Posts tagged “minute

Îmbrăţişarea

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din Bucureşti) –

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.