Posts tagged “secunde

Remember – Indicii cotidiene

Curioşi nevoie mare întreabă cercetătorii,
Ce tot plăsmuim de-o vreme de sălăşluim astfel,
Ici, pe mapamondul unde doar locuitorii
Joacă viaţa ca la carte şi nu mai surâd defel.

Ne-au pus liste de-ntrebări, vor indicii în detaliu,
Dacă suntem rezonabili, dacă ne iubim deplin,
De dureri ce ard în suflet sau de suntem în travaliu,
Dacă ne-au servit chimiştii eprubete cu venin.

Jurnaliştii dau năvală, vor răspunsuri pertinente,
Întrebările curg fluviu ca pe flux Mediafax,
Contestăm cotidian acţiuni ce nu-s prudente,
Spunem clar şi răspicat, noi nu ne iubim prin fax.

Mă încearcă doar tristeţea că nu ai venit spre mine,
De-un mileniu te aştept , am pierdut secunde mii,
Unii au râs cu poftă mare când le povesteam de tine,
Crezând că am luat-o razna fiindcă te-aşteptam să vii.

Acum văd că eşti cu mine, spun că este ireal,
Să iubeşti cu pasiunea vulcanului ce-şi revarsă
Lava care înfioară tot ce-atinge în real,
Iar apoi ne exilează şi ne spun că nu le pasă.

Te iubesc cu nebunie printre întrebări difuze,
Printre obstacole sădite de invidioşi prin viaţă,
Stăruinţele perfide vin acum să mă distreze,
Şi întreaga infamie se transformă în paiaţă.

Întregim chestionarul, să le facem azi pe plac
Tuturor ce văd iubirea ca pe o piatră de moară,
Să certificăm cu râvnă un sărut roşu de mac,
Să ne scriem fericirea chiar de-ar fi unii să moară.

Geanina Lisandru


Orgolii


Indicii cotidiene

Iubirea de ţi-o pierd, îmi pierd făptura-ntreagă.

Alexander Pope

Curioşi nevoie mare întreabă cercetătorii,
Ce tot plăsmuim de-o vreme de sălăşluim astfel,
Ici, pe mapamondul unde doar locuitorii
Joacă viaţa ca la carte şi nu mai surâd defel.

Ne-au pus liste de-ntrebări, vor indicii în detaliu,
Dacă suntem rezonabili, dacă ne iubim deplin,
De dureri ce ard în suflet, dacă suntem în travaliu,
Sau de ne-au servit chimiştii eprubete cu venin.

Jurnaliştii dau năvală, vor răspunsuri pertinente,
Întrebările curg fluviu ca pe flux Mediafax,
Contestăm cotidian acţiuni ce nu-s prudente,
Spunem clar şi răspicat că nu ne iubim prin fax.

Mă încearcă doar tristeţea că nu ai venit spre mine,
De-un mileniu te aştept , am pierdut secunde mii,
Unii au râs cu poftă mare când le povesteam de tine,
Crezând că am luat-o razna fiindcă te-aşteptam să vii.

Acum văd că eşti cu mine, spun că este ireal,
Să iubeşti cu pasiunea vulcanului ce-şi revarsă
Lava care înfioară tot ce-atinge în real,
Iar apoi ne exilează şi ne spun că nu le pasă.

Te iubesc cu nebunie printre întrebări difuze,
Printre obstacole sădite de invidioşi prin viaţă,
Stăruinţele perfide vin acum să mă distreze,
Şi întreaga infamie se transformă în paiaţă.

Întregim chestionarul, să le facem azi pe plac
Tuturor ce văd iubirea ca pe o piatră de moară,
Să certificăm cu râvnă un sărut roşu de mac,
Să ne scriem fericirea chiar de-ar fi unii să moară.


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VIII)

O persoană care nu a trecut prin infernul pasiunilor sale, nu le-a depăşit niciodată.

