Posts tagged “rochie

Remember – Bal cu casa închisă

noaptea plăsmuieşte iubiri
le aşază în Car
pune hamul de stele
şi-l trage cu dinţii cerului
către balul teluric

iubirea noastră
îmbracă rochie
ţesută din spuma norilor
îşi pune conduri Venus
topeşte celestul într-un vals
sub cupola Universului

luna a vândut biletele
pe poveşti de iubire
este primul bal
care se va desfăşura
cu casa închisă

Geanina Lisandru

geanina lisandru


Ploaie de vară

Cristian Lisandru
Poezie. Proză. Gânduri


Fără prejudecăţi

Adevărata savoare a vieţii se găseşte înlăuntrul nostru.

Osho

Te privesc şi nu mă mai satur,

Ochii tăi îmi spun continuu

„Te iubesc, nu vreau să pleci!”

Ţi-e teamă de ziua ce vine

Trăieşti secundă de secundă

Încorsetat de întrebări şi gânduri.

Îţi mângâi mâna şi o sărut,

E modul meu de a-ţi spune „Te iubesc!”

Privirea ta de copil

Îmi ţese rochie verde de gânduri

Gânduri pline de speranţă şi iubire.

Trena rochiei desenează traseul vieţii

Pe care am pornit mână-n mână,

Fără prejudecăţi, cu inima îmbătată de fericire

Convinşi fiind că vom reuşi

Să parcurgem fiecare treaptă a vieţii,

Cu aceeaşi bucurie ca în prima clipă

Când ne-am privit în ochi

Şi am ştiut că vom fi

O singură fiinţă, un singur zâmbet,

Un singur gând, o singură inimă,

Un pas către o singură viaţă.


Ploaie de vară

Eu nu mai am nevoie nici de hrană, nici de lapte. Vânturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Nu mă tem de nimic. Eu am un suflet supus şi liber. De ani şi ani de zile îl exersez şi-l învăţ să se joace cu mine. Iar tu, tu poţi trimite oricâtă ploaie, cerule!

Buddha

Pocneşte, trăsneşte,
suflet răcoreşte,
o ploaie de vară,
aromă de seară,
aşteptăm curcubeu,
să croiască mereu
rochii de spumă,
din ploaia nebună.


Odihna mi-e grea,
nu-i viaţă în ea,
pieri dimineaţă
pe-un câmp cu verdeaţă,
culege-o cu drag,
adu-mi-o în prag,
ia-mă de mână,
pe ploi şi furtună,
mângâie-mi faţa,
la cinci dimineaţa,
o mână cu munte
aşază-mi pe frunte,
să-mi treacă durerea
şi-n zâmbet tăcerea.



Romanţa cu ţânţar

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian (n. 27 noiembrie 1924, Galaţi),

Îţi mai aduci aminte, toamnă ?
Era târziu. Eram o doamnă.

Aveam lungi rochii-n roz, lila,
şi îl aveam pe vino-ncoa

sub forma unui căţeluş
cu ochi de cocs, cu bot de pluş.

Fugind de sufletele moarte,
de-atatea ori ieşeam din carte,

mă lepădam de privilegii
visând să pot rosti « exegi »,

să las pe drumul nimănui,
clădiri, poeme şi statui.

Îţi mai aduci aminte, vară ?
Era-n amurg. Eram murdară.

Îmi şiroiau pe două laturi,
zadarnici, anii mei cei maturi.

Zbura ţântarul Anofel
pe lângă sânul meu rebel,
pe gura mea de poamă coarnă.

Era în zori. Şi era iarnă.


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(II)

UPDATEAPEL UMANITAR– vă rog să accesaţi, citiţi, chibzuiţi şi acţionaţi. Un copil mic se luptă cu o tumoare oribilă. Să-l ajutăm.

