Posts tagged “Octavian Paler

Avem timp

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Octavian Paler (n. 2 iulie 1926Lisajudețul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007București)

Citate-Octavian-Paler1

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.


Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Pe măsură ce creştem descoperim că până şi persoana care nu trebuia să te dezamăgească vreodată, probabil o va face.

Octavian Paler

Cristian Lisandru – Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde – prima parte


3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Mă îndrept cu pași mici și siguri pe poteci înzăpezite de scrieri pline de prospețime și aromă literară. Am pornit incursiunea printre primii fulgi de nea ai dimineții și am bătut la poarta virtuală a Blogului Literar ce aparține minunii de om, Cristian Lisandru. Cu zăpadă pe năsuc și mâinile ce căutau ,,un șemineu imaginar,, am pătruns timid într-o lume cu ,,miros de brad, doruri și fum,,. Moș Crăciun, povești de iubire și o atmosferă de sărbătoare ce nu poate fi contestată, vă așteaptă-n pragul casei lui Cristian Lisandru de  ,,la miezul nopții,,.

Iubita mea, e mare sărbătoare,
Se pregăteşte Moş Crăciun de drum,
Bunicii stau în cer, la şezătoare,
Miroase-a brad, a doruri şi a fum.

Am să mă cern din tot albastrul firii,
Şi-apoi vom face pârtie în doi,
Ca să ajungă, noaptea, musafirii,
La ultima petrecere din noi.

La miezul nopţii vom ciocni pahare,
Uitând întreg supliciul mondial,
Răpuşi plăcut, ca-ntr-o abandonare,
De gustul vinului primordial.

Un  Ajun de neuitat veți putea petrece doar dacă mă veți însoți în călătoria mea din această zi de marți pe blogul Stropi de suflet la vedere, un blog unde visul copilăriei nu se sfârșește niciodată. De fiecare dată veți putea citi aici versuri care vă vor introduce în lumea poveștilor. Aici nu veți uita niciodată că sufletul nu trebuie să părăsească etapa cea mai importantă a vieții, copilăria.

Pe străzi, luminiţe în pomi s-au aprins
Şi totu-i tărâm din basme desprins.
E zvon de clopoţei şi cântec de colind
Şi cete de copii de peste tot venind.

Despre cât de înclinați suntem să renunțăm la propria libertate în schimbul unei „farfurii zilnice” cu mâncare descoperim în postarea scrisă de Florentin Lehaci pe blogul Pro Atitudine. Cât este de importantă supravieţuirea și cât libertatea, confortul exterior sau armonia forului interior, tăcerea sau demnitatea, dezumanizarea sau convingerile personale întreabă autorul blogului și așteaptă părerile voastre bine argumentate.

,,Rare ocaziile când am reușit să ne ridicăm din genunchi pentru a vedea ceva mai departe de nivelul solului. Am rămas ceea ce am știut să fim: un popor îngenuncheat urlându-și foamea și dispus să facă troc cu propria sa libertate! Un element vital al existenței umane pe care avem, însă, toate șansele să îl scoatem la mezat!,,

Zilnic ,,Rafturile din supermarketuri ne ademenesc cu produse care de care mai bune, cu ambalaje mai atractive sau cu preturi promotionale, asa ca suntem tot timpul tentati sa cumparam alimente de care nu avem nevoie si care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi nesanatoase.,,

Dacă țineți la sănătatea voastră, dacă vreți să vă simțiți bine de sărbători, dacă vreți să aflați cum puteți ajunge la această stare de bine Hai la plimbare pe blogul prietenei noastre, Elena Marin Alexe, astfel veți afla totul despre ,,Alimentele medicament,,.

