Posts tagged “privire

Mi-am iubit soţul din prima clipă

Ziua de 3 august va rămâne veşnic impregnată în sufletul şi în mintea mea, este  argumentul suprem că miracolele există şi iubirea nu este doar o iluzie. A fost ziua în care cel ce îmi este astăzi soţ mi-a declarat public că mă iubeşte, deşi nu mă văzuse vreodată,  în felul lui caracteristic şi cât se poate de original, aşa cum sunt şi scrierile lui, aşa cum este el, unic, romantic, rafinat.

Spune o vorbă că dragostea durează doar trei ani, nu, nu este aşa, o spun cu toată convingerea. Am alături un om care îmi demonstrează de ani, în fiecare zi, că poţi iubi cu aceeaşi intensitate mereu dacă există sentimente curate, respect, comunicare şi gesturi, aparent simple, care vin să ne împlinească, să ne întregească.

Nu poţi uita o dimineaţă în care storcătorul de fructe începe să scoată fum, după ce reuşeşti să umpli un singur pahar cu suc, şi felul în care soţul tău ţi-l oferă spunându-ţi că nu mai funcţionează aparatul,  dar acel pahar este al tău şi numai al tău. Poate părea un gest banal pentru unii, dar o altă dovadă de iubire şi respect pentru mine.

Nu poţi uita nici zilele în care soţul, fără niciun motiv anume, îţi umple terasa cu flori, îţi oferă un parfum, o cutie cu bomboane sau te invită la restaurant.

Generozitatea soţului meu a fost primul semn că este un om bun şi blând. Loialitatea este un alt punct forte al lui. Deseori am fost întrebată, mai în glumă, mai în serios, unde l-am găsit. Răspunsul vine simplu şi fără alte complicaţii, pe net. Nu, nu-l căutam, s-a întâmplat şi mă bucur zilnic de această întâmplare.

Ne povestim, deseori, cum ne-am îndrăgostit unul de celălalt, el de chipul meu, la care privea minute în şir, de felul meu de a gândi şi trăi, eu de scrisul lui, de versul lui inconfundabil, amândoi de tot ceea ce suntem.

Îmi iubeşte tăcerile şi încăpăţânarea, îi iubesc privirea şi sufletul, îmi iubeşte tenacitatea şi calmul englezesc, îi iubesc paşii pe care îi face către uşă atunci când vin acasă, sărutul pe care nu-l uită fiindcă doar au trecut anii.

Îi place să mă privească, îmi spune de cel puţin cinci ori pe zi că mă iubeşte, îi transmit din priviri aceleaşi sentimente, îi dăruiesc iubire necondiţionat, primesc în acelaşi mod.

Nu ne interesează ce spune şi ce crede sau nu crede universul, trăim într-o lume a noastră în care oamenii se iubesc sincer, fără ipocrizii şi fără bârfe. O lume în care oamenii mai cred unii în ceilalţi, sunt generoşi fără a considera generozitatea un sacrificiu sau o monedă de schimb.

Te iubesc, minune de om, astăzi, mâine, totdeauna…

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru casnicia


Fericirea de a iubi până la durere

nu am ştiut niciodată
să îmi expun tabloul durerii
poate fiindcă viaţa mea
nu e demnă de o galerie de artă

nu am ştiut nicicând
să dau sensul cuvenit durerii
pentru ca cei din jurul meu
să poată descifra corect mesajul tabloului

expoziţia de astăzi
vă prezintă un singur tablou
între ramele sale
se află inima fiinţei mele
care pulsează durere fericire
viaţă iubire veşnicie

într-o dimineaţă de vineri
cineva a hărtănit tabloul
pentru a-mi fura jumătate din viaţă
a reuşit
cu acordul meu
de atunci continui să trăiesc
cu cealaltă jumătate de inimă
în ea creşte fericirea de a iubi până la durere

dacă şi această jumătate îmi va fi furată
tot cu acordul meu
va rămâne doar conturul unei vieţi inexistente

