Posts tagged “neliniste

Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VI)

Au urmat alte întâlniri, de cele mai multe ori el vorbea şi eu îl ascultam. Îi plăcea ideea că cineva îl ascultă, că îi pasă cuiva de ceea ce face, simte şi gândeşte. Ştii cum se spune „ascultarea tacită nu presupune niciun sacrificiu”.
Într-o zi a venit cu un buchet de orhidee, simbolul purităţii, perfecţiunii şi feminităţii, având în buzunar şi un inel  special, unic, creat pentru mine.
Mi l-a pus pe al patrulea deget al mâinii stângi (inelarul) gest deloc întamplator, acest deget fiind considerat, după cum se ştie, corespondentul inimii.
Ne-am căsătorit. Părinţii noştri au avut grijă să nu ne lipsească nimic, ne-au oferit tot sprijinul moral şi financiar. Un singur lucru nu ne-au putut da, fericirea deplină, iubirea aceea care îţi sapă fiinţa, care nu-ţi dă pace ci doar senzaţii plăcute de nelinişte şi trăiri ce-ţi mistuie sufletul. Suntem căsătoriţi, avem tot ceea ce-şi poate dori un om pentru a trăi decent, dar avem şi „singurătate în doi” la pachet. Sper să înţelegi acum de ce mă simt atât de singură şi adaug cu toată responsabilitatea, neîmplinită sufleteşte.
– Diana, toţi avem o poveste, mai mult sau mai puţin tristă. Povestea mea de iubire a fost construită pe alt calapod, dar finalul este tot trist. Tot ceea ce pot să-ţi spun acum este că l-am iubit şi ştiu sigur că îl voi iubi tot restul vieţii cu aceeaşi patimă, doar că el a ales să plece. Îţi voi povesti într-o bună zi tot ceea ce mă frământă în această privinţă. Deocamdată timpul se pare că nu este foarte darnic cu noi şi trebuie să ne despărţim. Mai am două întâlniri în cursul zilei de astăzi şi nu aş vrea să mi se reproşeze lipsa punctualităţii.
Mara se ridică de la masă şi când să-şi ia geanta din locul unde o lăsase , privirea înmărmuri către fereastra cafenelei. S-a îngălbenit , mâinile i s-au încleştat şi broboanele în număr mare, una lângă alta,  şiroiau pe frunte.
– Mara, te simţi bine? Ce ai păţit? Apă?
Mara nu spunea nimic, se uita fix şi tremura. Îi scăzuse glicemia. Diana turnă conţinutul unui plic cu zahăr în paharul cu apă şi i-l oferi Marei .
– Mi-e mai bine, Diana. A trecut cineva pe lăngă fereastra cafenelei, cineva care semăna foarte bine cu bărbatul despre care am amintit mai devreme, iubirea care îmi bântuie sufletul zi şi noapte. Mi-e bine, mult mai bine. Te rog să mă scuzi pentru aceste momente şi cu regret îţi spun că trebuie să mă retrag.
Se despărţiră cu dorinţa clară de a se reîntâlni. Diana se îndreptă către maşina ce o aştepta fidel în parcarea cafenelei, iar Mara către noua locaţie pentru o altă întâlnire.
Traficul obositor şi starea Marei de la finalul întâlnirii îi dădură Dianei trăiri din cele mai diverse. Odată ajunsă acasă, Diana ştia că doar o spumă cu extract natural de miere, trezeşte şi revitalizează simţurile, transformând baia într-un adevărat răsfăţ, iar acest răsfăţ era aşteptat toată ziua  de întreaga ei fiinţă.

Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-i reputaţia bună printre oameni şi a cincea abundenţa de bani şi a bunurilor folositoare pentru viaţă.

Platon

(Va urma)


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)

UPDATEAPEL UMANITAR– vă rog să accesaţi, citiţi, chibzuiţi şi acţionaţi. Un copil mic se luptă cu o tumoare oribilă. Să-l ajutăm.

Alex  o asculta, îi sorbea cuvintele atunci când povestea despre Paul, despre clipele pline de viață pe care aceștia le prindeau în buchetul fericirii.
Totul era pregătit în cel mai mic amănunt, trebuia să fie cea mai frumoasă, era prima întâlnire cu părinții celui pe care îl iubea nebunește, pentru care ar fi făcut orice numai să-l știe împlinit.
A venit ora cea mare, ora mult așteptată, orologiul vestea momentul doritei întâlniri.
Mara aștepta. Secundele îi torturau ființa, se uita la ceas clipă de clipă. Trecuse și sfertul academic. Paul nu apărea. În cele din urmă Mara luă telefonul și apelă numărul celui fără de care viața ei nu avea sens, așa simțea. Fără Paul totul încremenea, nimic nu evolua, nu mai avea viață. L-a sunat insistent, dar fără a primi semnalul pe care îl aștepta. Nu înțelegea. Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată fericirea, neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului.
Dimineață, soarele îi mângâia gândurile fixate-n neliniștea serii ce tocmai se scursese. A deschis ochii în care marea își învolburase talazurile înalte de mii de metri, așa păreau în această dimineață când ceasul suna insistent și anunța începutul unei zile în care speranța se ascundea în spatele gândurilor ce-și căutau insistent locul în cufărul tihnei.
Era duminică. Aștepta întotdeauna această zi a săptămânii cu aceeași bucurie ce-i înflorea în priviri.
Această zi de duminică era diferită, nu mai avea strălucirea celorlalte, de data aceasta emoțiile așteptării îi făceau inima cenușie. Nicio veste de la Paul.
Era 18 iulie. Își aminti brusc că această zi era subliniată în calendarul lui. Era ziua când el părăsea micuțul oraș de provincie pentru o bursă în Anglia. Zadarnice toate încercările de a-l contacta.
S-a ridicat din pat amețită de toată nebunia gândurilor ce o stăpâneau. Pentru prima dată refuza o discuție cu fratele său, Alex, cel puțin pentru moment. Acesta îi respectă tăcerea…

Frazeleoricât de frumoase și pline de înțeles ar fi ele – au efect numai asupra celor nepăsători și nu totdeauna îi pot mulțumi pe cei fericiți ori nenorociți; iată de ce forma cea mai desăvârșită pe care o imbracă de cele mai multe ori fericirea ori nenorocirea este tăcerea.

Anton Pavlovici Cehov


(Va urma)


Rănile tale

O să dau cu disperarea de toţi pereţii sufletului,
Prin gest sfârtecat de nelinişte lăuntrică
Şi îţi  voi mângâia gândurile încolţite
Pâna vor înflori pe cerul ochilor tăi.

Îmi voi atinge degetele de toate lacătele simţurilor tale,
Pentru a putea fereca nepăsarea neştiutorilor ce scormonesc
În pereţii spiritului,
Am să zâmbesc spre disperarea lor,
Pregătită pentru o prelungită viaţă plină de frumos,
Îţi voi pune balsam pe rănitura cugetului
Presărând sărut de floarea-doamnei.
Întoarsă cu faţa către seminţie îţi voi cânta tăcerea,
Îţi voi depune priorităţile în compresă de bine,
Apoi îţi voi îmbrăţişa toate rănile
Rugându-mă pentru transformarea lor în comori preţioase
Sufletului meu.
Visul meu va fi împlinirea dorinţei tale,
Mâinile mele cicatrizeză leziuni din care ţâşneşte
Sângele pasiunii
Răsfăţând simţuri de bărbat exilate de flecari.
Am nevoie de tine vibrând de viaţă,
Te ocrotesc cu dulci desmierdări
Şi scutur neliniştile tale
În negura clocotitoare a Universului.