Posts tagged “foc

Remember – Să ne iubim într-o mănușă ca nebunii

Aștept să vină iarna iubirii peste noi,
Să pui în vinul fiert felii de brăbănoi,
Să stăm o noapte-ntreagă la turvin,
Să îmi topești dorința cu aburul din vin.

Adună-mi gândurile reci într-un cojoc,
Să le prefaci în lemne pentru foc,
Să-mi dantelezi la gât fularul pasiunii,
Să ne iubim într-o mănușă ca nebunii.

Ace de gheață să îmi înfigi în trup,
Să se transforme-n colți flămânzi de lup,
Să sfâșii dragostea din vene hibernale,
S-o înghețăm în țurțuri şi-n stări demenţiale.

Geanina Lisandru

geanina lisandru sa ne iubim intr o manusa ca nebunii


Remember – Vreau

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Vreau să ne iubim ilogic,
Chiar de-om fi blamaţi de toţi,
Să ne construim zid fonic
Din iubirea ce mi-o porţi.

Vreau iubire desuetă,
Ca-n vremea lui Robin Hood,
Vreau să prinzi în arbaletă,
Săgeţi unse cu dor surd.

Vreau să ne dansăm destinul
Printre stele şi planete,
Din tango să luăm preaplinul
Zilelor ce-au să ne-mbete.

Nu-i beţie din trufie,
Este de altă sorginte,
Este vinul stors din vie
În paharul de cuvinte.

Lumea toată-i îngheţată.
Când ne-mbrăţişăm cu foc,
Vreau să grafiem pe soartă,
Trifoi verde cu noroc.

Vreau să ne iubim prin ploi
Calde şi pline de viaţă,
Ne îmbracă pe-amândoi,
În dantelă ne răsfaţă.

Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.

Geanina Lisandru


Sărută-mă

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ana Blandiana- pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timişoara)

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sărutarea ta ar fi în stare

Să stingă focul rău ce i-a cuprins,

Să-i umple de iubire şi de soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleştate

Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.

Îţi vor zâmbi din nou înseninate

Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele

Şi toate îndoielile-or să moară,

În loc vor naşte visurile mele

De viaţă  nouă şi de primăvară.


Departe sunt de tine…

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani sau Ipotești – d. 15 iunie 1889, București)

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi bătran şi singur, vei fi murit de mult!

Cristian Lisandru – Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde – ultima parte


3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Mă îndrept cu pași mici și siguri pe poteci înzăpezite de scrieri pline de prospețime și aromă literară. Am pornit incursiunea printre primii fulgi de nea ai dimineții și am bătut la poarta virtuală a Blogului Literar ce aparține minunii de om, Cristian Lisandru. Cu zăpadă pe năsuc și mâinile ce căutau ,,un șemineu imaginar,, am pătruns timid într-o lume cu ,,miros de brad, doruri și fum,,. Moș Crăciun, povești de iubire și o atmosferă de sărbătoare ce nu poate fi contestată, vă așteaptă-n pragul casei lui Cristian Lisandru de  ,,la miezul nopții,,.

Iubita mea, e mare sărbătoare,
Se pregăteşte Moş Crăciun de drum,
Bunicii stau în cer, la şezătoare,
Miroase-a brad, a doruri şi a fum.

Am să mă cern din tot albastrul firii,
Şi-apoi vom face pârtie în doi,
Ca să ajungă, noaptea, musafirii,
La ultima petrecere din noi.

La miezul nopţii vom ciocni pahare,
Uitând întreg supliciul mondial,
Răpuşi plăcut, ca-ntr-o abandonare,
De gustul vinului primordial.

Un  Ajun de neuitat veți putea petrece doar dacă mă veți însoți în călătoria mea din această zi de marți pe blogul Stropi de suflet la vedere, un blog unde visul copilăriei nu se sfârșește niciodată. De fiecare dată veți putea citi aici versuri care vă vor introduce în lumea poveștilor. Aici nu veți uita niciodată că sufletul nu trebuie să părăsească etapa cea mai importantă a vieții, copilăria.

Pe străzi, luminiţe în pomi s-au aprins
Şi totu-i tărâm din basme desprins.
E zvon de clopoţei şi cântec de colind
Şi cete de copii de peste tot venind.

Despre cât de înclinați suntem să renunțăm la propria libertate în schimbul unei „farfurii zilnice” cu mâncare descoperim în postarea scrisă de Florentin Lehaci pe blogul Pro Atitudine. Cât este de importantă supravieţuirea și cât libertatea, confortul exterior sau armonia forului interior, tăcerea sau demnitatea, dezumanizarea sau convingerile personale întreabă autorul blogului și așteaptă părerile voastre bine argumentate.

