pe locurile din spate aud o tuse. sună oribil de parcă aerul se sparge în ţăndări. mă întorc doar puțin, să-l privesc. ochii adânciţi în orbite mă străpung, dar privirea i se oprește undeva, dincolo de mine. pielea pergamentoasă abia stă întinsă pe oasele mari…
mâinile sunt negre, ochii obosiţi și roşii. aceștia sunt singura pată de culoare, dintr-un portret creionat în cărbune. părul răvăşit şi netuns. hainele negre și gri sunt roase la margini, iar praful îi acoperă bocancii stâlciţi.
o mână imensă se strânge puternic pe bară. autobuzul demarează în pârâituri infernale… praf și iz de transpiraţie.
parcă mi-e şi teamă să respir aerul din jur, de frică să nu mă molipsesc de imaginile gri… ca şi cum te-ai teme să nu te trezeşti, a doua zi, într-un film alb-negru, care descrie viaţa minerilor din secolul 18.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.