Să mă iubești
Să mă iubești la umbra verde a mării,
În casa țărmului lovită insistent de val,
Să-mi scrii cu gândul pe nisipul dat uitării,
Doar fraze-gesturi intrate-n agonal.
Să mă iubești barbar și subjugat de vicii,
Pe fulgii presărați de sarea mării calme,
Să transformăm perla și scoica în ospicii,
Să-mi ungi trupul cu dorul exalat de palme.
Să mă iubești când soarele îmi arde sânii
Cuprinși de frenezia atingerilor tale,
Să muști avid din albul învolburat al cărnii
Ce geme-năbușită sub mâna ta cea moale.
Geanina Lisandru
Ianuarie
O nouă săptămână dintr-un Ianuarie săgetat discret de razele soarelui care insistă să ne încălzească sufletele îndrăgostite…
Zilele acestei săptămâni să vă metamorfozeze visele în realitate!
Geanina Lisandru
Remember – Să mă iubești
Să mă iubești la umbra verde a mării,
În casa țărmului lovită insistent de val,
Să-mi scrii cu gândul pe nisipul dat uitării,
Doar fraze-gesturi intrate-n agonal.
Să mă iubești barbar și subjugat de vicii,
Pe fulgii presărați de sarea mării calme,
Să transformăm perla și scoica în ospicii,
Să-mi ungi trupul cu dorul exalat de palme.
Să mă iubești când soarele îmi arde sânii
Cuprinși de frenezia atingerilor tale,
Să muști avid din albul învolburat al cărnii
Ce geme-năbușită sub mâna ta cea moale.
Geanina Lisandru
Învaţă de la toate
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, în cătunul Râturi (azi Livada Beiuşului) din comuna Mizieş, judeţul Bihor – d. 20 iunie 1989)
Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!
Cuplu – Ana Blandiana
Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ana Blandiana, pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timişoara)
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
Colţ de cer
Dragostea e chiar parte din suflet. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Il simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.
Victor Hugo
Tu eşti
Tu eşti prezent şi viitor,
Tu eşti speranţă şi iubire,
Tu eşti tot ce înseamnă dor,
Tu eşti destin şi împlinire.
Tu eşti corabie pe mare,
Tu eşti catargul ce mă-ndrumă,
Tu eşti colacul de salvare,
Tu eşti un val cu multă spumă.
Tu eşti nisipul ce mă arde,
Tu eşti stânca ce mă păzeşte,
Tu eşti culoarea din smaralde,
Tu eşti scoica ce mă-nveleşte.
Tu eşti apus şi răsărit,
Tu eşti capăt de ţărm stingher,
Tu eşti tot ce eu mi-am dorit,
Tu eşti felia mea de cer.
Tu eşti şi marea din ocean,
Tu eşti iubirea mea sărată,
Tu eşti ce am şi ce nu am,
Tu eşti şi soarta nefardată.
Tu eşti furtună, dar şi soare,
Tu eşti tot ceea ce eu sunt,
Tu eşti în viaţa mea culoare,
Tu eşti tot ce e bun şi sfânt.
Tu eşti ozon şi mângâiere,
Tu eşti atingeri şi sărut,
Tu eşti tot ceea ce nu piere,
Tu eşti poftă, fior tăcut.
Tu eşti ploaie, dar şi furtună,
Tu eşti soarele după ceaţă,
Tu eşti iubirea mea nebună,
Tu eşti dorinţa mea de viaţă.
