Posts tagged “inimă

Ezoteric

îi dăruiesc flori vieţii
în fiecare zi
este secretul prin care o menţin
adolescentă
şi modul meu de a-i spune
că îmi place
mereu
la fel de mult
chiar şi atunci
când inima simte
că nu mai poate să ducă
atâtea suplicii
atâta fericire

Geanina Lisandru

citate  geanina lisandru  bucurie

 

 

 


Generozitatea nu înseamnă sacrificiu, ci bucuria de a dărui

Vor exista mereu oameni care ne vor dărui bucurie, fericire, iubire. Nu vor lipsi din existenţa noastră nici cei care ne vor răni.

Sunt sigură că aţi trăit măcar un astfel de moment lângă astfel de oameni. Importantă este reacţia ulterioară. Mergeţi alături de ei până la capăt sau le spuneţi în faţă şi fără ocolişuri cine sunt ei cu adevărat?

Curajul meu nebunesc, considerat astfel de foarte mulţi, nu îmi aparţine expresia, a fost taxat de multe ori prin trădare şi lovituri crunte chiar de oamenii la care am ţinut şi pe care i-am iubit.

Dar nu aceşti oameni îmi invadează existenţa, nu le permit, nu le vorbesc, nu îi ţin prin preajmă doar pentru că aşa este la modă, după cum susţin unii…

Frumosul vine dinspre oamenii care au lipsit atunci când au fost împărţite ura, ranchiuna, egoismul, făţărnicia. Ştiu, este greu să îi întâlnim, sunt din ce în ce mai puţini, dar ei există, trebuie doar să avem încredere că îi vom găsi. Eu i-am întâlnit şi sunt fericită în preajma lor, atunci când vorbesc cu ei, când ne oferim reciproc respect, prietenie, iubire. Pentru acest lucru îi sunt recunoscătoare Lui, vieţii şi nu în ultimul rând celor pentru care generozitatea nu înseamnă sacrificiu, ci bucuria de a dărui.

Frumosul, despre care vă scriu astăzi, nu are egal, pune în evidenţă sufletul şi conferă armonie, izvorăşte din adevăr şi simplitate. Pentru mine bucuria devine desăvârşită doar dacă persoanele dragi se bucură împreună cu mine. Am învăţat că bucuria reală stă în emoţiile sufletului, acele emoţii care pun stăpânire pe întreaga fiinţă, sângele începe să fiarbă, tremuri, râzi, roşeşti, lăcrimezi alături de OAMENI.

Nu vă fie frică de oameni! există sub toate formele. Vă doresc să-i întâlniţi pe toţi pentru a-i preţui la justa valoare pe cei care SUNT.

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru prietenie


Bal cu casa închisă

noaptea plăsmuieşte iubiri
le aşază în Car
pune hamul de stele
şi-l trage cu dinţii cerului
către balul teluric

iubirea noastră
îmbracă rochie
ţesută din spuma norilor
îşi pune conduri Venus
topeşte celestul într-un vals
sub cupola Universului

luna a vândut biletele
pe poveşti de iubire
este primul bal
care se va desfăşura
cu casa închisă

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru viata


viaţa trebuie trăită cu demnitate

Când eram copilă auzeam deseori spunându-se că „viaţa trebuie trăită cu demnitate”. Da, viaţa trebuie trăită cu demnitate chiar şi atunci când devine insuportabilă, când eşti desfiinţat sufleteşte doar din dorinţa unora de a te vedea suferind, chiar şi atunci când nedreptatea îţi sfredeleşte fiinţa şi simţi că toată durerea mapamondului ţi-a fost împărţită doar ţie şi îţi vine să urli ca şi când te-ar fi muşcat o năpârcă.

Viaţa nu înseamnă doar beatitudine, dar este foarte important să ne dorim a trăi cât mai frumos şi onest, fără compromisuri, dacă este posibil.

Pentru a putea exista, accepând toate acestea, ai nevoie şi de curaj, acel curaj de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum simţi şi cum gândeşti fără a lua în calcul răutăţi, gelozii şi năduful celor care nu îţi acceptă evoluţia şi consideră că nu ai dreptul la fericire, iubire şi, implicit, la viaţă.

