat de tot ceea ce i se întâmplă  profesional.
Apoi, după câteva secunde de tăcere a continuat cu  întrebări la care căuta răspunsul, întrebări ce-i stăruiau în minte de luni bune.
Iubire sau obsesie? Care este diferenţa dintre ele? Am stat treaz nopţi la rând, am bântuit pe străzi, am fost victima propriei mele imaginaţii, a propriei mele inimi? Nu e fiecare barbat îndrăgostit un neprihănit şi fiecare femeie subjugată? Dragostea e ca aburul cafelei: aroma sa este incofundabilă . Acum o vezi,o simţi, acum dispare. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai palpabilă, doare, ca un cui în pantof. Nu dispare într-o clipă. Obsesia are un gust nepretenţios. Ceva ce ştii de-o eternitate. Se stabileşte şi stă la ascunsă, la pândă, dar rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui mototolită precum un obiect de unică folosinţă şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai cumpătate, mai puţin dureroase, mai candide.
L-am ascultat şi m-am pierdut printre cuvintele lui, în privirea bărbatului pe care l-am iubit din prima secundă.
Din acea zi am ştiut că el va fi soţul alături de care îmi voi petrece restul zilelor. Îl doream nespus în clipele acelea. Doream să-i simt mânile pe trupul meu care vibra la fiecare sunet, la fiecare privire. Era suficient să-mi mângâie fruntea cu un deget ca totul în mine să fie devastat de fiorii ce-mi mângâiau fiecare centimetru al epidermei ce s-ar fi lăsat sărutată de buzele bărbatului care-mi vorbea.

În zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea şi vânturile, ne urmăreşte până la capătul lumii; şi oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajută să trăim.

Jean Jacques Rousseau

(Va urma)


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IV)

Pentru Mara totul părea că renaşte. Întâlnirea cu Diana îi făcea bine, o ajuta să iasă din lumea pe care şi-o crease după despărţirea celor două persoane dragi, mama ei şi Paul.
Fixaseră, ea şi Diana o întâlnire pentru după-amiaza de vineri. Soţul Dianei pleca la o conferinţă în afara ţării.
S-au întâlnit la „Cafeneaua Sufletelor” locul pe care Diana îl venera pentru felul în care personalul localului pregătea cafeaua.
Pe langa gustul şi aroma îmbietoare, cafeaua este pentru mulţi un adevărat ritual, de la modul în care este preparată până la cum, când şi unde o serveşti, fiecare având un tip de cafea preferat.
Diana era înnebunită după cafeaua turcească. Aici se prepara cea mai bună cafea sub ochii clienţilor. Bucătăria mare a cafenelei era o imensă fereastră a bobului de cafea.

Povestea cafelei turceşti se scria sub privirile consumatorilor fideli. Cafeaua era foarte fin macinată şi bine prăjită. Una din variante (utilizate la Cafeneaua Sufletelor) era urmatoarea: se punea apa într-un ibric de cupru cositorit pe dinauntru. În apa rece se punea cate o linguriţă de cafea pentru fiecare ceaşcă, fără să se agite, cafeaua rămânând la suprafaţa apei. Specialistul cafenelei punea peste cafea cantitatea de zahăr dorită şi apoi aşeza ibricul pe foc nu prea intens. Pe măsură ce se încălzea apa, avea loc umectarea firelor de cafea, care se lăsa treptat la fund. Între timp se dizolva şi zahărul. Când începeau să se degaje bule de aer din apă, granulele de cafea erau aduse la suprafaţă şi se umflau în partea de sus a ibricului. În faza aceasta specialistul o lua de pe foc şi adăuga puţină apă rece, lăsând-o sa se odihnească 1-2 minute. Apoi urma servirea în ceşti mici. Alteori prepararea cafelei se făcea mai repede în baie de nisip.

Indiferent de modul de preparare Diana adora să vină aici pentru acest ritual.

Mara o privea cu admiraţiei şi respect. Îi venea greu să creadă că s-a ataşat atât de repede de o fiinţă pe care o cunoscuse de puţin timp, mult prea puţin dacă ţinem cont de concepţia ei despre prietenie „Prietenii sunt cu grămada atunci când ai bani, maşina, onoare, faima şi înfăţişare de invidiat. Dar este suficient un accident care te mutilează şi eşti…singur! Abia atunci vezi cine ţi-a fost prieten cu adevărat.

