Posts tagged “gheata

Remember – Să ne iubim într-o mănușă ca nebunii

Aștept să vină iarna iubirii peste noi,
Să pui în vinul fiert felii de brăbănoi,
Să stăm o noapte-ntreagă la turvin,
Să îmi topești dorința cu aburul din vin.

Adună-mi gândurile reci într-un cojoc,
Să le prefaci în lemne pentru foc,
Să-mi dantelezi la gât fularul pasiunii,
Să ne iubim într-o mănușă ca nebunii.

Ace de gheață să îmi înfigi în trup,
Să se transforme-n colți flămânzi de lup,
Să sfâșii dragostea din vene hibernale,
S-o înghețăm în țurțuri şi-n stări demenţiale.

Geanina Lisandru

geanina lisandru sa ne iubim intr o manusa ca nebunii


Sărut pe suflet

Momentul cel mai bun tu l-ai ales,
Ai apărut în viaţa mea prin vers,
Sărut pe suflet astăzi tu mi-ai pus,
Iar eu îl ţin, de toţi şi toate, ascuns.

Îl ţin ascuns de teamă să nu-l fure ,
Orgolioşii ce nu pot să-ndure,
O mare frumuseţe sufletescă,
Din care-avea iubirea să renască.

Mi-ai pus pe frunte mâna ta cea blândă,
Ce astăzi, gândurile rele le alungă,
Şi orice-aş face cu-ntreaga mea fiinţă,
Nu e de-ajuns, deşi am pus multă dorinţă.

Este dorinţa ce-n mine a născut,
Atunci când sufletul vorbeşte, desi-i mut,
Un alt sărut topeşte-ntreaga gheaţă,
Iar sufletul se va trezi la viaţă.

O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni,
Minuni ce strălucesc de-atâta fericire,
Când sufletul e peste normă, de iubire.

Mă iei în braţe cu tandreţe,
Scrii flori ce ştiu să mă răsfeţe,
Îmi pui sărut pe fiecare deget,
Un val de dor mă prinde fără preget.

Un dans de mare frumuseţe a-nceput,
Iar tu continui iubirea cu-n sărut pe gât,
Un sărut tandru, calm şi dulce,
Care mă duce în uitare, la răscruce…

Mă-nveţi ce e iubirea, primul pas
Îl fac cu teamă, dar accept un vals,
Un vals ce ne-a cuprins pe amândoi
Şi ne iubim cu patimă, în ploi.

Îţi place ploaia, o iubeşti nespus,
Îmi spui mereu când soarele-a apus,
Că mă iubeşti, eşti tare fericit,
Cum n-ai fost niciodată, deşi ai mai iubit.

Iubirea noastră mută şi frumoasă,
Mă face dintre toate, cea aleasă,
Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire.

O fericire ştiută doar de noi,
Străpunsă aprig doar de vânt şi ploi,
Şi-i timpul să-nţeleagă toţi şi toate,
Iubirea noastră-i veşnic doar în şoapte.


Escaladarea solo integral

mi-am asumat doza de risc
de a străbate traseul ființei tale
am pus în rucsacul sufletului
încrederea speranța
echipamentul confecționat
din pielea trupului meu
și am pornit la drum pe itinerarii
greu accesibile pentru femeia
dornică să combine deseori
viața de stâncă zăpadă sau gheață

am meditat îndelung la dificultățile
impuse de accesul la inima ta
găsirea cifrului acesteia
trăinicia clipelor de iubire
și adrenalina provocată de
escaladarea solo integral

m-am prins cu forța alpinistului
de pereții sufletului tău

joc cel mai incitant rol

pe scena verticală de balet

a trupului care-mi modelează

și controlează echilibrul

fie că este ploaie zăpadă ori soare

în interiorul existenței sale


COLŢ DE CER

Dragostea e sufletul însuşi. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină, ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.

Victor Hugo

frâng un colţ din cerul calm
îţi îmbrac în el tristeţea
îi ţes dermă de mătase
brodată cu fir de rouă

înfăşor şirag de gânduri
ud cu ploaie sângerândă
adun lacrimile-n cercuri
şi te scald ca pe un prunc

îţi aştern pe tâmplă pânza
proaspăt colorată-n soare
şi îţi şterg frison de gheaţă
de pe geana frământată

te-nvelesc în pasiune
rubinie şi candidă
trag de-un colţ de cer domol
şi îţi invadez fiinţa


Ploi de reflecţii

Gandurile sunt umbrele senzatiilor noastre – intotdeauna mai intunecoase, mai goale, mai simple decat acestea.

