Posts tagged “speranta

Ezoteric

îi dăruiesc flori vieţii
în fiecare zi
este secretul prin care o menţin
adolescentă
şi modul meu de a-i spune
că îmi place
mereu
la fel de mult
chiar şi atunci
când inima simte
că nu mai poate să ducă
atâtea suplicii
atâta fericire

Geanina Lisandru

citate  geanina lisandru  bucurie

 

 

 


Destin

alături de tine
viaţa capătă candoarea nufărului
în care am învăţat să plutesc
fără să-mi fie teamă de necunoscut

dacă nu ne-am fi întâlnit
te-aş fi plăsmuit din verdele fraged
al frunzei de plumieră
pentru a ne descoperi
în cea mai reuşită
cromatică sentimentală pe lacul speranţei
unde apa ne-ar fi potolit setea de iubire

acalmia oferă răgaz fericirii
pictând nervuri proeminente
pe destinul nostru

mă atingi
mă simţi
mă guşti
petală cu petală

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru prietenie


Fericirea de a iubi până la durere

nu am ştiut niciodată
să îmi expun tabloul durerii
poate fiindcă viaţa mea
nu e demnă de o galerie de artă

nu am ştiut nicicând
să dau sensul cuvenit durerii
pentru ca cei din jurul meu
să poată descifra corect mesajul tabloului

expoziţia de astăzi
vă prezintă un singur tablou
între ramele sale
se află inima fiinţei mele
care pulsează durere fericire
viaţă iubire veşnicie

într-o dimineaţă de vineri
cineva a hărtănit tabloul
pentru a-mi fura jumătate din viaţă
a reuşit
cu acordul meu
de atunci continui să trăiesc
cu cealaltă jumătate de inimă
în ea creşte fericirea de a iubi până la durere

dacă şi această jumătate îmi va fi furată
tot cu acordul meu
va rămâne doar conturul unei vieţi inexistente

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru fericire


viaţa trebuie trăită cu demnitate

Când eram copilă auzeam deseori spunându-se că „viaţa trebuie trăită cu demnitate”. Da, viaţa trebuie trăită cu demnitate chiar şi atunci când devine insuportabilă, când eşti desfiinţat sufleteşte doar din dorinţa unora de a te vedea suferind, chiar şi atunci când nedreptatea îţi sfredeleşte fiinţa şi simţi că toată durerea mapamondului ţi-a fost împărţită doar ţie şi îţi vine să urli ca şi când te-ar fi muşcat o năpârcă.

Viaţa nu înseamnă doar beatitudine, dar este foarte important să ne dorim a trăi cât mai frumos şi onest, fără compromisuri, dacă este posibil.

Pentru a putea exista, accepând toate acestea, ai nevoie şi de curaj, acel curaj de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum simţi şi cum gândeşti fără a lua în calcul răutăţi, gelozii şi năduful celor care nu îţi acceptă evoluţia şi consideră că nu ai dreptul la fericire, iubire şi, implicit, la viaţă.

Nu luaţi în derâdere fragilitatea vieţii! Nu forţaţi nimic, totul vine de la sine! Trăiţi-vă propria viaţă şi nu mai pierdeţi timpul trăind-o pe-a altora!

Vă doresc să aveţi puterea de a accepta toate darurile vieţii, să plângeţi, să râdeţi, să cunoaşteţi fericirea şi iubirea deplină, într-un cuvânt, trăiţi!

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru viataa


Imagine

Generozitatea nu înseamnă sacrificiu, ci bucuria de a dărui

citate geanina lisandru paste


Părinţii

Ne iubiți absolut, fără drept de apel,
Vă faceți din viață, permanent, un duel,
Luptați cu durerea de-a ne ști fericiți
Și zece de nașteți, toți vă sunt favoriți.

Blânzi și severi deopotrivă ne sunteți,
Ne vreți educați, buni și isteți,
Din timp, câteodată, noi facem măcel,
Uităm și de voi, și de noi, de altfel.

Când suntem copii prea puțin v-ascultăm,
Tot noi vă contrăm, tot noi vă certăm,
Pricepem acestea când suntem părinți,
Îndurăm, cărunțim și strângem din dinți.

Vă iubim ca și voi, fără drept de apel,
Ne sunteți în viață, constant, un model,
Luptăm cu durerea atunci când plecați
Și stele veți fi, și pe noi ne vegheați.

