Posts tagged “senin

Curcubeu

roşu din iubire şi patimi
clocoteşte în vene de gând

oranj din parfum de portocală
impregnat în trup de femeie

galben virgin din petala de floare
încrustat graţios pe inelul vieţii

verde din ierbarul timpului scurs
presărat peste harta speranţei

albastru din sferă de cer azurat
învincibil în lupta cu neputinţa

indigo din planete de dor
suprapus peste zodii nescrise

violet din clipe de tandreţe
tăinuite în cufăr de secol

curcubeul din ploi aromate
scrie legenda iubirii din mine


Te iubesc aşa cum ştiu

Iubirea care se poate preschimba în ură a fost, de fapt, o ură care se ignoră ca atare. Dacă urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată. Iubirea este o pasiune, o flacără, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi moarte, şi viată.

George Meredith

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, total,
Să simţi iubirea mea etern cum te cuprinde,
Pe iarba ce s-a transformat în patul ideal,
Iar nopţile în file de poveste furibunde.

Sunt nopţi în care ne-afundăm plini de dorinţă,
Sunt nopţi în care fericirea ne-nvăluie profund,
Sunt nopţi în care patima îmi smulge din fiinţă,
Fiorul confident ce mă cuprinde blând.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, deplin,
Fără să-mi pese de reguli impuse şi absurde,
Sunt reguli ce s-au scris cu seva din pelin
Şi care astăzi vor cu insistenţă viaţa s-o inunde.

Atingerea devine capcană prinsă-n plete,
Pe care pui sărutul ce tainic ne-a cuprins,
Aroma să ne-mbie, frenetic să ne-mbete,
Cu roşul de pe buze , cu verdele din iris.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, desăvârşit,
Chiar şi atunci când sufletul îţi este trist,
Îţi capturez durerea ce ieri te-a ispitit
Şi o transform în soare ce-l prind în răsărit.

Ne strange-n braţe viaţa cu vânt, senin şi ploi,
Chiar dacă-i vară, iarnă şi toamnă de va fi,
Ne-aleargă timpul astăzi râzând pe amândoi,
Iar noi îi şoptim calm că îi curmăm o zi.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, ireproşabil,
Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.

Sunt patimi prinse-n suflet cu nod din gând albastru,
Un suflet ce ascunde iubirea noastră mare,
Iubire ce ne acoperă c-un sentiment măiastru
Şi ne trimite întristarea în neant către uitare.

Te-am iubit şi te iubesc aşa cum îmi doresc,
O viaţă sau mai multe te voi iubi, fii sigur,
Trăiesc prin tine şi simt că-n tine cresc,
Atunci tu simţi şi vezi cum înfloresc , desigur.