Posts tagged “frumos

3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Încep incursiunea cu o Lady care scrie astăzi pe blogul ei despre locul în care este coborâtă feminitatea și din cauza cărui aspect ajunge în locul cu pricina. Substantivul în discuție este nelipsit din viața majorității. Bârfa reprezintă hrana de zi cu zi a celor care o venerează, o poartă pe buze, în minte, în trup, în fiecare fibră.

Margareta Lupașcu punctează excelent subiectul dezbătut pe blogul său ,,bârfa a ajuns să fie considerată o normalitate, o necesitate, o plăcere şi a ajuns, pentru multe femei, un mod de viaţă!,,

Da, a ajuns un mod de viață pe care unii îl adoră, din cauza căruia alții nu pot dormi. Aceste persoane simt o plăcere diabolică, se defășoară nespus de bine când intră pe acest teren, BÂRFA. Despre dânsa este vorba, nu doar într-o propoziție sau frază, ci în întregul text postat astăzi pe blogul Eternul Feminin.

,,O doamnă nu se lasă niciodată târâtă în mocirla bârfei şi nici nu se asociază cu bârfitorii! Este o modalitate de a se respecta pe sine, în primul rând. Ar trebui să refuzăm să ascultăm bârfe, cu riscul de a fi poate marginalizate, vorbite de rău sau considerate ciudate. Merită, pentru a ne păstra integre mintea şi sufletul!,,

Da, Margareta, îți dau dreptate în totalitate, atunci când cineva îți este prieten nu se angrenează în astfel de discuții cu nimeni, iar dacă cineva îți tot șoptește,,de bine,, despre prietenii tăi ar cam fi cazul să iei atitudine, nu să te tot pupi cu ei pe diferite părți pentru a le intra în grație sau mai știu eu din ce motive.

O postare care ar trebui să dea multora de gândit, dacă o vor citi și nu se vor mulțumi să dea like din READER. Practica aceasta este o altă poveste care nu ne onorează. Citim sau nu citim. Apreciem sau nu. Niciodată reciprocitate. Pare, este, sau poate mă înșel eu, degradant, neonorant, dacă te respecți.

Părăsesc oaza de frumos a Margaretei și pășesc în sublimul literar al scriitorului Cristian Lisandru.
Leg postarea Margaretei de cea a lui Cristian cu o ușurință incredibilă. Și Cristian Lisandru ne invită să ne trăim viața întreagă îndestulată cu frumos.

,,…trenul nostru străbate un defileu nesfârşit, având de o parte speranţa, iar de cealaltă parte dragostea.,,

De aceea viața mea este atât de frumoasă alături de poetul meu drag, fiindcă m-a invitat într-o călătorie nesfârșită, o călătorie care abundă de dragoste, încredere și speranță.

,,…am înţeles, pentru prima oară în viaţa mea, că un simplu şuierat de locomotivă poate însemna şi cântecul dulce al împlinirii de sine sau al împăcării definitive cu tine însuţi…,,

Este atât de simplu. Trebuie doar să vrem. Uităm adesea să ne trăim viața cu maximă intensitate, să ne bucurăm de ceea ce ne face fericiți cu adevărat. Uităm să trăim.

Închei cu un citat care aparține filozofului Seneca:

,, Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu interesează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat,,

Geanina Lisandru

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!


3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Dor, viaţă, iubire şi frumos, toate prinse în paginile celor 3 volume ale scriitorului Cristian Lisandru. Poezie şi proză scurtă pentru cei îndrăgostiţi de literatură, dar şi pentru împătimiţii zonei politice un volum cu articole, eseuri şi pamflete în care este creionată viaţa politică a vremurilor pe care le trăim intens.
Alegerea vă aparţine, dragi cititori, rând cu rând. V-am adus în aceste rânduri doar o frântură din surpriza pregătită de poetul şi prozatorul Cristian Lisandru.