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru familia


Pantagruelic

sătulă nu-s de-a ta strânsură
nici de sărutul tău
cu gust de iarnă
abandonată-n palma primăverii

din mângaieri înmuguresc cuvinte
care-mi aţâţă gândul
şi îl rostogoleşte
răpindu-i fecioria

pantagruelice dorinţe
paralizează timpul
în trupurile noastre

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru iubire


Femeile s-au născut pentru a fi iubite şi respectate

Adună-mi cuvintele în prag de primăvară şi lumea ta va fi metaforizată în puritatea florii de ghiocel, în culorile feciorelnice ale mărgăritarului, în movul nepermis de îndrăzneţ al zambilei. În fiecare primăvară redescoperim frumosul. În flori, în razele timide ale soarelui, în oameni.

Se spune că nimic nu o face mai frumoasă pe o femeie decât dragostea. Atunci când iubeşte, totul radiază în jurul ei, se simte frumoasă şi devine mult mai sigură în tot ceea ce face, defrişează păduri de frumuseţe pentru a crea teren propice iubirii desăvârşite.

Martie este luna lor. Este acel moment din an când sunt pregătite să înflorească în preajma bărbatului şi nu uită să-i amintească, discret, că s-au născut pentru a fi iubite şi respectate.

Serafică şi fascinantă această lume a femeilor. O lume în care ele ştiu foarte bine să echilibreze balanţa între extravaganţă şi bun-simţ. În această lume, femeile sunt dornice să-şi împărtăşească sentimentele cu cineva şi se transformă într-un izvor nesecat de pasiune şi dorinţă.

Atunci când simt că sunt iubite, devin explozive. Iubirea scoate la lumină feminitatea care, atenţie, vă poate ameţi de-a binelea, domnilor. Cucerite, femeile vor face uz de întregul arsenal pentru ca totul să iasă perfect şi să fie trăit cu intensitate maximă.

Dacă vom transforma femeile în primăvară şi primăvara în femei, întreaga lume a bărbaţilor va asista la un spectacol fulminant de culoare, candoare, şarm, senzualitate şi mister.

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru 8 martie2015


Pasărea Phoenix

chiar dumnezeu ne săgetează cu iubire –

Cristian Lisandru


Speranţa

shopping.flu.ro

Mi-ai spus cândva că SPERANŢA are culoarea verde,
Iar eu te-am întrebat ce este speranţa.
O iluzie, mi-ai răspuns,
Iluzia că te vei bucura într-o zi fiindcă ai găsit fericirea deplină
Pe care o cauţi necontenit pe harta trifoiului
Ce surâde triumfător înconjurat de mii de stele,
Stele ce-l păzesc straşnic de întruchiparea propriilor dorinţe
Care mă transformă în sclav pe vecie.
Mi-ai promis cel mai frumos dar de pe pământ
TRIFOI, VERDE, SPERANŢĂ.

Dacă pentru a-ţi dărui speranţa trebuie să ating norii,
Pentru ca ei să cearna ploaie de stele,
Atunci îi invit la dans şi stelele vor salva trifoiul.
Dacă pentru a-ţi dărui speranţa trebuie să schimb direcţia vântului
Mi-aş ruga gândul să nu stea pe gânduri,
Să oprească vântul pentru ca eu să culeg speranţa.
Sper din tot sufletul ca acest dar să nu te schimbe
Sufletului meu îi este frică să se trezească
Şi să descopere că nu mai are nicio fărâmă de speranţă.
Ce culoare spuneai că are SPERANŢA?

Geanina LISANDRU


Ocupat pentru un veac

Franţuzoaică regăsită, cam tristă şi necăjită,
De mine ţi-ai amintit şi-mi repeţi cum ne-am iubit.
O iubire scurtă, scurtă, precum mintea ta zăludă,
Îmi trimiţi la două zile scrisorele de iubire,
Dar eu sunt cam ocupat cel puţin încă un veac,
Într-un mail ai ataşat amintiri ce le-am uitat,
Amintiri pe care eu le-am trimis la coş mereu,
Tu insişti şi scrii de zor sperând c-ai să capeţi spor.
Ce să-ţi spun ca să-nţelegi că-s îndrăgostit pe veci.
De cine, nu întreba, asta chiar nu-i treaba ta.
O iubesc cum n-am iubit, de suflet mi s-a lipit,
Pe stradă merg rătutit fiidcă visul s-a-mplinit.
Am găsit marea iubire, viaţa cântă împlinire,
Iar tu, franţuzoaică tristă, caută o altă pistă
Şi nu te mai umili, nici nu te copilări,
S-ar putea să ai surprize dacă faci şi mâine crize,
Franţuzoaică regăsită, cam tristă şi necăjită,
Fiindcă viaţa mea-i frumoasă lângă femeia aleasă.

