Uncategorized

Te invit să bem iubirea de Cristian Lisandru

Când femeile ne iubesc ne iartă orice, chiar şi crimele; când nu ne iubesc, nu ne iartă nimic, nici măcar virtuţile.

Honoré de Balzac

Dacă e vineri- e poezie pe pâine – (Cristian Lisandru n.18 iulie 1968, Bucureşti)

Hai să ne luptăm cu toate, să jucăm în doi o sârbă,
Să uităm că ne e jale, să uităm să ne e scârbă
Şi să facem un chef mare tropotind a bucurie
Chiar dacă nu scrie viaţa cum am vrea noi doi să scrie.
Hai să râdem ca nebunii de cămăşile de forţă,
O iubire permanentă să o transformăm în torţă,
Ne atacă prin scenarii pseudo-regizori trişti,
Însă tot mai stăm de pază ca soldaţii optimişti.
Hai să dăm cu var pe inimi, dulce cauterizare,
E dorinţa de mai bine tot mai tare şi mai tare
Şi sfidăm cu râs sălbatec pronosticuri dureroase
Chiar şi-atunci când răutatea unora mai sapă-n oase.
Hai să mai desfacem sticle, să pocnească dopuri multe,
Cine vrea să ştie dorul poate să ne mai asculte,
Declarăm petreceri pline de o dulce mahmureală,
Sunt chefliul vieţii tale, eşti iubirea mea totală

Şi te beau, te sorb, te gust, te înghit cu frenezie,
Nici nu îţi imaginezi cât de bine-mi faci tu mie.
Hai să ne rotim prin lume, paparudele şomere
Care cheamă ploi de apă şi primesc doar ploi de fiere,
Mă apasă răsuflarea, mă apasă amănuntul,
Tu rămâi constant tăcere, eu redefinesc cuvântul.
Te iubesc cu-nfrigurarea îngheţatului deplin
Şi m-aş transforma în cană dacă te-ai schimba în vin,
Ca să curgi în mine veşnic, gâlgâind miraculos
Şi-aş întoarce lumea-ntreagă, sub privirea ta, pe dos…
Hai să-aducem lăutarii spre cântare furibundă,
Chiar dacă ne doare timpul şi tristeţea ne inundă,
O să-i răsplătim c-un credit de la Banca Mondială
Nu mai e nicio problemă, nu mai e nicio scofală,
Hai să plângem de iubire, pat să facem din suspine
Şi o stradă cu vin roşu de la mine pân’ la tine,
Să ne curgă drept în suflet seva ultimelor vii
Şi să te iubesc o viaţă, până-n cea din urmă zi…