Nu luaţi în derâdere fragilitatea vieţii! Nu forţaţi nimic, totul vine de la sine! Trăiţi-vă propria viaţă şi nu mai pierdeţi timpul trăind-o pe-a altora!

Vă doresc să aveţi puterea de a accepta toate darurile vieţii, să plângeţi, să râdeţi, să cunoaşteţi fericirea şi iubirea deplină, într-un cuvânt, trăiţi!

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru viataa


Părinţii

Ne iubiți absolut, fără drept de apel,
Vă faceți din viață, permanent, un duel,
Luptați cu durerea de-a ne ști fericiți
Și zece de nașteți, toți vă sunt favoriți.

Blânzi și severi deopotrivă ne sunteți,
Ne vreți educați, buni și isteți,
Din timp, câteodată, noi facem măcel,
Uităm și de voi, și de noi, de altfel.

Când suntem copii prea puțin v-ascultăm,
Tot noi vă contrăm, tot noi vă certăm,
Pricepem acestea când suntem părinți,
Îndurăm, cărunțim și strângem din dinți.

Vă iubim ca și voi, fără drept de apel,
Ne sunteți în viață, constant, un model,
Luptăm cu durerea atunci când plecați
Și stele veți fi, și pe noi ne vegheați.

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru familia


Ploi predestinate

într-un cartier
din vestul oraşului ursuz
ploaia şlefuieşte trotuarul
oxigenează cotloanele orgolioase
aşterne solfegii în paşii
trecătorilor îndrăgostiţi

ascult sunetul sacadat al ploii
fulgerele ciupesc corzile cerului
îmbină notele
compun simfonia zilelor
care ne surprind iubindu-ne
în transparenţa bobului de ploaie

adaug extensii firelor de apă
împletite pe spatele unui oraş
împrospătat de balsamul
ploilor predestinate

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru ploi


Imagine

Gândul zilei

24feb2015


Iubirea este modul nostru firesc de a trăi

Nu avem nevoie de o zi specială pentru a ne arăta sentimentele. O facem permanent. În diverse moduri, prin gesturi, daruri, mai mult sau mai puţin neaşteptate, iar cuvântul deţine supremaţia. Îl modelăm permanent pe coala imaculată şi scorţoasă de hârtie, dar şi pe cea catifelată şi inacceptabil de generoasă a eşafodului pe care osândim trupurile la iubire veşnică . Înfloresc doar prin sărutul tău. Astăzi. Mâine. Totdeauna.

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru iubire


Imagine

Gândul zilei

6ian2015


În iulie

mi-a cules vara fiorii dintre sâni
în iulie
când te-ai născut
aroma cărnii mele s-a transformat
în vise îndrăzneţe
în iulie
când ai aruncat sentimentele
în clocotul venelor îmbătate
de strigătul mâinilor
care se caută
şi se găsesc
târziu
în iulie

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru femeia


Remember – Sentimentele vă menţin vii, barbarilor

Mulţi dintre noi îşi petrec întreaga viaţă fugind de sentimente, cu credinţa greşită că nu pot suporta durerea. Însă deja au făcut-o. Ceea ce nu au făcut este să simtă ceea ce sunt dincolo de durere.

Khalil Gibran


Remember – Între două vise

O fărâmă de visare e bună ca un narcotic în doză mică; visarea adoarme febrele cateodată prea mari ale inteligenţei care se frămantă şi dă naştere unui abur blajin şi proaspăt ce îndulceşte contururile prea aspre ale gândirii pure, umple golurile şi intervalurile şi netezeşte ascunzişurile ideilor.

Victor Hugo


Inimi caste


Amazon

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – (n. 28 noiembrie 1954, Bucureşti)

Tu curgi ca un fluviu
În pustietatea inimii mele.
Eu ma revărs ca o deltă
În singuratatea ta fără de înţeles.

