Posts tagged “Mile Carpenisan

Am desenat

UPDATE – ora 17 45 – DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!“Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan, în vârstă de 34 de ani, a murit, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde era internat de săptămâna trecută, fiind în comă” – SURSA MEDIAFAX

UPDATECONSTANȚA OPRINA ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU!

AM CITIT AICI DESPRE CAZUL EI ȘI AM FOST IMPRESIONATĂ NU NUMAI DE SITUAȚIA ÎN CARE SE AFLĂ CI ȘI DE MODUL ÎN  CARE CINEVA ÎI SCRIE DUREREA.

Iubito, mi-ai spus că adori muntele,
Ieri , când dormeai, l-am desenat pe obrajii tăi,
Care s-au înroşit şi au căpătat prospeţime
De la zăpada de pe înălţimile lui.
Iubito, mi-ai spus că adori marea înspumată,
Astăzi, când dormeai, am desenat-o pe trupul tău,
Apoi, l-am învelit cu un cearceaf de spumă,
Ce-ţi mângâia duios trupul catifelat.
Iubito, mi-ai spus că adori cerul înstelat,
Azi-noapte, când dormeai,
Ţi-am desenat pe tălpi Planeta Venus
Şi te-am transformat în Luceafăr.
Iubito, mi-ai spus că adori răsăritul,
Dimineaţă, înainte ca ochii tăi să zâmbească,
Ţi-am desenat în ei Soarele, ca tu să străluceşti
În fiecare dimineaţă a vieţii noastre.
Iubito, mi-ai spus că adori apusul,
În seara aceasta, am desenat în interiorul tău dragostea,
Ca să fiu sigur că ea nu va apune niciodată.
Iubito, mi-ai spus de mii de ori că mă iubeşti,
Am să desenez  toată viaţa pe sufletul tău, iubire,
Atunci când dormi sau îmi zâmbeşti ,
Aprobând măiestria mea de artist visător.

Desenul nu este un exerciţiu al unei dexterităţi deosebite, ci mai presus de toate un mijloc de a exprima stări de spirit şi sentimente intime.

Henri Matisse


O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.