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru fericire


Pantagruelic

sătulă nu-s de-a ta strânsură
nici de sărutul tău
cu gust de iarnă
abandonată-n palma primăverii

din mângaieri înmuguresc cuvinte
care-mi aţâţă gândul
şi îl rostogoleşte
răpindu-i fecioria

pantagruelice dorinţe
paralizează timpul
în trupurile noastre

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru iubire


Imagine

Gândul zilei

21ian2015


Privirea unui scriitor

Cristian Lisandru – Destinul nu ratează niciodată ţinta (fragment)
Cristian Lisandru – Deşert


Șacalul

nu pot iubi un șacal
pentru care viața înseamnă
josnicie șantaj frivolitate
poate de aceea nu aș putea trăi
în Caucazul construit de el
ar fi simplu să cedez
atunci când țipă
latră mârâie sau urlă
ar fi simplu să-i transform privirea
teritoriul viața destinul
într-o fericire nesperată pentru hiene
dar am aflat astăzi
că este pe cale de dispariție
iar propria existență
și-a transformat-o în pradă

Geanina Lisandru

Pact cu noaptea

Tu eşti prietenul meu de zi şi de noapte, la durere şi la fericire. Tu eşti apa răcoritoare în pustiul vieţii mele.

Rabindranath Tagore

 


Suflet de lux

când ne-am întâlnit
sufletul meu era bulgăre de pământ
simţeai că remodelarea
este o muncă istovitoare
necesită îndemânare
tandreţe dragoste pasiune

orice greşeală
ar fi avut drept consecinţă
distrugerea lui definitivă

ai scos bucata de suflet
dintr-o zonă specială
din stânga pieptului
cu palmele gândului şi tălpile iubirii
ai frământat-o
ai amestecat-o cu apa minţii
impurităţile trecutului
s-au topit în braţele tale

bulgărele a luat forma fericirii
l-ai aşezat la umbra trupului tău
pentru înflorirea desăvârşită
l-ai ars în cuptorul privirii
ai scurs dorinţă prin gene
l-ai decorat cu roşu
obţinut din oxid de sânge
clocotit în profunzimea venelor
ai împletit spirala vieţii
cu verdele din iris
albul din pielea lăptoasă
şi galbenul din huma gleznelor

fin decorat
sufletul de lux
este acum ornamentul preţios
din interiorul fiinţei mele



Fără prejudecăţi

Adevărata savoare a vieţii se găseşte înlăuntrul nostru.

Osho

Te privesc şi nu mă mai satur,

Ochii tăi îmi spun continuu

„Te iubesc, nu vreau să pleci!”

Ţi-e teamă de ziua ce vine

Trăieşti secundă de secundă

Încorsetat de întrebări şi gânduri.

Îţi mângâi mâna şi o sărut,

E modul meu de a-ţi spune „Te iubesc!”

Privirea ta de copil

Îmi ţese rochie verde de gânduri

Gânduri pline de speranţă şi iubire.

Trena rochiei desenează traseul vieţii

Pe care am pornit mână-n mână,

Fără prejudecăţi, cu inima îmbătată de fericire

Convinşi fiind că vom reuşi

Să parcurgem fiecare treaptă a vieţii,

Cu aceeaşi bucurie ca în prima clipă

Când ne-am privit în ochi

Şi am ştiut că vom fi

O singură fiinţă, un singur zâmbet,

Un singur gând, o singură inimă,

Un pas către o singură viaţă.


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII)

O persoană care nu a trecut prin infernul pasiunilor sale, nu le-a depăşit niciodată.