Carl Gustav Jung

Leşinul Marei nu se datora căldurii din rezervă, nici stării de oboseală, ci totul se învârtea în jurul lui Paul, soţul Dianei. De ce? Paul era marea iubire a Marei, da, Paul, aşa îl chema pe soţul Dianei. Acel Paul care plecase fără să spună o vorbă, care o lăsase „în cea mai frumoasă seară din viaţa ei” să-l aştepte.
Acum se aflau faţă în faţă. L-a privit preţ de câteva secunde, atât. Secunde în care soarta a ţinut morţiş să-i mai dea o palmă.
Diana nu înţelegea nimic din ceea ce se petrece, regreta că la acea oră o chemase pe Mara. În fond, nu era nimeni obligat să-şi petreacă clipele de linişte, de odihnă, la spital. Nimeni nu era vinovat de ceea ce i se întâmplase soţului ei.
O ajută pe Mara să iasă din rezervă, o lăsă câteva clipe să simtă prospeţimea aerului de la fereastra pe care teii din curtea spitalului o mângâiau şi îi spuse:
– Mara, te rog să mă ierţi, nu trebuia să-ţi tulbur liniştea, mă simt tare vinovată de ceea ce ţi se întâmplă.
Mara se uita la Diana, îşi fixă ochii în privirea acesteia. Nu vorbea. Doar privea împietrită la chipul din faţa sa. Tăcerea Marei spărgea în mii de bucăţi liniştea acelei ore din noapte.
– Mara, dă-mi voie să te conduc acasă.
Mara dădu uşor din cap în semn de negare şi porni din loc.
– Mara, stai! Ce-i cu tine?
Mara nu spunea nimic, îşi continua drumul pe care şiroiau sigurătatea, tristeţea, neliniştea, durerea şi toată viaţa ei.
În zadar. Mara nu mai auzea şi nu mai vedea decât amintirea acelei nopţi în care urma să meargă la petrecerea care ar fi însemnat un început sentimental mult aşteptat.
În mintea Dianei războiul întrebărilor distrugeau cetatea încrederii care refuza să-şi mai deschidă porţile în faţa unei situaţii ce părea că nu mai are răspunsuri.
O prinse pe Mara de umeri spre a o conduce către un taxi.
Întoarcerea bruscă a Marei către Diana a dezlănţuit ploi de sunete ce se împleteau în cuvinte care vor alcătui frazele unui viitor incert.
– Diana, uită că m-ai cunoscut! Orice ţi-aş spune nu m-ai înţelege.
Lacrimile pictau flori de nu-mă-uita pe obrajii Marei.
– Mara, eu…
– Stai, nu mă întrerupe. Viaţa nu a fost atât de îngăduitoare cu mine, mi i-a răpit pe cei dragi, pe cei pe care îi iubeam mai mult decât orice pe lume.
– Mara…
– Nu mai spune nimic. Chiar nu înţelegi? În seara aceasta prietenia noastră…noi nu mai putem fi prietene…
Ţipătul Marei zgudui liniştea spitalului din temelii.
Fugea, plângea, o ajungea din urmă trecutul, o alerga precum alergase Pheidippides pe câmpul de luptă de la Marathon spre Atena, când a strigat Nenikikamen, după care a murit pe loc.
Aşa se simţea Mara, dar fuga ei nu avea să anunţe o victorie, ci o altă înfrângere pe care destinul i-o dăruia de fiecare dată cu o plăcere aproape sadică.

Mara( I, II, III
IV, V, VI, VII)


Gânduri împletite-n scoică

Update – SALVEAZĂ VIEȚI

floare – de – nisip mi-ai prins în plete
şi din adâncuri de ocean ai împletit sărut de scoică
pe buze arse de fecioară
trăiesc deplină fericire când timpul cenzurează ore
adun secundele în suflet şi îl declar nemuritor
imortalizez destin ales pe plaja zâmbetului tău
înot în marea ta de gânduri
topesc gheţari şi spăl iubirea de tot păcatul din priviri
aştern dorinţă inocentă pe umăr proaspăt şi rotund
te-ating cu raze de speranţe şi mâinile ţi le cuprind
păşim prudent în lumea nouă pe care noi o întregim.