Geanina Lisandru


Condimentat cu beatitudine colerică

În zilele de bronz ale iernii îmi încălzesc gândurile la șemineul sentimentelor tale, obrajii devin mere coapte în cuptorul inimii , iar în ochi joacă fericirea hore în ritm domol.
În zilele verzi ale primăverii prindem speranțele în îmbrățișări ce-și găsesc odihna doar atunci când trupurile noastre iau conturul firelor de iarbă, iar destinul pornește pe cărări bătucite de realitatea și puritatea viselor noastre.
În zilele cu arderi sentimentale sonore, în plină vară, când totul primește condiment de beatitudine colerică și patima răspândește lumină pe distanțe incomensurabile, metamorfozăm viața în iubire și iubirea în viață.
În zilele de toamnă, cu ploi distinse, dorințele pocnesc sub stropii barbari, iar pielea vibrează la fiecare întâlnire cu rubinul ce clocotește în floarea buzelor tale.
În zilele sălbatice, prinse în calendarul anotimpului iubirii, încrustez sentimente felurite, bucurii, tristeți, fericiri, eșecuri, împliniri, viața noastră.


Geanina Lisandru

Escaladarea solo integral

mi-am asumat doza de risc
de a străbate traseul ființei tale
am pus în rucsacul sufletului
încrederea speranța
echipamentul confecționat
din pielea trupului meu
și am pornit la drum pe itinerarii
greu accesibile pentru femeia
dornică să combine deseori
viața de stâncă zăpadă sau gheață

am meditat îndelung la dificultățile
impuse de accesul la inima ta
găsirea cifrului acesteia
trăinicia clipelor de iubire
și adrenalina provocată de
escaladarea solo integral

m-am prins cu forța alpinistului
de pereții sufletului tău

joc cel mai incitant rol

pe scena verticală de balet

a trupului care-mi modelează

și controlează echilibrul

fie că este ploaie zăpadă ori soare

în interiorul existenței sale


Curcubeu

roşu din iubire şi patimi
clocoteşte în vene de gând

oranj din parfum de portocală
impregnat în trup de femeie

galben virgin din petala de floare
încrustat graţios pe inelul vieţii

verde din ierbarul timpului scurs
presărat peste harta speranţei

albastru din sferă de cer azurat
învincibil în lupta cu neputinţa

indigo din planete de dor
suprapus peste zodii nescrise

violet din clipe de tandreţe
tăinuite în cufăr de secol

curcubeul din ploi aromate
scrie legenda iubirii din mine


Alături de tine

Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

G. J. G. Marquez

alături de tine
viaţa capătă candoarea nufărului
în care am învăţat să plutesc
fără să-mi fie teamă
de necunoscutul riscant
ce mă pândea până ieri
la tot pasul

dacă nu ne-am fi întâlnit
te-aş fi plăsmuit din verdele fraged
al frunzei de plumieră
pentru a ne descoperi
în cea mai pură cromatică sentimentală
pe lacul speranţei
unde apa ne-ar fi potolit setea de iubire

acalmia oferă răgaz fericirii
pictând nervuri proeminente
pe destinele noastre
ancorate în realitatea palpabilă

mă atingi, mă simţi, mă guşti
petală cu petală


Te caut în singurătate

Eşti departe, iubito, eşti mult prea departe,
Te caut de veacuri, în singurătate,
Nu am somn nici ziua, nu am somn nici noaptea,
Sperând să găsesc mângâierea, şoapta.

Dimineaţa stau, privesc răsăritul,
Iar spre seară, singur absorb asfinţitul
Şi mă-ntreb mereu trist şi resemnat,
Ce caut de ani, în valul înspumat?

Sunt mereu pe ţărm, privesc către mare,
Caut cu privirea, ceva ce nu doare,
Te caut pe tine şi nu-mi pierd speranţa,
De a te găsi noaptea , poate dimineaţa.

Revin adesea la ţărm cu sufletul cast,
Mă uit către cer puţin întristat
Şi îmi spun că poate într-o zi voi fi,
Cel mai fericit din câţi or trăi.

Sper, deşi speranţa pentru mine-i gri,
Nu e verde sigur şi nicicând n-oi şti,
Dacă ”eu şi tu” ne vom întâlni,
La ţărm dimineaţa pentru a ne iubi.

Îmi doresc din suflet să te întâlnesc,
Pentru ca apusul să nu-l mai găsesc,
Singur în nelinişti ce mă ameţesc,
Căutând iubirea în ritm nebunesc.