Carl Gustav Jung

Leşinul Marei nu se datora căldurii din rezervă, nici stării de oboseală, ci totul se învârtea în jurul lui Paul, soţul Dianei. De ce? Paul era marea iubire a Marei, da, Paul, aşa îl chema pe soţul Dianei. Acel Paul care plecase fără să spună o vorbă, care o lăsase „în cea mai frumoasă seară din viaţa ei” să-l aştepte.
Acum se aflau faţă în faţă. L-a privit preţ de câteva secunde, atât. Secunde în care soarta a ţinut morţiş să-i mai dea o palmă.
Diana nu înţelegea nimic din ceea ce se petrece, regreta că la acea oră o chemase pe Mara. În fond, nu era nimeni obligat să-şi petreacă clipele de linişte, de odihnă, la spital. Nimeni nu era vinovat de ceea ce i se întâmplase soţului ei.
O ajută pe Mara să iasă din rezervă, o lăsă câteva clipe să simtă prospeţimea aerului de la fereastra pe care teii din curtea spitalului o mângâiau şi îi spuse:
– Mara, te rog să mă ierţi, nu trebuia să-ţi tulbur liniştea, mă simt tare vinovată de ceea ce ţi se întâmplă.
Mara se uita la Diana, îşi fixă ochii în privirea acesteia. Nu vorbea. Doar privea împietrită la chipul din faţa sa. Tăcerea Marei spărgea în mii de bucăţi liniştea acelei ore din noapte.
– Mara, dă-mi voie să te conduc acasă.
Mara dădu uşor din cap în semn de negare şi porni din loc.
– Mara, stai! Ce-i cu tine?
Mara nu spunea nimic, îşi continua drumul pe care şiroiau sigurătatea, tristeţea, neliniştea, durerea şi toată viaţa ei.
În zadar. Mara nu mai auzea şi nu mai vedea decât amintirea acelei nopţi în care urma să meargă la petrecerea care ar fi însemnat un început sentimental mult aşteptat.
În mintea Dianei războiul întrebărilor distrugeau cetatea încrederii care refuza să-şi mai deschidă porţile în faţa unei situaţii ce părea că nu mai are răspunsuri.
O prinse pe Mara de umeri spre a o conduce către un taxi.
Întoarcerea bruscă a Marei către Diana a dezlănţuit ploi de sunete ce se împleteau în cuvinte care vor alcătui frazele unui viitor incert.
– Diana, uită că m-ai cunoscut! Orice ţi-aş spune nu m-ai înţelege.
Lacrimile pictau flori de nu-mă-uita pe obrajii Marei.
– Mara, eu…
– Stai, nu mă întrerupe. Viaţa nu a fost atât de îngăduitoare cu mine, mi i-a răpit pe cei dragi, pe cei pe care îi iubeam mai mult decât orice pe lume.
– Mara…
– Nu mai spune nimic. Chiar nu înţelegi? În seara aceasta prietenia noastră…noi nu mai putem fi prietene…
Ţipătul Marei zgudui liniştea spitalului din temelii.
Fugea, plângea, o ajungea din urmă trecutul, o alerga precum alergase Pheidippides pe câmpul de luptă de la Marathon spre Atena, când a strigat Nenikikamen, după care a murit pe loc.
Aşa se simţea Mara, dar fuga ei nu avea să anunţe o victorie, ci o altă înfrângere pe care destinul i-o dăruia de fiecare dată cu o plăcere aproape sadică.

Mara( I, II, III
IV, V, VI, VII)


Vreau…

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedam în intregime.

Marcel Proust

vreau să pătrund
cu privirea
templul din faţa mea
pentru a te descoperi
aşa cum am visat

vreau să-mi pui în ochi
lumina gândului tău
doar aşa voi şti
că rătăcirea
îmi va fi străină

vreau să plutesc
în fluidul
precum almandinul
din culoarele trupului tău
pentru întregirea sufletului

vreau să te străbat
de la un capăt la celălalt
fără să mă satur
de infinitul parcurs

vreau să fac
primul popas
la gleznă
îmbătat de seva
ce mă ajută să înaintez
spre fericirea deplină

vreau să gust
cu nesaţ
inserţiile fibrelor de frişcă
încrustate cu bucăţi mari
de căpşună
alintându-mi mâinile
în căutarea lor nebună
de tine

vreau să te învălui
cu braţele iubirii
pentru a te păstra
în dorinţă
la fel de pură şi diafană
precum nufărul

vreau să mă adâncesc
tot mai mult
în imensitatea sufletului tău
pentru a mă salva
din marea mea nelinişte
stâmpărată
doar de ceea ce
simt
savurez
sărut
în interiorul tău.


