Posts tagged “sarut

Mi-am iubit soţul din prima clipă

Ziua de 3 august va rămâne veşnic impregnată în sufletul şi în mintea mea, este  argumentul suprem că miracolele există şi iubirea nu este doar o iluzie. A fost ziua în care cel ce îmi este astăzi soţ mi-a declarat public că mă iubeşte, deşi nu mă văzuse vreodată,  în felul lui caracteristic şi cât se poate de original, aşa cum sunt şi scrierile lui, aşa cum este el, unic, romantic, rafinat.

Spune o vorbă că dragostea durează doar trei ani, nu, nu este aşa, o spun cu toată convingerea. Am alături un om care îmi demonstrează de ani, în fiecare zi, că poţi iubi cu aceeaşi intensitate mereu dacă există sentimente curate, respect, comunicare şi gesturi, aparent simple, care vin să ne împlinească, să ne întregească.

Nu poţi uita o dimineaţă în care storcătorul de fructe începe să scoată fum, după ce reuşeşti să umpli un singur pahar cu suc, şi felul în care soţul tău ţi-l oferă spunându-ţi că nu mai funcţionează aparatul,  dar acel pahar este al tău şi numai al tău. Poate părea un gest banal pentru unii, dar o altă dovadă de iubire şi respect pentru mine.

Nu poţi uita nici zilele în care soţul, fără niciun motiv anume, îţi umple terasa cu flori, îţi oferă un parfum, o cutie cu bomboane sau te invită la restaurant.

Generozitatea soţului meu a fost primul semn că este un om bun şi blând. Loialitatea este un alt punct forte al lui. Deseori am fost întrebată, mai în glumă, mai în serios, unde l-am găsit. Răspunsul vine simplu şi fără alte complicaţii, pe net. Nu, nu-l căutam, s-a întâmplat şi mă bucur zilnic de această întâmplare.

Ne povestim, deseori, cum ne-am îndrăgostit unul de celălalt, el de chipul meu, la care privea minute în şir, de felul meu de a gândi şi trăi, eu de scrisul lui, de versul lui inconfundabil, amândoi de tot ceea ce suntem.

Îmi iubeşte tăcerile şi încăpăţânarea, îi iubesc privirea şi sufletul, îmi iubeşte tenacitatea şi calmul englezesc, îi iubesc paşii pe care îi face către uşă atunci când vin acasă, sărutul pe care nu-l uită fiindcă doar au trecut anii.

Îi place să mă privească, îmi spune de cel puţin cinci ori pe zi că mă iubeşte, îi transmit din priviri aceleaşi sentimente, îi dăruiesc iubire necondiţionat, primesc în acelaşi mod.

Nu ne interesează ce spune şi ce crede sau nu crede universul, trăim într-o lume a noastră în care oamenii se iubesc sincer, fără ipocrizii şi fără bârfe. O lume în care oamenii mai cred unii în ceilalţi, sunt generoşi fără a considera generozitatea un sacrificiu sau o monedă de schimb.

Te iubesc, minune de om, astăzi, mâine, totdeauna…

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru casnicia


Teii au înflorit, iar eu mă îmbăt de tine

pașii ne sunt numărați
de buzele teilor
sălbăticiți de culoare
mireasma lor macină amintiri
într-o ceașcă cu ceai
pe care o savurăm
fix la ora șapte
seară de seară
încoronați de fulgere
înfiorați de preludiul ploii

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru casnicia


viaţa trebuie trăită cu demnitate

Când eram copilă auzeam deseori spunându-se că „viaţa trebuie trăită cu demnitate”. Da, viaţa trebuie trăită cu demnitate chiar şi atunci când devine insuportabilă, când eşti desfiinţat sufleteşte doar din dorinţa unora de a te vedea suferind, chiar şi atunci când nedreptatea îţi sfredeleşte fiinţa şi simţi că toată durerea mapamondului ţi-a fost împărţită doar ţie şi îţi vine să urli ca şi când te-ar fi muşcat o năpârcă.

