Ploaia

O ploaie nesfârşită, iubite, ne îmbracă,
Piciorul modelează lutul ce ne susţine,
Sorbi dintr-o privire stropii ce mă atacă
Şi se preling pe trupul ce dornic îi reţine.

O ploaie furibundă, iubite, ne trezeşte,
Ne umple de dorinţă şi ne inundă gândul,
Plutim pe nor de spumă, iubirea o-mpleteşte
În ore lungi cântate de vărstinicul pendul.

Ce ploaie sănătoasă, iubite, ne alintă,
Nu are preţ niciunde, nici comparată fi,
Nici de o zi cu soare nu este biruită,
Nici de iubiri ce ţin o noapte sau o zi.

Ce ploaie nefirească, iubite, ne cuprinde,
În plete azi îmi prinde dansul de curcubeu,
Culorile-mi răsfaţă obrazul ce se-aprinde
Când degetele tale dezmiardă trupul meu.

 

Ce ploaie inocentă, iubite, din trupuri se va naşte
Şi vor pluti doar nuferi pe ochii de smarald,
Mă scald adânc în ei până vor recunoaşte
Că ploaia e divină când este frig sau cald.

Gust stropii de pe pântec şi freamăt de plăcere,
Iar buza mea sărută mătasea epidermei,
Am să-ţi şoptesc, iubite, s-opreşti fluviul de miere
Ce între sâni aşterne flori fragede de tei.

Ce ploaie sângerie, iubite, ea clocoteşte-n noi,
Aprinde viaţa-n tine şi-mi pârjoleşte coapsa,
Recită zâna ploii din gând şi de pe foi
Şi spune repetat că vrea să-ţi fie aleasa.