TE IUBESC PENTRU CĂ EŞTI de Cristian Lisandru

Dacă e vineri – e poezie pe pâineCristian Lisandru

Mă întrebi de ce te iubesc…
Şi îţi răspund cu strălucire de dor în privire:
Pentru că eşti.
Cum eşti?
Aşa cum îmi imaginam că poate fi o femeie…
Dornică de dragoste, de mine, de viaţă.
Te iubesc pentru că iubeşti cu patimă deplină,
Abandonată pasiunii cu frenezie de Evă
Care trăieşte sublimul abandon erotic scufundându-se în păcat
Fără vestă de salvare…
Te iubesc pentru că ai descifrat în hieroglifele din mine
Acel mesaj ascuns privirilor
Care transmite că sunt un bărbat de o simplitate debordantă,
Râzând trist precum un clovn ameninţat cu şomajul
Din cauza greşelilor repetate…
Te iubesc pentru că atingi viaţa cu degetul arătător
Şi o pui pe vârful limbii, picătură cu picătură,
Lăsând să treacă pe lângă tine îndoieli
Şi temeri şi conflicte…
Mă întrebi de ce te iubesc…
Pentru că eşti.
Pentru că ai venit.
Pentru că rămâi alături de mine
În adâncimile unui suflet care înmugureşte
Doar datorită ţie…

Da, sunt recunoscator exist și disperat va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nue firesc la varsta mea? doare tot ce iubesc acum, pentru presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

Octavian Paler


Iubirea este una…

Privim către niciunde, simţim cum ne cuprinde
Fiorul primei întâlniri ni se citeşte în priviri.
În dreapta ta e verde, în stânga mea, tot verde
În faţă marea lină cu forme de felină.
Aici, pe bancă, chiar aici suntem noi doi şi-un licurici
Ce ne veghează dragostea pe banca mea, pe banca ta…
Licuriciul ne şopteşte-ntruna
Păşiţi pe mare, declanşaţi furtuna,
Furtuna sentimentelor ce înfloresc
La ceas de seară în stilul lor firesc.

Fruntea ta o sprijină pe-a mea
Şi gândul meu îl sprijină pe-al tău,
O scoică iese acum din mare şi ne cântă,
Pe acorduri dulci iubirea să pătrundă.

O iei în palmă, o desfaci uşor,
Îi spui că vrei o perlă s-aline al tău dor,
Un dor ce te cuprinde deşi eu sunt aici,
Un dor ce se transformă în mii de licurici.
Un dor la care marea participă şi ea
Complice este-ntruna cu-n gând de catifea
Şi-un fir de iarbă-i martor la tot ce se petrece
Iubirea este una, nicicând ea nu va trece…

Când iubirea va face semn, urmaţi-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,  şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei, chiar dacă sabia-i ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni, iar când vă vorbeşte daţi-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea sa vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazanoapte care vă pustieşte grădinile.

Khalil Gibran


Iubire.Iubire.Iubire

Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.

Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.

„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.

Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.

Te iubesc așa cum viața mă răsfață, peste normă,
Primești verde din privire și dorința te transformă,
Îmi trimiți iubirea toată, fiorii și patimi grele,
Din bârfe ne facem patul și-o saltea din multe rele.

Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.

Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.

Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.

Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Iubește…

Mă-ndrept către fereastră, ating, privesc şi sper
Că-i chipul tău pe-un nor ce-nalţă ochi spre cer,
Iar gândul meu pufos îţi mângâie privirea,
Cu-n deget cald şi blând redându-i strălucirea.

