Posts tagged “locuinta

O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.


Jocul cu ploaia

Întotdeauna am avut o legătură specială cu ploaia. Ador ploile de vară când stropii mă îmbracă în rochie de spumă pe care o ţes atunci când se preling din păru-mi lung şi mătăsos povestindu-mi despre drumul sinuos până la tine, înmiresmat de florile de măr în care şi-au încropit locuinţă florile de cuc.

Conversaţia cu ploaia îmi creează trăiri din cele mai diverse. Mă plimb prin ploaie desculţă şi dansez pe ritmurile impuse de paşii ei.

Dansăm şi dansul acesta ne transformă
Într-o fiinţă unică ce dă iubirii noimă…

Dansăm cu ploaia, trupul ne-nfierbântă
Şi mă săruţi prelung ca să-ţi ajungă
Până la următoarea ploaie sfântă
Pe care porii noştri acum visând o cântă…

Ascult cântecul ploii şi sufletul meu vibrează la fiecare dezlănţuire bruscă a tunetelor ce-nfloresc pe pârtie de cer. Ploaia interferează cu vântul şi tatuează pe trup ţinte sigure ce aşteaptă focurile intense trase de săgeţile inimii tale.

Am să-i spun ploii dacă vrei,
Să mă anunţe prin email,
De unde vine şi cât stă,
Caci vreau să-i dau o replică.
Să-i spun să îşi sădească o casă mare
Cu o-ncăpere , sala de-aşteptare
Fiindcă are căutare
De mulţi nebuni cu suflet mare…

Simt sub tălpi o reală desfătare. Degetele modelează pământul şi-l taie în mii de felii pentru prelucrarea finală la roata gleznei imprimând cu piciorul mişcări circulare rapide. Vase de gânduri frământate şi modelate în sentimente aşteaptă zilele însorite pentru uscarea şi arderea influenţelor nefaste  în cuptor de suflet, iar sângele pictează ornamente de dor smălţuindu-le cu viaţă perpetuuă…