Posts tagged “nopti

Ne-am intersectat la tropice

Aşteptându-l pe el, au trecut clipele; cu ele a trecut o zi, cu zilele a trecut o lună, cu lunile a trecut şi un an şi cu el am lasat toate nădejdile vieţii.

Vidyapati


Iubiţi-vă pe tunuri

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova- d.5 noiembrie 2010)

„Astăzi 5 noiembrie la ora 7.15 inima Maestrului a încetat să bată. După nenumărate tentative de resuscitare a trebuit să ne declarăm învinşi …”, a anunţat prof. dr. Şerban Brădişteanu.

Mă voi feri ca de foc de pericolul
Că dragostea să devină
Obiect al meditaţiei,
Al speculaţiei,
Al filozofiei.

Ferească Dumnezeu
De acea dragoste retorică,
În stare să ucidă
Numai eroii
Pe scenele de scândura uscată.

Alt fel de dragoste am trăit eu
În zilele şi-n nopţile vieţii mele.
Am fost devorat,
De patimi reale,
Şi nici un regizor
Nu mi-a putut iscăli pieptul
Cu biata lui cerneală roşie,
De care s-au învrednicit toţi actorii.

Eu însumi am ceva teatral
În fiinţa mea.
Dar eu nu sunt actorul,
Eu nu sunt regizorul,
Eu sunt autorul
Tragediei pe care o joacă atâţia.

Adolescenţi şi adolescente
Se vor regăsi teatral
În poemele mele de dragoste
Pe care le restitui lumii
Ca pe-o boală de care voiesc să mă lepăd
Şi nu pot.

Căci nici o boală nu devine
Mai mică în tine
Dacă se molipsesc şi alţii de ea;
O, dragostea mea devăstătoare,
Câţi tineri îşi vor face iluzia
Că-i poţi salva când te vor citi
În cuvintele mele.

Nu există propriu-zis experienţă umană,
Nimic nu e valabil decât o singură dată,
Ca o seringă în vremea modernă.
Totul se aruncă după folosinţă,
Înclusiv dragostea unui poet
Citită în cărţile lui.

Nici Biblia nu foloseşte,
Nici Biblia n-are un conţinut exemplar,
Experienţa din Cântarea Cântărilor
Se pierde ca un proces verbal de şedintă,
Nu e nimic de făcut,
Nu e nimic de ales
Din toate acele cuvinte,
Decât plăcerea estetică.

Eu simt autorul tragediei,
Eu declam împreună cu actorii,
Eu fac fibrilaţie la inimă odată cu regizorii,
Eu aplaud şi huidui împreună cu spectatorii,
Eu mă spânzur împreună cu administratorul teatrului
În acest final de veac
În care dragostea
A ajuns atât de prost vandabilă.

Se joacă, dragii mei,
Tragedia dragostei
În faţa scaunelor goale.
Murim şi nimeni nu se uită la noi,
Actorii turbează pe scândura goală
Şi poate ca de-atâta singurătate
În sălile în care joacă
Ei încep să ia în serios
Rolurile din tragedia dragostei.

N-a fost chip să scap de aceste cuvinte,
A trebuit să vi le spun
Gelos pe Shakespeare,
Care a avut răbdarea
Să-şi omoare toţi eroii,
Stiind
Că vă fi absolvit de marea lui vină
Pentru că, între timp, oricum,
Toţi aveau să moară,
De moarte firească.

Dar eu sunt poet liric,
Eu încă n-am deprins învăţul
De-a pune la persoana a treia
Ceea ce devoră persoana întâi.
Şi de-atâtea ori am simţit nevoia
Să mă salvez cu un plural al majestăţii
Şi n-am putut şi unii dintre voi
Au numit, prosteşte,
Această care mi s-a întâmplat,
Egoism.

Şi nici nu am blestemată
Răceala de cuget
A şefului de cadre
Care iubeşte-n taină,
În vreme ce acţionează
Cu dosare şi referinţe de tot felul
Împotriva tuturor iubirilor şi a tuturor celor
Care iubesc.

