Posts tagged “templu

Se-ntâmplă doar atunci când racul iubeşte capricornul

În tine-am să mă-ntorc atunci când va fi timpul libovit,
Am să-ţi răpesc iubirea din gânduri, chinuri şi din trup
Şi- am să o exilez în mine ca să îmi fie stâlpul potrivit,
Ce îmi susţine toată viaţa nealterată-n feciorelnic chiup.

În tine-am să mă culc, aşa cum fac de o eternitate,
Voi insista să-ţi vindec aspru bezna de cazne şi regrete,
Ne vom iubi bolnav şi calm până vom dobândi imunitate,
Vom inscripţiona convulsii cu sânge-albastru pe perete.

În tine-am să m-ascund fără cerinţa de a mai ieşi,
Mă voi acoperi cu patima ce curge din nervul inimii,
Dorinţele letale din noapte până-n zori ne-or copleşi
Şi ne vor dărui fiori şi doar senzaţii unice drept premii.

În tine-am să păşesc domol şi sigur ca pe un templu,
Cu paşii mei voi arhiva iubirea persecutată de păcat,
Pe tălpi a-nmugurit doar fericirea adusă din periplu,
Iar sufletul cu doruri multe şi încredere tu l-ai placat.

În tine am să consult esteticul din viaţă expediat în vers,
Comprese din silabele iubirii am să-ţi încing pe buze,
Ne vor parcurge curioşii prin ziare ca pe un fapt divers,
Iar noi vom scrie invizibil tot ce-a fost fără a cere scuze.

În tine-am dansat primul şi cel mai incitant tango şi vals,
Cu tine primii paşi i-am învăţat din zbor şi am plutit pe nori,
Cu tine totul este absolut real, nimic din ce trăim nu-i fals,
Noi ne jucăm fatidic rolul, suntem proprii regizori şi actori.

În tine-am să concep nobila viaţă cu toată măreţia dânsei,
Vom lua-o de la minus către un infinit lipsit de nedreptăţi,
Vom fi disciplinaţi ca doi elevi chemaţi la sfat, în faţa clasei,
Vom da răspunsuri cu un surâs tendenţios, pe sub mustăţi.

În tine-am să devin efervescentă şi am să îţi fiu calmant,
În doze mici vei lua esenţa vieţii şi-ţi vei urma destinul,
Ne fuge clipa de prin buzunare şi ora azi devine diamant,
Se-ntâmplă doar atunci când racul iubeşte capricornul.


Vreau…

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedam în intregime.

Marcel Proust

vreau să pătrund
cu privirea
templul din faţa mea
pentru a te descoperi
aşa cum am visat

vreau să-mi pui în ochi
lumina gândului tău
doar aşa voi şti
că rătăcirea
îmi va fi străină

vreau să plutesc
în fluidul
precum almandinul
din culoarele trupului tău
pentru întregirea sufletului

vreau să te străbat
de la un capăt la celălalt
fără să mă satur
de infinitul parcurs

vreau să fac
primul popas
la gleznă
îmbătat de seva
ce mă ajută să înaintez
spre fericirea deplină

vreau să gust
cu nesaţ
inserţiile fibrelor de frişcă
încrustate cu bucăţi mari
de căpşună
alintându-mi mâinile
în căutarea lor nebună
de tine

vreau să te învălui
cu braţele iubirii
pentru a te păstra
în dorinţă
la fel de pură şi diafană
precum nufărul

vreau să mă adâncesc
tot mai mult
în imensitatea sufletului tău
pentru a mă salva
din marea mea nelinişte
stâmpărată
doar de ceea ce
simt
savurez
sărut
în interiorul tău.


Dorinţe

Vreau să pătrund cu privirea templul din faţa mea
Pentru a te descoperi aşa cum eşti cu adevărat,
Navigând în fluidul precum almadinul din culoarele trupului tău.
Vreau să-mi pui în ochi lumina sufletului tău,
Şi astfel, voi fi sigur că nu mă voi rătăci niciodată .
Vreau să te străbat de la un capăt la celălalt
Fără să mă satur de infinitul parcurs.
Fac primul popas la glezna de unde-mi iau seva
Care mă ajută să înaintez spre fericirea ce ne stăpâneşte.
Tunelul piciorului mă transformă în paladiu
Ca eu să pot savura cu nesaţ inserţiile fibrelor de frişcă
Încrustate cu bucăţi mari de căpşună,
Ce-mi alintă mâinile în căutarea lor nebună de tine.
Te cuprind cu braţele iubirii pentru a te păstra
Cu dorinţă, la fel de pură şi diafană precum nufărul.

Înaintând, mă adâncesc tot mai mult în marea sufletului tău
Care mă salvează din imensa  nelinişte
Domolită doar de ceea ce eu simt, gust şi sărut în interiorul tău.

Atât în neliniştea dureroasă cât îi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedăm în întregime.

Marcel Proust