Coperta ganduri asezate unele sub altele

Libertate, cumpătare, bogăție, indulgenţă şi satisfacţie, acesta este îndemnul distinsei Clanmother pe blogul său Lady Budd, un loc unde cuvântul şi imaginea sunt transformate în bijuterii pe care privirea noastră le caută cu nesaţ, chiar dacă trăim într-o lume a incertitudinii economice și a șomajului ridicat.

jewels

Un surâs în plină iarnă primim de la Irina. Regula jocului este cât se poate se simplă. Păşiţi pe tărâmul ei unde poveştile de iubire prind viaţă, iar personajele acestor scrieri puteţi fi chiar dumneavoastră, cititorii. Puteţi întra în pielea lor cu uşurinţă, are grijă maximă de acest lucru autoarea blogului Dor de doi care declară”Pe mine iarna ma inspira, nu o las sa ma intimideze cu raceala-i celesta. Mi-o fac apropiata si calda prietena.”, puteţi deveni „Prizonieri de buna voie intr-o lume grea de iubire… „

Ştiu că sunteţi însetaţi de frumos şi literatură în aceste vremuri nu tocmai uşoare. Primiţi cu ambele braţe tot ceea ce vă oferă şi autorii acestor spumoase bloguri.

A, şi să nu uit, astăzi blogul meu împlineşte 3 ani. Sunt 3 ani de când scriu pe platforma WordPress şi 4 ani de când am pătruns în lumea blogurilor, debutul meu având loc aici.

Geanina Lisandru

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!


Iubire.Iubire.Iubire

Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.

Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.

„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.

Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.

Te iubesc așa cum viața mă răsfață, peste normă,
Primești verde din privire și dorința te transformă,
Îmi trimiți iubirea toată, fiorii și patimi grele,
Din bârfe ne facem patul și-o saltea din multe rele.

Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.

Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.

Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.

Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Dacă…

UPDATE„Descoperiţi iubirea alături de Geanina şi Cristian LISANDRU la RADIO SILVER” (emisiunea din 23 aprilie 2010) – AICI

UPDATE RADIOFONIC – puteţi asculta „Descoperiţi iubirea alături de Geanina şi Cristian LISANDRU” (22.04.2010), la RADIO SILVER. Partea întâi. Partea a doua. Partea a treia. SURPRIZĂ – vă aşteptăm şi în această seară, tot de la orele 20.00, la RADIO SILVER!

UPDATE RADIOFONIC – Puteţi asculta în reluare emisiunea „Descoperiţi iubirea alături de Cristian şi Geanina Lisandru” (21.04.2010), la RADIO SILVER. Un click AICI. Vă aşteptăm şi în această seară, de la orele 20.00, la RADIO SILVER. Puteţi lăsa aici, pe blog, părerile voastre, până la 19.30, iar noi le vom citi cu mare plăcere pe post.

dacă ţi-aş fi prins în palmă silueta unui penel
cu siguranţă astăzi erai un pictor renumit
care transforma fiecare punct de culoare
într-o capodoperă a tuturor timpurilor
pe care iubitorii de frumos ar fi aşezat-o
în galeria de artă a sufletului
iar bucuria nemărginită ar fi înrămat-o
dând culoare şi personalitate spiritului
dacă ţi-aş fi prins între palme
un fragment de piatră
fără îndoială astăzi erai un sculptor celebru
care preschimba în trup suav de femeie
orice material anost ce te îndeamnă
să-i descoperi frumuseţea în esenţa ei pură
dacă ţi-aş fi prins în palme iubirea
negreşit astăzi erai un arhitect renumit
care se joacă magnific cu formele sufletului meu

reunite sub reflectoarele vieţii
transformând brusc şi radical omenirea
pentru totdeauna

Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă.

Edgar Degas


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(III)

Zilele își urmau cursul, Mara învăța pentru admiterea la facultate. Dorea să reușească printre primii la Arhitectură. Iubea frumosul. Reușita la facultate a scos-o din ,,încremenirea”, în care o lăsase Paul. Anii au trecut, Mara a terminat cursurile Facultății de Arhitectură, dar fiorii dragostei nu-și mai făcură apariția de la despărțirea de omul pe care-l iubise cu toată ființa, Paul.

