Posts tagged “petrecere

Galerie

La Mulţi Ani! Happy New Year!

Această prezentare necesită JavaScript.


CRACIUN FERICIT!

craciun fericit geanina lisandru

 


Remember – Romanţă pentru monsieur

O femeie dodoloaţă
Mi-a spus verde, azi, în faţă,
Ruşine, monsieur drag,
Fiindcă te-ai oprit în prag,
Astăzi, nu vrei  să petreci
Şi nici pragul să mi-l treci.
Îmi spuneai că nu îţi vine
Să te-atingi cumva de mine,
Că am mâna de tirană
Şi piciorul de grăsană,
Că am ochii-ncercănaţi,
Obrajii sunt prea-ncărcaţi
De farduri şi de o cremă
Ce te-a băgat în dilemă,
Că am buzele subţiri,
Că-s prea rea, dar nu te miri,
Că ziua cotcodăcesc
Mai mult decât e firesc,
Că am spatele curbat,
Fund turtit şi prea bombat,
Paranteză la palpare
Şi pădure pe picioare,
Că am degetele strâmbe,
Mintea coaptă-n microunde,
Că ai vrea să-mi spui mai multe,
Dar nu-ţi pierzi timpul cu slute.
Eu nu-s slută, dodoloaţă,
N-am să-mi pun la gură clanţă,
Dar îţi torn în creier ştire,
Sunt slăbuţă-n devenire.

Geanina Lisandru


3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Mă îndrept cu pași mici și siguri pe poteci înzăpezite de scrieri pline de prospețime și aromă literară. Am pornit incursiunea printre primii fulgi de nea ai dimineții și am bătut la poarta virtuală a Blogului Literar ce aparține minunii de om, Cristian Lisandru. Cu zăpadă pe năsuc și mâinile ce căutau ,,un șemineu imaginar,, am pătruns timid într-o lume cu ,,miros de brad, doruri și fum,,. Moș Crăciun, povești de iubire și o atmosferă de sărbătoare ce nu poate fi contestată, vă așteaptă-n pragul casei lui Cristian Lisandru de  ,,la miezul nopții,,.

Iubita mea, e mare sărbătoare,
Se pregăteşte Moş Crăciun de drum,
Bunicii stau în cer, la şezătoare,
Miroase-a brad, a doruri şi a fum.

Am să mă cern din tot albastrul firii,
Şi-apoi vom face pârtie în doi,
Ca să ajungă, noaptea, musafirii,
La ultima petrecere din noi.

La miezul nopţii vom ciocni pahare,
Uitând întreg supliciul mondial,
Răpuşi plăcut, ca-ntr-o abandonare,
De gustul vinului primordial.

Un  Ajun de neuitat veți putea petrece doar dacă mă veți însoți în călătoria mea din această zi de marți pe blogul Stropi de suflet la vedere, un blog unde visul copilăriei nu se sfârșește niciodată. De fiecare dată veți putea citi aici versuri care vă vor introduce în lumea poveștilor. Aici nu veți uita niciodată că sufletul nu trebuie să părăsească etapa cea mai importantă a vieții, copilăria.

Pe străzi, luminiţe în pomi s-au aprins
Şi totu-i tărâm din basme desprins.
E zvon de clopoţei şi cântec de colind
Şi cete de copii de peste tot venind.

Despre cât de înclinați suntem să renunțăm la propria libertate în schimbul unei „farfurii zilnice” cu mâncare descoperim în postarea scrisă de Florentin Lehaci pe blogul Pro Atitudine. Cât este de importantă supravieţuirea și cât libertatea, confortul exterior sau armonia forului interior, tăcerea sau demnitatea, dezumanizarea sau convingerile personale întreabă autorul blogului și așteaptă părerile voastre bine argumentate.