Viaţa nu înseamnă doar beatitudine, dar este foarte important să ne dorim a trăi cât mai frumos şi onest, fără compromisuri, dacă este posibil.

Pentru a putea exista, accepând toate acestea, ai nevoie şi de curaj, acel curaj de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum simţi şi cum gândeşti fără a lua în calcul răutăţi, gelozii şi năduful celor care nu îţi acceptă evoluţia şi consideră că nu ai dreptul la fericire, iubire şi, implicit, la viaţă.

Nu luaţi în derâdere fragilitatea vieţii! Nu forţaţi nimic, totul vine de la sine! Trăiţi-vă propria viaţă şi nu mai pierdeţi timpul trăind-o pe-a altora!

Vă doresc să aveţi puterea de a accepta toate darurile vieţii, să plângeţi, să râdeţi, să cunoaşteţi fericirea şi iubirea deplină, într-un cuvânt, trăiţi!

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru viataa


Femeile s-au născut pentru a fi iubite şi respectate

Adună-mi cuvintele în prag de primăvară şi lumea ta va fi metaforizată în puritatea florii de ghiocel, în culorile feciorelnice ale mărgăritarului, în movul nepermis de îndrăzneţ al zambilei. În fiecare primăvară redescoperim frumosul. În flori, în razele timide ale soarelui, în oameni.

Se spune că nimic nu o face mai frumoasă pe o femeie decât dragostea. Atunci când iubeşte, totul radiază în jurul ei, se simte frumoasă şi devine mult mai sigură în tot ceea ce face, defrişează păduri de frumuseţe pentru a crea teren propice iubirii desăvârşite.

Martie este luna lor. Este acel moment din an când sunt pregătite să înflorească în preajma bărbatului şi nu uită să-i amintească, discret, că s-au născut pentru a fi iubite şi respectate.

Serafică şi fascinantă această lume a femeilor. O lume în care ele ştiu foarte bine să echilibreze balanţa între extravaganţă şi bun-simţ. În această lume, femeile sunt dornice să-şi împărtăşească sentimentele cu cineva şi se transformă într-un izvor nesecat de pasiune şi dorinţă.

Atunci când simt că sunt iubite, devin explozive. Iubirea scoate la lumină feminitatea care, atenţie, vă poate ameţi de-a binelea, domnilor. Cucerite, femeile vor face uz de întregul arsenal pentru ca totul să iasă perfect şi să fie trăit cu intensitate maximă.

Dacă vom transforma femeile în primăvară şi primăvara în femei, întreaga lume a bărbaţilor va asista la un spectacol fulminant de culoare, candoare, şarm, senzualitate şi mister.

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru 8 martie2015


Dansează-mă, sărută-mă, iubeşte-mă! La mulţi ani, Cristian Lisandru, te iubesc!

Te iubesc pentru frumosul pe care l-am descoperit în interiorul fiinţei tale, pentru metaforizarea permanentă a zilelor pe care mi le dăruieşti cu generozitate, pentru bucuria pe care mi-o oferă privirea ta atunci când vin acasă, pentru îmbrăţişările care îmi topesc grijile, durerile, temerile, pentru strângerile de mână care-mi aduc siguranţă, dorinţă, fior.
Te iubesc cu aceeaşi intensitate ca la începuturi, te respect şi îmi doresc să îmbătrânim la fel de frumos cum ne iubim.

La mulţi ani, Cristian Lisandru, te iubesc!


Sărută-mă

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ana Blandiana- pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timişoara)

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sărutarea ta ar fi în stare

Să stingă focul rău ce i-a cuprins,

Să-i umple de iubire şi de soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleştate

Ce vorba şi surâsul şi-au pierdut.

Îţi vor zâmbi din nou înseninate

Şi-ndrăgostite ca şi la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele

Şi toate îndoielile-or să moară,

În loc vor naşte visurile mele

De viaţă  nouă şi de primăvară.


