Posts tagged “ploaie

Teii au înflorit, iar eu mă îmbăt de tine

pașii ne sunt numărați
de buzele teilor
sălbăticiți de culoare
mireasma lor macină amintiri
într-o ceașcă cu ceai
pe care o savurăm
fix la ora șapte
seară de seară
încoronați de fulgere
înfiorați de preludiul ploii

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru casnicia


Ploi predestinate

într-un cartier
din vestul oraşului ursuz
ploaia şlefuieşte trotuarul
oxigenează cotloanele orgolioase
aşterne solfegii în paşii
trecătorilor îndrăgostiţi

ascult sunetul sacadat al ploii
fulgerele ciupesc corzile cerului
îmbină notele
compun simfonia zilelor
care ne surprind iubindu-ne
în transparenţa bobului de ploaie

adaug extensii firelor de apă
împletite pe spatele unui oraş
împrospătat de balsamul
ploilor predestinate

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru ploi


Ploi predestinate

într-un cartier
din vestul oraşului ursuz
ploaia şlefuieşte trotuarul
oxigenează cotloanele orgolioase
aşterne solfegii în paşii
trecătorilor îndrăgostiţi

ascult sunetul sacadat al ploii
fulgerele ciupesc corzile cerului
îmbină notele
compun simfonia zilelor
care ne surprind iubindu-ne
în transparenţa bobului de ploaie

adaug extensii firelor de apă
împletite pe spatele unui oraş
împrospătat de balsamul
ploilor predestinate

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru suflet


Imagine

Ploaie de gânduri

geaninalisandru


Acuarelă

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881București – d. 11 aprilie 1944București)

ion_minulescu

În oraşu-n care plouă de trei ori pe saptamână
Oraşenii, pe trotuare,

Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe saptamână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Oraşenii pe trotuare
Par papuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe saptamână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mâna,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptamână
Un bătrân şi o bătrână –
Două jucării stricate –
Merg ţinându-se de mână…


Sunt ploaie, vânt, furtună

Taxi – Cristian Lisandru


Teii au înflorit, iar eu mă îmbăt de tine

Cristian Lisandru – Iar moartea mă privea cu ochi de smarald… (fragment) – 2


Legendele ploii

PA – Proză Arhiscurtă – 85 de cuvinte – Cristian Lisandru


Te iubesc

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, total,
Să simţi iubirea mea etern cum te cuprinde,
Pe iarba ce s-a transformat în patul ideal,
Iar nopţile în file de poveste furibunde.

Sunt nopţi în care ne-afundăm plini de dorinţă,
Sunt nopţi în care fericirea ne-nvăluie profund,
Sunt nopţi în care patima îmi smulge din fiinţă,
Fiorul confident ce mă cuprinde blând.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, deplin,
Fără să-mi pese de reguli impuse şi absurde,
Sunt reguli ce s-au scris cu seva din pelin
Şi care astăzi vor, prea insistent, viaţa s-o inunde.

Atingerea devine capcană prinsă-n plete,
Pe care pui sărutul ce tainic ne-a cuprins,
Aroma să ne-mbie, frenetic să ne-mbete,
Cu roşul de pe buze , cu verdele din iris.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, desăvârşit,
Chiar şi atunci când sufletul îţi este trist,
Îţi capturez durerea ce ieri te-a ispitit
Şi o transform în soare ce-l prind în răsărit.

Ne strange-n braţe viaţa cu vânt, senin şi ploi,
Chiar dacă-i vară, iarnă şi toamnă de va fi,
Ne-aleargă timpul astăzi, râzând, pe amândoi,
Iar noi îi şoptim calm că îi curmăm o zi.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum ştiu, ireproşabil,
Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.

Sunt patimi prinse-n suflet, cu nod, din gând albastru,
Un suflet ce ascunde iubirea noastră mare,
Iubire ce ne acoperă c-un sentiment măiastru
Şi ne trimite întristarea, în neant, către uitare.