,,Rare ocaziile când am reușit să ne ridicăm din genunchi pentru a vedea ceva mai departe de nivelul solului. Am rămas ceea ce am știut să fim: un popor îngenuncheat urlându-și foamea și dispus să facă troc cu propria sa libertate! Un element vital al existenței umane pe care avem, însă, toate șansele să îl scoatem la mezat!,,

Zilnic ,,Rafturile din supermarketuri ne ademenesc cu produse care de care mai bune, cu ambalaje mai atractive sau cu preturi promotionale, asa ca suntem tot timpul tentati sa cumparam alimente de care nu avem nevoie si care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi nesanatoase.,,

Dacă țineți la sănătatea voastră, dacă vreți să vă simțiți bine de sărbători, dacă vreți să aflați cum puteți ajunge la această stare de bine Hai la plimbare pe blogul prietenei noastre, Elena Marin Alexe, astfel veți afla totul despre ,,Alimentele medicament,,.

Am mâncat sănătos, am petrecut de minune, ne-am întâlnit cu Moș Crăciun, dar este timpul ,,Manifestului pentru iubire,,. Nici că-i pasă lui Cristian Dima ,,dacă e frig sau dacă plouă, dacă lumea ne vorbeşte la colţ de stradă şi ne judecă iubirea, asemeni unui juriu strâmb ce nu cunoaşte şi nu a cunoscut vreodată sentimentul de iubire. Ei se hrănesc cu vorbe goale, iar noi ne hrănim cu iubire.,,
Nu uitați să puneți în cafea ,,zâmbet în loc de zahăr şi stropi de fericire în loc de lapte,, atunci când veți poposi în căminul virtual al prietenului nostru care își scaldă iubirea ,,în mii de versuri de amor,,.

,,Credinţa e oarbă iar îndoiala are nevoie de fapte.,, Întrebări, răspunsuri, îndoieli, fapte, gânduri care ne macină, despre foc și veșnicie scrie astăzi Gabi pe blogul Raza mea de soare. Am descoperit acest blog în urmă cu aproape doi ani, mai exact, 12 aprilie 2009, când gazda blogului mi-a lăsat un comentariu la o postare ce conținea un poem scris de Maestrul Octavian Paler. De atunci îi vizitez constant blogul pentru a mă bucura de scrierile gazdei și de poemele Marelui Nichita Stănescu.

Un alt blog cu personalitate, coloană vertebrală și toată muniția necesară pentru a atrage cititorul de calitate este cel al prietenului Paul Gabor. I-am descoperit blogul în aceeași perioadă cu cea amintită în rândurile de mai sus, când scriam despre întâlnirea cu Raza mea de soare. De fiecare dată am citit scrieri cu substanță aici și am revenit cu aceeași plăcere. Nu există posibilitatea de a lăsa comentarii, doar de a citi rândurile și printre rânduri, dar vă asigur că este ca fructul interzis după ce ai intrat o dată în această casă virtuală.

,,Apasă-mă pe clape, sunt gata să le pierd printre atâtea sănii. Apasă-mă pe piept, e gata să se-adune. Mai pune-mi și o palmă peste frunte, să nu mă mai agit confuz, sunând mătănii…,,
.

Nu întâmplător scriam în această postare despre Marele Nichita Stănescu. Ieri, 13 decembrie 2010, s-au împlinit 27 de ani de când poetul ne-a părăsit. Putem citi astăzi o poezie profundă cu o intensitate remarcabilă, așa cum era și Maestrul, pe blogul my heart to your heart..

Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.

Citim, dormim și visăm alături de Gabi în lumea rară a inventatorului lingvistic, Nichita Stănescu.