Explozii de iubire

Pictez, sculptez pe trupu-ţi
Troian fierbinte de iubire,
Bulgării albi şi muţi
Devin fiori prinşi în safire.
În delicata-ţi palmă
Nasc dulci nămeţi de fericire
Timid pun şi cu teamă
Gheţari topiţi de-a ta privire.
Un freamăt, o dorinţă
O stea din Car îţi dăruiesc,
Tresaltă cerul a neputinţă
Când viaţă-n trup eu îţi sădesc.

Şirag de braţe îţi pun la gât,
În păr aştern stele de vată,
Te strâng cu dor şi te sărut,
Vibrezi de dragoste-mbătată.
Sărut un ochi cu nerv şi pasiune,
Topesc pe buze gând ascuns,
Strivesc obrazul fremătând de bine,
Explozie de scâncet tiranic ne-a pătruns.

Strâng cu putere trup contorsionat
De flacăra nebună,
Ridic spre cer gând de păcat
Şi-un strigăt către lună.
Iar pe urechi de catifea, firesc
Presar dans de cuvinte,
Şoptesc frenetic”Te iubesc”,
Tresari şi arzi în gând fierbinte.

 

Geanina Lisandru


Sărut pe suflet

Momentul cel mai bun tu l-ai ales,
Ai apărut în viaţa mea prin vers,
Sărut pe suflet astăzi tu mi-ai pus,
Iar eu îl ţin, de toţi şi toate, ascuns.

Îl ţin ascuns de teamă să nu-l fure ,
Orgolioşii ce nu pot să-ndure,
O mare frumuseţe sufletescă,
Din care-avea iubirea să renască.

Mi-ai pus pe frunte mâna ta cea blândă,
Ce astăzi, gândurile rele le alungă,
Şi orice-aş face cu-ntreaga mea fiinţă,
Nu e de-ajuns, deşi am pus multă dorinţă.

Este dorinţa ce-n mine a născut,
Atunci când sufletul vorbeşte, desi-i mut,
Un alt sărut topeşte-ntreaga gheaţă,
Iar sufletul se va trezi la viaţă.

O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni,
Minuni ce strălucesc de-atâta fericire,
Când sufletul e peste normă, de iubire.

Mă iei în braţe cu tandreţe,
Scrii flori ce ştiu să mă răsfeţe,
Îmi pui sărut pe fiecare deget,
Un val de dor mă prinde fără preget.

Un dans de mare frumuseţe a-nceput,
Iar tu continui iubirea cu-n sărut pe gât,
Un sărut tandru, calm şi dulce,
Care mă duce în uitare, la răscruce…

Mă-nveţi ce e iubirea, primul pas
Îl fac cu teamă, dar accept un vals,
Un vals ce ne-a cuprins pe amândoi
Şi ne iubim cu patimă, în ploi.

Îţi place ploaia, o iubeşti nespus,
Îmi spui mereu când soarele-a apus,
Că mă iubeşti, eşti tare fericit,
Cum n-ai fost niciodată, deşi ai mai iubit.

Iubirea noastră mută şi frumoasă,
Mă face dintre toate, cea aleasă,
Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire.

O fericire ştiută doar de noi,
Străpunsă aprig doar de vânt şi ploi,
Şi-i timpul să-nţeleagă toţi şi toate,
Iubirea noastră-i veşnic doar în şoapte.


Senzaţii criptate

mi-ai presărat pe tâmple
zăpezile montane
pădurile de brad
mi s-au topit în ochi
câmp senzual de maci
se leagănă pe buze
sub brizele criptate
de nobilul sărut

s-au erodat senzaţii
sub apele iubirii
prelinse către coapse
din craterul încins
de magma frământată
în conul plin de viaţă
născut din trupul tău


Un singur pas până la tine

Dragostea este distanţa dintre realitate şi durere.

Robyn Hitchcock

Distanţa-i mică, dorul e mare,
Un singur pas până la tine,
Suspin un zâmbet în alb de floare,
Parfum de roşu, trăiri sublime.

Sărut un umăr, îi mângâi teama,
Fiorul dulce azi îl îmbracă,
Tresare porul, deschide crama
Cu sânge clocotit în teacă.

Pe frunte degetul îţi cântă
O melodie de anvergură,
Aşază nota cea căruntă
În ordine pe partitură.