Am mâncat sănătos, am petrecut de minune, ne-am întâlnit cu Moș Crăciun, dar este timpul ,,Manifestului pentru iubire,,. Nici că-i pasă lui Cristian Dima ,,dacă e frig sau dacă plouă, dacă lumea ne vorbeşte la colţ de stradă şi ne judecă iubirea, asemeni unui juriu strâmb ce nu cunoaşte şi nu a cunoscut vreodată sentimentul de iubire. Ei se hrănesc cu vorbe goale, iar noi ne hrănim cu iubire.,,
Nu uitați să puneți în cafea ,,zâmbet în loc de zahăr şi stropi de fericire în loc de lapte,, atunci când veți poposi în căminul virtual al prietenului nostru care își scaldă iubirea ,,în mii de versuri de amor,,.

,,Credinţa e oarbă iar îndoiala are nevoie de fapte.,, Întrebări, răspunsuri, îndoieli, fapte, gânduri care ne macină, despre foc și veșnicie scrie astăzi Gabi pe blogul Raza mea de soare. Am descoperit acest blog în urmă cu aproape doi ani, mai exact, 12 aprilie 2009, când gazda blogului mi-a lăsat un comentariu la o postare ce conținea un poem scris de Maestrul Octavian Paler. De atunci îi vizitez constant blogul pentru a mă bucura de scrierile gazdei și de poemele Marelui Nichita Stănescu.

Un alt blog cu personalitate, coloană vertebrală și toată muniția necesară pentru a atrage cititorul de calitate este cel al prietenului Paul Gabor. I-am descoperit blogul în aceeași perioadă cu cea amintită în rândurile de mai sus, când scriam despre întâlnirea cu Raza mea de soare. De fiecare dată am citit scrieri cu substanță aici și am revenit cu aceeași plăcere. Nu există posibilitatea de a lăsa comentarii, doar de a citi rândurile și printre rânduri, dar vă asigur că este ca fructul interzis după ce ai intrat o dată în această casă virtuală.

,,Apasă-mă pe clape, sunt gata să le pierd printre atâtea sănii. Apasă-mă pe piept, e gata să se-adune. Mai pune-mi și o palmă peste frunte, să nu mă mai agit confuz, sunând mătănii…,,
.

Nu întâmplător scriam în această postare despre Marele Nichita Stănescu. Ieri, 13 decembrie 2010, s-au împlinit 27 de ani de când poetul ne-a părăsit. Putem citi astăzi o poezie profundă cu o intensitate remarcabilă, așa cum era și Maestrul, pe blogul my heart to your heart..

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Citim, dormim și visăm alături de Gabi în lumea rară a inventatorului lingvistic, Nichita Stănescu.

După războiul Enya şi Loreena de săptămâna trecută și astăzi este aglomerație de piese bune, de pansat sufletul, în Traficul cu Hituri. Aprigă bătălie, dar ,,cuminte, bătrâneşte, Adamo (“Tombe la neige”) a tot strâns voturi, destul cât să câştige runda, cu 14 la număr.,,. Teo Negură spune: ,,Cât despre numărul total al celor ce-au votat, mă tot învârt in jurul cozii, adică nu strâng cei 50 şi pace! Au fost 46 de prieteni ai muzicii bune, care-au trecut pe-aici şi au lăsat un vot, la precedenta ediţie de Trafic cu Hituri. Vă mulţumesc din suflet tuturor! În rest, sunt răbdător, tot trec eu într-o zi cu soare de pragul ăla psihologic de 50, şi zău că n-am făcut fixaţie ,,.
Mă gândesc să-i punem sub bradul virtual al Traficului cu Hituri cadoul mult așteptat, 50.

Spor la vot, spor la citit, spor la iubit!

 

 

 

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!

Geanina Lisandru

Strigăt exilat

Da, sunt recunoscător că exist şi disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmaresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decat daruri vremelnice.