Dacă aş dormi, poate aş visa,
Cum va fi de azi toată viaţa mea,
Dacă-ai să apari dintr-un răsărit,
Pentru a deveni un vis împlinit.

Am să-ncerc iubito, să ţin ochii-nchişi,
Întins pe un ţărm sau mergând târâş,
Prin clepsidra-ntinsă pe plaja generoasă,
Ce te desenează nespus de frumoasă.

Ochii ţi-i pictează cu spuma din mare,
Buzele din valuri mari şi-nşelătoare,
Trupul de sirenă mintea-mi invadează,
Prospeţime, inocenţă, frumuseţe, viaţă.

Acest vis sublim sper să se-mplinească,
Mire eu voi fi, tu, a mea mireasă,
Corali şi meduze veşmânt alb şi-au pus,
Martori ne vor fi, naşi, prieteni îs.


Singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezenţa altora, în faţa cărora suntem siliţi bravăm, stăpâniţi de o dorinţă obscură de a stârni în ei îndoiala, deşi ştim bine că asta nu ne foloseşte la nimic

(Marin Preda)


Nopţile

Dacă e vineri – e poezie pe pâine Octavian Paler
(n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti)

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfîrşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mîinile,
totdeauna înfricoşaţi că mîinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visînd ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi dacă vom muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţato prea mult.

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.

Octavian Paler


Destinul

Destinul îmi sărută talpa,
Presară catifea pe deget,
Pictează colier pe palma,
Ce-ţi scrie dragoste în cuget.

Destinul îmi oferă hrană,
E pregătită din mult dor,
Îmi face din dorinţă cană,
În care patima are izvor.

Destinul în clepsidră scurge,
Clipele în care mi-ai şoptit,
Cum sângele prin vene curge,
Pompând destinul clocotit.

Destinul mistuie tristeţea,
Şi o transformă-n şevalet,
Apoi pictează tinereţea
Păzită straşnic de-un valet.


Sursa foto – http://www.pixdaus.com

Destinul ne incita la visare,
Din vis ne construieşte scară,
Pentru a urca plini de candoare,
Către iubirea ce azi ne înfioară.

Destinul calm ne suflă-n pânze,
Ca să plutim spre lumea nouă,
Tot el clădeşte pe verdele din frunze,
Speranţa prinsă-n bob de rouă.

Destinul ne înalţă casă mare,
Dintr-un asteroid plin de mister,
Aşterne dragostea-n sertare
Şi –n camere, doar la parter…

Destinul sădeşte în dubii flori,
Ce-ncoronează tâmpla maiestuos
Şi umple gândurile de fiori,
Scăldându-le în trupul tumultuous.

Destinul cade la-nvoială azi cu noi ,
Cei ce iubim nevinovat şi-n somn,
Destinul trimite astăzi ploi,
Să ne iubim, minunea mea de om!

Nu cred într-un destin care cade asupra oamenilor oricum ar acţiona. Dar cred într-un destin care cade asupra lor dacă nu acţionează.

Buddha


O singură viaţă…

Te privesc şi nu mă mai satur,

Ochii tăi îmi spun continuu

„Te iubesc, nu vreau să pleci!”

Ţi-e teamă de ziua ce vine

Trăieşti secundă de secundă

Încorsetat de întrebări şi gânduri.

Îţi mângâi mâna şi o sărut,

E modul meu de a-ţi spune „Te iubesc!”

Privirea ta de copil

Îmi ţese rochie verde de gânduri

Gânduri pline de speranţă şi iubire.

Trena rochiei desenează traseul vieţii

Pe care am pornit mână-n mână,

Fără prejudecăţi, cu inima îmbătată de fericire

Convinşi fiind că vom reuşi

Să parcurgem fiecare treaptă a vieţii,

Cu aceeaşi bucurie ca în prima clipă

Când ne-am privit în ochi

Şi am ştiut că vom fi

O singură fiinţă, un singur zâmbet,

Un singur gând, o singură inimă,

Un pas către o singură viaţă.

Ceea ce am azi ieri era numai o speranţă.

Alexandru Gh. Radu


Noapte de vis

Sunt zile de vis, zile sublime,
Sunt anii pe care mi-i umpli de bine,
Aleg drumul drept şi sigur, ce duce spre tine,
Drum plin de speranţă şi ore puţine.

24 de ore, e mult, e puţin?
Ca eu să mă umplu de gustul divin,
E gustul de floare din suflet frumos,
Şi aroma de roşu din gândul spumos.