Dragostea mea are un aspect
Aproape clasic,
În romantismul ei
Desuet şi expresionist.
Iubesc
În numele tuturor umilinţelor,
Şi al tuturor aşa-ziselor faradelegi pedepsite
De legi fără de lege.

Vai mie, autor de tragedii,
O s-ajung exemplar, o să se predea
Lecţii de literatură universală
Pe textele mele,
Biată autopsie,
Vinovată şi impudică autopsie,
Câti din voi, care vă veţi supăra pe copii voştri
C-au luat note mici
La lecţia „Poezia lui Adrian Păunescu”,
N-aţi fi azi în stare
Să mă ucideţi
Pentru poezia de dragoste
La care nu copii voştri, ci voi aţi putea rămâne repetenţi.

Vă voi trece clasa,
Pe voi şi pe femeile voastre,
În faţa cărora îngenunchez
Pentru sfânta răbdare pe care o au cu noi
Şi pentru misteru1 care ne leagă.
Vă voi trece clasa, vă voi trece veacul,
Veţi supravieţui în poezia mea,
Şi poate mai mult în pozia mea de dragoste,
Care nu e reglementată
Prin hotărâre a Consiliului de Miniştri.
O, bieţii mei prieteni!

Scriu poezie de dragoste
Şi ştiu că n-am nici o şansă
În timpul vieţii mele.
Sunt făcut să par altceva,
Suport interdictia de a vă fi unul din semeni,
Teatral uneori,
Pentru că-n clădirea teatrului nostru
A ascuns armata
Toata muniţia, toate drapelele.
Teatral uneori
Pentru că în oraşul nostru
Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi
Întrucât primaria e plina de funcţionari.

Teatral, teatral, într-adevăr,
Şi rugindu-vă,
Implorindu-vă,
Ordonidu-vă:
Pace şi dragoste
Şi dacă sunt pe lume şi dragostea, şi pacea
Va fi şi Truda de-a le păstra.
Bucuraţi-vă că mai aveţi
Poeti din acest os,
Păsări de această marcă,
Împulsuri în această direcţie.
Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă, plângând,
Că în vreme ce voi mă credeaţi surghiunit
În sintaxa unei singure orientari,
Să lucrez ca orbetele
Pentru infăţişarea voastră festivă,
Eu iubeam şi scriam
Poezie de dragoste.

Iar pe voi, fraţii mei tineri,
Pe voi, care mă veţi ciţi crezând
Că veţi avea ceva de învăţat din poezia mea de dragoste
Vă rog, nu pariaţi prea mult
Pe această iluzie.

Nimic nu se învaţă de la nimeni
Până când nu înveţi acel lucru
Din propria ta experienţă.
Voi mă veţi iubi
Abia după ce
Veţi ajunge-n situaţia mea.

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste,
Poezia mea de dragoste nu e iniţiere,
În versurile mele nu veţi găsi
Descrise somptuos
Poziţiile dragostei
Ca-n manualele de pornografie indiana
Sau chiar daneză.
O, nu. Toată poezia mea de dragoste
E o imensa vatră de cenuşă
La temelia unui rug
Ce arde încă.
Luaţi această carte-n mâini,
Această machetă a unui teatru tragic,
Iubirea e tragică.
Pentru că iubirea e moarte,
Iubirea e tragică
Pentru că actorii o rostestesc cu suflarea tăiată,
Măreaţă cum e
În scriitura pe care au învăţat-o,
Dar abia aşteaptă să coboare
Dupa ce şi-au îmbrăcat hainele de stradă
În fierbintea, urâtă, dar pasionata lor
Iubire de oameni.
În sală pe fiecare-l aşteapt-o femeie,
Undeva, la balcon, o fată pură plânge,
Când iubitul ei, actor la Teatrul municipal,
Se sărută pe scenă cu o actriţă.
Vai, eterna contradicţie
Dintre artă şi viaţă!

Nu vă luaţi după spusele mele, ci după cele scrise
Citiţi cartea mea
Când viaţa v-a obosit de-ajuns într-o zi,
Eu nu am pretenţia să vă învăţ nimic,
N-am decât orgoliul de-a mă alatura
Cu toată cenuşa distrugerii mele
Cenuşilor voastre,
Căci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea începe
Iaraşi BR> Lumea.

