Posts tagged “întrebări

Remember – Indicii cotidiene

Curioşi nevoie mare întreabă cercetătorii,
Ce tot plăsmuim de-o vreme de sălăşluim astfel,
Ici, pe mapamondul unde doar locuitorii
Joacă viaţa ca la carte şi nu mai surâd defel.

Ne-au pus liste de-ntrebări, vor indicii în detaliu,
Dacă suntem rezonabili, dacă ne iubim deplin,
De dureri ce ard în suflet sau de suntem în travaliu,
Dacă ne-au servit chimiştii eprubete cu venin.

Jurnaliştii dau năvală, vor răspunsuri pertinente,
Întrebările curg fluviu ca pe flux Mediafax,
Contestăm cotidian acţiuni ce nu-s prudente,
Spunem clar şi răspicat, noi nu ne iubim prin fax.

Mă încearcă doar tristeţea că nu ai venit spre mine,
De-un mileniu te aştept , am pierdut secunde mii,
Unii au râs cu poftă mare când le povesteam de tine,
Crezând că am luat-o razna fiindcă te-aşteptam să vii.

Acum văd că eşti cu mine, spun că este ireal,
Să iubeşti cu pasiunea vulcanului ce-şi revarsă
Lava care înfioară tot ce-atinge în real,
Iar apoi ne exilează şi ne spun că nu le pasă.

Te iubesc cu nebunie printre întrebări difuze,
Printre obstacole sădite de invidioşi prin viaţă,
Stăruinţele perfide vin acum să mă distreze,
Şi întreaga infamie se transformă în paiaţă.

Întregim chestionarul, să le facem azi pe plac
Tuturor ce văd iubirea ca pe o piatră de moară,
Să certificăm cu râvnă un sărut roşu de mac,
Să ne scriem fericirea chiar de-ar fi unii să moară.

Geanina Lisandru


Trecutul nu pune întrebări

Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor, nu din trecut.

Nichita Stănescu


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IX)

Durerea este focul purificator prin care orice suflet este îndreptat de la pământ la cer.

Vasile Pârvan

Fuga Marei lăsă în urmă durere din care se revărsau întrebări ce-şi căutau răspunsuri în mintea Dianei.
Ce să pricepi dintr-o astfel de reacţie? Neavând toate piesele din puzzle începi să croşetezi tot felul de scenarii, aşa procedăm toţi în loc să discutăm şi să lămurim neînţelegerile. Preferăm să ne retragem într-un colţ şi să ne irosim timpul cu ipoteze false. Viaţa nu ne poate oferi numai bucurii, ne oferă meniul întreg asezonat cu lacrimi, durere, fericire, iubire, toate acestea învelite în necunoscut. Dacă reuşim să spargem învelişul care întunecă necunoscutul vom gusta din meniul la care visăm şi sperăm.
Prefera să meargă pe marginea şoselei în întunericul ce-i îmbrăca umerii cu povara trecutului. Nu dorea să vorbească cu nimeni. Prefera singurătatea. Mersul prin liniştea nopţii făcea bine sufletului, o ajuta să înţeleagă situaţia prin care destinul îi dădea întâlnire iar. Îi veneau în minte cuvintele lui Miller despre om şi soarta sa, Fiecare om are destinul său; singura regulă este să-l accepte şi să-l urmeze oriunde s-ar duce.
Ar fi vrut să plângă, astfel reuşea să se elibereze mai uşor de durerea ce-i apăsa întreaga fiinţă. Nu reuşea. Robinetul prin care lacrimile curgeau altădată în şuvoi greu de stăpânit părea astăzi ruginit, înţepenit şi se încăpăţâna să-i aducă purificarea de care avea nevoie în aceste clipe.
Privea în gol, mergea fără să-şi controleze paşii, în aceste clipe gândurile au devenit felinare ce încercau să-i lumineze drumul, un drum ce părea fără sfârşit, plin de hârtoape, tern.
După lungi incursiuni prin propriul eu, Mara a ajuns acasă. Acasă era locul unde se simţea cel mai bine, un acasă modest, dar primitor. Îi umplea întreaga făptură de bine, o stare de bine pe care nu reuşise să o simtă niciunde, oricât de prietenos a fost tratată.
Simţea că doar o baie va reuşi să-i limpezească stările abracadabrante şi, fără să stea pe gânduri ţâşni către cada în care miresmele pline de voluptate ale moscului îşi puneau amprenta pe trupul istovit al Marei.
Aici se simţea precum nou născutul la sânul mamei, aici ştia că nimeni şi nimic nu-i va tulbura tăcerea.
După minutele pline de magie, pe care această încăpere i le oferea de fiecare dată, îşi puse prosopul roz, întotdeauna roz, îşi strânse părul şi se aşeză pe pat.
Încerca să se convingă, spunându-şi ca pentru sine, că nimic din trecut sau viitor nu contează atât de mult, nu o poate marca atât de mult în comparaţie cu ceea ce trăia acum, în prezent. Principiul ei de viaţă, foarte sănătos de altfel, era să nu îşi facă griji pentru viitorul care nu sosise încă, ci să trăiască prezentul în cel mai frumos mod posibil. Cu toate acestea simţea că soarta îi râde batjocoritor în faţă. Îşi dorea din răsputeri să fie înţeleaptă, nu cerea acestor momente o şansă, dorea din tot sufletul să facă alegerea cea mai bună. Învăţase de-a lungul anilor că nimic nu este întâmplător şi-i dădu şi de această dată dreptate lui Einstein, gândindu-se la coincidenţe, „Coincidenţa este modalitatea prin care Dumnezeu îşi păstrează anonimatul.”
A urât dintotdeauna coincidenţele, le considera consecinţe inevitabile ale legilor probabilităţii.
Adormi. Gândurile îi mângâiau pleoapele, obrajii, întreaga fiinţă care avea nevoie, mai mult decât oricând, de somn ca de aer.