Octavian Paler

eliberăm sufletul
de larma interioară
în așteaptarea mântuirii

are acest drept
după luni de tortură

picătura de liniște
se prelinge
după ore interminabile
de supliciu

nu am exilat șoaptele
doar strigătul
îl împrumut uneori
pentru a-i oferi sufletului
momentul de respiro

arta tăcerii
este calea certă
spre marea victorie
a sufletului

tac
ascult
privesc
inventez

melodia tăcerii
o pun pe portativ
de strigăt
îl transform în note
pentru a da aripi gândirii
şi viață șoaptei

tonalitatea îmi răscolește
sentimentele
sufletul devine nobil
prin topirea strigătului


TE IUBESC PENTRU CĂ EŞTI de Cristian Lisandru

Dacă e vineri – e poezie pe pâineCristian Lisandru

Mă întrebi de ce te iubesc…
Şi îţi răspund cu strălucire de dor în privire:
Pentru că eşti.
Cum eşti?
Aşa cum îmi imaginam că poate fi o femeie…
Dornică de dragoste, de mine, de viaţă.
Te iubesc pentru că iubeşti cu patimă deplină,
Abandonată pasiunii cu frenezie de Evă
Care trăieşte sublimul abandon erotic scufundându-se în păcat
Fără vestă de salvare…
Te iubesc pentru că ai descifrat în hieroglifele din mine
Acel mesaj ascuns privirilor
Care transmite că sunt un bărbat de o simplitate debordantă,
Râzând trist precum un clovn ameninţat cu şomajul
Din cauza greşelilor repetate…
Te iubesc pentru că atingi viaţa cu degetul arătător
Şi o pui pe vârful limbii, picătură cu picătură,
Lăsând să treacă pe lângă tine îndoieli
Şi temeri şi conflicte…
Mă întrebi de ce te iubesc…
Pentru că eşti.
Pentru că ai venit.
Pentru că rămâi alături de mine
În adâncimile unui suflet care înmugureşte
Doar datorită ţie…

Da, sunt recunoscator exist și disperat va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nue firesc la varsta mea? doare tot ce iubesc acum, pentru presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

Octavian Paler


Nopţile

Dacă e vineri – e poezie pe pâine Octavian Paler
(n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti)

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfîrşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mîinile,
totdeauna înfricoşaţi că mîinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visînd ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi dacă vom muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţato prea mult.

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

Octavian Paler


IA CU PÂINE, MAICĂ!

Text preluat de pe blogul lui Cristian Lisandru

Laşitate înseamnă nu numai să eviţi sau să fugi, tot laşitate e şi dacă nu-ţi pasă – Octavian PALER

În ultima vreme ne distrează la culme – pe mine și pe draga de Geaninacomentariile anonime. Vin cu o insistență demnă de o cauză mai bună, uneori de la același IP, fiindcă respectivii autori nu se mulțumesc să scuipe o dată, vor de mai multe ori, le place cu repetir, ca și cum ceea ce aruncă ei pe gură ar fi veninul cobrei scuipătoare, iar cel atins va suferi drame incomensurabile. Cu siguranță că nu există blogger prin această blogosferă care să nu se lovească la anumite intervale de timp, mai lungi sau mai scurte, de astfel de comentarii de doi bani jumate, scrise prost din toate punctele de vedere, fără mamă, fără tată, fără punct și fără virgulă, într-o sfidare permanentă a gramaticii limbii române. Domnule, nu e o tragedie națională sau personală dacă mă înjură unii prin comentarii – oricum există moderarea care îi stresează la culme pe anonimi -, dar măcar să scrie naiba corect, că de-aia s-au născut și trăiesc bine-mersi pe aceste plaiuri de largă respirație balcanică. Poate că sunt eu pretențios exact atunci când nu este cazul, însă devine supărător să tot fii înjurat incorect gramatical, gen ”să țio…”, ”băgamia-ș”, ”tea-ș…”, ”î-ți dau cu huooooooo”. Apropo, mi-a zis una, cred că era una, altfel e și mai grav, că m-ar f… o săptămână, era să cadă Geanina din picioare!, numai că la final s-a legat de tot neamul meu etc. Deschid zilnic panoul de comentarii – și mulțumesc aici celor care își fac timp să citească tot ceea ce îmi trece mie prin minte, mai mult sau mai puțin bine așternut în propoziții și fraze – și uneori mă crucesc de ceea ce găsesc din loc în loc, acesta este termenul cel mai potrivit. Consider că dacă nu îți place un blog nu mai treci pe la el, ce rost are să înjuri anticipând că acel comentariu al tău – cu ghilimelele de rigoare – nu va fi publicat? Nu e pierdere de vreme, nu e o dovadă clară de imaturitate, ca să mă exprim elegant?