Pe genele-ţi de vată pictez Pasărea Phoenix,
În ochi de cer albastru torn dulcea sevă Onix,
Ating buzele-ţi moi cu roşu curcubeu,
În pletele-ţi întoarse îţi prind Soarele meu.

Stau nemişcat o clipă de teamă să nu pleci,
Apoi te prind de mână, un prag de nor să treci,
Îl modelezi cu fruntea, compresă rece-mi laşi,
Pe dorul ce-mi frământă sufletu-mi nărăvaş.

Îţi croşetez iubirea pe trup din fir de nor,
Te-mbrac şi aştern pe umăr dulce şi blând fior,
O geană tremurândă m-alintă ştrengăreşte,
Întreaga ta fiinţă zâmbeşte cald, iubeşte.

Iubeşte cu puterea talazului ce-şi sparge
Dorinţele spumoase l-atingerea de mal,
Iubeşte ca meduza blândeţea unui val,
Iubeşte aşa cum nimeni nu ştie să iubească,
Cu patimă arzândă, dorinţă nebunească.

A iubi înseamnă a înceta să trăiești pentru tine, a face ca toate sentimentele omenești, teama, speranța, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură ființă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simțirii, a-ți închina viața unei ființe în asa fel încât să nu trăiești și să nu gândești decât pentru a o face fericită; a turna măreție în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferință și suferința în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicțiile.

Balzac


O singură viaţă…

Te privesc şi nu mă mai satur,

Ochii tăi îmi spun continuu

„Te iubesc, nu vreau să pleci!”

Ţi-e teamă de ziua ce vine

Trăieşti secundă de secundă

Încorsetat de întrebări şi gânduri.

Îţi mângâi mâna şi o sărut,

E modul meu de a-ţi spune „Te iubesc!”

Privirea ta de copil

Îmi ţese rochie verde de gânduri

Gânduri pline de speranţă şi iubire.

Trena rochiei desenează traseul vieţii

Pe care am pornit mână-n mână,

Fără prejudecăţi, cu inima îmbătată de fericire

Convinşi fiind că vom reuşi

Să parcurgem fiecare treaptă a vieţii,

Cu aceeaşi bucurie ca în prima clipă

Când ne-am privit în ochi

Şi am ştiut că vom fi

O singură fiinţă, un singur zâmbet,

Un singur gând, o singură inimă,

Un pas către o singură viaţă.

Ceea ce am azi ieri era numai o speranţă.

Alexandru Gh. Radu


Dincolo de privirea ta…

Am pătruns dincolo de privirea ta
Şi am descoperit nemărginirea fericirii,
Am pătruns adânc în inima ta
Şi am descoperit inocenţa iubirii,
Am pătruns profund în mintea ta
Şi am descoperit acolo toate gândurile mele,
Aveau aceeaşi puritate, aceeaşi intensitate,
Ne-am cuprins plini de dorinţă mâinile
Şi am descoperit că erau identice,
Două mâini, zece degete, un singur fior.
Pătrunderea în interiorul fiinţei tale cu ochii minţii,
M-a ajutat să descopăr ceea ce caut de-o viaţă,
„Femeia pe care o doream de multă vreme,
Dar pe care nu speram să o întâlnesc vreodată”.
Dorul de tine îmi frământă gândurile
Şi le transformă prin rostogolire în versuri,
Absenţa ta îmi frământă mâinile,
Iar la rugămintea gândurilor
Scriu poveşti de iubire pe coala albă.
Revenirea ta îmi frământă inima,
Pe care ţi-o dăruiesc fără tăgadă.
„Mă declar înfrânt iremediabil
Şi orice retragere este exclusă…
Nu mai este niciun secret pentru nimeni,
Te iubesc…”

Numai prietenia găsește privirea sau fraza foarte simplă care pune balsam pe rănile noastre.

Jean Cocteau


De ce-ai fi tristă?

