Posts tagged “fir

Remember – Ploi predestinate

Vijelii se ivesc pe cer. Sufletul meu şi-a pierdut somnul astă-seară şi vrea să cânte numai în ritmul ploilor.

Rabindranath Tagore

într-un cartier
din vestul oraşului ursuz
ploaia şlefuieşte trotuarul
oxigenează cotloanele orgolioase
aşterne solfegii în paşii
trecătorilor îndrăgostiţi

ascult sunetul sacadat al ploii
fulgerele ciupesc corzile cerului
îmbină notele
compun simfonia zilelor
care ne surprind iubindu-ne
în transparenţa bobului de ploaie

adaug extensii firelor de apă
împletite pe spatele unui oraş
împrospătat de balsamul
ploilor predestinate

                                                             Geanina Lisandru

lunapic_136290576526763_10


COLŢ DE CER

Dragostea e sufletul însuşi. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină, ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.

Victor Hugo

frâng un colţ din cerul calm
îţi îmbrac în el tristeţea
îi ţes dermă de mătase
brodată cu fir de rouă

înfăşor şirag de gânduri
ud cu ploaie sângerândă
adun lacrimile-n cercuri
şi te scald ca pe un prunc

îţi aştern pe tâmplă pânza
proaspăt colorată-n soare
şi îţi şterg frison de gheaţă
de pe geana frământată

te-nvelesc în pasiune
rubinie şi candidă
trag de-un colţ de cer domol
şi îţi invadez fiinţa


Iubirea este una…

Privim către niciunde, simţim cum ne cuprinde
Fiorul primei întâlniri ni se citeşte în priviri.
În dreapta ta e verde, în stânga mea, tot verde
În faţă marea lină cu forme de felină.
Aici, pe bancă, chiar aici suntem noi doi şi-un licurici
Ce ne veghează dragostea pe banca mea, pe banca ta…
Licuriciul ne şopteşte-ntruna
Păşiţi pe mare, declanşaţi furtuna,
Furtuna sentimentelor ce înfloresc
La ceas de seară în stilul lor firesc.

Fruntea ta o sprijină pe-a mea
Şi gândul meu îl sprijină pe-al tău,
O scoică iese acum din mare şi ne cântă,
Pe acorduri dulci iubirea să pătrundă.

O iei în palmă, o desfaci uşor,
Îi spui că vrei o perlă s-aline al tău dor,
Un dor ce te cuprinde deşi eu sunt aici,
Un dor ce se transformă în mii de licurici.
Un dor la care marea participă şi ea
Complice este-ntruna cu-n gând de catifea
Şi-un fir de iarbă-i martor la tot ce se petrece
Iubirea este una, nicicând ea nu va trece…

Când iubirea va face semn, urmaţi-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,  şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei, chiar dacă sabia-i ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni, iar când vă vorbeşte daţi-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea sa vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazanoapte care vă pustieşte grădinile.

Khalil Gibran


Naufragiaţi în iubire

Azi am turnat în sticlă tot verdele speranţei,
Am pus-o apoi la soare, în zilele de vis ale vacanţei,
Nu vreau decât să prindă noi aripi fericirii
Când tu pătruns de arşiţa iubirii
Vei naufragia confuz pe mişcătoarele nisipuri
Din sufletul ce a plătit deja multe tributuri.
Ai luat un fir sensibil de nisip
Pentru a măsura cu orice chip
Pulsul alert al inimii de gheaţă
Ce-a transformat castelu-n fortăreţă,
Pe care-ai activat-o cu-n sărut
Al cărei cifru nu poate fi ştiut
De nici un alt naufragiat pe mare
Ce caută în Raiul sufletului alinare.
Dincolo de această fortăreaţă
Ai pus imensitatea iubirii ce astăzi te răsfaţă,
Şi furia iubirii va prinde acum viaţă.
Stăpân tu eşti acum, peste imensitate
Si nimeni altul n-ar avea-ndrăzneala să bată la cetate.

Mătase de agat ai presărat pe suflet
Ca dragostea nebună să-mi înflorescă-n pântec,
L-ai învelit divin în stea de mare
Ca el să strălucească într-un adânc ce doare,
Tot din adânc ai luat şi spuma mării
Şi ai cristalizat în acvarin albastrul sării,
Ai alungat cu el nelinişti şi dureri
Făcând culoar iubirii pân’ la cer.


Veșmânt de primăvară

Veșmânt de primăvară vreau să îmbraci,
Lasându-mă să-ți prind în păr narcise,
Să ne iubim în lanul plin de maci,

Plini de dorințe scrise și nescrise.

Pune-ți mereu veșmânt de primăvară,
Și plimbă-te în lumea mea de vise,
Vreau să îți fiu iubitul ce-nfioară,
Trăiri și gânduri pure, de alții neatinse.

Să-ți pui veșmânt de roșu și de verde,
Îmbată-mă de liniște și calm,
Iubește-n mine totul ce astăzi nu se vede
Și pune vieții mele înmiresmat balsam.

Din ghiocel îți fac o crinolină,
Să ne-amintim de secolul trecut,
De dragostea cântată în surdină,
De mari artiști și doar în filmul mut.

Îți țes un brâu din fir de curcubeu,
Iar ploaia-n trup să nască doar mister,
Tu să dorești să te sărut doar eu
Și pentru cei din jur să-ţi pui armuri de fier.

Îți încrustez pe mâini brățări de lăcrimioară,
Parfumul ei te-nvăluie-n secrete,
Cu-n zâmbet te transform în primăvară,
Pictând pe pânza ei sufletul meu pereche.


Colţ de cer

frâng un colţ din cerul calm
îţi îmbrac în el tristeţea
îi ţes dermă de mătase
brodată cu fir de rouă
înfăşor şirag de gânduri
ud cu ploaie sîngerândă
adun lacrimile-n cercuri
şi te scald ca pe un prunc
îţi aştern pe tâmplă pânza
proaspăt colorată-n soare
şi îţi şterg frison de gheaţă
de pe geana frământată
zbaterile-s domolite
într-un spaţiu anonim
dulce pierdere–n simţire
te-nvelesc în pasiune
rubinie şi candidă
trag de-un colţ de cer domol
şi îţi invadez fiinţa


Metamorfoze

Strâng fir de răbdare în sare de mare,
Pun lacrimă dulce în val la răscruce,
Scriu viaţă pe suflet cu note în cântec,
Cern mare de gânduri, înşir rânduri, rînduri.

Întind de un nor şi-l scutur de flori,
Ating cerul calm şi-l transform în psalm,
Mângâi raze blânde suflet să inunde,
Adun orizont în fir de păr blond.

Presar peste ape străluciri de şoapte,
Prind din floare albă la gât dulce salbă,
Rup un colţ de lună şi opresc furtună,
Sui în Carul Mare vise şi candoare.

Trag de stele mute, le transform în munte,
Urc bolta cerească pe-a dealului coastă,
Presar pe câmpie fluturi de mândrie,
Iau din apă rece timpul care trece.

Aştern în lan verde fulgi pufoşi de ghebe,
Strivesc o pădure sub tălpile pure,
Mestec sentimente din ploi şi torente,
Citesc viaţa toată în palmă de fragă.