Inima ta, inima mea
Navigând într-o piroga uşoară
Printre crocodili şi peşti piranha…

Până la urmă,
Jungla amazoniană,
Deltele nesfârşite
Nu sunt decât o formă a iubirii de sine…

Confesiunile unui poet

„Pe Ştefania am cunoscut-o întamplător, în cartier, la nişte prieteni. Am aflat că-şi pierduse soţul, bolnav de cancer, cu trei ani în urmă. M-a sedus la ea o bunătate interioara extraordinară. Părea un om copleşit de întâmplările nefericite ale vieţii, dar îmi plăcea că e o persoană puternică, care nu se lasă doborâtă. Este Capricorn, zodie de pământ, iar eu Săgetător, zodie de foc. Se spune că pământul întreţine focul şi aşa este. E un suport, o rădăcină în viaţa mea. Relaţia mea cu ea a stat de la bun început sub semnul cuvintelor. Ştefania are talent literar, scrie şi ea, şi înzestrarea aceasta e recunoscută şi de alţii, nu doar de mine. Apoi, nicio relaţie nu rezistă dacă nu există înţelegere profundă şi afecţiune, toleranţă pentru felul de a fi al celuilalt, sprijin şi întrajutorare. Mai ales la o anumită vârstă, la care pasiunile nu mai sunt la ordinea zilei. Eu sunt dificil, lucrez noaptea, ascult muzică şi bat la maşină. Noroc cu cele trei uşi de stejar ale casei. Eu scriu versuri şi critică literară, soţia mea scrie proză. Amândoi am fi îndreptăţiţi la un egoism de tip superior, care te face să-ţi aperi teritoriul, ideile, proiectele de viitor, lucru care în unele cupluri duce la conflict. Dar leacul nostru e dialogul. Vorbim foarte mult, despre câte-n lună şi-n stele, uneori ne prinde dimineaţa stând la poveşti. Vorbim de-ale mele, de-ale ei, facem planuri literare, planuri de publicat, vorbim de muzică, de cărţi sau filme. şi între noi nu încape orgoliul. O relaţie bună de iubire nu se poate întemeia decât pe renunţarea la lupta pentru putere. Să fim sinceri, când cunoşti un om îi schimbi coafura, îi schimbi parfumul, îi schimbi lecturile. Dar astea sunt lucruri care se întamplă fără să vrei sau să simţi. În afară de aceste schimbări de suprafaţă, poţi sugera sau recomanda, dar e o greşeală enormă să încerci să schimbi pe cineva profund, cu brutalitate. Ori îl înţelegi şi-l accepţi, ori nu-l înţelegi şi atunci mai bine-l laşi în plata Domnului. Între noi nu e loc nici de rivalitate. Sunt fericit când văd o pagină sau două de proză ale Ştefaniei într-o revistă, când văd că îi apare o carte, când văd că are presă bună, mai ales pe un domeniu greu. Poezia ţine de o sclipire de moment, proza în schimb se construieşte. La noi, literatura nu e motiv de ceartă, ci obiectiv comun. La un moment dat, când tot întarzia să-şi încheie romanul, mai mult în glumă, i-am spus că dacă nu-l incheie odată, divorţăm.” Traian T. Coşovei

Sursa: Formula AS


Fericirea de a iubi până la durere

nu am ştiut niciodată
să îmi expun tabloul durerii
poate fiindcă viaţa mea
nu e demnă de o galerie de artă

nu am ştiut nicicând
să dau sensul cuvenit durerii
pentru ca cei din jurul meu
să poată descifra corect mesajul tabloului

expoziţia de astăzi
vă prezintă un singur tablou
între ramele sale
se află inima fiinţei mele
care pulsează durere fericire
viaţă iubire veşnicie

într-o dimineaţă de vineri
cineva a hărtănit tabloul
pentru a-mi fura jumătate din viaţă
a reuşit
cu acordul meu
de atunci continui să trăiesc
cu cealaltă jumătate de inimă
în ea creşte fericirea de a iubi până la durere

dacă şi această jumătate îmi va fi furată
tot cu acordul meu
va rămâne doar conturul unei vieţi inexistente

Geanina Lisandru

Cuplu – Ana Blandiana

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ana Blandiana, pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timişoara)

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri

De la o inimă la alta.

Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.


Emoţie de toamnă – de Nichita Stănescu

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Nichita Stănescu(n. 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983)

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.


Se-ntâmplă doar atunci când racul iubeşte capricornul

În tine-am să mă-ntorc atunci când va fi timpul libovit,
Am să-ţi răpesc iubirea din gânduri, chinuri şi din trup
Şi- am să o exilez în mine ca să îmi fie stâlpul potrivit,
Ce îmi susţine toată viaţa nealterată-n feciorelnic chiup.

În tine-am să mă culc, aşa cum fac de o eternitate,
Voi insista să-ţi vindec aspru bezna de cazne şi regrete,
Ne vom iubi bolnav şi calm până vom dobândi imunitate,
Vom inscripţiona convulsii cu sânge-albastru pe perete.

În tine-am să m-ascund fără cerinţa de a mai ieşi,
Mă voi acoperi cu patima ce curge din nervul inimii,
Dorinţele letale din noapte până-n zori ne-or copleşi
Şi ne vor dărui fiori şi doar senzaţii unice drept premii.

În tine-am să păşesc domol şi sigur ca pe un templu,
Cu paşii mei voi arhiva iubirea persecutată de păcat,
Pe tălpi a-nmugurit doar fericirea adusă din periplu,
Iar sufletul cu doruri multe şi încredere tu l-ai placat.

În tine am să consult esteticul din viaţă expediat în vers,
Comprese din silabele iubirii am să-ţi încing pe buze,
Ne vor parcurge curioşii prin ziare ca pe un fapt divers,
Iar noi vom scrie invizibil tot ce-a fost fără a cere scuze.

În tine-am dansat primul şi cel mai incitant tango şi vals,
Cu tine primii paşi i-am învăţat din zbor şi am plutit pe nori,
Cu tine totul este absolut real, nimic din ce trăim nu-i fals,
Noi ne jucăm fatidic rolul, suntem proprii regizori şi actori.

În tine-am să concep nobila viaţă cu toată măreţia dânsei,
Vom lua-o de la minus către un infinit lipsit de nedreptăţi,
Vom fi disciplinaţi ca doi elevi chemaţi la sfat, în faţa clasei,
Vom da răspunsuri cu un surâs tendenţios, pe sub mustăţi.

În tine-am să devin efervescentă şi am să îţi fiu calmant,
În doze mici vei lua esenţa vieţii şi-ţi vei urma destinul,
Ne fuge clipa de prin buzunare şi ora azi devine diamant,
Se-ntâmplă doar atunci când racul iubeşte capricornul.


Iubiţi-vă pe tunuri

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova- d.5 noiembrie 2010)

„Astăzi 5 noiembrie la ora 7.15 inima Maestrului a încetat să bată. După nenumărate tentative de resuscitare a trebuit să ne declarăm învinşi …”, a anunţat prof. dr. Şerban Brădişteanu.

Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.

Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.

Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele şi-n nopţile vieţii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Şi nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roşie,
De care s-au învrednicit toţi actorii.

Eu însumi am ceva teatral
În fiinţa mea.
Dar eu nu sunt actorul,
Eu nu sunt regizorul,
Eu sunt autorul
Tragediei pe care o joacă atâţia.

Adolescenţi şi adolescente
Se vor regăsi teatral
În poemele mele de dragoste
Pe care le restitui lumii
Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd
Şi nu pot.

Căci nici o boală nu devine
Mai mică în tine
Dacă se molipsesc şi alţii de ea;
O, dragostea mea devăstătoare,
Câţi tineri îşi vor face iluzia
Că-i poţi salva când te vor citi
În cuvintele mele.

Nu există propriu-zis experienţă umană,
Nimic nu e valabil decât o singură dată,
Ca o seringă în vremea modernă.
Totul se aruncă după folosinţă,
Înclusiv dragostea unui poet
Citită în cărţile lui.

Nici Biblia nu foloseşte,
Nici Biblia n-are un conţinut exemplar,
Experienţa din Cântarea Cântărilor
Se pierde ca un proces verbal de şedintă,
Nu e nimic de făcut,
Nu e nimic de ales
Din toate acele cuvinte,
Decât plăcerea estetică.