Te-am iubit şi te iubesc, aşa cum îmi doresc,
O viaţă sau mai multe te voi iubi, fii sigur,
Trăiesc prin tine şi simt că-n tine cresc,
Atunci tu simţi şi vezi cum înfloresc , desigur.

Geanina Lisandru


Dansând cu ploaia

Am spus mereu că ploaia este imprevizibilă,
Intră în viaţa mea neanunţată
Şi mă scutură de toţi fiorii.
Astăzi mergeam alene pe asfaltul vieţii mele,
Făceam o listă cu ceea ce-mi doresc,
Cu ceea ce îmi place, cu viaţa mea.
Imprevizibila ploaie a apărut
Şi, cu o magică rafală, a şters tot.
La prima atingere, inima s-a ascuns după un strop al sufletului.
La ce-a de-a doua , mărgăritarele dansau în părul meu,
Încercând disperate să-mi descopere umerii.
A treia atingere le asigură un drum fără piedici nodurose de stancă,
Stropii alunecă diafan pe umerii proaspăt descoperiţi,
Zguduiţi din temelii de cutremurul fiorului
Pe care ploaia mi-l dăruieşte de fiecare dată
Când intră-n viaţa mea.
Dansez desculţă, fericită, fără încetare,
Înnebunită de stropii ce-mi invadează trupul fără să mă-ntrebe.
Ploaia mă îmbrăţişează şi îmi şopteşte alintându-mi urechea:
  Dansezi?
Mă înclin precum o prinţesă,
Simţind cum ploaia îmi propune rolul vieţii mele,
Încep a învăţa paşi noi, mă învârt,
Ridic braţele şi privirea către cer,
Iar ploaia îmi inundă faţa şi mă sărută.
Atingerea ploii mă fascinează, m-aruncă în visare,
Mă strânge de mână şi mă transformă-n floare,
O floare ce creşte-n iubire, prin ploaie,
O ploaie ce-mi zgârie trupul cu flori,

O ploaie eternă ce-mi curge prin vene dându-mi fiori.

Fiorul acesta îmi mângâie ochii, iar eu îi deschid,
Ies din visare şi ploaia în mine o-nchid.

Geanina LISANDRU




Îngenuncheat

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedăm în întregime.

Marcel Proust


Tu eşti

Tu eşti prezent şi viitor,
Tu eşti speranţă şi iubire,
Tu eşti tot ce înseamnă dor,
Tu eşti destin şi împlinire.

Tu eşti corabie pe mare,
Tu eşti catargul ce mă-ndrumă,
Tu eşti colacul de salvare,
Tu eşti un val cu multă spumă.

Tu eşti nisipul ce mă arde,
Tu eşti stânca ce mă păzeşte,
Tu eşti culoarea din smaralde,
Tu eşti scoica ce mă-nveleşte.

Tu eşti apus şi răsărit,
Tu eşti capăt de ţărm stingher,
Tu eşti tot ce eu mi-am dorit,
Tu eşti felia mea de cer.

Tu eşti şi marea din ocean,
Tu eşti iubirea mea sărată,
Tu eşti ce am şi ce nu am,
Tu eşti şi soarta nefardată.

Tu eşti furtună, dar şi soare,
Tu eşti tot ceea ce eu sunt,
Tu eşti în viaţa mea culoare,
Tu eşti tot ce e bun şi sfânt.

Tu eşti ozon şi mângâiere,
Tu eşti atingeri şi sărut,
Tu eşti tot ceea ce nu piere,
Tu eşti poftă, fior tăcut.

Tu eşti ploaie, dar şi furtună,
Tu eşti soarele după ceaţă,
Tu eşti iubirea mea nebună,
Tu eşti dorinţa mea de viaţă.


Sărut pe suflet

Momentul cel mai bun tu l-ai ales,
Ai apărut în viaţa mea prin vers,
Sărut pe suflet astăzi tu mi-ai pus,
Iar eu îl ţin, de toţi şi toate, ascuns.

Îl ţin ascuns de teamă să nu-l fure ,
Orgolioşii ce nu pot să-ndure,
O mare frumuseţe sufletescă,
Din care-avea iubirea să renască.

