Posts tagged “stralucire

TE IUBESC PENTRU CĂ EŞTI de Cristian Lisandru

Dacă e vineri – e poezie pe pâineCristian Lisandru

Mă întrebi de ce te iubesc…
Şi îţi răspund cu strălucire de dor în privire:
Pentru că eşti.
Cum eşti?
Aşa cum îmi imaginam că poate fi o femeie…
Dornică de dragoste, de mine, de viaţă.
Te iubesc pentru că iubeşti cu patimă deplină,
Abandonată pasiunii cu frenezie de Evă
Care trăieşte sublimul abandon erotic scufundându-se în păcat
Fără vestă de salvare…
Te iubesc pentru că ai descifrat în hieroglifele din mine
Acel mesaj ascuns privirilor
Care transmite că sunt un bărbat de o simplitate debordantă,
Râzând trist precum un clovn ameninţat cu şomajul
Din cauza greşelilor repetate…
Te iubesc pentru că atingi viaţa cu degetul arătător
Şi o pui pe vârful limbii, picătură cu picătură,
Lăsând să treacă pe lângă tine îndoieli
Şi temeri şi conflicte…
Mă întrebi de ce te iubesc…
Pentru că eşti.
Pentru că ai venit.
Pentru că rămâi alături de mine
În adâncimile unui suflet care înmugureşte
Doar datorită ţie…

Da, sunt recunoscator exist și disperat va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegrește lumina chiparoșii la amiază, nue firesc la varsta mea? doare tot ce iubesc acum, pentru presimt în orice frumusețe sfârșitul, dar poate așa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

Octavian Paler


Iubește…

Mă-ndrept către fereastră, ating, privesc şi sper
Că-i chipul tău pe-un nor ce-nalţă ochi spre cer,
Iar gândul meu pufos îţi mângâie privirea,
Cu-n deget cald şi blând redându-i strălucirea.

Pe genele-ţi de vată pictez Pasărea Phoenix,
În ochi de cer albastru torn dulcea sevă Onix,
Ating buzele-ţi moi cu roşu curcubeu,
În pletele-ţi întoarse îţi prind Soarele meu.

Stau nemişcat o clipă de teamă să nu pleci,
Apoi te prind de mână, un prag de nor să treci,
Îl modelezi cu fruntea, compresă rece-mi laşi,
Pe dorul ce-mi frământă sufletu-mi nărăvaş.

Îţi croşetez iubirea pe trup din fir de nor,
Te-mbrac şi aştern pe umăr dulce şi blând fior,
O geană tremurândă m-alintă ştrengăreşte,
Întreaga ta fiinţă zâmbeşte cald, iubeşte.

Iubeşte cu puterea talazului ce-şi sparge
Dorinţele spumoase l-atingerea de mal,
Iubeşte ca meduza blândeţea unui val,
Iubeşte aşa cum nimeni nu ştie să iubească,
Cu patimă arzândă, dorinţă nebunească.

A iubi înseamnă a înceta să trăiești pentru tine, a face ca toate sentimentele omenești, teama, speranța, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură ființă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simțirii, a-ți închina viața unei ființe în asa fel încât să nu trăiești și să nu gândești decât pentru a o face fericită; a turna măreție în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferință și suferința în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicțiile.

Balzac


Metamorfoze

Strâng fir de răbdare în sare de mare,
Pun lacrimă dulce în val la răscruce,
Scriu viaţă pe suflet cu note în cântec,
Cern mare de gânduri, înşir rânduri, rînduri.

Întind de un nor şi-l scutur de flori,
Ating cerul calm şi-l transform în psalm,
Mângâi raze blânde suflet să inunde,
Adun orizont în fir de păr blond.

Presar peste ape străluciri de şoapte,
Prind din floare albă la gât dulce salbă,
Rup un colţ de lună şi opresc furtună,
Sui în Carul Mare vise şi candoare.

Trag de stele mute, le transform în munte,
Urc bolta cerească pe-a dealului coastă,
Presar pe câmpie fluturi de mândrie,
Iau din apă rece timpul care trece.

Aştern în lan verde fulgi pufoşi de ghebe,
Strivesc o pădure sub tălpile pure,
Mestec sentimente din ploi şi torente,
Citesc viaţa toată în palmă de fragă.