Friedrich Nietzsche

furtună de gânduri prin ploi de reflecţii
se revarsă în cercuri închise de nori

prin raze de suflet un tril de albastru
adună în palmă durere şi patimi
spărgând cu a timpului gheaţă
oglinda

din ochiul de spumă al clipei ce vine
suntem proiectaţi în visare
departe de lume

modelăm pe măsură de talie coaptă
dorinţe-mbrăcate în coji de mătase
viaţa încalţă odihna de sticlă
călcând pe covoare de ani obosiţi
idei torturate mult prea devreme
sau mult prea târziu

am smuls fericiri infinite
din zâmbet de zile turbate
ce astăzi stârnesc
furtună de gânduri prin ploi de reflecţii


Beatitudine

refuz somnul ce-mi curtează insistent pleoapele
vreau să privesc  doar atât să privesc necontenit
în sufletul tău cu aceeași tenacitate
a timpului care măsoară clipele în trup de clepsidră
și ne invită la masă alături de o nouă zi
așternând pe fila meniului porții uriașe de iubire
fresh stors frenetic din trupurile noastre
cu aromă de dorință și pasiune
noaptea este invitata surpriză care ne ademenește
cu un ospăț îmbelșugat
din care nu lipsește cocktailul “Love Potion“
în care ciocolata pictează pe nud de căpșună
beția fericirii când tu mă atingi delicat
trasând punți de plăcere prăbușită
în râuri cristaline de freamăt senzual
ars și răcorit cu gheață și foc
aruncându-ne pe culmile beatitudinii

Dacă sunteţi întrebaţi „În ce stă fericirea ?”, spuneţi ” În a fi în armonie cu tine însuţi”

Pitagora


Naufragiaţi în iubire

Azi am turnat în sticlă tot verdele speranţei,
Am pus-o apoi la soare, în zilele de vis ale vacanţei,
Nu vreau decât să prindă noi aripi fericirii
Când tu pătruns de arşiţa iubirii
Vei naufragia confuz pe mişcătoarele nisipuri
Din sufletul ce a plătit deja multe tributuri.
Ai luat un fir sensibil de nisip
Pentru a măsura cu orice chip
Pulsul alert al inimii de gheaţă
Ce-a transformat castelu-n fortăreţă,
Pe care-ai activat-o cu-n sărut
Al cărei cifru nu poate fi ştiut
De nici un alt naufragiat pe mare
Ce caută în Raiul sufletului alinare.
Dincolo de această fortăreaţă
Ai pus imensitatea iubirii ce astăzi te răsfaţă,
Şi furia iubirii va prinde acum viaţă.
Stăpân tu eşti acum, peste imensitate
Si nimeni altul n-ar avea-ndrăzneala să bată la cetate.

Mătase de agat ai presărat pe suflet
Ca dragostea nebună să-mi înflorescă-n pântec,
L-ai învelit divin în stea de mare
Ca el să strălucească într-un adânc ce doare,
Tot din adânc ai luat şi spuma mării
Şi ai cristalizat în acvarin albastrul sării,
Ai alungat cu el nelinişti şi dureri
Făcând culoar iubirii pân’ la cer.


Ploi de reflecţii

Daniel Raduta moare. Sau nu. Depinde de noi.

furtună de gânduri prin ploi de reflecţii
ce curg în cercuri închise de nori
prin raze de suflet şi tril de albastru
ce-adună în palmă durere şi patimi
spărgând cu a timpului gheaţă oglinda
din ochiul de spumă al clipei ce vine
ne aruncă-n visare departe de lume
croind pe măsură de talie coaptă
dorinţe-mbrăcate în coji de mătase
şi viaţă-ncălţată în fibră de sticlă
călcând pe covoare de ani obosiţi
idei torturate mult prea devreme
sau mult prea târziu
hai să plutim liniştiţi printre ele

copţi de atâtea imagini lacustre
din care am smuls fericiri infinite
împletite cu zâmbet de zile turbate
ce astăzi stârnesc
furtună de gânduri prin ploi de reflecţii