Posts tagged “soapta

Îngenuncheat

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedăm în întregime.

Marcel Proust


Strigăt exilat

Da, sunt recunoscător că exist şi disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmaresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decat daruri vremelnice.

Octavian Paler

eliberăm sufletul
de larma interioară
în așteaptarea mântuirii

are acest drept
după luni de tortură

picătura de liniște
se prelinge
după ore interminabile
de supliciu

nu am exilat șoaptele
doar strigătul
îl împrumut uneori
pentru a-i oferi sufletului
momentul de respiro

arta tăcerii
este calea certă
spre marea victorie
a sufletului

tac
ascult
privesc
inventez

melodia tăcerii
o pun pe portativ
de strigăt
îl transform în note
pentru a da aripi gândirii
şi viață șoaptei

tonalitatea îmi răscolește
sentimentele
sufletul devine nobil
prin topirea strigătului


Te caut în singurătate

Eşti departe, iubito, eşti mult prea departe,
Te caut de veacuri, în singurătate,
Nu am somn nici ziua, nu am somn nici noaptea,
Sperând să găsesc mângâierea, şoapta.

Dimineaţa stau, privesc răsăritul,
Iar spre seară, singur absorb asfinţitul
Şi mă-ntreb mereu trist şi resemnat,
Ce caut de ani, în valul înspumat?

Sunt mereu pe ţărm, privesc către mare,
Caut cu privirea, ceva ce nu doare,
Te caut pe tine şi nu-mi pierd speranţa,
De a te găsi noaptea , poate dimineaţa.

Revin adesea la ţărm cu sufletul cast,
Mă uit către cer puţin întristat
Şi îmi spun că poate într-o zi voi fi,
Cel mai fericit din câţi or trăi.

Sper, deşi speranţa pentru mine-i gri,
Nu e verde sigur şi nicicând n-oi şti,
Dacă ”eu şi tu” ne vom întâlni,
La ţărm dimineaţa pentru a ne iubi.

Îmi doresc din suflet să te întâlnesc,
Pentru ca apusul să nu-l mai găsesc,
Singur în nelinişti ce mă ameţesc,
Căutând iubirea în ritm nebunesc.

Dacă aş dormi, poate aş visa,
Cum va fi de azi toată viaţa mea,
Dacă-ai să apari dintr-un răsărit,
Pentru a deveni un vis împlinit.

Am să-ncerc iubito, să ţin ochii-nchişi,
Întins pe un ţărm sau mergând târâş,
Prin clepsidra-ntinsă pe plaja generoasă,
Ce te desenează nespus de frumoasă.

Ochii ţi-i pictează cu spuma din mare,
Buzele din valuri mari şi-nşelătoare,
Trupul de sirenă mintea-mi invadează,
Prospeţime, inocenţă, frumuseţe, viaţă.

Acest vis sublim sper să se-mplinească,
Mire eu voi fi, tu, a mea mireasă,
Corali şi meduze veşmânt alb şi-au pus,
Martori ne vor fi, naşi, prieteni îs.


Singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezenţa altora, în faţa cărora suntem siliţi bravăm, stăpâniţi de o dorinţă obscură de a stârni în ei îndoiala, deşi ştim bine că asta nu ne foloseşte la nimic

(Marin Preda)


Arta tăcerii

simțim nevoia de a elibera sufletul de strigătul interior
un strigăt ce așteaptă civilizat mântuirea
are acest drept după luni de tortură
picătura de liniște se prelinge
după orele interminabile de supliciu
nu am exilat șoaptele doar strigătul
pe care îl împrumut uneori
pentru a-i oferi sufletului momentul de respiro
arta tăcerii este calea certă
spre marea victorie a sufletului
ascult și tac privesc și tac învăț să tac și tac
inventez melodia tăcerii și o pun pe portativ de strigăt
îl transform în note pentru a da aripi gândirii
și viață șoaptei de diamant
tonalitatea îmi răscolește sentimentele
iar sufletul devine nobil
prin topirea strigătului obosit de tăcere

Tăcerea este spațiul în care omul se trezește.

OSHO



O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.