Un vis topit în obraji rumeni
De taine ascunse în munţii lor,
Un vis ce azi pe frunte-l semeni
Şi-l poleieşti cu praf de por.

Cuprind dulcele din priviri,
În pumni curaţi de răsărit,
Simt zbucium aprig de trăiri,
În braţe pure de asfinţit.

Străbat distanţă de lung dor,
Cu-n singur pas până la tine,
Zâmbesc suspin în alb fior,
Parfum de roşu, trăiri divine.


Trup de femeie

Fericirea o face pe femeie frumoasă şi dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.

Charles Baudelaire

Am ridicat între noi zid fraged de flori,
Atingerea albă şi pură a florii naşte fiori,
Din ploaie de flori, iubire şi dulce mireasmă
Ridic alt zid metaforic clădind astfel o casă.

E casa iubirii şi casa dorinţelor ascunse,
O casă în care visele sunt oricând atinse,
Din floare de colţ construiesc cină divină,
Prin ochiul casei lampa trimite flori de lumină.

Pe patul de flori construit din roşu de roză
Pun pernă de tei şi aşternuturi de tuberoză,
Să-nvelesc al tău trup gingaş de albăstrea,
Să respiri prin toţi porii doar dragostea mea.

Te ating, te sărut, te cuprind, te doresc, te iubesc,
Sub tavanul de maci sentimente adânci înfloresc,
Modelez flori de rouă pe spate fierbinte şi pur,
Cu buza însetată şi arsă sărutul prinde contur.

Freamăt de spin răsună prin glasul tău diafan,
Frenetic plimb mâna pe trupul întins pe divan,
Iubirea o beau cu nesaţ din floare de orhidee,
Licoarea m-aruncă-n extaz prin trup de femeie.


Vreau…

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedam în intregime.

Marcel Proust

vreau să pătrund
cu privirea
templul din faţa mea
pentru a te descoperi
aşa cum am visat

vreau să-mi pui în ochi
lumina gândului tău
doar aşa voi şti
că rătăcirea
îmi va fi străină

vreau să plutesc
în fluidul
precum almandinul
din culoarele trupului tău
pentru întregirea sufletului

vreau să te străbat
de la un capăt la celălalt
fără să mă satur
de infinitul parcurs

vreau să fac
primul popas
la gleznă
îmbătat de seva
ce mă ajută să înaintez
spre fericirea deplină

vreau să gust
cu nesaţ
inserţiile fibrelor de frişcă
încrustate cu bucăţi mari
de căpşună
alintându-mi mâinile
în căutarea lor nebună
de tine

vreau să te învălui
cu braţele iubirii
pentru a te păstra
în dorinţă
la fel de pură şi diafană
precum nufărul

vreau să mă adâncesc
tot mai mult
în imensitatea sufletului tău
pentru a mă salva
din marea mea nelinişte
stâmpărată
doar de ceea ce
simt
savurez
sărut
în interiorul tău.


TU

Cineva mi-a hărtănit cu forţă de vulur sufletul la miez de noapte,
Tu l-ai sărutat cu mult înainte de a ne întâlni şi a înflorit,
Cineva se agaţă cu ghearele de fericirea noastră,
Tu zâmbeşti, mă strângi în braţe şi-mi spui ,,TE IUBESC”,
Cineva crede că poate picta tortură la nesfârşit pe pânza vieţii,
Tu iei roşu de pe buzele mele şi desenezi pe trup o lume mirifică,
Cineva stropeşte peretele căminului nostru cu mizerie intelectuală,
Tu scrijeleşti pe peretele sufletului poeme ce-nfloresc precum salcâmii,
Cineva urăşte tot ceea ce noi iubim şi loveşte fără milă cu pumnii,
Tu mă mângâi pe frunte şi liniştea coboară peste trupurile noastre,
Cineva îl ameninţă pe Dumnezeu fiindcă am avut curajul să ne naştem,
Noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru iubirea la care nu speram.