Astăzi sărbătorea alături de colegii de facultate ultima lor întâlnire în postura de studenți. Flori, zâmbete, fericire pe chipurile absolvenților, nu lipsea nimic din decorul tinereții. Sună telefonul. Mara se opri din verva clipelor ce-i luminau viața. Era Alex, fratele ei.

-Mara, te rog să vii repede, mama…

Nu ascultă până la capăt ceea ce îi spunea Alex, se ridică brusc, își ceru scuze, prinse geanta de un colț și părăsi restaurantul. A ajuns din păcate mult prea târziu. Stop cardiac. Acesta a fost diagnosticul medicului ce a preluat pacienta care decedase din nefericire în drum spre spital. Medicul, o femeie înaltă, cu trăsături delicate, ușor trecută de 27 de ani. I-a vorbit blând Marei și a încercat să o încurajeze. A invitat-o în cabinet, i-a explicat că personalul medical a făcut imposibilul, dar sângele nu a mai fost pompat în organele corpului, nu a mai existat puls, iar pacienta și-a pierdut conștiența și nu a mai putut respira. Pentru a o scoate puțin din starea de durere, Diana, medicul din fața ei, a întrebat-o cu ce se ocupă, cum era mama ei… S-au împrietenit, au făcut schimb de numere de telefon cu promisiunea că se vor căuta, și-au promis că se vor întâlni dacă timpul le va permite.

Urmară zile grele, în care sufletul trăia durerea la cele mai înalte cote, durerea de a pierde cea mai dragă ființă, mama…repeta permanent cuvintele lui Abraham Lincoln ,, Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama”. O nouă săptămână începea, iar sunetul telefonului îi făcu inima să bată cu putere.

-Bună, Mara! Sunt eu, Diana…

-Diana…aaaa, da…iartă-mă, sunt puțin confuză…

-Te înțeleg. Vreau să-ți fac o propunere.Am nevoie de un designer. Eu și soțul meu ne-am întors de curând în țară, am cumpărat o casă pe care vrem să o amenajăm. Avem nevoie de părerea unui specialist. Ce zici?

-Încercăm să ne vedem astăzi, la ora 16 30. E bine?

-E foarte bine. Pe curând, Diana!

Avea emoții, nu înțelegea de ce i se întâmpla acest lucru. O casă impresionantă se desfășura sub privirea ei blândă, cu multe camere, înconjurată de mult verde, verdele pădurii ce-ți împrospătează simțurile și te detașează de agitația orașului în care simți că aerul devine obiect de mare preț datorită poluării. Au stabilit arhitectura fiecărui spațiu din casă, au discutat până în cel mai mic detaliu despre culori,despre unitatea pe care o oferă spațiul casei oferindu-i Marei ocazia să-și desfășoare în voie simțul creativ și forța imaginativa pentru a transforma locul într-un mediu ambiant îndrăzneț.

Știința se face cu fapte, așa cum o casă se face cu pietre; dar o acumulare de fapte nu este o știință, așa cum o gramadă de pietre nu este o casă.

Jules Henri Poincare

(Va urma)


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)

UPDATEAPEL UMANITAR– vă rog să accesaţi, citiţi, chibzuiţi şi acţionaţi. Un copil mic se luptă cu o tumoare oribilă. Să-l ajutăm.

