Posts tagged “scenariu

Te invit să bem iubirea de Cristian Lisandru

Când femeile ne iubesc ne iartă orice, chiar şi crimele; când nu ne iubesc, nu ne iartă nimic, nici măcar virtuţile.

Honoré de Balzac

Dacă e vineri- e poezie pe pâine – (Cristian Lisandru n.18 iulie 1968, Bucureşti)

Hai să ne luptăm cu toate, să jucăm în doi o sârbă,
Să uităm că ne e jale, să uităm să ne e scârbă
Şi să facem un chef mare tropotind a bucurie
Chiar dacă nu scrie viaţa cum am vrea noi doi să scrie.
Hai să râdem ca nebunii de cămăşile de forţă,
O iubire permanentă să o transformăm în torţă,
Ne atacă prin scenarii pseudo-regizori trişti,
Însă tot mai stăm de pază ca soldaţii optimişti.
Hai să dăm cu var pe inimi, dulce cauterizare,
E dorinţa de mai bine tot mai tare şi mai tare
Şi sfidăm cu râs sălbatec pronosticuri dureroase
Chiar şi-atunci când răutatea unora mai sapă-n oase.
Hai să mai desfacem sticle, să pocnească dopuri multe,
Cine vrea să ştie dorul poate să ne mai asculte,
Declarăm petreceri pline de o dulce mahmureală,
Sunt chefliul vieţii tale, eşti iubirea mea totală

Şi te beau, te sorb, te gust, te înghit cu frenezie,
Nici nu îţi imaginezi cât de bine-mi faci tu mie.
Hai să ne rotim prin lume, paparudele şomere
Care cheamă ploi de apă şi primesc doar ploi de fiere,
Mă apasă răsuflarea, mă apasă amănuntul,
Tu rămâi constant tăcere, eu redefinesc cuvântul.
Te iubesc cu-nfrigurarea îngheţatului deplin
Şi m-aş transforma în cană dacă te-ai schimba în vin,
Ca să curgi în mine veşnic, gâlgâind miraculos
Şi-aş întoarce lumea-ntreagă, sub privirea ta, pe dos…
Hai să-aducem lăutarii spre cântare furibundă,
Chiar dacă ne doare timpul şi tristeţea ne inundă,
O să-i răsplătim c-un credit de la Banca Mondială
Nu mai e nicio problemă, nu mai e nicio scofală,
Hai să plângem de iubire, pat să facem din suspine
Şi o stradă cu vin roşu de la mine pân’ la tine,
Să ne curgă drept în suflet seva ultimelor vii
Şi să te iubesc o viaţă, până-n cea din urmă zi…


Pe scena vieţii

Azi ai prins în orizont cerc încondeiat de gânduri,
Le-ai topit sub paşii minţii pe distanţe uimitoare,
Fasonând zale albastre presărate printre rânduri,
Înnodând în lanţ de floare pasiune şi candoare.

Circumstanţele ne sunt torturate de invidii,
Zâmbet prins în colţul gurii le subjugă în tăcere,
Le întemniţează-n calcar de uitare printre stridii,
Metamorfozându-le în perle sidefate-n coliere.

Bătălii şi lungi asedii înscriu toţi pe lista minţii,
Nu ne pasă, nu ne temem, ne iubim şi-i de ajuns,
Păşim demn pe drumul unde au păşit cândva şi prinţii,
Ce-au luptat pentru prinţese până soarele-a apus.

Am urcat pe scena vieţii fără teamă, fără mască,
Dăruind fără reţineri tot ce am trăit intens,
Sentimentele descrise fac azi din povestea noastră,
Ceva unic pentru suflet dând iubirii un nou sens.

Mulţi s-au întrebat adesea dacă suntem şi-n real,
Noi le-am spus mereu prin scrieri că suntem şi ne iubim,
Că trăim frumos şi demn, cât se poate de normal,
Că tot ce azi ni se-ntâmplă ne-au fost scrise în destin.

Un scenariu scris în taină cu patimă şi noroc,
Cu decor unde actorii îşi spun replica de zor,
Gustă fericirea vieţii cu amar, dar şi cu foc,
Până se lasă cortina sub lumini de reflector.

Vom păşi spre altă lume, vom fi la fel de reali
Şi ne vom trăi povestea conturată de destin,
Ne vom scufunda în vise printre perle şi corali,
Regizând cu mare artă viaţa proprie în film.

Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, pni, luni şi ani fără simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşa, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.

Paolo Coelho