Posts tagged “intuneric

Nopţile

Dacă e vineri – e poezie pe pâine Octavian Paler
(n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti)

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfîrşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mîinile,
totdeauna înfricoşaţi că mîinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visînd ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi dacă vom muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţato prea mult.

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

Octavian Paler


Pact cu noaptea

UPDATEDRAGII MEI, TASHA ŞI DAN PĂTRAŞCU, EU VĂ MULŢUMESC FIINDCĂ EXISTAŢI .

UN STROP DE LINIŞTE ŞI IUBIRE…

SĂ FIŢI IUBIŢI!

Iubitule, am aruncat veşmânt de amintire turmentat şi urmăresc splendoarea prezentului nostru cu trupul subjugat de privirea ta.

Este suficient să mă priveşti şi întunericul va radia lumină de dor fervent şi entuziasm suav.

Dulce captivitate vom avea ancorată în meditaţie, acoperită de haină metaforică şi îndestulată cu fericire deplină. Roşu arzător picur pe buzele-ţi uscate de dor pentru mahmureală totală.

Urma paşilor mei nedesluşiţi încă de nimeni altcineva decât de sufletul tău,  au puterea să oprească lacrimile şi să le transforme în vise de iubire.

Am făcut pact cu noaptea pentru un concediu prelungit, iar dimineaţa a hotărât să plece în Eden, pentru ca melodia atingerilor să fie unică în vâltoarea îmbrăţişărilor pline de pasiune.

Curcubeul  naşte cercuri ferecate ploi ce cad peste noi în torente feciorelnice.


Cântec de dragoste – Rainer Maria Rilke

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Rainer Maria Rilke

UPDATE

Daniel Raduta moare. Sau nu. Depinde de noi.

Cum să-mi împiedec sufletul

să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?

Cum să-l înalţ deasupra ta

spre alte lucruri, altundeva?

O, cum, cum l-aş aduna

lângă ceva pierdut în întunerec,

într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,

ce nu se-ndepărtează

când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.

Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,

ne împreună totuşi aşa cum un arcuş

din două strune-un singur sunet scoate.

Pe ce vioară suntem înstrunaţi?

Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,

cântec cum altul nu-i?