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Grigore Vieru
(n. 14 februarie 1935, Pererita, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova – d. 18 ianuarie 2009, Chişinău)

Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni si nicicand umbrita.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu esti tu, iubito.
Te stiu de cand ca o zambila
Cresteai sub cer de primavara.
Erai frumoasa si copila
Frumoasa-ai fost si domnisoara.
De ce-as fi trist,
De ce-ai fi trista?!
Eu drag iti sunt, tu draga mie.

Dea Domnul si copiii nostri
Asa de fericiti sa fie!
Eu vad tristetea cum colinda
Prin dureroasa ta privire
Si vad, iubito, in oglinda
Cum zmulgi din par albite fire.

Iubita mea si-a mea comoara,
Nu mai fi trista chiar de-i toamna.
Frumoasa-ai fost si domnisoara,
Frumoasa ai ramas si doamna.
Te-albeste prima nea usoara,
N-o tainui pe sub naframa.
Frumoasa-ai fost si domnisoara
Si mai frumoasa esti ca mama.
Te bucura si nu fi trista,
Asa sunt toate randuite.
Frumoasa este orice varsta,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.


Dincolo de limite

alergăm necontenit
printre piedici naturale ne croim destin
prins în scîrţâit de şarniere unse cu trăiri
presărate cu răsfăţ peste suflete pasive
ce devin din inerţie o şaradă divizată
de priviri iscoditoare încremenite în clipe
adunate fir cu fir în mănunchi de timp
alergăm neobosit
către orizont germinat din dorinţă şi tentaţii
ce ne ispitesc până la tortură
strângem destinul în clepsidră de vânt
adus de adierea cristalină a independenţei
pe care o trăim dincolo de limite

Îmi simt mai ales limitele. Şi e firesc să fie aşa, pentru că nu rămân niciodată, sau aproape niciodată, în mijlocul coliviei; fiinţa mea năvăleşte înspre gratii.

Andre Gide


Arta tăcerii

simțim nevoia de a elibera sufletul de strigătul interior
un strigăt ce așteaptă civilizat mântuirea
are acest drept după luni de tortură
picătura de liniște se prelinge
după orele interminabile de supliciu
nu am exilat șoaptele doar strigătul
pe care îl împrumut uneori
pentru a-i oferi sufletului momentul de respiro
arta tăcerii este calea certă
spre marea victorie a sufletului
ascult și tac privesc și tac învăț să tac și tac
inventez melodia tăcerii și o pun pe portativ de strigăt
îl transform în note pentru a da aripi gândirii
și viață șoaptei de diamant
tonalitatea îmi răscolește sentimentele
iar sufletul devine nobil
prin topirea strigătului obosit de tăcere

Tăcerea este spațiul în care omul se trezește.

OSHO



Fără să te văd , îmi place cum dormi…

Am trecut pe la tine iubito, din nou,
Am bătut la poarta sufletului tău,

Dar nu mi-ai răspuns astă-seară,
Atunci, am rămas de pază la visele tale o clipă,
Ca tu să poţi dormi în sfârşit, liniştită…
Fără să te văd, îmi place cum dormi…
Ca un nou-născut după baia cu aromă de măsline,
Ce ţi-a transformat pielea în catifea şi rubine.
Imaginaţia mea fuge către dorul de tine,
Îmi place să cred că mă visezi doar pe mine.
Imaginea ta sfântă îmi face noaptea lină,
Îmi mângâie privirea şi somnul ce acum o să vină,
Am stat de pază aici, ca nimeni să nu-mi fure
Un chip ce îl ador şi-l scald în mare de iubire.
E chipul tău, e sigur că-i al tău,
Îmi vine să repet, îndrăgostit mereu..
Aştept cu nerăbdare să-ţi spun cât te doresc,
Aştept cu dor de viaţă, un suflet ce-l iubesc.

Iubirea este un act de iertare nesfârşită, o privire tandră care devine un obicei.