Eu simt autorul tragediei,
Eu declam împreună cu actorii,
Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii,
Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii,
Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului
În acest final de veac
În care dragostea
A ajuns atât de prost vandabilă.

Se joacă, dragii mei,
Tragedia dragostei
În faţa scaunelor goale.
Murim şi nimeni nu se uită la noi,
Actorii turbează pe scândura goală
Şi poate ca de-atâta singurătate
În sălile în care joacă
Ei încep să ia în serios
Rolurile din tragedia dragostei.

N-a fost chip să scap de aceste cuvinte,
A trebuit să vi le spun
Gelos pe Shakespeare,
Care a avut răbdarea
Să-şi omoare toţi eroii,
Stiind
Că vă fi absolvit de marea lui vină
Pentru că, între timp, oricum,
Toţi aveau să moară,
De moarte firească.

Dar eu sunt poet liric,
Eu încă n-am deprins învăţul
De-a pune la persoana a treia
Ceea ce devoră persoana întâi.
Şi de-atâtea ori am simţit nevoia
Să mă salvez cu un plural al majestăţii
Şi n-am putut şi unii dintre voi
Au numit, prosteşte,
Această care mi s-a întâmplat,
Egoism.

Şi nici nu am blestemată
Răceala de cuget
A şefului de cadre
Care iubeşte-n taină,
În vreme ce acţionează
Cu dosare şi referinţe de tot felul
Împotriva tuturor iubirilor şi a tuturor celor
Care iubesc.

Dragostea mea are un aspect
Aproape clasic,
În romantismul ei
Desuet şi expresionist.
Iubesc
În numele tuturor umilinţelor,
Şi al tuturor aşa-ziselor faradelegi pedepsite
De legi fără de lege.

Vai mie, autor de tragedii,
O s-ajung exemplar, o să se predea
Lecţii de literatură universală
Pe textele mele,
Biată autopsie,
Vinovată şi impudică autopsie,
Câti din voi, care vă veţi supăra pe copii voştri
C-au luat note mici
La lecţia „Poezia lui Adrian Păunescu”,
N-aţi fi azi în stare
Să mă ucideţi
Pentru poezia de dragoste
La care nu copii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.

Vă voi trece clasa,
Pe voi şi pe femeile voastre,
În faţa cărora îngenunchez
Pentru sfânta răbdare pe care o au cu noi
Şi pentru misteru1 care ne leagă.
Vă voi trece clasa, vă voi trece veacul,
Veţi supravieţui în poezia mea,
Şi poate mai mult în pozia mea de dragoste,
Care nu e reglementată
Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.
O, bieţii mei prieteni!

Scriu poezie de dragoste
Şi ştiu că n-am nici o şansă
În timpul vieţii mele.
Sunt făcut să par altceva,
Suport interdictia de a vă fi unul din semeni,
Teatral uneori,
Pentru că-n clădirea teatrului nostru
A ascuns armata
Toata muniţia, toate drapelele.
Teatral uneori
Pentru că în oraşul nostru
Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi
Întrucât primaria e plina de funcţionari.

Teatral, teatral, într-adevăr,
Şi rugindu-vă,
Implorindu-vă,
Ordonidu-vă:
Pace şi dragoste
Şi dacă sunt pe lume şi dragostea, şi pacea
Va fi şi Truda de-a le păstra.
Bucuraţi-vă că mai aveţi
Poeti din acest os,
Păsări de această marcă,
Împulsuri în această direcţie.
Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, plângând,
Că în vreme ce voi mă credeaţi surghiunit
În sintaxa unei singure orientari,
Să lucrez ca orbetele
Pentru infăţişarea voastră festivă,
Eu iubeam şi scriam
Poezie de dragoste.

Iar pe voi, fraţii mei tineri,
Pe voi, care mă veţi ciţi crezând
Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste
Vă rog, nu pariaţi prea mult
Pe această iluzie.

Nimic nu se învaţă de la nimeni
Până când nu înveţi acel lucru
Din propria ta experienţă.
Voi mă veţi iubi
Abia după ce
Veţi ajunge-n situaţia mea.

