Posts tagged “glezna

Vreau…

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedam în intregime.

Marcel Proust

vreau să pătrund
cu privirea
templul din faţa mea
pentru a te descoperi
aşa cum am visat

vreau să-mi pui în ochi
lumina gândului tău
doar aşa voi şti
că rătăcirea
îmi va fi străină

vreau să plutesc
în fluidul
precum almandinul
din culoarele trupului tău
pentru întregirea sufletului

vreau să te străbat
de la un capăt la celălalt
fără să mă satur
de infinitul parcurs

vreau să fac
primul popas
la gleznă
îmbătat de seva
ce mă ajută să înaintez
spre fericirea deplină

vreau să gust
cu nesaţ
inserţiile fibrelor de frişcă
încrustate cu bucăţi mari
de căpşună
alintându-mi mâinile
în căutarea lor nebună
de tine

vreau să te învălui
cu braţele iubirii
pentru a te păstra
în dorinţă
la fel de pură şi diafană
precum nufărul

vreau să mă adâncesc
tot mai mult
în imensitatea sufletului tău
pentru a mă salva
din marea mea nelinişte
stâmpărată
doar de ceea ce
simt
savurez
sărut
în interiorul tău.


Îmbrăţişare

UPDATE – PENTRU PAUL GABOR ŞI SPOR LA NUMĂRAT ŞI VOPSIT ….

ŞI VARIANTA ORIGINALĂ

Acum, la ceas de seară, îţi dau o-mbrăţişare,
Dar nu e una simplă, ci înfiorătoare,
O mână ţi-am atins la început
Şi-un tremur a cuprins întregul trup.
Apoi, ca să fii sigur c-am primit,
O nouă-mbrăţişare ai trimis
Şi mă întrebi cum e, dacă am simţit
Fiorul, ce pe loc ne-a ameţit
Pe amândoi, fiindcă iubim la fel,
Cu sufletul, cu gândul într-un trup rebel,
Ţi-am spus apoi, că te sărut şi-ţi mulţumesc,
Pentru fiorul ce cu greu îl stăpânesc.
Îmi spui acum “sărutu-i pârjolit de arşiţă, iubito!”
În noaptea ce cu grijă şi dor ţi-am pregătit-o,
Vreau cea mai ascunsă fibră să vibreze,
La un sărut , pe drumul ce va dori să-l deseneze…
E drumul ce începe de la gleznă,
Încet , dar sigur , continuat în beznă,
Ating o palmă, o mângâi cu-n sărut,
Apoi, mă-ndrept către ceva tăcut.
E sufletul, chiar el, cheia iubirii noastre,
Ce poate să reziste la orişice dezastre,
Dezastre provocate de atingeri şi sărut,
Dezastre pătimaşe scrise cu frison, pe aşternut…

Nu pe ape moarte vreau să visez pământul, ci pe stânci zdrobite de îmbrăţişări de spume.

Emil Cioran


Dorinţe

Vreau să pătrund cu privirea templul din faţa mea
Pentru a te descoperi aşa cum eşti cu adevărat,
Navigând în fluidul precum almadinul din culoarele trupului tău.
Vreau să-mi pui în ochi lumina sufletului tău,
Şi astfel, voi fi sigur că nu mă voi rătăci niciodată .
Vreau să te străbat de la un capăt la celălalt
Fără să mă satur de infinitul parcurs.
Fac primul popas la glezna de unde-mi iau seva
Care mă ajută să înaintez spre fericirea ce ne stăpâneşte.
Tunelul piciorului mă transformă în paladiu
Ca eu să pot savura cu nesaţ inserţiile fibrelor de frişcă
Încrustate cu bucăţi mari de căpşună,
Ce-mi alintă mâinile în căutarea lor nebună de tine.
Te cuprind cu braţele iubirii pentru a te păstra
Cu dorinţă, la fel de pură şi diafană precum nufărul.

Înaintând, mă adâncesc tot mai mult în marea sufletului tău
Care mă salvează din imensa  nelinişte
Domolită doar de ceea ce eu simt, gust şi sărut în interiorul tău.

Atât în neliniştea dureroasă cât îi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedăm în întregime.

Marcel Proust


O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.


Jocul cu ploaia

Întotdeauna am avut o legătură specială cu ploaia. Ador ploile de vară când stropii mă îmbracă în rochie de spumă pe care o ţes atunci când se preling din păru-mi lung şi mătăsos povestindu-mi despre drumul sinuos până la tine, înmiresmat de florile de măr în care şi-au încropit locuinţă florile de cuc.

Conversaţia cu ploaia îmi creează trăiri din cele mai diverse. Mă plimb prin ploaie desculţă şi dansez pe ritmurile impuse de paşii ei.

Dansăm şi dansul acesta ne transformă
Într-o fiinţă unică ce dă iubirii noimă…

Dansăm cu ploaia, trupul ne-nfierbântă
Şi mă săruţi prelung ca să-ţi ajungă
Până la următoarea ploaie sfântă
Pe care porii noştri acum visând o cântă…

Ascult cântecul ploii şi sufletul meu vibrează la fiecare dezlănţuire bruscă a tunetelor ce-nfloresc pe pârtie de cer. Ploaia interferează cu vântul şi tatuează pe trup ţinte sigure ce aşteaptă focurile intense trase de săgeţile inimii tale.

Am să-i spun ploii dacă vrei,
Să mă anunţe prin email,
De unde vine şi cât stă,
Caci vreau să-i dau o replică.
Să-i spun să îşi sădească o casă mare
Cu o-ncăpere , sala de-aşteptare
Fiindcă are căutare
De mulţi nebuni cu suflet mare…

Simt sub tălpi o reală desfătare. Degetele modelează pământul şi-l taie în mii de felii pentru prelucrarea finală la roata gleznei imprimând cu piciorul mişcări circulare rapide. Vase de gânduri frământate şi modelate în sentimente aşteaptă zilele însorite pentru uscarea şi arderea influenţelor nefaste  în cuptor de suflet, iar sângele pictează ornamente de dor smălţuindu-le cu viaţă perpetuuă…