Alex  o asculta, îi sorbea cuvintele atunci când povestea despre Paul, despre clipele pline de viață pe care aceștia le prindeau în buchetul fericirii.
Totul era pregătit în cel mai mic amănunt, trebuia să fie cea mai frumoasă, era prima întâlnire cu părinții celui pe care îl iubea nebunește, pentru care ar fi făcut orice numai să-l știe împlinit.
A venit ora cea mare, ora mult așteptată, orologiul vestea momentul doritei întâlniri.
Mara aștepta. Secundele îi torturau ființa, se uita la ceas clipă de clipă. Trecuse și sfertul academic. Paul nu apărea. În cele din urmă Mara luă telefonul și apelă numărul celui fără de care viața ei nu avea sens, așa simțea. Fără Paul totul încremenea, nimic nu evolua, nu mai avea viață. L-a sunat insistent, dar fără a primi semnalul pe care îl aștepta. Nu înțelegea. Cu obrajii aprinși, cu durere ca de pumnal înfipt în trup fragil de adolescentă plină de speranțe, s-a îndreptat către camera ei, s-a așezat pe patul ce-i găzduia de fiecare dată fericirea, neliniștile și bucuriile , iar pădurea de întrebări i-a acoperit existența. Dorea să se afunde cât mai adânc în pădure pentru a-și striga durerea acelor momente.
A adormit îmbrăcată, cu speranțele prăbușite în floarea prinsă-n partea stângă a rochiei sufletului.
Dimineață, soarele îi mângâia gândurile fixate-n neliniștea serii ce tocmai se scursese. A deschis ochii în care marea își învolburase talazurile înalte de mii de metri, așa păreau în această dimineață când ceasul suna insistent și anunța începutul unei zile în care speranța se ascundea în spatele gândurilor ce-și căutau insistent locul în cufărul tihnei.
Era duminică. Aștepta întotdeauna această zi a săptămânii cu aceeași bucurie ce-i înflorea în priviri.
Această zi de duminică era diferită, nu mai avea strălucirea celorlalte, de data aceasta emoțiile așteptării îi făceau inima cenușie. Nicio veste de la Paul.
Era 18 iulie. Își aminti brusc că această zi era subliniată în calendarul lui. Era ziua când el părăsea micuțul oraș de provincie pentru o bursă în Anglia. Zadarnice toate încercările de a-l contacta.
S-a ridicat din pat amețită de toată nebunia gândurilor ce o stăpâneau. Pentru prima dată refuza o discuție cu fratele său, Alex, cel puțin pentru moment. Acesta îi respectă tăcerea…

Frazeleoricât de frumoase și pline de înțeles ar fi ele – au efect numai asupra celor nepăsători și nu totdeauna îi pot mulțumi pe cei fericiți ori nenorociți; iată de ce forma cea mai desăvârșită pe care o imbracă de cele mai multe ori fericirea ori nenorocirea este tăcerea.

Anton Pavlovici Cehov


(Va urma)


Suntem ceea ce gândim

Cugetul tău sparge toate talazurile grele ale vieții, talazuri ce știu că plutirea printre visuri apăsătoare îmi poate fi fatală. Faci pat de gânduri blânde peste valuri de cuget deznădăjduit și îl convertești în vis inocent semănând pe suflet puf de liniște.

Mă ţii de mână şi-o săruţi,
O pui pe frunte şi îmi cânţi,
Pe-obrazul meu  tu scrii un gând,
„Iubire, rând cu rând!”

Alături de singurul satelit natural al Pământului te rotești în jurul Universului meu halucinant de misterios, pășești pe craterele visurilor atingând sublimul în urma impactului cu meteoriții gândurilor pașnice.

Eu te sărut şi îţi şoptesc,
Om bun la suflet, te iubesc!
Tu îmi răspunzi cu mare dor,
Cuvintele le prinzi din zbor
Şi le aşezi pe orele ce trec de zor.

Vapori de gânduri blânde îmi inundă umerii îmbrăcându-i în lavă de dor adus de zefirul primăverii.
Oftatul erupe din toate ungherele ființei și se metamorfozează în pete de culoare modelând rochie de gânduri dulci şi domoale capturate de înlănțuirea brațelor tale.

Îmi săruţi pleoapa şi-o-ndrăgeşti,
Pătrunzi în gânduri şi-mi zâmbeşti,
Mă iei în braţe, mă iubeşti
Uitând de cele ce-s lumeşti.