Mara( I, II, III
IV, V, VI, VII,
VIII)


Indicii cotidiene

Iubirea de ţi-o pierd, îmi pierd făptura-ntreagă.

Alexander Pope

Curioşi nevoie mare întreabă cercetătorii,
Ce tot plăsmuim de-o vreme de sălăşluim astfel,
Ici, pe mapamondul unde doar locuitorii
Joacă viaţa ca la carte şi nu mai surâd defel.

Ne-au pus liste de-ntrebări, vor indicii în detaliu,
Dacă suntem rezonabili, dacă ne iubim deplin,
De dureri ce ard în suflet, dacă suntem în travaliu,
Sau de ne-au servit chimiştii eprubete cu venin.

Jurnaliştii dau năvală, vor răspunsuri pertinente,
Întrebările curg fluviu ca pe flux Mediafax,
Contestăm cotidian acţiuni ce nu-s prudente,
Spunem clar şi răspicat că nu ne iubim prin fax.

Mă încearcă doar tristeţea că nu ai venit spre mine,
De-un mileniu te aştept , am pierdut secunde mii,
Unii au râs cu poftă mare când le povesteam de tine,
Crezând că am luat-o razna fiindcă te-aşteptam să vii.

Acum văd că eşti cu mine, spun că este ireal,
Să iubeşti cu pasiunea vulcanului ce-şi revarsă
Lava care înfioară tot ce-atinge în real,
Iar apoi ne exilează şi ne spun că nu le pasă.

Te iubesc cu nebunie printre întrebări difuze,
Printre obstacole sădite de invidioşi prin viaţă,
Stăruinţele perfide vin acum să mă distreze,
Şi întreaga infamie se transformă în paiaţă.

Întregim chestionarul, să le facem azi pe plac
Tuturor ce văd iubirea ca pe o piatră de moară,
Să certificăm cu râvnă un sărut roşu de mac,
Să ne scriem fericirea chiar de-ar fi unii să moară.


Fără prejudecăţi

Adevărata savoare a vieţii se găseşte înlăuntrul nostru.

Osho

Te privesc şi nu mă mai satur,

Ochii tăi îmi spun continuu

„Te iubesc, nu vreau să pleci!”

Ţi-e teamă de ziua ce vine

Trăieşti secundă de secundă

Încorsetat de întrebări şi gânduri.

Îţi mângâi mâna şi o sărut,

E modul meu de a-ţi spune „Te iubesc!”

Privirea ta de copil

Îmi ţese rochie verde de gânduri

Gânduri pline de speranţă şi iubire.

Trena rochiei desenează traseul vieţii

Pe care am pornit mână-n mână,

Fără prejudecăţi, cu inima îmbătată de fericire

Convinşi fiind că vom reuşi

Să parcurgem fiecare treaptă a vieţii,

Cu aceeaşi bucurie ca în prima clipă

Când ne-am privit în ochi

Şi am ştiut că vom fi

O singură fiinţă, un singur zâmbet,

Un singur gând, o singură inimă,

Un pas către o singură viaţă.


O singură viaţă…

Te privesc şi nu mă mai satur,

Ochii tăi îmi spun continuu

„Te iubesc, nu vreau să pleci!”

Ţi-e teamă de ziua ce vine

Trăieşti secundă de secundă

Încorsetat de întrebări şi gânduri.

Îţi mângâi mâna şi o sărut,

E modul meu de a-ţi spune „Te iubesc!”

Privirea ta de copil

Îmi ţese rochie verde de gânduri

Gânduri pline de speranţă şi iubire.

Trena rochiei desenează traseul vieţii

Pe care am pornit mână-n mână,

Fără prejudecăţi, cu inima îmbătată de fericire

Convinşi fiind că vom reuşi

Să parcurgem fiecare treaptă a vieţii,

Cu aceeaşi bucurie ca în prima clipă

Când ne-am privit în ochi

Şi am ştiut că vom fi

O singură fiinţă, un singur zâmbet,

Un singur gând, o singură inimă,

Un pas către o singură viaţă.

Ceea ce am azi ieri era numai o speranţă.

Alexandru Gh. Radu