Uncategorized

Ai decojit durerea…

Chiar de durerea vrea să pună stăpânire
Și ziua, dar și noaptea de va vrea,
Am gândurile tale pline doar cu iubire,
Ce îmi pansează sufletul și rana sa.

Stă azi tristețea ca vulturul la pândă
Și vrea cu totul ea să mă vâneze,
Îi prind trecutu-n gheare, să-i ajungă,
Nicicând pe noi să nu ne tortureze.

Ai pus sărut pe suflet și ai stins,
Tot ce îmi pârjolea clipa de fericire,
Ce doare-n mine, doare-n tine aprins
Și metamorfozează totul în iubire.

Voi sta ascunsă-n tine ca-ntr-o floare,
E locul unde-mi este cel mai bine,
Iubirea ta strivește tot ce doare
Și protejează astăzi totu-n mine.

Azi plâng și râd cu același gând intens,
Inima se scaldă-n lacrimi de cristal,
Iar ochiul meu de mâna ta e șters,
Lăsând doar zâmbetul pe piedestal.

Ai decojit durerea și-ai preschimbat-o-n fruct,
Din care ne-nfruptăm cu patimă și dor,

Nesomnu-i dat uitării, iei vis cu uzufruct,
Pe care îl plătești cu-n generos fior.

Minunea mea de om, tu, Cristian Lisandru
Ești omul care m-a înțeles deplin,
Ești altruist și înfiorător de tandru,
Tu ești miracolul, un prețios creștin.

Chiar de durerea vrea să pună stăpânire,
Nicicând să ne despartă, ea nu va reuși,
Tu mă săruți pe suflet, răsar din el safire
Și îmi șoptești duios”nicicând ne-om despărți”.

Le-aș cere tuturor ca noi să se iubească,
Iubirea să le fie trăire, vis deplin,
Iar cei răniți ca mine să-nvețe să trăiască,
Ce doare azi în ei, mâine va fi doar viața
Cea plină de senin.

Orice durere are zeci de spectre ce par durere fie. Căci privirea durerii prin prisma orbitoare a lacrimilor împarte un singur obiect în mai multe, asa cum cristalele cu faţete, dacă sunt privite din faţă nu arată altceva decât confuzie, dar văzute oblic, lasă să se distingă o forma.

William Shakespeare