Roşu de trandafir

În fiecare clipă depui la picioarele mele

Roşu de trandafir,

Îl ating delicat cu degetele şi cu talpa,

Pentru a scrie poveşti de iubire

Pe trupul tău.

Sorbi cuvintele scrise de pe fiecare petală,

Cuvinte ce înfloresc în roşu de trandafir,

Pe care-l torni în obrajii mei

După fiecare sărut,

Iar zâmbetul ce ţi-l dăruiesc ,

Stoarce lacrimi de fericire

Din trupul ce vibrează

La fiecare atingere a mâinilor mele.

Priveşti adânc în ochii mei

Şi extragi doza de aventurin,

Ce conferă echilibru , pace şi inspiraţie

Sufletelor noastre,

Iar roşu de trandafir răspândeşte mereu

Parfum de poezie.

Priviți existența, cu întreaga ei abundență. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienți. Existența este însă abundențămilioane si milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundență. Natura nu este ascetica, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot – în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor… De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care justifice existența lor, în afara faptului aceasta abundență este în însăși firea existenței, această bogătie este însăși esența ei; existența nu crede în sărăcie.

Osho


O nouă zi…

Ai reuşit s-atingi lumea poveştilor cu mâna,

Te uiţi la mine strengăreşte şi îmi repeţi întruna:

„Sunt fericit cum n-am mai fost
Mă simt iubit şi-mi este bine
Doar când sunt lângă tine!”

Îţi stau alături, te privesc,

Îţi sorb din ochi imagini,

Tu îmi zâmbeşti şi mă săruţi,

Trăim povestea de iubire

Ce la chitară o cânţi…

“Şi te iubesc cu milă şi cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru o veşnicie”

Eu scriu de zor un comentariu

Către un cititor fidel,

Îi mulţumesc că ne doreşte

Doar gânduri bune, de poveste.

În noua zi îţi sunt alături

Cu toată dragostea-n priviri,

În suflet şi în gând purtăm

Povestea unei mari iubiri.

„Să iubim nebuneşte tot ce străluceşte pe acest pământ, fiindcă altă viaţă nu ne este cunoscută.”

Euripide

Nebun de alb de Adrian Păunescu


Iubire de poveste

Mă tot gândesc adeseori la unicul buchet de flori,
Ce l-am primit atunci, demult,alături de al tău sărut,
Aminte îmi aduc acum, de mână cum m-ai prins pe drum,
A fost atingerea de foc, ce a făcut iubirii iarăşi loc.

Pe alei, în parc noi ne-am plimbat, era…ştiu bine, pe-nserat,
Pe-o bancă noi ne aşezarăm, şi-n ochi, tăcuţi, ne înecarăm,
După minute de savoare, atunci, pe seară, pe răcoare,
Ne-am îndreptat în paşi de dans, pe-al lumii unic ring de dans.

Un dans ce nu poate fi uitat, un dans ce vieţii noastre a dat,
Un sens deplin, un sens divin, ce a făcut dansul sublim,
Spre dimineaţă-mi amintesc, cum ai dat inimii mele ghes,
M-ai strâns în braţe, m-ai iubit, nicicând n-ai fost mai fericit..

O fericire ca un vis, în care viaţa ne-a trimis,
Ce-om face noi şi ce va fi, răspunsul nimeni nu-l va şti,
Îţi spun mereu, fără-ntrebări, fără tristeţi, fără dureri,
Iubirea vine de la sine, noi ne iubim , tu ştii prea bine.

Este iubire de poveste, în care nu-s prinţi şi prinţese,
Suntem doar noi, doi fericiţi, de unii-urâţi, de-alţii iubiţi,
Dar tot ce astăzi mai contează e să păstrăm iubirea trează,
Să nu permitem nimănui s-o smulgă şi s-o pună-n cui.

