Posts tagged “om

3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Postarea Comparaţie ne obligă la meditație, meditație asupra uitării de sine. Pentru mine este la fel de clar ca întotdeauna că băutura nu va reuși niciodată să ne rezolve problemele, indiferent cât ar crede unii în aceste gânduri negre. Alcoolul face și desface, leagă si dezleagă limba omului, aduce veselie, dar de multe ori și suparare. Marele Hemingway spunea “ Întotdeauna să faci când ești treaz ceea ce ai spus că vei face când erai beat. În felul ăsta vei învăța să-ți ții gura ! ”, Păstorel Teodoreanu aducea băutura în rimă și zâmbetul pe buze:

,,Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.,,

iar Cristian Lisandru, omul meu drag, face astăzi, cu o măiestrie de invidiat, portretul celor care cred pentru o clipă că nimic nu poate fi mai frumos decât pierderea grijilor în băutură:

,,când se pun scaunele pe mese
în sufletul tău
nu te mai bucuri
fiindcă închizi cârciuma
te ţii de garduri nevăzute
şi
îţi cauţi uitarea de sine
prin iarbă
cu disperarea celui părăsit
de propriile repere,,

De la poezia dedicată adulților ne îndreptăm privirile, gândurile și zâmbetele către poezia destinată micuților, revărsată strop cu strop peste sufletele tuturor de către Aurora Georgescu, care ne trimite către copilărie, de fiecare dată, cu o blândețe fragilă și o generozitate rar întâlnită.

,,Grof-grof, face purcelul
Când îi ducem castronelul
Cu porumb şi iarbă verde.
Nici o boabă nu o pierde!,,

Despre încredere, obsesie, romantism, gelozie și iubire citim astăzi pe blogul lui Cristian Dima. În câteva paragrafe, autorul subliniază cât este de important să dăruiești în iubire, necondiționat și cum transformă totul în cenușă, gelozia:

,,Dragostea e ca un bumerang. Sentimentul de iubire se întoarce la voi la fel cum îl trimiteţi în eter. Alimentaţi-l cu bunătate şi speranţă, cu dor şi pasiune şi nu cu mânie sau sentimente de gelozie. Iubiţi fără să cereţi nimic în schimb! Nu vă arătaţi romantismul pentru a primi iubire ci pentru a dărui iubire. Strigaţi iubirea împletind sentimente în versuri sau acorduri de chitară, în paşi de dans sau aşzezând culorile ei pe pânză.,,

Am găsit un interlocutor interesant pe blogul Gabrielei Elena, lumânarea, cea care nu reprezintă doar o simplă sursă de lumină, ci, prin mărturia ei, ne provoacă la adevăruri  despre doruri, bucuria de a trăi demn, de a dărui și puterea de a fi noi înșine.

Înlăuntru vostru este mereu lumina.
,,Gandiți-vă cu pace în suflet că sunteți o lumânare aprinsă!
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puțin, dar când suntem împreună, lumina și caldura sunt mai puternice.,,

Maeștrii condeiului în imagini, doar pe blogul plin de culoare și frumos, Alex Mazilu – Foto Blogging. Aici veți găsi de fiecare dată fotografii de excepție, realizate, cu măiestrie și pasiune, de autorul blogului.  Natura te prinde de mână și îți dăruiește clipe din care nu îți mai dorești să evadezi, iar portretele spun povești de viață, povestea ta, povestea mea, povestea tuturor…


Este  Vara lui Noiembrie, așa ne anunță Mirela Pete, care a simțit nevoia unei continuări a articolului Noiembrie de vară târzie. Realitatea este că ne doream o continuare a frumosului, așa cum sufletul și întreaga noastră ființă își dorea o prelungiere a anotimpului care ne încălzește bucurie fiecărui moment verde.

,,Toamna a fost neplăcut de rece la început, cețoasă și cu temperaturi negative noaptea. Acum, vlăguită de propriul său maraton necugetat, a lăsat o vară târzie să-și aștearnă soarele blând pe un cer de peruzea. Trandafirii sunt înfloriți din nou, afară e aer proaspăt și cald, parcurile strălucesc și zâmbesc zâmbetelor copiilor, iar noi ne bucurăm de entuziasmul pe care numai o fereastră deschisă spre soare ți-l poate da.,,

Încheiem incursiunea pe acordurile Traficului cu Hituri. Muzica e poezie, vis, medicament, cel mai bun terapeut al tuturor timpurilor. Sunt multe semne de întrebare pe acest portativ, astăzi. Puteți să-l ajutați pe Teo Negură să găsească răspunsurile, dar să și votați cu sufletul melodia care vă trimite în visare, vă amintește de clipe unice trăite de oameni unici.

,,De ce nu-nchide nimeni fereastra, să n-aud regina nopţii plângând? De ce întrebările mele sunt cel mai frumos cântec, astăzi surd? De ce pantofii mei vechi, cu talpa găurită demult, au dopuri de-asfalt in urechi şi totuşi au poftă de drum?,,

 

 

 

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!


PA – 82 de cuvinte

Călin Hera – ne-a propus de la bun început PA-urile, proză arhiscurtă prin care trebuie să transmiţi ceea ce ai de spus în doar 82 de cuvinte.

Eu m-am contaminat de la Cristian Lisandru, omul pe care-l iubesc şi respect.

O secundă…

 

O văzuse lângă vitrina magazinului de bijuterii. Era acolo, strălucea, iar el o privi cu nesaţ, preţ de câteva secunde…
De atunci se ducea zilnic să o întâlnească, privea vitrina ore în şir sperând că o să apară.
Singura lui hrană tolerată era această aşteptare ce-i mistuia trupul.
A reapărut, după o săptămână, iar el era cel mai fericit om de pe pământ.
Traversa strada, se îndrepta către el, însă, în faţa lui, o aştepta altul de o săptămână şi… o secundă…

Bătaia…

 

A venit de la slujbă dornic să îşi verse adrenalina. Nu era o persoană violentă,  însă astăzi avea chef să ia pe cineva la palme şi dorea să aibă bineînţeles… audienţă. A ales-o pe EA, ca de fiecare dată. Ca să aibă audienţă a scos-o în faţa blocului.
Şi a început să o lovească fără milă…
O palmă, două, tot mai multe palme…
De la atâtea palme arăta mai bine, nici lui nu-i venea să creadă cât de frumoasă devenise mocheta, după atâta bătaie.

 


Pasiuni cu… frişcă…

 

O sorbea zilnic din priviri şi nu uita niciodată să-i spună :”Bună dimineaţa, misterioaso!”
Astăzi, ca niciodată, nu dorea decât să o atingă şi să scrie cu frişcă pe ea pentru a-i descoperi tainele.
Mătăsoasă, cu parfumul inconfundabil, îl îmbia, îl ademenea, îl înnebunea…
O simţea…era fierbinte, ca de fiecare dată îi plăcea s-o savureze, îi dădea senzaţii ce-i tulburau gândurile.
Conservator din fire, astăzi s-a lăsat abandonat în vâltoarea pasiunii, nici nu-şi dăduse seama când rămăsese în ceaşcă… doar zaţul…


Ce frumoasă eşti

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, astăzi Republica Moldova)

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?


Iubire.Iubire.Iubire

Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.

Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.

„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.

Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.

Te iubesc așa cum viața mă răsfață, peste normă,
Primești verde din privire și dorința te transformă,
Îmi trimiți iubirea toată, fiorii și patimi grele,
Din bârfe ne facem patul și-o saltea din multe rele.

Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.

Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.

Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.

Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IV)

Pentru Mara totul părea că renaşte. Întâlnirea cu Diana îi făcea bine, o ajuta să iasă din lumea pe care şi-o crease după despărţirea celor două persoane dragi, mama ei şi Paul.
Fixaseră, ea şi Diana o întâlnire pentru după-amiaza de vineri. Soţul Dianei pleca la o conferinţă în afara ţării.
S-au întâlnit la „Cafeneaua Sufletelor” locul pe care Diana îl venera pentru felul în care personalul localului pregătea cafeaua.
Pe langa gustul şi aroma îmbietoare, cafeaua este pentru mulţi un adevărat ritual, de la modul în care este preparată până la cum, când şi unde o serveşti, fiecare având un tip de cafea preferat.
Diana era înnebunită după cafeaua turcească. Aici se prepara cea mai bună cafea sub ochii clienţilor. Bucătăria mare a cafenelei era o imensă fereastră a bobului de cafea.

Povestea cafelei turceşti se scria sub privirile consumatorilor fideli. Cafeaua era foarte fin macinată şi bine prăjită. Una din variante (utilizate la Cafeneaua Sufletelor) era urmatoarea: se punea apa într-un ibric de cupru cositorit pe dinauntru. În apa rece se punea cate o linguriţă de cafea pentru fiecare ceaşcă, fără să se agite, cafeaua rămânând la suprafaţa apei. Specialistul cafenelei punea peste cafea cantitatea de zahăr dorită şi apoi aşeza ibricul pe foc nu prea intens. Pe măsură ce se încălzea apa, avea loc umectarea firelor de cafea, care se lăsa treptat la fund. Între timp se dizolva şi zahărul. Când începeau să se degaje bule de aer din apă, granulele de cafea erau aduse la suprafaţă şi se umflau în partea de sus a ibricului. În faza aceasta specialistul o lua de pe foc şi adăuga puţină apă rece, lăsând-o sa se odihnească 1-2 minute. Apoi urma servirea în ceşti mici. Alteori prepararea cafelei se făcea mai repede în baie de nisip.

Indiferent de modul de preparare Diana adora să vină aici pentru acest ritual.

Mara o privea cu admiraţiei şi respect. Îi venea greu să creadă că s-a ataşat atât de repede de o fiinţă pe care o cunoscuse de puţin timp, mult prea puţin dacă ţinem cont de concepţia ei despre prietenie „Prietenii sunt cu grămada atunci când ai bani, maşina, onoare, faima şi înfăţişare de invidiat. Dar este suficient un accident care te mutilează şi eşti…singur! Abia atunci vezi cine ţi-a fost prieten cu adevărat.

Dialogul dintre ele a curgea firesc.  Mara povestea despre pasiunea ei pentru arhitectură, despre anii de studenţie şi o lacrimă rebelă desena drumul amintirilor despre oamenii dragi.
– Mara, te rog, nu vreau să ne întristăm. Eu sunt dependentă de anumite alimente fiindcă sufăr de hiperfagie. Cauza, poate ai intuit, singurătatea.
– Cum, singurătatea???
Ai un soţ, o meserie pe care o practici cu pasiune şi prin natura ei te pune în contact cu oamenii.
– Draga mea, în ciuda a tot ceea ce ai spus tu mă simt nespus de singură. Seara, când ajung acasă, soţul meu stă în fotoliu şi citeşte, iar atunci când nu citeşte înseamnă că nu este acasă. Participă la conferinţe sau munceşte până târziu la birou. Lumea mea şi lumea lui sunt alaturi, dar nu se mai intersecteaza. Este o vorbă Mara „Buna comunicare este la fel de stimulantă ca o cafea neagră şi tot atât ţi-e de greu să dormi dupa ea. ”
Aşa şi cu noi. Soţul meu a iubit, iubeşte şi va iubi o singură femeie toată viaţa…

Un om poate dobandi orice in singurate cu exceptia caracterului.

Stendhal

(Va urma)


Tu ai diamante si perle

UPDATEAICI PUTEŢI CITI DESPRE O POVESTE EMOŢIONANTĂ SCRISĂ DE UN SUFLET MARE.

Dacă e vineri,  e poezie pe pâine

Christian Johann Heinrich Heine (n. 13 decembrie 1797, Düsseldorf – d. 17 februarie 1856, Paris)

Tu ai diamante si perle
Si tot ce-ai putea sa doresti,
Ai cei mai frumosi ochi din lume –
Iubita mea, ce mai voiesti?
De drag inchinatu-ti-am tie
Si ochilor tai ingeresti
Cantarile mele divine –
Iubita mea, ce mai voiesti?
Cu ochii frumosi fara mila
Atata durere-mi starnesti,
Ca nu mai sunt om intre oameni –
Iubita mea, cea mai voiesti?