Posts tagged “tandrete

Sărut pe suflet

Momentul cel mai bun tu l-ai ales,
Ai apărut în viaţa mea prin vers,
Sărut pe suflet astăzi tu mi-ai pus,
Iar eu îl ţin, de toţi şi toate, ascuns.

Îl ţin ascuns de teamă să nu-l fure ,
Orgolioşii ce nu pot să-ndure,
O mare frumuseţe sufletescă,
Din care-avea iubirea să renască.

Mi-ai pus pe frunte mâna ta cea blândă,
Ce astăzi, gândurile rele le alungă,
Şi orice-aş face cu-ntreaga mea fiinţă,
Nu e de-ajuns, deşi am pus multă dorinţă.

Este dorinţa ce-n mine a născut,
Atunci când sufletul vorbeşte, desi-i mut,
Un alt sărut topeşte-ntreaga gheaţă,
Iar sufletul se va trezi la viaţă.

O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni,
Minuni ce strălucesc de-atâta fericire,
Când sufletul e peste normă, de iubire.

Mă iei în braţe cu tandreţe,
Scrii flori ce ştiu să mă răsfeţe,
Îmi pui sărut pe fiecare deget,
Un val de dor mă prinde fără preget.

Un dans de mare frumuseţe a-nceput,
Iar tu continui iubirea cu-n sărut pe gât,
Un sărut tandru, calm şi dulce,
Care mă duce în uitare, la răscruce…

Mă-nveţi ce e iubirea, primul pas
Îl fac cu teamă, dar accept un vals,
Un vals ce ne-a cuprins pe amândoi
Şi ne iubim cu patimă, în ploi.

Îţi place ploaia, o iubeşti nespus,
Îmi spui mereu când soarele-a apus,
Că mă iubeşti, eşti tare fericit,
Cum n-ai fost niciodată, deşi ai mai iubit.

Iubirea noastră mută şi frumoasă,
Mă face dintre toate, cea aleasă,
Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire.

O fericire ştiută doar de noi,
Străpunsă aprig doar de vânt şi ploi,
Şi-i timpul să-nţeleagă toţi şi toate,
Iubirea noastră-i veşnic doar în şoapte.


Curcubeu

roşu din iubire şi patimi
clocoteşte în vene de gând

oranj din parfum de portocală
impregnat în trup de femeie

galben virgin din petala de floare
încrustat graţios pe inelul vieţii

verde din ierbarul timpului scurs
presărat peste harta speranţei

albastru din sferă de cer azurat
învincibil în lupta cu neputinţa

indigo din planete de dor
suprapus peste zodii nescrise

violet din clipe de tandreţe
tăinuite în cufăr de secol

curcubeul din ploi aromate
scrie legenda iubirii din mine


Sincronizare

Iluzie este că dragostea se întâlneşte, când ea se învaţă. Se înşală cel ce pribegeşte prin viaţă, pentru a se lăsa cucerit. El află, prin scurte înflăcărări, gustul furtunilor din inimă şi viseazăîntâlnească marea pasiune ale cărei flăcări să-l cuprindă pentru vecie.

Antoine de Saint-Exupery

Îmi place să-mi las gândurile
Să vină către tine,

Ca tu să poţi dansa
Sincronizând paşii în ritm de tango,
O misiune complicată, dar plăcută.
Deşi nu-ţi place matematica,
Încerci din răsputeri
Să rezolvi enigmele ecuaţiei
Cu o dorinţă şi foame de iubire
Greu de înlocuit.
În zilele în care minutele curg
Precum cascadele,
Culegi  gândurile
Din care împleteşti buchete de iubire,
Iubire hrănită cu gândurile tale bune,
Cu tandreţe şi pasiune.

Gândul meu îl sprijină pe-al tău
În timp ce mă conduci de mână
Prin labirintul  în care dragostea
A câştigat cea mai dificilă bătălie
Cu raţiunea…

Sursa foto – http://www.pixdaus.com


Miresme de iubire

adie alb feciorelnic de viaţă prin trup
roua-cerului încrustează graţios
pietre şlefuite pe inelul sufletului
metamorfozând rănile în ani lumină
regăsind clipele de tandreţe
tăinuite în cufăr de secol
alături de amăgirile presate
în ierbarul timpului scurs
dar invincibil la întrevederea
cu durerile prinse-n ac de gând
ce dezrădăcinează fiorii prezentului
înmiresmat de prezenţa ta
într-o iubire prognozată de astrologi
suprapunând hărţile vieţii noastre
pe acelaşi cerc zodiacal
populându-l cu planete de dor
care definesc naşterea sentimentelor
printr-un calcul exact pe harta Davison
locul unde NOI ne-am reinventat
înmiresmaţi de esenţele iubirii

„Iubesc marea ca pe sufletul meu. Adesea chiar cred că marea este cu adevărat sufletul meu: plante ascunse cresc în ea şi urcă la suprafaţă doar în clipa înfloririi, apoi veştejindu-se, se scufundă iar; la fel, din adîncurile inimii mele se ridică minunate mănunchiuri de imagini, şi ele înmiresmează, şi ele strălucesc, şi ele iar dispar.”

Heinrich Heine


Chipul

Îţi veghez somnul de teama unui coşmar,
Nu dorm, te privesc, te sărut imaginar,
Te simt tot mai aproape azi de sufletul meu,
În gânduri, îmi stăruie doar chipul tău.

E chipul ce îmi spune”Bună dimineaţa!”
Îmi fiecare zi, îmi luminează faţa,
E chipul ce îmi spune „Te iubesc!”,
În fiecare zi  îmi şopteşte ”Te doresc!”.

Când merg pe stradă  te zăresc mereu,
În orice chip, apare-al tău , instantaneu,
Un zâmbet îmi apare-n colţul gurii,
În ochi mi se aprinde steaua fericirii.

Ajung la slujbă şi chipul tău îmi spune,
„Bine ai venit, iubitule! Sunt iarăşi lângă tine!”
Cine mă vede cum roşesc la faţă,
Se uită cam ciudat, dar nu e prima dată.

Muncesc, vorbesc, propun noi întâlniri,
Iar chipul tău provoacă noi iubiri,
Iubiri ce le-am trăit, le cânt şi le trăiesc,
Alături de un chip ce îl doresc.

Vin către casă, de la slujbă,
Păşesc în sală, am cămaşa udă,
De la frisonul ce a răsărit pe drum,
Gândindu-mă la chipul tău divin.

Urc în odaie să-ntâlnesc un chip,
Un chip ce-l mângâi cu tandreţe, zilnic,
Aştept să vină noaptea, ca un pustnic…
Şi eu îţi veghez somnul, iar şi iar,
Nu dorm, doar te privesc şi te sărut imaginar…