Iubita mea, mi-e dor de tine eşti muza mea de scrieri pline,
Şi doar atât vreau să mai spun, eu te iubesc ca un nebun.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde ţn iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu iţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(V)

– O singură femeie? Asta nu te poate face decât fericită. Majoritatea femeilor îşi doresc să fie iubirea unică a unui bărbat. Iar tu eşti norocoasă
– Mara, nu eu sunt marea şi unica iubire a soţului meu. Am ştiut acest lucru de când ne-am căsătorit. Eu îl iubesc nebuneşte, aş face orice pentru el. Este bun cu mine, mă respectă, dar nu mă iubeşte .  În sfârşit, mă iubeşte în felul lui.
– Cum v-aţi cunoscut?
– Părinţii noştri erau parteneri de afaceri şi au considerat că această căsătorie va aduce multe beneficii. L-am întâlnit prima dată la o petrecere. Mi-a plăcut din prima clipă. Era abătut. A băut mult în seara aceea. Discuţia noastră s-a terminat în dormitorul lui. Eram nespus de fericită. El a fost primul bărbat din viaţa mea. A doua zi am aşteptat să mă sune. Nu s-a întâmplat asta. Mi-am luat inima-n dinţi şi l-am sunat eu. Mi-a spus să îl iert pentru noaptea trecută şi şi-a cerut scuze fiindcă nu îşi mai amintea exact ceea ce se întâmplase în orele dinaintea zilei ce tocmai începea. Am început să tremur de durere. Cuvintele lui  mi-au pustiit sufletul, dar adevărul vibra în ele. Apoi, a spus că va lipsi un timp, că are nevoie de linişte şi trebuie să-şi pună ordine în viaţa profesională şi personală. Iar această perioadă, departe de toţi şi de toate, îl va ajuta să înţeleagă ce vrea de fapt cu adevărat.
I-am respectat decizia, dar gândul meu era numai la el. După o lună de la acel telefon, părinţii noştri nu au stat cu mâinile-n sân, au făcut tot posibilul să ne întâlnim. Revederea mi-a ridicat la fileu inevitabila întrebare „E bine să-l revăd?”
Ei bine, l-am revăzut. Era acelaşi bărbat frumos, cu aceleaşi mâini îngrijite, acelaşi timbru ce-ţi mângâie auzul, dar avea privirea tristă.
Stăteam unul în faţa celuilalt la o masă de la terasa restaurantului Ramada Encore Birmingham City Centre. Mâncam, vorbeam, iar el se hotărâ să rupă tăcerea povestindu-mi despre Aston University, Birmingham, unde studia.
Era încântat de tot ceea ce i se întâmplă  profesional.
Apoi, după câteva secunde de tăcere a continuat cu  întrebări la care căuta răspunsul, întrebări ce-i stăruiau în minte de luni bune.
Iubire sau obsesie? Care este diferenţa dintre ele? Am stat treaz nopţi la rând, am bântuit pe străzi, am fost victima propriei mele imaginaţii, a propriei mele inimi? Nu e fiecare barbat îndrăgostit un neprihănit şi fiecare femeie subjugată? Dragostea e ca aburul cafelei: aroma sa este incofundabilă . Acum o vezi,o simţi, acum dispare. Dragostea se evaporează. Obsesia este mai palpabilă, doare, ca un cui în pantof. Nu dispare într-o clipă. Obsesia are un gust nepretenţios. Ceva ce ştii de-o eternitate. Se stabileşte şi stă la ascunsă, la pândă, dar rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui mototolită precum un obiect de unică folosinţă şi aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai cumpătate, mai puţin dureroase, mai candide.
L-am ascultat şi m-am pierdut printre cuvintele lui, în privirea bărbatului pe care l-am iubit din prima secundă.
Din acea zi am ştiut că el va fi soţul alături de care îmi voi petrece restul zilelor. Îl doream nespus în clipele acelea. Doream să-i simt mânile pe trupul meu care vibra la fiecare sunet, la fiecare privire. Era suficient să-mi mângâie fruntea cu un deget ca totul în mine să fie devastat de fiorii ce-mi mângâiau fiecare centimetru al epidermei ce s-ar fi lăsat sărutată de buzele bărbatului care-mi vorbea.

În zadar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea şi vânturile, ne urmăreşte până la capătul lumii; şi oriunde am merge, ducem cu noi ceea ce ne ajută să trăim.