Dialogul dintre ele a curgea firesc.  Mara povestea despre pasiunea ei pentru arhitectură, despre anii de studenţie şi o lacrimă rebelă desena drumul amintirilor despre oamenii dragi.
– Mara, te rog, nu vreau să ne întristăm. Eu sunt dependentă de anumite alimente fiindcă sufăr de hiperfagie. Cauza, poate ai intuit, singurătatea.
– Cum, singurătatea???
Ai un soţ, o meserie pe care o practici cu pasiune şi prin natura ei te pune în contact cu oamenii.
– Draga mea, în ciuda a tot ceea ce ai spus tu mă simt nespus de singură. Seara, când ajung acasă, soţul meu stă în fotoliu şi citeşte, iar atunci când nu citeşte înseamnă că nu este acasă. Participă la conferinţe sau munceşte până târziu la birou. Lumea mea şi lumea lui sunt alaturi, dar nu se mai intersecteaza. Este o vorbă Mara „Buna comunicare este la fel de stimulantă ca o cafea neagră şi tot atât ţi-e de greu să dormi dupa ea. ”
Aşa şi cu noi. Soţul meu a iubit, iubeşte şi va iubi o singură femeie toată viaţa…

Un om poate dobandi orice in singurate cu exceptia caracterului.

Stendhal

(Va urma)


Poveşti de viaţă(III) – Avortul (I)

„Căsnicia poate fi cel mai mare rău sau cel mai mare bine.”

Voltaire

Îmi place să călătoresc, cel mai mult cu  trenul… Călătoria cu trenul mă introduce de fiecare dată într-o lume a mea, numai a mea, în care totul este verde, proaspăt, liniştitor.

De curând mă întorceam acasă dintr-o „călătorie„. Eram cu gândurile mele, în lumea mea care dintr-o dată a fost invadată de o poveste cât se poate de reală.

Două doamne, pareau mamă şi fiică după vârstă… Numele lor l-am aflat tot de la personajele poveştii mele, Mara şi Dora.

Mara, o femeie cochetă, care nu avea nevoie de farduri pentru a-şi scoate în evidenţă frumuseţea de ardeleancă, peste care trecutul îşi pusese amprenta, elegantă, demnă şi cu o voce care îţi mângâia timpanul.

Dora, o femeie la patruzeci de ani, cu ochii negri precum murele coapte, puţin plinuţă, cu faţa albă precum omătul şi buzele cărnoase, dar nu pentru că ar fi apelat la o tehnica speciala de tratament prin injectarea de micro-picaturi.

Mara ofta… Apoi, începu să spună povestea ce i-a marcat tinereţea.
Povestea ei poartă ampreanta anului 1973, în timpul regimului Ceauşescu, perioada în care avortul era considerat infracţiune ” Articolul 482 definea infracţiunea de avort ca fiind întreruperea prin orice mijloace a cursului sarcinii efectuată cu consimţământul femeii însarcinate se pedepsea cu închisoare corecţionalî de la 1 la 3 ani şi interdictie corecţională de la 1 la 3 ani.”

Mamă a cinci copii, Mara lucra într-un magazin alimentar unde trebuia să care marfă, să o aranjeze în rafturi, până târziu în noapte.

Într-o zi, şeful magazinului a găsit-o leşinată într-o baltă de sânge, printre rafturi.

Fusese dusă de urgenţă la spital, iar soţul a fost anunţat despre situaţia Marei de către asistenta care îi acorda îngrijire . Acesta a motivat că nu poate veni la spital fiindcă a ieşit la „una mică” cu prietenii.

Spre seară, Mara se afla alături de cele cinci suflete care o aşteptau înfrigurate, înfometate şi cu dorul acela de mamă, un dor ce nu poate fi exprimat la justa valoare prin cuvinte, deoarece avem certitudinea că nu putem transmite tot ceea ce simţim.

La ceas de noapte, mirosind a tutun şi „una mică” îşi făcu apariţia şi soţul Marei.

Femeia pusese masa, aşa era obişnuită, să-i respecte pe cei din jur, indiferent dacă aceştia meritau sau nu.

Soţului niciodată nu-i convenea nimic din ceea ce făcea Mara, sădea sămânţă de scandal permanent. Şi de data aceasta  povestea se repetă, scandal, lovituri cu pumnii aplicate soţiei, după care se punea pe pat , în poziţia şezut şi adormea.

Când şi când se mai trezea şi striga „Maraaaaaaaaa!!!!!!!”

Femeia stătea înspăimâtată în camera sa alături de cei cinci copii şi nu scotea niciun cuvânt fiindu-i teamă să şi respire.

A doua zi, Mara i-a povestit  despre întâmplarea de la locul de muncă şi despre pierderea sarcinii.

Mă uitam la faţa femeii care stătea pe bancheta din dreapta mea, lacrimile şiroiau necontenit, o amintire dureroasă îi sfâşia şi acum sufletul.

Soţul, după aflarea celor prin care Mara trecuse cu o zi înainte, s-a dus la poliţie şi a reclamat-o că a făcut avort

(Va urma…)