Şi când veţi vedea
În faţa ochilor voştri arzând de iubire
Tunurile veacului pregătindu-se s-ă-distrugă
Câmpiile şi fabricile,
Oamenii şi munţii,
Păsările şi peştii,
Bibliotecile şi spitalele,
Mormintele şi bisericile,
Nu pregetăţi, aruncaţi-vă hainele de pe voi,
Îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă,
Şi pentru că pământul e rece,
Iar tunurile care vor să-l distrugă sunt calde,
O, voi, tineri ai planetei mele
Convulsionată de-atâtea arme,
Sub ochii holbaţi ai armatelor,
Sfărimând ochelarii greţoşi ai generalilor,
Fără nici o ruşine,
În numele singurei religii care ne uneşte,
Credinţa în continuitatea speciei umane,
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Concediaţi tunarii
Şi dezamorsaţi obuzele
Şi daţi-ne acest prim şi netrecător
Semn al păcii universale.

Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
Până le veţi scoate din funcţiune,
Iubiţi-vă aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
Chiar şi această carte care nu are decât meritul
Că aparţine unui om
Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
Să facă dragoste pe nici un tun,
Când n-a dormit şi n-a scris,
A iubit
Cu disperarea condiţiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Şi cu dăruirea muribundului.

Facă-se profeţia mea,
Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!


Destin

Destinul conduce o jumatate din viata fiecarui om, iar caracterul cealalta jumatate.

Alfred de Vigny

prind
fire de viață trăită la extreme
în buchetul optimismului

pansez
gândurile rumenite
cu fundă de dor proaspăt

scriu
despre beţia iubirii
stârnind seisme sentimentale

gust
din sufletul tău catifelat
şi mă transform în lună

sparg
universul cu un surâs
în nopţi de cristal

cazez
destinul în trup de cometă
printre galaxii eliptice


Te iubesc aşa cum ştiu

Iubirea care se poate preschimba în ură a fost, de fapt, o ură care se ignoră ca atare. Dacă urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată. Iubirea este o pasiune, o flacără, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi moarte, şi viată.

George Meredith

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, total,
Să simţi iubirea mea etern cum te cuprinde,
Pe iarba ce s-a transformat în patul ideal,
Iar nopţile în file de poveste furibunde.

Sunt nopţi în care ne-afundăm plini de dorinţă,
Sunt nopţi în care fericirea ne-nvăluie profund,
Sunt nopţi în care patima îmi smulge din fiinţă,
Fiorul confident ce mă cuprinde blând.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, deplin,
Fără să-mi pese de reguli impuse şi absurde,
Sunt reguli ce s-au scris cu seva din pelin
Şi care astăzi vor cu insistenţă viaţa s-o inunde.

Atingerea devine capcană prinsă-n plete,
Pe care pui sărutul ce tainic ne-a cuprins,
Aroma să ne-mbie, frenetic să ne-mbete,
Cu roşul de pe buze , cu verdele din iris.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, desăvârşit,
Chiar şi atunci când sufletul îţi este trist,
Îţi capturez durerea ce ieri te-a ispitit
Şi o transform în soare ce-l prind în răsărit.

Ne strange-n braţe viaţa cu vânt, senin şi ploi,
Chiar dacă-i vară, iarnă şi toamnă de va fi,
Ne-aleargă timpul astăzi râzând pe amândoi,
Iar noi îi şoptim calm că îi curmăm o zi.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, ireproşabil,
Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.

Sunt patimi prinse-n suflet cu nod din gând albastru,
Un suflet ce ascunde iubirea noastră mare,
Iubire ce ne acoperă c-un sentiment măiastru
Şi ne trimite întristarea în neant către uitare.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum îmi doresc,
O viaţă sau mai multe te voi iubi, fii sigur,
Trăiesc prin tine şi simt că-n tine cresc,
Atunci tu simţi şi vezi cum înfloresc , desigur.