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,
Poezia mea de dragoste nu e iniţiere,
În versurile mele nu veţi găsi
Descrise somptuos
Poziţiile dragostei
Ca-n manualele de pornografie indiana
Sau chiar daneză.
O, nu. Toată poezia mea de dragoste
E o imensa vatră de cenuşă
La temelia unui rug
Ce arde încă.
Luaţi această carte-n mâini,
Această machetă a unui teatru tragic,
Iubirea e tragică.
Pentru că iubirea e moarte,
Iubirea e tragică
Pentru că actorii o rostestesc cu suflarea tăiată,
Măreaţă cum e
În scriitura pe care au învăţat-o,
Dar abia aşteaptă să coboare
Dupa ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă
În fierbintea, urâtă, dar pasionata lor
Iubire de oameni.
În sală pe fiecare-l aşteapt-o femeie,
Undeva, la balcon, o fată pură plânge,
Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,
Se sărută pe scenă cu o actriţă.
Vai, eterna contradicţie
Dintre artă şi viaţă!

Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise
Citiţi cartea mea
Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,
Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,
N-am decât orgoliul de-a mă alatura
Cu toată cenuşa distrugerii mele
Cenuşilor voastre,
Căci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea începe
Iaraşi BR> Lumea.

Şi când veţi vedea
În faţa ochilor voştri arzând de iubire
Tunurile veacului pregătindu-se s-ă-distrugă
Câmpiile şi fabricile,
Oamenii şi munţii,
Păsările şi peştii,
Bibliotecile şi spitalele,
Mormintele şi bisericile,
Nu pregetăţi, aruncaţi-vă hainele de pe voi,
Îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă,
Şi pentru că pământul e rece,
Iar tunurile care vor să-l distrugă sunt calde,
O, voi, tineri ai planetei mele
Convulsionată de-atâtea arme,
Sub ochii holbaţi ai armatelor,
Sfărimând ochelarii greţoşi ai generalilor,
Fără nici o ruşine,
În numele singurei religii care ne uneşte,
Credinţa în continuitatea speciei umane,
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Concediaţi tunarii
Şi dezamorsaţi obuzele
Şi daţi-ne acest prim şi netrecător
Semn al păcii universale.

Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
Până le veţi scoate din funcţiune,
Iubiţi-vă aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
Chiar şi această carte care nu are decât meritul
Că aparţine unui om
Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
Să facă dragoste pe nici un tun,
Când n-a dormit şi n-a scris,
A iubit
Cu disperarea condiţiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Şi cu dăruirea muribundului.

Facă-se profeţia mea,
Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!


Escaladarea solo integral

mi-am asumat doza de risc
de a străbate traseul ființei tale
am pus în rucsacul sufletului
încrederea speranța
echipamentul confecționat
din pielea trupului meu
și am pornit la drum pe itinerarii
greu accesibile pentru femeia
dornică să combine deseori
viața de stâncă zăpadă sau gheață

am meditat îndelung la dificultățile
impuse de accesul la inima ta
găsirea cifrului acesteia
trăinicia clipelor de iubire
și adrenalina provocată de
escaladarea solo integral

m-am prins cu forța alpinistului
de pereții sufletului tău

joc cel mai incitant rol

pe scena verticală de balet

a trupului care-mi modelează

și controlează echilibrul

fie că este ploaie zăpadă ori soare

în interiorul existenței sale


Iubire.Iubire.Iubire

Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.

Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.

„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.

Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.

Te iubesc așa cum viața mă răsfață, peste normă,
Primești verde din privire și dorința te transformă,
Îmi trimiți iubirea toată, fiorii și patimi grele,
Din bârfe ne facem patul și-o saltea din multe rele.

Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.

Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.

Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.

Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Înfometat

târziu nu este niciodată pentru iubire
sentimentele dau năvală în camerele inimii
acolo unde viața a presărat cristale de jaspis
iar porția de optimism este garnitura ideală
pentru feliile porționate din bucata fericirii
indispensabilă unui destin la patru ace
din care-ți hrănesc sufletul înfometat de dorință

peste care presar proteine extrase
din trup sufocat de pasiune și mister
pe care-l devorezi cotidian și-ți stâmperi setea
cu valul divin de armonie

Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată și tocmai de aceea plec pentru că, dacă aș rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorința de a poseda, de a dori ca viața lui să fie a mea. În fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bineavem grijă de ceea ce luăm cu noi din viață.

Paulo Coelho


Spune-mi ce vezi…

UPDATE –  ORA 11 00 – ACUM, LA RADIO SILVER, GEANINA SI CRISTIAN


UPDATE RADIOFONIC RADIO SILVER – duminică, 18 aprilie 2010, orele 20.00 – DESCOPERIŢI IUBIREA alături de Geanina şi Cristian Lisandru! O emisiune realizată de doi romantici incurabili şi adresată… romanticilor…  Puteţi trimite dedicaţii şi mesaje pe adresa geaninalisandru@yahoo.com (id messenger geaninalisandru).

E multă linişte în suflet…

Uite, îl deschid pentru tine,

Spune-mi ce vezi…

Văd marea care îmi spune ,

Că sufletul tău are imensitatea ei..

Văd soarele, ce străluceşte în interiorul lui,

Ating , iar mâna simte căldura sufletului ,

Ce mi-o oferi cu generozitate.

Văd orizontul pe care-l ating cu degetul arătător

Şi-l pompez în vene ,

Pentru a-ţi transforma sângele,

În albastru de prinţesă.

Văd câmpia pe care ţi-o picur în ochi,

Transformându-i în fascinante smaralde,

De un verde intens şi strălucitor,

Pe care ar fi invidioşi

Şi cei mai celebri pictori ai Universului..

Văd macii din lanul de grâu

Şi fac un transplant de roşu,

Pentru ca inima mea ,

Să fie veşnic îndrăgostită de tine,

Iar lanul de grâu ţi-l aşez pe frunte,

Pentru a te transforma,

În cea mai diafană Cosânzeană..

Văd dealul pe care-l urc ,

Pentru a extrage din boabele strugurilor,

Sentimentul intens de alcoolemie al fericirii.

Văd muntele ce mă îndeamnă să urc,

Pentru a culege ,

Cea mai preţioasă floare a sufletului,

IUBIREA.

Văd toate acestea, pentru că zilnic

Te descopăr aceeaşi,

Şi totuşi… alta…

Rămânând permanent însetat

De explorarea sufletului tău,

Care m-a fascinat,

Dar nu se lasă dezvăluit în totalitate,

Dând iubirii misterul primei nopţi

În care te-am descoperit,

Minune de femeie!

Acolo unde străluceşte privirea, e de prisos diamantul.

Victor Hugo


Dincolo de privirea ta…

Am pătruns dincolo de privirea ta
Şi am descoperit nemărginirea fericirii,
Am pătruns adânc în inima ta
Şi am descoperit inocenţa iubirii,
Am pătruns profund în mintea ta
Şi am descoperit acolo toate gândurile mele,
Aveau aceeaşi puritate, aceeaşi intensitate,
Ne-am cuprins plini de dorinţă mâinile
Şi am descoperit că erau identice,
Două mâini, zece degete, un singur fior.
Pătrunderea în interiorul fiinţei tale cu ochii minţii,
M-a ajutat să descopăr ceea ce caut de-o viaţă,
„Femeia pe care o doream de multă vreme,
Dar pe care nu speram să o întâlnesc vreodată”.
Dorul de tine îmi frământă gândurile
Şi le transformă prin rostogolire în versuri,
Absenţa ta îmi frământă mâinile,
Iar la rugămintea gândurilor
Scriu poveşti de iubire pe coala albă.
Revenirea ta îmi frământă inima,
Pe care ţi-o dăruiesc fără tăgadă.
„Mă declar înfrânt iremediabil
Şi orice retragere este exclusă…
Nu mai este niciun secret pentru nimeni,
Te iubesc…”

Numai prietenia găsește privirea sau fraza foarte simplă care pune balsam pe rănile noastre.

Jean Cocteau