Jean Jacques Rousseau

(Va urma)


Casablanca

Dragoste în plin război, Rick şi Ilsa, doi eroi,
Rick era un tip blazat, de iubire-a fost marcat.
Ilsa marea sa iubire i-a produs nefericire,
Când Victor a apărut dintr-un lagăr de temut,
Unde mort era crezut.
Devastat de toate-acestea Rick şi-a înecat povestea
În Casablanca, loc de cinste, de Ilsa sperând să uite.
Relativ , el a găsit linişte în gândul trist.
Ilsa a reapărut,
Devastat şi abătut, Rick pe Victor l-a salvat
De nazişti, fiindcă Ilsa l-a rugat.
Deşi încă se iubesc, Rick şi Ilsa aleg firesc
Datoria de onoare, de-al salva pe Victor
De nazişti şi închisoare.
Rick şi Ilsa şi-au promis revedere, tainic vis,
Spunând replica distins
,„probabil nu azi,nu mâine,dar în curând şi pentru totdeauna”
Atunci, în Casablanca se va declanşa furtuna,
Furtuna de gânduri şi iubire pecetluită de-un sărut
Spre nemurire.

„Poate nu azi. Poate nu mâine, dar în curând, şi pentru restul vieţii tale”.

Casablanca


Noapte de vis

Sunt zile de vis, zile sublime,
Sunt anii pe care mi-i umpli de bine,
Aleg drumul drept şi sigur, ce duce spre tine,
Drum plin de speranţă şi ore puţine.

24 de ore, e mult, e puţin?
Ca eu să mă umplu de gustul divin,
E gustul de floare din suflet frumos,
Şi aroma de roşu din gândul spumos.

Un gând exploziv l-atingerea lină,
Un gând ce nu poate în frâu să mai ţină,
Trăiri şi fiori, pe spate şi trup,
Ce acum se preling din gând şi sărut.

Îmi ţii mâna strâns, mă mângâi şi-mi zici,
Ai ochi de smarald, cu ei mă seduci,
Înot în adâncuri, nelinişti şi bine,
Rogu-te, salvează-mă de la înecuri sublime.

Salvat tu vei fi de braţele mele,
Ce te vor împinge-n străfunduri cu stele,
Stele ce ard, se ating, explodează,
Din marea iubire ce-o ţii mereu trează.

Iubire ce naşte din mine, din tine,
Iubire candidă în nopţile pline
De gânduri, sărut şi viaţă trăită,
Cu patimi arzânde în noaptea sortită.

În noaptea ce-am scris cu iubire pe viaţă,
Clipă de clipă, înflorind bucuria pe faţă,
Iar tu mi-ai şoptit duios la ureche,
Te iubesc, minunea mea pereche!

Oricat de larga inima ar avea un om, el nu este capabil decat de o singura mare pasiune.

Blaise Pascal


Poveste de iubire

Încercăm să fugim de ceva ne-nţeles,
Mă-ntreb ne-ncetat , de ce tu ai ales,
Un drum greu de parcurs, sinuos,
Cu liane capcană, de sus până jos.

Dar îmi spui că-i un drum efemer,
Un drum cu poteci pline de mister,
Meditezi cât s-ajungă din zi până-n noapte,
Pentru viaţa pe fugă, inundată de fapte.

Desenezi cu iubire un cântec ceresc,
Lacrimi sângerânde pe obraz se ivesc,
Mi le ştergi, sufletul tandru-l  săruţi
Şi-mi zâmbeşti , nu te-ncrunţi.

Astăzi, pui vieţii mele un sens,
Din priviri îmi tot dai de-nţeles,
Eu mă uit inocent şi cu mare uimire,
Către sufletul plin de atâta iubire.

O iubire curată , ce-mi spune
Repetat, cu tot dragul, pe nume,
Şi mă-mbată de vrajă , de dor,
De nelinişti , de-un tainic fior.

Fior ce nu ştie acum ce să facă,
Decât să aştepte precum sabia-n teacă,
O sabie ce taie atunci când se-nalţă,
O venă, un suflet, o inimă-n viaţă.