,,Rare ocaziile când am reușit să ne ridicăm din genunchi pentru a vedea ceva mai departe de nivelul solului. Am rămas ceea ce am știut să fim: un popor îngenuncheat urlându-și foamea și dispus să facă troc cu propria sa libertate! Un element vital al existenței umane pe care avem, însă, toate șansele să îl scoatem la mezat!,,

Zilnic ,,Rafturile din supermarketuri ne ademenesc cu produse care de care mai bune, cu ambalaje mai atractive sau cu preturi promotionale, asa ca suntem tot timpul tentati sa cumparam alimente de care nu avem nevoie si care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi nesanatoase.,,

Dacă țineți la sănătatea voastră, dacă vreți să vă simțiți bine de sărbători, dacă vreți să aflați cum puteți ajunge la această stare de bine Hai la plimbare pe blogul prietenei noastre, Elena Marin Alexe, astfel veți afla totul despre ,,Alimentele medicament,,.

Am mâncat sănătos, am petrecut de minune, ne-am întâlnit cu Moș Crăciun, dar este timpul ,,Manifestului pentru iubire,,. Nici că-i pasă lui Cristian Dima ,,dacă e frig sau dacă plouă, dacă lumea ne vorbeşte la colţ de stradă şi ne judecă iubirea, asemeni unui juriu strâmb ce nu cunoaşte şi nu a cunoscut vreodată sentimentul de iubire. Ei se hrănesc cu vorbe goale, iar noi ne hrănim cu iubire.,,
Nu uitați să puneți în cafea ,,zâmbet în loc de zahăr şi stropi de fericire în loc de lapte,, atunci când veți poposi în căminul virtual al prietenului nostru care își scaldă iubirea ,,în mii de versuri de amor,,.

,,Credinţa e oarbă iar îndoiala are nevoie de fapte.,, Întrebări, răspunsuri, îndoieli, fapte, gânduri care ne macină, despre foc și veșnicie scrie astăzi Gabi pe blogul Raza mea de soare. Am descoperit acest blog în urmă cu aproape doi ani, mai exact, 12 aprilie 2009, când gazda blogului mi-a lăsat un comentariu la o postare ce conținea un poem scris de Maestrul Octavian Paler. De atunci îi vizitez constant blogul pentru a mă bucura de scrierile gazdei și de poemele Marelui Nichita Stănescu.

Un alt blog cu personalitate, coloană vertebrală și toată muniția necesară pentru a atrage cititorul de calitate este cel al prietenului Paul Gabor. I-am descoperit blogul în aceeași perioadă cu cea amintită în rândurile de mai sus, când scriam despre întâlnirea cu Raza mea de soare. De fiecare dată am citit scrieri cu substanță aici și am revenit cu aceeași plăcere. Nu există posibilitatea de a lăsa comentarii, doar de a citi rândurile și printre rânduri, dar vă asigur că este ca fructul interzis după ce ai intrat o dată în această casă virtuală.

,,Apasă-mă pe clape, sunt gata să le pierd printre atâtea sănii. Apasă-mă pe piept, e gata să se-adune. Mai pune-mi și o palmă peste frunte, să nu mă mai agit confuz, sunând mătănii…,,
.

Nu întâmplător scriam în această postare despre Marele Nichita Stănescu. Ieri, 13 decembrie 2010, s-au împlinit 27 de ani de când poetul ne-a părăsit. Putem citi astăzi o poezie profundă cu o intensitate remarcabilă, așa cum era și Maestrul, pe blogul my heart to your heart..

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Citim, dormim și visăm alături de Gabi în lumea rară a inventatorului lingvistic, Nichita Stănescu.

După războiul Enya şi Loreena de săptămâna trecută și astăzi este aglomerație de piese bune, de pansat sufletul, în Traficul cu Hituri. Aprigă bătălie, dar ,,cuminte, bătrâneşte, Adamo (“Tombe la neige”) a tot strâns voturi, destul cât să câştige runda, cu 14 la număr.,,. Teo Negură spune: ,,Cât despre numărul total al celor ce-au votat, mă tot învârt in jurul cozii, adică nu strâng cei 50 şi pace! Au fost 46 de prieteni ai muzicii bune, care-au trecut pe-aici şi au lăsat un vot, la precedenta ediţie de Trafic cu Hituri. Vă mulţumesc din suflet tuturor! În rest, sunt răbdător, tot trec eu într-o zi cu soare de pragul ăla psihologic de 50, şi zău că n-am făcut fixaţie ,,.
Mă gândesc să-i punem sub bradul virtual al Traficului cu Hituri cadoul mult așteptat, 50.