Suntem ceea ce gândim, tot ceea ce suntem ia naștere din gândurile noastre, cu gândurile noastre construim lumea.

Buddha


Jocul cu ploaia

Întotdeauna am avut o legătură specială cu ploaia. Ador ploile de vară când stropii mă îmbracă în rochie de spumă pe care o ţes atunci când se preling din păru-mi lung şi mătăsos povestindu-mi despre drumul sinuos până la tine, înmiresmat de florile de măr în care şi-au încropit locuinţă florile de cuc.

Conversaţia cu ploaia îmi creează trăiri din cele mai diverse. Mă plimb prin ploaie desculţă şi dansez pe ritmurile impuse de paşii ei.

Dansăm şi dansul acesta ne transformă
Într-o fiinţă unică ce dă iubirii noimă…

Dansăm cu ploaia, trupul ne-nfierbântă
Şi mă săruţi prelung ca să-ţi ajungă
Până la următoarea ploaie sfântă
Pe care porii noştri acum visând o cântă…

Ascult cântecul ploii şi sufletul meu vibrează la fiecare dezlănţuire bruscă a tunetelor ce-nfloresc pe pârtie de cer. Ploaia interferează cu vântul şi tatuează pe trup ţinte sigure ce aşteaptă focurile intense trase de săgeţile inimii tale.

Am să-i spun ploii dacă vrei,
Să mă anunţe prin email,
De unde vine şi cât stă,
Caci vreau să-i dau o replică.
Să-i spun să îşi sădească o casă mare
Cu o-ncăpere , sala de-aşteptare
Fiindcă are căutare
De mulţi nebuni cu suflet mare…

Simt sub tălpi o reală desfătare. Degetele modelează pământul şi-l taie în mii de felii pentru prelucrarea finală la roata gleznei imprimând cu piciorul mişcări circulare rapide. Vase de gânduri frământate şi modelate în sentimente aşteaptă zilele însorite pentru uscarea şi arderea influenţelor nefaste  în cuptor de suflet, iar sângele pictează ornamente de dor smălţuindu-le cu viaţă perpetuuă…


De of şi de aoleu de Miron Radu Paraschivescu

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – 

Miron Radu Paraschivescu

 

Floare naltă, floare neagră,
Nu ţi-am spus, fă, că-mi eşti dragă?
C-o să fur din cer cinci stele
Să-ţi fac salbă de mărgele?
Şi mă lăudam că eu
Îl caftesc pe Dumnezeu,
De s-o pune-n drumul meu…

Nu-mi spuneai tu – ştiu, ca azi –
Când săream peste-un pârleaz,
Că de drag ce îţi sunt eu
O să mori de gâtul meu?
Şi-a venit un barbugiu,
Of, un fante de gagiu,
Din Obor, sau mai de sus,
Te-a chemat şi tu…te-ai dus!

Şi-ncă n-ar fi fost nimic,
Dacă nu mi-ai fi manglit
Punga mea cu bani fişic!

Stăteam noaptea amândoi,
Bibilică, bibiloi,
Ningea lună peste noi.
Eu credeam că mă iubeai,
Dară tu mă sărutai,
C-o mână mă mângâiai,
Cu alta cotrobăiai.
Boarfo! Nu ţi-am zis şucar
Să bagi mâna-n buzunar?
Cum putut-ai să te-nduri
Să mă-nşeli şi să mă furi?
C-am spoit un an tingiri
Pe la feţele subţiri,
Şi-am trăit prin mahala
Doar cu praz şi ciulama,
Ca să-ţi cumpăr ţie, ţie
Rochie de cununie,
Să-ţi fac degetu-nflorat
C-o piatră de matostat.
Şi tu, uite cum te ţîi
De cuvântul ăl dintâi!
Bine, dragă, îţi mersi!

Să mă-nşele o lămâie!
Da’ şi eu fusei tămâie!
Că puteam şi eu încai
Să fiu craiul ăl mai crai
Şi să huzuresc ca-n rai.

…Da’ acum am rămas bleg,
Amărât şi plin de jeg,
Ca nărojii ăi mai mari:
Nici gagică, nici piştari!