Mi-ai pus pe frunte mâna ta cea blândă,
Ce astăzi, gândurile rele le alungă,
Şi orice-aş face cu-ntreaga mea fiinţă,
Nu e de-ajuns, deşi am pus multă dorinţă.

Este dorinţa ce-n mine a născut,
Atunci când sufletul vorbeşte, desi-i mut,
Un alt sărut topeşte-ntreaga gheaţă,
Iar sufletul se va trezi la viaţă.

O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni,
Minuni ce strălucesc de-atâta fericire,
Când sufletul e peste normă, de iubire.

Mă iei în braţe cu tandreţe,
Scrii flori ce ştiu să mă răsfeţe,
Îmi pui sărut pe fiecare deget,
Un val de dor mă prinde fără preget.

Un dans de mare frumuseţe a-nceput,
Iar tu continui iubirea cu-n sărut pe gât,
Un sărut tandru, calm şi dulce,
Care mă duce în uitare, la răscruce…

Mă-nveţi ce e iubirea, primul pas
Îl fac cu teamă, dar accept un vals,
Un vals ce ne-a cuprins pe amândoi
Şi ne iubim cu patimă, în ploi.

Îţi place ploaia, o iubeşti nespus,
Îmi spui mereu când soarele-a apus,
Că mă iubeşti, eşti tare fericit,
Cum n-ai fost niciodată, deşi ai mai iubit.

Iubirea noastră mută şi frumoasă,
Mă face dintre toate, cea aleasă,
Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire.

O fericire ştiută doar de noi,
Străpunsă aprig doar de vânt şi ploi,
Şi-i timpul să-nţeleagă toţi şi toate,
Iubirea noastră-i veşnic doar în şoapte.


Escaladarea solo integral

mi-am asumat doza de risc
de a străbate traseul ființei tale
am pus în rucsacul sufletului
încrederea speranța
echipamentul confecționat
din pielea trupului meu
și am pornit la drum pe itinerarii
greu accesibile pentru femeia
dornică să combine deseori
viața de stâncă zăpadă sau gheață

am meditat îndelung la dificultățile
impuse de accesul la inima ta
găsirea cifrului acesteia
trăinicia clipelor de iubire
și adrenalina provocată de
escaladarea solo integral

m-am prins cu forța alpinistului
de pereții sufletului tău

joc cel mai incitant rol

pe scena verticală de balet

a trupului care-mi modelează

și controlează echilibrul

fie că este ploaie zăpadă ori soare

în interiorul existenței sale


Ploaie de vară

Eu nu mai am nevoie nici de hrană, nici de lapte. Vânturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Nu mă tem de nimic. Eu am un suflet supus şi liber. De ani şi ani de zile îl exersez şi-l învăţ să se joace cu mine. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!

Buddha

Pocneşte, trăsneşte,
suflet răcoreşte,
o ploaie de vară,
aromă de seară,
aşteptăm curcubeu,
să croiască mereu
rochii de spumă,
din ploaia nebună.


Odihna mi-e grea,
nu-i viaţă în ea,
pieri dimineaţă
pe-un câmp cu verdeaţă,
culege-o cu drag,
adu-mi-o în prag,
ia-mă de mână,
pe ploi şi furtună,
mângâie-mi faţa,
la cinci dimineaţa,
o mână cu munte
aşază-mi pe frunte,
să-mi treacă durerea
şi-n zâmbet tăcerea.



Trup de femeie

Fericirea o face pe femeie frumoasă şi dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.

Charles Baudelaire

Am ridicat între noi zid fraged de flori,
Atingerea albă şi pură a florii naşte fiori,
Din ploaie de flori, iubire şi dulce mireasmă
Ridic alt zid metaforic clădind astfel o casă.

E casa iubirii şi casa dorinţelor ascunse,
O casă în care visele sunt oricând atinse,
Din floare de colţ construiesc cină divină,
Prin ochiul casei lampa trimite flori de lumină.

