Posts tagged “Marius Ola

3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Încep incursiunea prin a picura 3 ceasuri bune într-un suflet generos, așa cum este al lui Cristian Lisandru, omul sensibil de lângă mine. Astăzi scrie despre nedreptate, violență, măcinarea cotidiană, dorul de viață, intrigă, manipulare, patimă și iubire. Contradicții adunate într-un singur loc, poezia. Sunt sigură că vă veți regăsi în versurile scrise și postate astăzi pe blogul său Cristian Lisandru – Blog Literar.
A fost greu să aleg o strofă din întregul poem, mesajul fiind unul penetrant, cu substanță, care atrage atenția cu fiecare cuvânt scris. Aștern aici trei strofe și vă invit să vă spuneți părerea pe blogul lui, după lecturarea postării.

,,Mi se impută chestii ordinare
Şi mi se pune sare în cafea,
Dar din cotidiana măcinare
Eu scot, perseverent, puterea mea.

Accept şi picătura chinezească,
Dacă e cazul mă aşez la zid,
Dar nu-mi las sufletul să lâncezească
Şi pe acei cu mască îi desfid.

Am poezia lângă tâmpla dreaptă
Iubirea mi-e reper fundamental,
Mai cred că lumea strâmbă se îndreaptă
Şi-mi scriu trăirea, temperamental.,,

Despre pasiune, credință, muzică, univers, culoare și dăruire veți putea afla numai dacă pășiți pe tărâmul cald al blogului Hai la plimbare, unde prietena noastră dragă, Elena Marin Alexe, ne invită de fiecare dată cu bucurie și mărinimie.

,,1. Care este cea mai mare pasiune(hobby) a ta?
O sa va mire, dar cea mai mare pasiune a mea, care a depasit stadiul de hobby, este muzica. Imi place sa ascult muzica de cea mai buna calitate, dar imi si place mult sa cant si o fac adeseori la biserica unde activez si ca solista.[mentionez ca am studiat pianul mai demult in copilarie, si am activat ca solista intr-un ansamblu ceva mai tarziu..]

12. Ce iti place cel mai mult sa daruiesti celor din jur?
Imi place mai mult sa daruiesc, decat sa primesc.Daruiesc ce pot , ce am si cu toata dragostea si nu pot fi refuzata.,,

Poposim în pași de dans într-o locație greu de ocolit în această zi de marți. Ne înscriem cu atenție în Traficul cu Hituri, nu doar pentru a alege melodia preferată, ci și pentru a lăsa urările noastre posesorului acestui blog, Teo Negură. Astăzi împlinește…vă las pe voi să descoperiți anii împliniți …
Mă alătur gândurilor voastre și îi urez La mulți ani, să ai puterea de a scrie mereu ceea ce simți cu adevărat și nu ceea ce vor alții, să iubești și să fii iubit așa cum ți-ai dorit mereu!

,,Eu… nu port ceas la mână. La ce mi-ar folosi, când Timpul se sfârşeşte-atât de repede, să-l mai măsor? Astăzi, până şi datu(-napoi) îi scump, iar şirurile multe, fără fir, de amintiri cu Tine, par toate glasuri sidefii care mă cheamă, fatalist aproape, către un mâine parcă şi mai străveziu ca nevisatele poveşti.,,

Gabriela Elena ne șoptește la ureche despre încercările de a zbura,Fără aripi, despre tot ceea ce simți atunci când îți desfaci brațele pentru a te înălța către cerul vieții, o viață care nu oferă doar seninul, ci și fericirea de a fi. Despre căutare și așteptări puteți afla doar dacă vă veți dezmorți picioarele și vă veți aventura în cel dintâi zbor.

,,Toata viata cauti, astepti si alergi intr-o viata solitara, dar puterea de a fi implinit zace neobservata pe aripile tale. Atunci cand ti le intinzi la lungimea lor maxima, culorile umbresc rutina care a secat viata ta.,,

O scriere episodică pe care vă invit să nu o ratați.

Despre pierderea voită în civilizație scrie Marius Ola, cu năduf. Un alt autor sătul și scârbit de o lume în care bețele în roate sunt la modă. Marius, toți trecem prin ceea ce scrii în postarea ta, să nu crezi că ești singurul, noi te-am perceput exact așa cum ești, un om deschis către frumosul din viață, o persoană care așterne gânduri care-l macină sau îl fac fericit. Respectăm decizia aleasă de tine, sunt sigură că nu ți-a fost ușor. Noi cei care te prețuim, te așteptăm cu drag. Drumuri verzi în călătoria ta!

,,M-am săturat să pălăvrăgesc în van. M-am săturat să-mi dau cuvântul, pentru ca unii să-l terfelească şi să spele pe jos cu el.
M-am enervat pe toţi oamenii dornici de laude neoneroase, doar cu scopul de a-şi desfăta ego-ul mincinos.
Astfel, m-am hotărât să părăsesc această lume. Decizia a fost grea şi severă. Mi s-au băgat multe beţe în roate, dar am reuşit, cu calm şi tenacitate să trec peste toate problemele. Să evadez…,,

Madi și Onu Blog, o altă locație plină de surprize plăcute, unde puteți citi scrieri cu tâlc, care vă vor încânta ființa. Un blog pe care scriu doi îndrăgostiți de viață, de oameni, de frumos, de calitate, nu de cantitate. Astăzi puteți fi pacienți internați la Reanimare și veți afla cum se poate opri sângerarea cu o țâră gelozie. O poveste cât se poate de reală cu și despre un Instalator, cu un final plătit pentru stingerea conflictului.

,,L-am lovit cu diplomatul în cap, i-am oprit sângerarea şi în faţa pericolului infracţiunii de vătămare corporală, am stabilit cu soţia justificarea dată la Salvare. Restul îl ştiţi… Pentru despăgubirea Instalatorului şi onorariul său, anchetatorul improvizat, a stabilit o sumă prin plata căreia conflictul s-a stins.,,

Despre o prietenie veche precum vinul, sănătoasă precum aroma de hamei, tăbăcită în cârciuma cu wireless, printre damele desenate cu zâmbete pe cărțile de joc și lacrimi de fericire aflăm din scrierea postată astăzi secretul pe blogul lui Cristian Dima. Vers cu vers, dedicat în totalitate prietenului său, Teo Negură, scrie povestea ce îi leagă, bucuria și emoția de a fi împreună.

,,În drumul tumultuos spre casă
poposim la veşnica căpiţă
ce ne va dărui la primăvară
viorele pe care voios
le vom uda, tot împreună.,,

 

 

 

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!