O taie cu dragostea ce străluceşte,
In ochii iubitei de-atâta poveste,
Poveste de-amor ce o ţes astă seară,
Ce-mi cântă absurd iubirea şi te-nfioară.

Poveşti de iubire cu aprig mister,
Poveşti de iubire ce astăzi se cer,
Poveşti de iubire paralizate de timp,
Poveşti de iubire ce nicicând nu se sting.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără eziţi, pentru , dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viaţa nu iţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.


Chipul

Îţi veghez somnul de teama unui coşmar,
Nu dorm, te privesc, te sărut imaginar,
Te simt tot mai aproape azi de sufletul meu,
În gânduri, îmi stăruie doar chipul tău.

E chipul ce îmi spune”Bună dimineaţa!”
Îmi fiecare zi, îmi luminează faţa,
E chipul ce îmi spune „Te iubesc!”,
În fiecare zi  îmi şopteşte ”Te doresc!”.

Când merg pe stradă  te zăresc mereu,
În orice chip, apare-al tău , instantaneu,
Un zâmbet îmi apare-n colţul gurii,
În ochi mi se aprinde steaua fericirii.

Ajung la slujbă şi chipul tău îmi spune,
„Bine ai venit, iubitule! Sunt iarăşi lângă tine!”
Cine mă vede cum roşesc la faţă,
Se uită cam ciudat, dar nu e prima dată.

Muncesc, vorbesc, propun noi întâlniri,
Iar chipul tău provoacă noi iubiri,
Iubiri ce le-am trăit, le cânt şi le trăiesc,
Alături de un chip ce îl doresc.

Vin către casă, de la slujbă,
Păşesc în sală, am cămaşa udă,
De la frisonul ce a răsărit pe drum,
Gândindu-mă la chipul tău divin.

Urc în odaie să-ntâlnesc un chip,
Un chip ce-l mângâi cu tandreţe, zilnic,
Aştept să vină noaptea, ca un pustnic…
Şi eu îţi veghez somnul, iar şi iar,
Nu dorm, doar te privesc şi te sărut imaginar…


Veșmânt de primăvară

Veșmânt de primăvară vreau să îmbraci,
Lasându-mă să-ți prind în păr narcise,
Să ne iubim în lanul plin de maci,

Plini de dorințe scrise și nescrise.

Pune-ți mereu veșmânt de primăvară,
Și plimbă-te în lumea mea de vise,
Vreau să îți fiu iubitul ce-nfioară,
Trăiri și gânduri pure, de alții neatinse.

Să-ți pui veșmânt de roșu și de verde,
Îmbată-mă de liniște și calm,
Iubește-n mine totul ce astăzi nu se vede
Și pune vieții mele înmiresmat balsam.

Din ghiocel îți fac o crinolină,
Să ne-amintim de secolul trecut,
De dragostea cântată în surdină,
De mari artiști și doar în filmul mut.

Îți țes un brâu din fir de curcubeu,
Iar ploaia-n trup să nască doar mister,
Tu să dorești să te sărut doar eu
Și pentru cei din jur să-ţi pui armuri de fier.

Îți încrustez pe mâini brățări de lăcrimioară,
Parfumul ei te-nvăluie-n secrete,
Cu-n zâmbet te transform în primăvară,
Pictând pe pânza ei sufletul meu pereche.


Gânduri împletite-n scoică

Update – SALVEAZĂ VIEȚI

floare – de – nisip mi-ai prins în plete
şi din adâncuri de ocean ai împletit sărut de scoică
pe buze arse de fecioară
trăiesc deplină fericire când timpul cenzurează ore
adun secundele în suflet şi îl declar nemuritor
imortalizez destin ales pe plaja zâmbetului tău
înot în marea ta de gânduri
topesc gheţari şi spăl iubirea de tot păcatul din priviri
aştern dorinţă inocentă pe umăr proaspăt şi rotund
te-ating cu raze de speranţe şi mâinile ţi le cuprind
păşim prudent în lumea nouă pe care noi o întregim.