Pe patul de flori construit din roşu de roză
Pun pernă de tei şi aşternuturi de tuberoză,
Să-nvelesc al tău trup gingaş de albăstrea,
Să respiri prin toţi porii doar dragostea mea.

Te ating, te sărut, te cuprind, te doresc, te iubesc,
Sub tavanul de maci sentimente adânci înfloresc,
Modelez flori de rouă pe spate fierbinte şi pur,
Cu buza însetată şi arsă sărutul prinde contur.

Freamăt de spin răsună prin glasul tău diafan,
Frenetic plimb mâna pe trupul întins pe divan,
Iubirea o beau cu nesaţ din floare de orhidee,
Licoarea m-aruncă-n extaz prin trup de femeie.


COLŢ DE CER

Dragostea e sufletul însuşi. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină, ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.

Victor Hugo

frâng un colţ din cerul calm
îţi îmbrac în el tristeţea
îi ţes dermă de mătase
brodată cu fir de rouă

înfăşor şirag de gânduri
ud cu ploaie sângerândă
adun lacrimile-n cercuri
şi te scald ca pe un prunc

îţi aştern pe tâmplă pânza
proaspăt colorată-n soare
şi îţi şterg frison de gheaţă
de pe geana frământată

te-nvelesc în pasiune
rubinie şi candidă
trag de-un colţ de cer domol
şi îţi invadez fiinţa


Amprente de liniște

e multă liniște o liniște odihnită
de privirea candidă a sufletului tău
de atingerea catifelată a palmelor tale
atunci când îmi mângâi tâmplele gândurilor
expuse permanent cuvintelor
amprentate de terapia somatică
îmi vindeci osteneala cu dragoste ne-ncepută
din care gustăm amândoi la ore grele
în cea dintâi noapte a ielelor viclene
ce vor să ne prindă în horă
spre sluțirea eternă a sentimentelor
ne înfășurăm în zâmbetul cometei Halley
ce va ploua insistent peste noi
timp de șapte decenii meteori de liniște

Nu lăsa viitorul să-ti strice linistea. Dacă va fi nevoie, îl vei înfrunta cu aceleaşi arme ale raţiunii cu care lupţi astăzi împotriva prezentului.

Marcus Aurelius


Ploaie de gânduri

Aștept primăvara așa cum aștept zilele caniculare de vară, în care plouă fără milă, pentru a dansa desculță prin băltoacele acumulate de ochii hulpavi ai asfaltului încins până la lacrimi.
Frigul încă răsfiră felii de ger peste ființa mea dornică să-ți simtă gândurile ploioase în goana iubirii.
Plouă. Ploaie de gânduri cu miros întârziat de primăvară. Condensez gândurile în nori încrețiți, iar ascensiunea orografică ajută să-i plasez pe muntele frunții ca eu mă pot orienta pe harta inimii.
Un tunet frământă cerul sufletului cuprins în vijelii pătimașe ce lovesc scutul iubirii transformându-le în sunete elastice propagate armonic pe partitura eternității.
În astfel de zile miroase a iubire totală în odaia noastră, iar tavanul devine coroana solară ce ne mistuie trupurile pe rugul pasiunii…

Gândurile sunt umbrele senzațiilor noastre – întotdeauna mai întunecoase, mai goale, mai simple decât acestea.

Friedrich Nietzsche


Veșmânt de primăvară

Veșmânt de primăvară vreau să îmbraci,
Lasându-mă să-ți prind în păr narcise,
Să ne iubim în lanul plin de maci,

Plini de dorințe scrise și nescrise.

Pune-ți mereu veșmânt de primăvară,
Și plimbă-te în lumea mea de vise,
Vreau să îți fiu iubitul ce-nfioară,
Trăiri și gânduri pure, de alții neatinse.

Să-ți pui veșmânt de roșu și de verde,
Îmbată-mă de liniște și calm,
Iubește-n mine totul ce astăzi nu se vede
Și pune vieții mele înmiresmat balsam.