O altă ”acuză” pe care mi-o aruncă în panoul de comentarii anonimii este aceea că îmi place să fiu lăudat și că nu tolerez criticile. Ca și cum aș fi un guru și nimeni nu ar avea voie să zică decât de bine. Eroare, aceasta este încă o dovadă a superficialității împinsă până la jignire din dorința de a crea nervi. Îmi plac criticile, dar să fie constructive. Sunt membru al multor rețele literare și trebuie să spun că nu o dată am primit mustrări sau chiar mai mult decât atât pentru anumite texte. Dar au fost comentarii cu subiect și predicat, argumentate corespunzător, aș fi fost absurd să mă supăr pe cineva care s-a aplecat cu mare atenție asupra textelor mele, irosindu-și și timpul. Am tras concluziile care se impuneau, am recitit textele, mi-am argumentat părerea, dacă a fost cazul, am înghițit gălușca, orice șut în fund e un pas înainte. Dar când descopăr comentarii care spun ”… bă, această poezie e o l…bă tristă” sau ”m…ie pentru poezie” nu pot să le aprob. Nu-mi transform blogul în latrină, numai pentru că a ajuns unul sau altul din întâmplare pe-aci și a simțit nevoia să spună ceva.

Fiind eu un pic mai sensibilos din fire (cu anonimii așa trebuie să vorbești, pre limba lor, altfel nu pricep nimic), mă încearcă și regretul sincer că nu pot mulțumi pe toată lumea sau că enervez pe ici, pe colo, mai ales atunci când nu-mi cenzurez sentimentele pe care le am în relația cu iubita mea Geanina. Valabil și în cazul ei.

Așa am considerat noi că trebuie să facem de la bun început, ne-am bucurat ca niște copii mari pentru iubirea care ne-a adus împreună și pentru norocul oferit de un destin darnic și am dorit să transmitem tuturor că nu e doar o poveste de adormit copiii ideea că se (mai) poate iubi cu toată patima din tine. Din ceea ce am concluzionat noi până acum, nu textele noastre – literar vorbind – sunt cele care deranjează la lingurică și corason, ci… tocmai iubirea strigată din toți rărunchii dimineața, la prânz și seara. Uneori chiar noaptea. Adică x, y și z, personaje anonime, consumate de propria insolență, nu au treabă cu literatura, nu fac analize din punctul ăsta de vedere, ci ar dori să încetăm noi cu declarațiile, cu dorul de iubire făcut public, cu bucuria de a ne ști împreună în fiecare zi pe același drum. O bucurie exprimată public. Mi se pare greu de înțeles – dar eu sunt cu capul în nori, nu? – cum frumusețea unei relații dintre un bărbat și o femeie care se iubesc cu tot sufletul poate induce unora atâta adversitate…

Între două partide de râs sănătos – numai decența mă împiedică și ne împiedică să nu facem copy paste ca să vedeți ce le poate trece unora prin minte și gură atunci când, printre altele, ne încarcă și frigiderul cu carne, cum se spune prin cartier – eu le transmit anonimilor și următorul mesaj. Ca să nu sufere în tăcere fiindcă nu li se aprobă porcăriile debitate. Ia cu pâine, maică, vorba Geaninei!