Spor la vot, spor la citit, spor la iubit!

 

 

 

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!

Geanina Lisandru

Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX)

Durerea este focul purificator prin care orice suflet este îndreptat de la pământ la cer.

Vasile Pârvan

Fuga Marei lăsă în urmă durere din care se revărsau întrebări ce-şi căutau răspunsuri în mintea Dianei.
Ce să pricepi dintr-o astfel de reacţie? Neavând toate piesele din puzzle începi să croşetezi tot felul de scenarii, aşa procedăm toţi în loc să discutăm şi să lămurim neînţelegerile. Preferăm să ne retragem într-un colţ şi să ne irosim timpul cu ipoteze false. Viaţa nu ne poate oferi numai bucurii, ne oferă meniul întreg asezonat cu lacrimi, durere, fericire, iubire, toate acestea învelite în necunoscut. Dacă reuşim să spargem învelişul care întunecă necunoscutul vom gusta din meniul la care visăm şi sperăm.
Prefera să meargă pe marginea şoselei în întunericul ce-i îmbrăca umerii cu povara trecutului. Nu dorea să vorbească cu nimeni. Prefera singurătatea. Mersul prin liniştea nopţii făcea bine sufletului, o ajuta să înţeleagă situaţia prin care destinul îi dădea întâlnire iar. Îi veneau în minte cuvintele lui Miller despre om şi soarta sa, Fiecare om are destinul său; singura regulă este să-l accepte şi să-l urmeze oriunde s-ar duce.
Ar fi vrut să plângă, astfel reuşea să se elibereze mai uşor de durerea ce-i apăsa întreaga fiinţă. Nu reuşea. Robinetul prin care lacrimile curgeau altădată în şuvoi greu de stăpânit părea astăzi ruginit, înţepenit şi se încăpăţâna să-i aducă purificarea de care avea nevoie în aceste clipe.
Privea în gol, mergea fără să-şi controleze paşii, în aceste clipe gândurile au devenit felinare ce încercau să-i lumineze drumul, un drum ce părea fără sfârşit, plin de hârtoape, tern.
După lungi incursiuni prin propriul eu, Mara a ajuns acasă. Acasă era locul unde se simţea cel mai bine, un acasă modest, dar primitor. Îi umplea întreaga făptură de bine, o stare de bine pe care nu reuşise să o simtă niciunde, oricât de prietenos a fost tratată.
Simţea că doar o baie va reuşi să-i limpezească stările abracadabrante şi, fără să stea pe gânduri ţâşni către cada în care miresmele pline de voluptate ale moscului îşi puneau amprenta pe trupul istovit al Marei.
Aici se simţea precum nou născutul la sânul mamei, aici ştia că nimeni şi nimic nu-i va tulbura tăcerea.
După minutele pline de magie, pe care această încăpere i le oferea de fiecare dată, îşi puse prosopul roz, întotdeauna roz, îşi strânse părul şi se aşeză pe pat.
Încerca să se convingă, spunându-şi ca pentru sine, că nimic din trecut sau viitor nu contează atât de mult, nu o poate marca atât de mult în comparaţie cu ceea ce trăia acum, în prezent. Principiul ei de viaţă, foarte sănătos de altfel, era să nu îşi facă griji pentru viitorul care nu sosise încă, ci să trăiască prezentul în cel mai frumos mod posibil. Cu toate acestea simţea că soarta îi râde batjocoritor în faţă. Îşi dorea din răsputeri să fie înţeleaptă, nu cerea acestor momente o şansă, dorea din tot sufletul să facă alegerea cea mai bună. Învăţase de-a lungul anilor că nimic nu este întâmplător şi-i dădu şi de această dată dreptate lui Einstein, gândindu-se la coincidenţe, „Coincidenţa este modalitatea prin care Dumnezeu îşi păstrează anonimatul.”
A urât dintotdeauna coincidenţele, le considera consecinţe inevitabile ale legilor probabilităţii.
Adormi. Gândurile îi mângâiau pleoapele, obrajii, întreaga fiinţă care avea nevoie, mai mult decât oricând, de somn ca de aer.

Mara( I, II, III
IV, V, VI, VII,
VIII)


Ce frumoasă eşti

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, astăzi Republica Moldova)

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?


Pe scena vieţii

Azi ai prins în orizont cerc încondeiat de gânduri,
Le-ai topit sub paşii minţii pe distanţe uimitoare,
Fasonând zale albastre presărate printre rânduri,
Înnodând în lanţ de floare pasiune şi candoare.

Circumstanţele ne sunt torturate de invidii,
Zâmbet prins în colţul gurii le subjugă în tăcere,
Le întemniţează-n calcar de uitare printre stridii,
Metamorfozându-le în perle sidefate-n coliere.

Bătălii şi lungi asedii înscriu toţi pe lista minţii,
Nu ne pasă, nu ne temem, ne iubim şi-i de ajuns,
Păşim demn pe drumul unde au păşit cândva şi prinţii,
Ce-au luptat pentru prinţese până soarele-a apus.

Am urcat pe scena vieţii fără teamă, fără mască,
Dăruind fără reţineri tot ce am trăit intens,
Sentimentele descrise fac azi din povestea noastră,
Ceva unic pentru suflet dând iubirii un nou sens.

Mulţi s-au întrebat adesea dacă suntem şi-n real,
Noi le-am spus mereu prin scrieri că suntem şi ne iubim,
Că trăim frumos şi demn, cât se poate de normal,
Că tot ce azi ni se-ntâmplă ne-au fost scrise în destin.

Un scenariu scris în taină cu patimă şi noroc,
Cu decor unde actorii îşi spun replica de zor,
Gustă fericirea vieţii cu amar, dar şi cu foc,
Până se lasă cortina sub lumini de reflector.

Vom păşi spre altă lume, vom fi la fel de reali
Şi ne vom trăi povestea conturată de destin,
Ne vom scufunda în vise printre perle şi corali,
Regizând cu mare artă viaţa proprie în film.

Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, pni, luni şi ani fără simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşa, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.

Paolo Coelho


Iubire de poveste

Mă tot gândesc adeseori la unicul buchet de flori,
Ce l-am primit atunci, demult,alături de al tău sărut,
Aminte îmi aduc acum, de mână cum m-ai prins pe drum,
A fost atingerea de foc, ce a făcut iubirii iarăşi loc.

Pe alei, în parc noi ne-am plimbat, era…ştiu bine, pe-nserat,
Pe-o bancă noi ne aşezarăm, şi-n ochi, tăcuţi, ne înecarăm,
După minute de savoare, atunci, pe seară, pe răcoare,
Ne-am îndreptat în paşi de dans, pe-al lumii unic ring de dans.

Un dans ce nu poate fi uitat, un dans ce vieţii noastre a dat,
Un sens deplin, un sens divin, ce a făcut dansul sublim,
Spre dimineaţă-mi amintesc, cum ai dat inimii mele ghes,
M-ai strâns în braţe, m-ai iubit, nicicând n-ai fost mai fericit..

O fericire ca un vis, în care viaţa ne-a trimis,
Ce-om face noi şi ce va fi, răspunsul nimeni nu-l va şti,
Îţi spun mereu, fără-ntrebări, fără tristeţi, fără dureri,
Iubirea vine de la sine, noi ne iubim , tu ştii prea bine.

Este iubire de poveste, în care nu-s prinţi şi prinţese,
Suntem doar noi, doi fericiţi, de unii-urâţi, de-alţii iubiţi,
Dar tot ce astăzi mai contează e să păstrăm iubirea trează,
Să nu permitem nimănui s-o smulgă şi s-o pună-n cui.

Iubita mea, mi-e dor de tine eşti muza mea de scrieri pline,
Şi doar atât vreau să mai spun, eu te iubesc ca un nebun.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde ţn iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu iţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Beatitudine

refuz somnul ce-mi curtează insistent pleoapele
vreau să privesc  doar atât să privesc necontenit
în sufletul tău cu aceeași tenacitate
a timpului care măsoară clipele în trup de clepsidră
și ne invită la masă alături de o nouă zi
așternând pe fila meniului porții uriașe de iubire
fresh stors frenetic din trupurile noastre
cu aromă de dorință și pasiune
noaptea este invitata surpriză care ne ademenește
cu un ospăț îmbelșugat
din care nu lipsește cocktailul “Love Potion“
în care ciocolata pictează pe nud de căpșună
beția fericirii când tu mă atingi delicat
trasând punți de plăcere prăbușită
în râuri cristaline de freamăt senzual
ars și răcorit cu gheață și foc
aruncându-ne pe culmile beatitudinii

Dacă sunteţi întrebaţi „În ce stă fericirea ?”, spuneţi ” În a fi în armonie cu tine însuţi”

Pitagora