Posts tagged “furie

Filmul săptămânii – Oxygen

Acest film nu este pentru iubitorii de acțiune, ci pentru aceia care îndrăgesc genul SF. Nu sunt amatoare a acestei categorii, dar acest film a reușit să mă țină pironită în fotoliu pentru a descoperi ce urmează să se întâmple în acea capsulă și dincolo de ea.

Liz Hansen (Mélanie Laurent) își joacă rolul foarte bine într-un spațiu restrâns. Aș îndrăzni să afirm că ea reprezintă, în acest film,  gura de oxigen oferită cinefililor . Pe tot parcursul filmului Liz comunică cu computerul de la bordul capsulei, MILO (Mathieu Amalric), în care  trăiește clipe de coșmar.

Emoții, frică, furie, durere, optimism, toate se împletesc pentru a defini prezentul trăit astăzi de întreaga planetă care evaluează tot ce s-a pierdut, punându-și toate speranțele în viitor.

Vizionare plăcută!
______________
Geanina Lisandru📽


Naufragiaţi în iubire

Azi am turnat în sticlă tot verdele speranţei,
Am pus-o apoi la soare, în zilele de vis ale vacanţei,
Nu vreau decât să prindă noi aripi fericirii
Când tu pătruns de arşiţa iubirii
Vei naufragia confuz pe mişcătoarele nisipuri
Din sufletul ce a plătit deja multe tributuri.
Ai luat un fir sensibil de nisip
Pentru a măsura cu orice chip
Pulsul alert al inimii de gheaţă
Ce-a transformat castelu-n fortăreţă,
Pe care-ai activat-o cu-n sărut
Al cărei cifru nu poate fi ştiut
De nici un alt naufragiat pe mare
Ce caută în Raiul sufletului alinare.
Dincolo de această fortăreaţă
Ai pus imensitatea iubirii ce astăzi te răsfaţă,
Şi furia iubirii va prinde acum viaţă.
Stăpân tu eşti acum, peste imensitate
Si nimeni altul n-ar avea-ndrăzneala să bată la cetate.

Mătase de agat ai presărat pe suflet
Ca dragostea nebună să-mi înflorescă-n pântec,
L-ai învelit divin în stea de mare
Ca el să strălucească într-un adânc ce doare,
Tot din adânc ai luat şi spuma mării
Şi ai cristalizat în acvarin albastrul sării,
Ai alungat cu el nelinişti şi dureri
Făcând culoar iubirii pân’ la cer.