După războiul Enya şi Loreena de săptămâna trecută și astăzi este aglomerație de piese bune, de pansat sufletul, în Traficul cu Hituri. Aprigă bătălie, dar ,,cuminte, bătrâneşte, Adamo (“Tombe la neige”) a tot strâns voturi, destul cât să câştige runda, cu 14 la număr.,,. Teo Negură spune: ,,Cât despre numărul total al celor ce-au votat, mă tot învârt in jurul cozii, adică nu strâng cei 50 şi pace! Au fost 46 de prieteni ai muzicii bune, care-au trecut pe-aici şi au lăsat un vot, la precedenta ediţie de Trafic cu Hituri. Vă mulţumesc din suflet tuturor! În rest, sunt răbdător, tot trec eu într-o zi cu soare de pragul ăla psihologic de 50, şi zău că n-am făcut fixaţie ,,.
Mă gândesc să-i punem sub bradul virtual al Traficului cu Hituri cadoul mult așteptat, 50.

Spor la vot, spor la citit, spor la iubit!

 

 

 

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!

Geanina Lisandru

Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(V)

– O singură femeie? Asta nu te poate face decât fericită. Majoritatea femeilor îşi doresc să fie iubirea unică a unui bărbat. Iar tu eşti norocoasă
– Mara, nu eu sunt marea şi unica iubire a soţului meu. Am ştiut acest lucru de când ne-am căsătorit. Eu îl iubesc nebuneşte, aş face orice pentru el. Este bun cu mine, mă respectă, dar nu mă iubeşte .  În sfârşit, mă iubeşte în felul lui.
– Cum v-aţi cunoscut?
– Părinţii noştri erau parteneri de afaceri şi au considerat că această căsătorie va aduce multe beneficii. L-am întâlnit prima dată la o petrecere. Mi-a plăcut din prima clipă. Era abătut. A băut mult în seara aceea. Discuţia noastră s-a terminat în dormitorul lui. Eram nespus de fericită. El a fost primul bărbat din viaţa mea. A doua zi am aşteptat să mă sune. Nu s-a întâmplat asta. Mi-am luat inima-n dinţi şi l-am sunat eu. Mi-a spus să îl iert pentru noaptea trecută şi şi-a cerut scuze fiindcă nu îşi mai amintea exact ceea ce se întâmplase în orele dinaintea zilei ce tocmai începea. Am început să tremur de durere. Cuvintele lui  mi-au pustiit sufletul, dar adevărul vibra în ele. Apoi, a spus că va lipsi un timp, că are nevoie de linişte şi trebuie să-şi pună ordine în viaţa profesională şi personală. Iar această perioadă, departe de toţi şi de toate, îl va ajuta să înţeleagă ce vrea de fapt cu adevărat.
I-am respectat decizia, dar gândul meu era numai la el. După o lună de la acel telefon, părinţii noştri nu au stat cu mâinile-n sân, au făcut tot posibilul să ne întâlnim. Revederea mi-a ridicat la fileu inevitabila întrebare „E bine să-l revăd?”
Ei bine, l-am revăzut. Era acelaşi bărbat frumos, cu aceleaşi mâini îngrijite, acelaşi timbru ce-ţi mângâie auzul, dar avea privirea tristă.
Stăteam unul în faţa celuilalt la o masă de la terasa restaurantului Ramada Encore Birmingham City Centre. Mâncam, vorbeam, iar el se hotărâ să rupă tăcerea povestindu-mi despre Aston University, Birmingham, unde studia.
Era încântat de tot ceea ce i se întâmplă  profesional.
Apoi, după câteva secunde de tăcere a continuat cu  întrebări la care căuta răspunsul, întrebări ce-i stăruiau în minte de luni bune.
Iubire sau obsesie? Care este diferenţa dintre ele? Am stat treaz nopţi la rând, am bântuit pe străzi, am fost victima propriei mele imaginaţii, a propriei mele inimi? Nu e fiecare barbat îndrăgostit un neprihănit şi fiecare femeie subjugată? Dragostea e ca aburul cafelei: aroma sa este incofundabilă . Acum o vezi,o simţi, acum dispare. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai palpabilă, doare, ca un cui în pantof. Nu dispare într-o clipă. Obsesia are un gust nepretenţios. Ceva ce ştii de-o eternitate. Se stabileşte şi stă la ascunsă, la pândă, dar rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui mototolită precum un obiect de unică folosinţă şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai cumpătate, mai puţin dureroase, mai candide.
L-am ascultat şi m-am pierdut printre cuvintele lui, în privirea bărbatului pe care l-am iubit din prima secundă.
Din acea zi am ştiut că el va fi soţul alături de care îmi voi petrece restul zilelor. Îl doream nespus în clipele acelea. Doream să-i simt mânile pe trupul meu care vibra la fiecare sunet, la fiecare privire. Era suficient să-mi mângâie fruntea cu un deget ca totul în mine să fie devastat de fiorii ce-mi mângâiau fiecare centimetru al epidermei ce s-ar fi lăsat sărutată de buzele bărbatului care-mi vorbea.

În zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea şi vânturile, ne urmăreşte până la capătul lumii; şi oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajută să trăim.

Jean Jacques Rousseau

(Va urma)


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(I)

Provenea dintr-o familie modestă. Alături de fratele ei se simțea în siguranță, întotdeauna căuta compania lui, întotdeauna îi povestea despre împlinirile și dezamăgirile de peste zi. Astăzi este ziua cea mare, băiatul pe care-l iubește își aniversează ziua de naștere, împlinirea celor 18 ani.
Mara, fiindcă despre ea este vorba, aștepta cu înfrigurare invitația lui Paul.
Descindea dintr-o familie de intelectuali cu pretenții. Părinții săi își doreau tot ceea ce este mai bun pentru fiul lor, un viitor profesional de excepție și o viață personală ca-n povești.
Paul o iubea în felul lui. Știa că părinții vor fi nemulțumiți de statutul modest al Marei, dar, cu toate acestea nu ezită să o invite la majorat.
Mara, peste puteri de încântată, extrem de îndrăgostită, îi povestea fratelui său cu nesaț despre petrecerea la care urma să se ducă.
Mara era o fată frumoasă, cu ochii albaștri-verzi. Atunci când era fericită verdele crud înmugurea în iris, tristețea învolbura albastrul și îl transforma în nuanțele mării agitate cu valuri ce înecau frumusețea clipelor de peste zi. Gura te îmbia să o săruți cu patimă atunci când buzele se contopeau în zâmbet, un zâmbet ce îi sculpta pe obrazul drept o gropiță în care doreai să te afunzi, s-o adulmeci, s-o umpli de gândurile îndrăznețe ce torturează ființa adolescentină. Genele, spre bucuria mamei, crescuseră lungi și bogate, dacă ar fi să luăm în calcul teama că ele nu ar mai fi arătat niciodată astfel după ,,aranjarea,, lor de mâinile de artistă ale Marei. În copilărie a vrut să încerce dibăcia stilistului, a luat o forfecuță și le-a tăiat în zig-zag. Mâinile, care îl înnebuneau pe Paul, erau de o gingășie greu de descris.   Avea obiceiul să-l mângâie pe frunte, să-i atingă părul, să i-l aranjeze prin mișcări tandre. Purta întotdeauna rochii, puțin decoltate, căzute pe umerii catifelați, rotunzi, atât de rotunzi încât ar fi fost gelos și Henri Matisse. Decolteul, croit de mâinile artistului , găzduia sânii fragezi care tresăltau la cea mai mică adiere a gândurilor pofticioșilor. Gleznele delicate erau îmbrăcate perfect de pantofii întotdeauna asortați cu poșeta și obiectul vestimentar, modest, dar cu mult bun gust.
Aceasta era Mara, cea de care Paul se îndrăgostise. Frumusețea sufletului ei îl cucerise, dorința ei de cunoaștere îl încânta peste măsură.

Când scrii despre femei, trebuie să-ți înmoi pana în culorile curcubeului și să presari rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor.

Denis Diderot

(Va urma)