Peter Ustinov


Dorinţe

Vreau să pătrund cu privirea templul din faţa mea
Pentru a te descoperi aşa cum eşti cu adevărat,
Navigând în fluidul precum almadinul din culoarele trupului tău.
Vreau să-mi pui în ochi lumina sufletului tău,
Şi astfel, voi fi sigur că nu mă voi rătăci niciodată .
Vreau să te străbat de la un capăt la celălalt
Fără să mă satur de infinitul parcurs.
Fac primul popas la glezna de unde-mi iau seva
Care mă ajută să înaintez spre fericirea ce ne stăpâneşte.
Tunelul piciorului mă transformă în paladiu
Ca eu să pot savura cu nesaţ inserţiile fibrelor de frişcă
Încrustate cu bucăţi mari de căpşună,
Ce-mi alintă mâinile în căutarea lor nebună de tine.
Te cuprind cu braţele iubirii pentru a te păstra
Cu dorinţă, la fel de pură şi diafană precum nufărul.

Înaintând, mă adâncesc tot mai mult în marea sufletului tău
Care mă salvează din imensa  nelinişte
Domolită doar de ceea ce eu simt, gust şi sărut în interiorul tău.

Atât în neliniştea dureroasă cât îi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedăm în întregime.

Marcel Proust


Roua fericirii

Am găsit dimineaţă pe braţul fericirii un bob de rouă,
Rătăcit şi speriat îmi mângâia buzele însetate de febra iubirii.
Am ridicat privirea către tine
Şi am aşternut văl pentru a te arde dorinţa.
Mi-ai poleit privirea cu verdele ochilor tăi
Ce îmi cereau să te hrănesc cu un zâmbet,
Un zâmbet ce-a sădit boabe de rouă în universul inimii.
Sufletul mi-a fost îngenunchiat şi a rostit,
Sporeşte-mi dorinţa, luând din ea, secundă cu secundă,
Sădeşte-o în misterul omenirii, doar de noi ştiut
Pentru ca ea să fie veşnic a noastră.
Nu lăsa privirile curioşilor să o găsească, nici să o atingă,
Fiindcă atunci toate dorinţele vor deveni prizoniere,
Se vor închide în seiful Carului de Foc,
Ce le va pârjoli fără milă, făcându-le fâşii de suflet sfârtecat,
Iar eu voi pleca fiindcă te iubesc cum n-am mai iubit niciodată
Şi mi-e teamă ca dorinţa mea să nu pună stăpânire pe gândurile tale.
Ai luat bobul de rouă în palme,
Iar palmele l-au transformat în dragoste,
O dragoste ce a turnat dorinţă în drumul către inima mea.


Pact cu noaptea

UPDATEDRAGII MEI, TASHA ŞI DAN PĂTRAŞCU, EU VĂ MULŢUMESC FIINDCĂ EXISTAŢI .

UN STROP DE LINIŞTE ŞI IUBIRE…

SĂ FIŢI IUBIŢI!

Iubitule, am aruncat veşmânt de amintire turmentat şi urmăresc splendoarea prezentului nostru cu trupul subjugat de privirea ta.

Este suficient să mă priveşti şi întunericul va radia lumină de dor fervent şi entuziasm suav.

Dulce captivitate vom avea ancorată în meditaţie, acoperită de haină metaforică şi îndestulată cu fericire deplină. Roşu arzător picur pe buzele-ţi uscate de dor pentru mahmureală totală.

Urma paşilor mei nedesluşiţi încă de nimeni altcineva decât de sufletul tău,  au puterea să oprească lacrimile şi să le transforme în vise de iubire.

Am făcut pact cu noaptea pentru un concediu prelungit, iar dimineaţa a hotărât să plece în Eden, pentru ca melodia atingerilor să fie unică în vâltoarea îmbrăţişărilor pline de pasiune.

Curcubeul  naşte cercuri ferecate ploi ce cad peste noi în torente feciorelnice.