Din ghiocel îți fac o crinolină,
Să ne-amintim de secolul trecut,
De dragostea cântată în surdină,
De mari artiști și doar în filmul mut.

Îți țes un brâu din fir de curcubeu,
Iar ploaia-n trup să nască doar mister,
Tu să dorești să te sărut doar eu
Și pentru cei din jur să-ţi pui armuri de fier.

Îți încrustez pe mâini brățări de lăcrimioară,
Parfumul ei te-nvăluie-n secrete,
Cu-n zâmbet te transform în primăvară,
Pictând pe pânza ei sufletul meu pereche.


Jocul cu ploaia

Întotdeauna am avut o legătură specială cu ploaia. Ador ploile de vară când stropii mă îmbracă în rochie de spumă pe care o ţes atunci când se preling din păru-mi lung şi mătăsos povestindu-mi despre drumul sinuos până la tine, înmiresmat de florile de măr în care şi-au încropit locuinţă florile de cuc.

Conversaţia cu ploaia îmi creează trăiri din cele mai diverse. Mă plimb prin ploaie desculţă şi dansez pe ritmurile impuse de paşii ei.

Dansăm şi dansul acesta ne transformă
Într-o fiinţă unică ce dă iubirii noimă…

Dansăm cu ploaia, trupul ne-nfierbântă
Şi mă săruţi prelung ca să-ţi ajungă
Până la următoarea ploaie sfântă
Pe care porii noştri acum visând o cântă…

Ascult cântecul ploii şi sufletul meu vibrează la fiecare dezlănţuire bruscă a tunetelor ce-nfloresc pe pârtie de cer. Ploaia interferează cu vântul şi tatuează pe trup ţinte sigure ce aşteaptă focurile intense trase de săgeţile inimii tale.

Am să-i spun ploii dacă vrei,
Să mă anunţe prin email,
De unde vine şi cât stă,
Caci vreau să-i dau o replică.
Să-i spun să îşi sădească o casă mare
Cu o-ncăpere , sala de-aşteptare
Fiindcă are căutare
De mulţi nebuni cu suflet mare…

Simt sub tălpi o reală desfătare. Degetele modelează pământul şi-l taie în mii de felii pentru prelucrarea finală la roata gleznei imprimând cu piciorul mişcări circulare rapide. Vase de gânduri frământate şi modelate în sentimente aşteaptă zilele însorite pentru uscarea şi arderea influenţelor nefaste  în cuptor de suflet, iar sângele pictează ornamente de dor smălţuindu-le cu viaţă perpetuuă…


Rivalii

UPDATE UMANITAR – CONSTANTIN LAZĂR a suferit un grav accident. DAR POATE FI AJUTAT. CITIŢI ÎNTREAGA POVESTE  DE VIAŢĂ TRISTĂ PE BLOGUL BIJUTERIILE TEODOREI.

Plouă. Mi-ai spus cândva că iubeşti ploile ca pe-o pedeapsă. O pedeapsă ce poartă fiorul iubirii neciuntite. Atunci, timid m-am aşezat pe iarbă lânga tine şi am început să recit din Ana Blandiana, iubesc ploile…

Mi-ai spus că-mi vin bine stropii de ploaie în păr, care de-atâta prospeţime pocnesc şi se transformă-n flori. Mireasma lor încătuşează orice simţ, anticipează şi anihilează orice mişcare pe care vreau s-o fac.

Sunt prizoniera gândurilor tale, a vântului ce cu-ndârjire devine rivalul tău şi-mi mângâie întreaga fiinţă cu adierea sa catifelată ce se luptă cu stropii de ploaie care-mi izbesc faţa cu un sărut profund.

Devii prietenul ploii, al vântului pentru că ştii , ador sa-mi fie-n preajmă, iar pe tine te înnebunesc de dorinţă. Rivalitatea lor devine nulă în aceste momente, iar tu îmi spui necontenit că sunt o minunată născocire a naturii, de care nu te poţi desprinde şi pe care o doreşti în fiece secundă a ploii şi a vântului ce te-au îngenuncheat.