Posts tagged “matase

COLŢ DE CER

Dragostea e sufletul însuşi. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină, ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.

Victor Hugo

frâng un colţ din cerul calm
îţi îmbrac în el tristeţea
îi ţes dermă de mătase
brodată cu fir de rouă

înfăşor şirag de gânduri
ud cu ploaie sângerândă
adun lacrimile-n cercuri
şi te scald ca pe un prunc

îţi aştern pe tâmplă pânza
proaspăt colorată-n soare
şi îţi şterg frison de gheaţă
de pe geana frământată

te-nvelesc în pasiune
rubinie şi candidă
trag de-un colţ de cer domol
şi îţi invadez fiinţa


Naufragiaţi în iubire

Azi am turnat în sticlă tot verdele speranţei,
Am pus-o apoi la soare, în zilele de vis ale vacanţei,
Nu vreau decât să prindă noi aripi fericirii
Când tu pătruns de arşiţa iubirii
Vei naufragia confuz pe mişcătoarele nisipuri
Din sufletul ce a plătit deja multe tributuri.
Ai luat un fir sensibil de nisip
Pentru a măsura cu orice chip
Pulsul alert al inimii de gheaţă
Ce-a transformat castelu-n fortăreţă,
Pe care-ai activat-o cu-n sărut
Al cărei cifru nu poate fi ştiut
De nici un alt naufragiat pe mare
Ce caută în Raiul sufletului alinare.
Dincolo de această fortăreaţă
Ai pus imensitatea iubirii ce astăzi te răsfaţă,
Şi furia iubirii va prinde acum viaţă.
Stăpân tu eşti acum, peste imensitate
Si nimeni altul n-ar avea-ndrăzneala să bată la cetate.

Mătase de agat ai presărat pe suflet
Ca dragostea nebună să-mi înflorescă-n pântec,
L-ai învelit divin în stea de mare
Ca el să strălucească într-un adânc ce doare,
Tot din adânc ai luat şi spuma mării
Şi ai cristalizat în acvarin albastrul sării,
Ai alungat cu el nelinişti şi dureri
Făcând culoar iubirii pân’ la cer.