Un gând exploziv l-atingerea lină,
Un gând ce nu poate în frâu să mai ţină,
Trăiri şi fiori, pe spate şi trup,
Ce acum se preling din gând şi sărut.

Îmi ţii mâna strâns, mă mângâi şi-mi zici,
Ai ochi de smarald, cu ei mă seduci,
Înot în adâncuri, nelinişti şi bine,
Rogu-te, salvează-mă de la înecuri sublime.

Salvat tu vei fi de braţele mele,
Ce te vor împinge-n străfunduri cu stele,
Stele ce ard, se ating, explodează,
Din marea iubire ce-o ţii mereu trează.

Iubire ce naşte din mine, din tine,
Iubire candidă în nopţile pline
De gânduri, sărut şi viaţă trăită,
Cu patimi arzânde în noaptea sortită.

În noaptea ce-am scris cu iubire pe viaţă,
Clipă de clipă, înflorind bucuria pe faţă,
Iar tu mi-ai şoptit duios la ureche,
Te iubesc, minunea mea pereche!

Oricat de larga inima ar avea un om, el nu este capabil decat de o singura mare pasiune.

Blaise Pascal


Jocul

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Octavian Paler
(n. 2 iulie 1926, Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente în judeţul Braşov — d. 7 mai 2007, Bucureşti)

Mai am o scoică şi cîteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmînd fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi cîteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit.


Naufragiaţi în iubire

Azi am turnat în sticlă tot verdele speranţei,
Am pus-o apoi la soare, în zilele de vis ale vacanţei,
Nu vreau decât să prindă noi aripi fericirii
Când tu pătruns de arşiţa iubirii
Vei naufragia confuz pe mişcătoarele nisipuri
Din sufletul ce a plătit deja multe tributuri.
Ai luat un fir sensibil de nisip
Pentru a măsura cu orice chip
Pulsul alert al inimii de gheaţă
Ce-a transformat castelu-n fortăreţă,
Pe care-ai activat-o cu-n sărut
Al cărei cifru nu poate fi ştiut
De nici un alt naufragiat pe mare
Ce caută în Raiul sufletului alinare.
Dincolo de această fortăreaţă
Ai pus imensitatea iubirii ce astăzi te răsfaţă,
Şi furia iubirii va prinde acum viaţă.
Stăpân tu eşti acum, peste imensitate
Si nimeni altul n-ar avea-ndrăzneala să bată la cetate.

Mătase de agat ai presărat pe suflet
Ca dragostea nebună să-mi înflorescă-n pântec,
L-ai învelit divin în stea de mare
Ca el să strălucească într-un adânc ce doare,
Tot din adânc ai luat şi spuma mării
Şi ai cristalizat în acvarin albastrul sării,
Ai alungat cu el nelinişti şi dureri
Făcând culoar iubirii pân’ la cer.


Gânduri împletite-n scoică

Update – SALVEAZĂ VIEȚI

floare – de – nisip mi-ai prins în plete
şi din adâncuri de ocean ai împletit sărut de scoică
pe buze arse de fecioară
trăiesc deplină fericire când timpul cenzurează ore
adun secundele în suflet şi îl declar nemuritor
imortalizez destin ales pe plaja zâmbetului tău
înot în marea ta de gânduri
topesc gheţari şi spăl iubirea de tot păcatul din priviri
aştern dorinţă inocentă pe umăr proaspăt şi rotund
te-ating cu raze de speranţe şi mâinile ţi le cuprind
păşim prudent în lumea nouă pe care noi o întregim.


Iubirea naşte legende

UPDATE – DORESC SĂ ÎMPĂRTĂŞESC BUCURIA ACESTUI DAR CU TOŢI MUSAFIRII MEI DRAGI.

mergem ţinându-ne de mână
către o lume creată de noi
unde picioarele se cufundă
în covorul verde odihnit sub roua
ce purifică dureri ştiute
doar de talpa firelor de iarbă
ce gustă cu nesaţ din izvorul
unei iubiri doar de noi trăită
ce a încolţit în suflet de speranţă
hrănită cu linişte şi dor
pe pat fraged de floare-domnească
ocrotită de atingerile sentimentelor
vaporoase şi transparente
spaţiul cosmic ne-a dăruit
acoperământ de stele ce veghează
visele ce se nasc sub autorizaţia
razelor domoale de lună optimistă
în paşi de dans pornim către o viaţă
unde fericirea îşi desface aripile,
bucuria pluteşte pe suflet de nor,
lacrimile devin mii de ani lumină
iar iubirea noastră scrie legende.