Alex  o asculta, îi sorbea cuvintele atunci când povestea despre Paul, despre clipele pline de viață pe care aceștia le prindeau în buchetul fericirii.
Totul era pregătit în cel mai mic amănunt, trebuia să fie cea mai frumoasă, era prima întâlnire cu părinții celui pe care îl iubea nebunește, pentru care ar fi făcut orice numai să-l știe împlinit.
A venit ora cea mare, ora mult așteptată, orologiul vestea momentul doritei întâlniri.
Mara aștepta. Secundele îi torturau ființa, se uita la ceas clipă de clipă. Trecuse și sfertul academic. Paul nu apărea. În cele din urmă Mara luă telefonul și apelă numărul celui fără de care viața ei nu avea sens, așa simțea. Fără Paul totul încremenea, nimic nu evolua, nu mai avea viață. L-a sunat insistent, dar fără a primi semnalul pe care îl aștepta. Nu înțelegea. Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată fericirea, neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului.
Dimineață, soarele îi mângâia gândurile fixate-n neliniștea serii ce tocmai se scursese. A deschis ochii în care marea își învolburase talazurile înalte de mii de metri, așa păreau în această dimineață când ceasul suna insistent și anunța începutul unei zile în care speranța se ascundea în spatele gândurilor ce-și căutau insistent locul în cufărul tihnei.
Era duminică. Aștepta întotdeauna această zi a săptămânii cu aceeași bucurie ce-i înflorea în priviri.
Această zi de duminică era diferită, nu mai avea strălucirea celorlalte, de data aceasta emoțiile așteptării îi făceau inima cenușie. Nicio veste de la Paul.
Era 18 iulie. Își aminti brusc că această zi era subliniată în calendarul lui. Era ziua când el părăsea micuțul oraș de provincie pentru o bursă în Anglia. Zadarnice toate încercările de a-l contacta.
S-a ridicat din pat amețită de toată nebunia gândurilor ce o stăpâneau. Pentru prima dată refuza o discuție cu fratele său, Alex, cel puțin pentru moment. Acesta îi respectă tăcerea…

Frazeleoricât de frumoase și pline de înțeles ar fi ele – au efect numai asupra celor nepăsători și nu totdeauna îi pot mulțumi pe cei fericiți ori nenorociți; iată de ce forma cea mai desăvârșită pe care o imbracă de cele mai multe ori fericirea ori nenorocirea este tăcerea.

Anton Pavlovici Cehov


(Va urma)


Tu ai diamante si perle

UPDATEAICI PUTEŢI CITI DESPRE O POVESTE EMOŢIONANTĂ SCRISĂ DE UN SUFLET MARE.

Dacă e vineri,  e poezie pe pâine

Christian Johann Heinrich Heine (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. 17 februarie 1856, Paris)

Tu ai diamante si perle
Si tot ce-ai putea sa doresti,
Ai cei mai frumosi ochi din lume –
Iubita mea, ce mai voiesti?
De drag inchinatu-ti-am tie
Si ochilor tai ingeresti
Cantarile mele divine –
Iubita mea, ce mai voiesti?
Cu ochii frumosi fara mila
Atata durere-mi starnesti,
Ca nu mai sunt om intre oameni –
Iubita mea, cea mai voiesti?

Saltimbancul

Sunt un saltimbanc excentric, amuzant,

Surâsul vi-l aduc instantaneu pe faţă,

Mâhnirea –mi invadează chipul în mod stresant,

Iar privitorii nu cunosc ce e la mine-n viaţă.

Lumina din priviri stârneşte admiraţii,

Iar masca străluceşte tainuind tristul chip,

Sunt ostenit şi nu vreau să fac declaraţii,

Toţi mă tratează astăzi ca pe-un stereotip.

Mă hazardez în tumbe prea des pe scena vieţii,

Orice obstacol vine sar peste el cântând,

Gust clipele frumoase sub roua dimineţii,

Iar noaptea dorm visând la ele surâzând.

Sunt plin de prochimene de care voi nu ştiţi,

Chiar dacă râd pe scenă din zi şi până-n noapte,

Durerea mea din suflet nu vreau să o trăiţi,

Sunt doar un saltimbanc ce creionează fapte.

Sunt saltimbancul singur ce nu are poveste,

De mă iubiţi voi spune asta în gura mare,

Iubirea de-o găsiţi , vă rog să-mi daţi de veste,

O tot aştept de mii de ani cu multă nerăbdare.

Am plâns constant în spate, nicicând aici pe scenă,

Şi am ascuns tristeţi, dureri, ca voi să nu simţiţi,

viaţa mea întreagă este doar o dilemă,

Pe care nimeni, nici voi n-o intuiţi.

Vreau să primesc cu drag o dulce mângâiere,

Vreau să iubesc şi să ofer iubire,

Vreau ca aceasta doar să fie adiere,

În suflet să-mi aducă bucăţi de fericire.