Posts tagged “raza

Metamorfoze

Artistul, sub puterea iertării, trebuie să aibă încredere în el însuşi şi să asculte pe singurul său stăpân: Natura

Pierre Auguste Renoir


Ploi de reflecţii

Gandurile sunt umbrele senzatiilor noastre – intotdeauna mai intunecoase, mai goale, mai simple decat acestea.

Friedrich Nietzsche

furtună de gânduri prin ploi de reflecţii
se revarsă în cercuri închise de nori

prin raze de suflet un tril de albastru
adună în palmă durere şi patimi
spărgând cu a timpului gheaţă
oglinda

din ochiul de spumă al clipei ce vine
suntem proiectaţi în visare
departe de lume

modelăm pe măsură de talie coaptă
dorinţe-mbrăcate în coji de mătase
viaţa încalţă odihna de sticlă
călcând pe covoare de ani obosiţi
idei torturate mult prea devreme
sau mult prea târziu

am smuls fericiri infinite
din zâmbet de zile turbate
ce astăzi stârnesc
furtună de gânduri prin ploi de reflecţii


Amprente pe suflet

Sufletele au un fel al lor de a se înţelege, de a intra în intimitate, până la a se tutui, în timp ce fiinţele noastre sunt încă încurcate cu schimbul cuvintelor comune, cu sclavia exigenţelor sociale.

Luigi Pirandello

Privesc stingher a sufletului fereastră
Inundat de lumina ce vrea să mă orbească
Timid ne-apropiem ca doi străini
Deschizi fereastra sufletului prin cele două mâini
Lumina ce pătrunde este salvarea mea
Sunt dornic de căldura ce astăzi mi-o va da
Pătrund tot mai adânc în suflet cu privirea
Un deget desenează zâmbind ce-i fericirea
Alt deget pune amprenta pe-o rază dantelată
Ce-mprăştie iubire către o lume-ntreagă.
Trei degete în aer salută ceruri crude
Ce caută în suflet un lac să se scufunde
Sunt ceruri fragede, prea dornice de viaţă
Şi nori senini de gânduri cu poftă mă răsfaţă.

Te iert că ai pătruns atât de-adânc în suflet
Şi ai rugat un nor să-mi dăruiasc-un cântec
Un cântec de iubire, un cântec despre viaţă
Şi despre tot ce vede pe-a sufletului faţă.

O faţă fără riduri cu gura voluptosă
Ce-ntreabă tot mai des ce gânduri te apasă
Iar ochii verzi ai sufletului tău
Mă strâng în braţe cu forţa unui zeu.
Sunt două mâini ce-mi povestesc mereu
Despre înţelepciune, dragoste şi eu
Un eu ce caută privind nemărginirea
Un sentiment intens şi pur cum e IUBIREA.


Noaptea de mai de Ștefan Octavian Iosif

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ștefan Octavian Iosif
(11 septembrie 1875, Braşov – 22 iunie 1913, Bucureşti)

Plăsmuiri din basme
M-au împresurat?

Aripi de fantasme
Poate-au scuturat

Aur peste ele?
Cine dete, oare,
Strai de sărbătoare
Gândurilor mele?

Stau încremenit
Parcă niciodată
N-am mai pomenit
Noapte-aşa-nstelată,

Floare de cireş
Mai strălucitoare,
Tril mai fără greş,
De privighetoare!
Luna iese-acum

Şi-n albastra noapte
Ninge-argint pe drum,
Umple tot de şoapte;

Adâncite-n vis
Florile grădinii,
Gingaşul narcis,
Iasomia, crinii,
Trandafirii-nvolţi,

Sub catapeteasma
Uriaşei bolţi,
Îşi unesc mireasma;
Taine din poveşti

Murmură-n fântână…
Unde zăboveşti,
Dulcea mea stăpână?
Tremură de dor

Gândurile mele:
Nu te-nduri de ele
Tu, stăpâna lor,
Care-n orice floare

Pui un curcubeu —
Tu, surâzătoare
Rază-n plânsul meu?