Uncategorized

3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune


Astăzi mi-am permis să mă joc, olecuţă, cu temperaturile, de la cele mai înfierbântate grade voi coborî, prin viscol, fără teamă, să iau pulsul iernii care plânge.
Tăcerea pocneşte în zgomot dulce de cioburi ale iubirii, iar dinamitarea tăcerii prin geamătul iubitei devine susur de dor în urechile îndrăgostitului care stă cu urechile ciulite în aşteptarea torentelor prelinse peste trupul muzei. Dorintele celor ce iubesc sunt turnate in forme proprii, metaforele cunosc materializarea, iubita este prizoniera şuvoiului de apă fierbinte, totul clocoteşte când termometrul face ţurţuri.

Este complicat să ocoleşti Blogul Literar – Cristian Lisandru după ce ai citit poezie sau proză de calibru greu. Pentru a vă convinge pe deplin, vă introduc în clocotul pasiunii prin versificaţie:

„Şi aud cum curge şuvoi de apă
Peste trupul tău.
Nerăbdarea înfige gheare,
Las imaginaţia să sară obstacole,
(armăsar pur-sânge),
Iar dorinţa aprinde sub mine
Tortură de flacără care muşcă fierbinte.”

Aşa cum v-am promis, nu ţin cont de viscol sau de trecerea de la temperaturi ridicate spre cele mai scăzute, mă lupt cu viscolul şi lacrimile de gheaţă ale iernii, fac pârtie printre minunatele versuri scrise de  Elena Marin Alexe care mă ademeneşte cu focul pentru a-mi încălzi sufletul, a-mi încânta spiritul şi pentru a-mi pune leac la inimă cu un stol de fulgi pe care iarna ni-i oferă cu generozitate.

„Mai târziu, pe lângă foc,
Rătăcesc în poezii
Diamante, ce-şi fac loc
Iarna-n nopţile târzii.

Trece iarna printre vii,
Atingând raze de stea,
Dans răzleţ printre stihii,
Sărută inima mea.”

Fierbinte, rece, fierbinte, aşa se cade la o casă literară care se respectă. Lăsăm pentru moment iarna şi hălăduim cu vara pe umeri, prin anii ’42. Aceasta este invitaţia lui Bogdan Onin, la un pahar de vorbă, înainte de a afla că trenul se află în întârziere, aşa că este timp suficient pentru o poveste în proză alături de doi veterani, Moş Goangă şi Badea Rădescu, care-şi amintesc cu drag de vremea când „s-au întâlnit și s-au împrietenit pe viață”.

“Eu făceam parte din echipa de întreținere a cailor din unitate. Când m-au luat la oaste m-au întrebat dacă mă înțeleg bine cu animalele, în special cu caii. Și le-am zis că da, crezând că o să mă trimită la cavalerie. În schimb, am ajuns la grajdurile atelajelor pentru tunuri. Și toată ziua ‘grijeam de cai, curățând grajdurile, potcovindu-i sau țesălându-i. Pe data de 12 iunie eram la pășune cu ei, pe un câmp de lângă unitate. Stăteam pe spate mestecând un fir de iarba, când s-a întâmplat blestemăția! La început am crezut că îmi bâzâia o albină în ureche, dar nici urmă de așa ceva. Zgomotul era din ce in ce mai tare și pe deasupra auzeam și alte voci. „

Ieşim din câmpul de luptă al blogului Comunicare, propaganda & altele, cu raniţa plină de certitudini, pentru a primi la schimb „alba neagra și color”, doar cu permisiunea „domnului director năsturescu”. Întotdeauna m-au captivat scrierile postate pe blogul Incertitudini, locul unde Gina ne introduce, cu fiecare rând, în atmosfera încă tânără şi plină de prospeţime a anilor …secret, nu-i putem defini niciodată vârsta, imaginea se joacă serios cu mintea noastră, degeaba facem calcule, mai bine descoperim ce-i place, ce-i înseninează serile:

„Acum două seri, chiar m-am înseninat .
La una dintre televiziuni, de unde se transmite realitatea în direct, o doamnă simpatică- ce zâmbet frumos au moderatoarele de când am intrat în 2011, li se citește bunăstarea în priviri și pe rochiile bine croite –avea , ca de obicei, mulți invitați.
Și un cunoscut sociolog.
Recunosc respectul și interesul pentru această profesie, pentru că este prima reușită a familiei mele, după 89.
De la domnul sociolog am aflat cum te poți cunoaște mai bine, în vremurile astea cenușii, dacă răspunzi sincer și grijuliu la trei întrebări:
1. La ce râzi?
2. Despre ce cânți?
3. La ce și pentru ce plângi?

Se presupune că orice om normal râde și plânge, chiar și băieții plâng câteodată.. de cântat, nu se poate să nu cânți, măcar atunci când toate ușile și ferestrele sunt închise…!”

foto :…jocul nu e greu, pe ape…

Se cuvine un strop de odihnă pe o insulă, visul tuturor…aş zice… Până vom ajunge la insula înconjurată de …jocul nu e greu, pe ape… pe care suntem invitaţi de Sorin Petrache, va trebui să „Călătorim între insule, mereu aceleaşi, mereu noi doar pentru că nu ni le mai amintim.Astăzi, i-am spus unei insule că ploaia îi udă uneori nisipul şi mi-a opturat tunelul care şi aşa era prea îngust.”

În toată această călătorie am fost însoţiţi de Enya şi Serafina. Vă invit să descoperiţi abilităţile de fotograf ale Enyei, o mândreţe de fetiţă, o mare iubitoare de animale, pe Mirela Pete. Blog. Pentru a vă stârni curiozitatea voi posta una dintre minunăţiile fotografiate de  Mirela Pete, o artistă care surprinde, de fiecare dată, frumuseţea în vârful penelului.

Enya şi Serafina (foto Mirela)

„Serafina se încăpățânează să-și croșeteze cojoc de pisică nordică (de unde-o fi scos-o, că-i un amestec de europeană cu angora, dar mă rog, știe ea multe!), așa că la primăvară (te chem, tu, Primăvară!) va trebui să o periem mai abitir, să o pieptănăm în draci și să toarcem, că la câtă lână se va aduna zilnic, vom putea tricota pulovere pentru puii ei, în caz că va înțelege că domnii motani îndrăgostiți lulea de ea, au și alt rost pe lume decât să se lase zgâriați și pălmuiți de frumoasa felină-serafină.”

V-am obosit picioarele astăzi, nu glumă. Trebuie să recunoaşteţi că a fost o călătorie care a meritat efortul, o călătorie literară pe care eu am parcurs-o înarmată cu optimism, voie bună şi fericirea de a vă aduce sub priviri bloguri, scrieri şi oameni care să vă încălzească sufletul, să vă îngheţe tristeţea, să vă bucure fiinţa.

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!