Înainte de asta, însă, iată și un mesaj din partea Genucului… Comentariile anonime au fost, sunt și vor fi editate corespunzător, după placul meuspune ea -, astfel încât va reieși cu totul altceva decât a dorit să transmită anonimul. Spre amuzamentul nostru și spre enervarea lor. Ulterior, ca să nu se mai agite frustrații zadarnic , IP-ul respectiv va fi trecut în black list, în panoul de control al blogului, așa că orice comentariu care va mai veni va domicilia forever în spam, acolo unde îi este și locul.

Și acum mesajul promis de mine, inițial dădusem acestui text titlul ”Oamenii-limacși”:

complexaţii preferă protecţia anonimatului, mi-a zis cineva că asta este boală care se ia, e contagioasă, da’ eu nu cred, pe cuvânt de onoare, spune ce-ai de spus, sunt de acord, beşteleşte pe cine vrei, cum vrei, vino cu argumente, varsă-le în balanţa polemicii de bun gust, demonstrează că ai dreptatea de partea ta, însă la final pune semnătura sub ce-ai scris, că nu te doare mâna, o fi mai bine cu pătura în cap, la întuneric, ridici colţul şi bagi fitile, pe urmă te retragi strategic în nemernicia ta de anonim, că mama ta, săraca, ţi-a dat nume atunci când te-a adus pe lume, te-a botezat prin introducerea în cristelniţă, înţeleg că nu vrei să-ţi mai trimiţi identitatea la înaintare, ţi-o fi ruşine cu numele pe care l-ai primit, se poate şi asta, da’ laşitatea mă determină să resimt zgribulirea interioară a dezamăgirii, contorsionarea orgoliului rănit, enervarea indusă de lipsa partenerului de dialog cu nume, eu îmi imaginez anonimii ăştia pe un front virtual, fum, bombe, asalturi furibunde, da’ ei trădează cu prima ocazie, nu asigură spatele camaradului, şutesc constant din raţiile de alimente, întorc curu’ adversarului, dau cu fuga, dacă scapă se bat cu pumnii în piept, vor decoraţii şi glorie, mi-e silă, domnule, mi-e silă de anonimat şi de anonimi ca de limacşi, rămân bale în urmă şi după anonimi, cică aia e semnătura lor, balele, rămâne şi miros, e drept, dai cu spraydegeaba, aprinzi beţişoare parfumate – zadarnic, se impregnează mirosul fetid în fiinţa ta şi e greu să scapi de el, iar te uiţi la mine cruciş, mă simţi nervos, sunt nervos, trebuie să recunosc, apare din când în când câte un anonim din ăsta, îşi dă cu părerea din fundul curţii, aş putea să spun, nu ridică mutra din spatele gardului, se uită printre uluci, aruncă piatra şi rânjeşte, cică bă, ce i-am mai zis-o, aş putea să spun orice despre el, sunt anonim, stau în umbră, fleoşc peste obrajii lui cu jignirile, îmi place să muşc, da’ să nu se ştie că am muşcat eu, aşa mormăie anonimii plescăindu-şi sterilitatea intelectuală, probabil că au şi orgasm în momentele în care scot mizeriile din guşă, ejaculează precoce apoi îşi aplaudă micimea şi perversitatea, trăim vremuri de prost gust, ascultă-mă bine, că ştiu ce spun, trăim vremurile scroafei urcată în copac, căscăm gura ca să ne pice para mălăiaţă şi privim extaziaţi cum zboară porcul deasupra bătăturii, ne transformăm în măşti hidoase şi jucăm tontoroiul pe sufletele altora cu o plăcere sadică…

MUZICHIEB.U.G. Mafia ft Adriana Vlad – Pantelimonul Petrece

SLALOM PRINTRE BLOGURIGABRIELA ELENA (după somn); DANA (mi-e dor de ochii tăi cei verzi); TRILEMA (arta din stradă – Timișoara); LIFE SEDUCTION (just passing by); MIRELA PETE (blogul la aniversare);

SURSA FOTO – marcab.ning.com; kreativegarden.com


Jocul

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Octavian Paler
(n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti)

Mai am o scoică şi cîteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmînd fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi cîteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit.