Remember – Vreau
Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.
Vreau să ne iubim ilogic,
Chiar de-om fi blamaţi de toţi,
Să ne construim zid fonic
Din iubirea ce mi-o porţi.
Vreau iubire desuetă,
Ca-n vremea lui Robin Hood,
Vreau să prinzi în arbaletă,
Săgeţi unse cu dor surd.
Vreau să ne dansăm destinul
Printre stele şi planete,
Din tango să luăm preaplinul
Zilelor ce-au să ne-mbete.
Nu-i beţie din trufie,
Este de altă sorginte,
Este vinul stors din vie
În paharul de cuvinte.
Lumea toată-i îngheţată.
Când ne-mbrăţişăm cu foc,
Vreau să grafiem pe soartă,
Trifoi verde cu noroc.
Vreau să ne iubim prin ploi
Calde şi pline de viaţă,
Ne îmbracă pe-amândoi,
În dantelă ne răsfaţă.
Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.
Geanina Lisandru
Pe scena vieţii
Azi ai prins în orizont cerc încondeiat de gânduri,
Le-ai topit sub paşii minţii pe distanţe uimitoare,
Fasonând zale albastre presărate printre rânduri,
Înnodând în lanţ de floare, pasiune şi candoare.
Circumstanţele ne sunt torturate de invidii,
Zâmbet prins în colţul gurii le subjugă în tăcere,
Le întemniţează-n calcar de uitare printre stridii,
Metamorfozându-le în perle sidefate-n coliere.
Bătălii şi lungi asedii înscriu toţi pe lista minţii,
Nu ne pasă, nu ne temem, ne iubim şi-i de ajuns,
Păşim demn pe drumul unde au păşit cândva şi prinţii,
Ce-au luptat pentru prinţese până soarele-a apus.
Mulţi s-au întrebat adesea dacă suntem şi-n real,
Noi le-am spus mereu prin scrieri că suntem şi ne iubim,
Că trăim frumos şi demn, cât se poate de normal,
Că toate ce azi se întâmplă ne-au fost scrise în destin.
Un scenariu scris în taină cu patimă şi noroc,
Cu decor unde actorii îşi spun replica de zor,
Gustă fericirea vieţii cu amar, dar şi cu foc,
Până se lasă cortina sub lumini de reflector.
Vom păşi spre altă lume, vom fi la fel de reali
Şi ne vom trăi povestea conturată de destin,
Ne vom scufunda în vise printre perle şi corali,
Regizând cu mare artă viaţa proprie în film.
Metamorfoze
Artistul, sub puterea iertării, trebuie să aibă încredere în el însuşi şi să asculte pe singurul său stăpân: Natura
Pierre Auguste Renoir
Pe scena vieţii
Azi ai prins în orizont cerc încondeiat de gânduri,
Le-ai topit sub paşii minţii pe distanţe uimitoare,
Fasonând zale albastre presărate printre rânduri,
Înnodând în lanţ de floare pasiune şi candoare.
Circumstanţele ne sunt torturate de invidii,
Zâmbet prins în colţul gurii le subjugă în tăcere,
Le întemniţează-n calcar de uitare printre stridii,
Metamorfozându-le în perle sidefate-n coliere.
Bătălii şi lungi asedii înscriu toţi pe lista minţii,
Nu ne pasă, nu ne temem, ne iubim şi-i de ajuns,
Păşim demn pe drumul unde au păşit cândva şi prinţii,
Ce-au luptat pentru prinţese până soarele-a apus.
Mulţi s-au întrebat adesea dacă suntem şi-n real,
Noi le-am spus mereu prin scrieri că suntem şi ne iubim,
Că trăim frumos şi demn, cât se poate de normal,
Că tot ce azi ni se-ntâmplă ne-au fost scrise în destin.
Un scenariu scris în taină cu patimă şi noroc,
Cu decor unde actorii îşi spun replica de zor,
Gustă fericirea vieţii cu amar, dar şi cu foc,
Până se lasă cortina sub lumini de reflector.
Vom păşi spre altă lume, vom fi la fel de reali
Şi ne vom trăi povestea conturată de destin,
Ne vom scufunda în vise printre perle şi corali,
Regizând cu mare artă viaţa proprie în film.
Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşa, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.
Paolo Coelho
Spune-mi ce vezi…
UPDATE – ORA 11 00 – ACUM, LA RADIO SILVER, GEANINA SI CRISTIAN
UPDATE RADIOFONIC – RADIO SILVER – duminică, 18 aprilie 2010, orele 20.00 – DESCOPERIŢI IUBIREA alături de Geanina şi Cristian Lisandru! O emisiune realizată de doi romantici incurabili şi adresată… romanticilor… Puteţi trimite dedicaţii şi mesaje pe adresa geaninalisandru@yahoo.com (id messenger geaninalisandru).
E multă linişte în suflet…
Uite, îl deschid pentru tine,
Spune-mi ce vezi…
Văd marea care îmi spune ,
Că sufletul tău are imensitatea ei..
Văd soarele, ce străluceşte în interiorul lui,
Ating , iar mâna simte căldura sufletului ,
Ce mi-o oferi cu generozitate.
Văd orizontul pe care-l ating cu degetul arătător
Şi-l pompez în vene ,
Pentru a-ţi transforma sângele,
În albastru de prinţesă.
Văd câmpia pe care ţi-o picur în ochi,
Transformându-i în fascinante smaralde,
De un verde intens şi strălucitor,
Pe care ar fi invidioşi
Şi cei mai celebri pictori ai Universului..
Văd macii din lanul de grâu
Şi fac un transplant de roşu,
Pentru ca inima mea ,
Să fie veşnic îndrăgostită de tine,
Iar lanul de grâu ţi-l aşez pe frunte,
Pentru a te transforma,
În cea mai diafană Cosânzeană..
Văd dealul pe care-l urc ,
Pentru a extrage din boabele strugurilor,
Sentimentul intens de alcoolemie al fericirii.
Văd muntele ce mă îndeamnă să urc,
Pentru a culege ,
Cea mai preţioasă floare a sufletului,
IUBIREA.
Văd toate acestea, pentru că zilnic
Te descopăr aceeaşi,
Şi totuşi… alta…
Dar nu se lasă dezvăluit în totalitate,
Dând iubirii misterul primei nopţi
În care te-am descoperit,
Minune de femeie!
Acolo unde străluceşte privirea, e de prisos diamantul.
Dincolo de limite
alergăm necontenit
printre piedici naturale ne croim destin
prins în scîrţâit de şarniere unse cu trăiri
presărate cu răsfăţ peste suflete pasive
ce devin din inerţie o şaradă divizată
de priviri iscoditoare încremenite în clipe
adunate fir cu fir în mănunchi de timp
alergăm neobosit
către orizont germinat din dorinţă şi tentaţii
ce ne ispitesc până la tortură
strângem destinul în clepsidră de vânt
adus de adierea cristalină a independenţei
pe care o trăim dincolo de limite
Îmi simt mai ales limitele. Şi e firesc să fie aşa, pentru că nu rămân niciodată, sau aproape niciodată, în mijlocul coliviei; fiinţa mea năvăleşte înspre gratii.
Elixirul vieţii
miresme de suferinţă contemporană
adunată în eprubetă din sticlă de veac
la intersecţia Pământului cu bolta cerească
în care norul-pipetă toarnă ozon
declanşând reacţii definind elixirul vieţii
picătură de rouă se înclină peste firul de păr
grafiind în puncte şi linii şuviţe de viaţă
scufundată în aburi de orizont turmentat
de scurgerea aspră a firului de nisip
metaforfozat în cascade pe lobul urechii
Cântecul mării
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.