Posts tagged “trista

Ocupat pentru un veac

Franţuzoaică regăsită, cam tristă şi necăjită,
De mine ţi-ai amintit şi-mi repeţi cum ne-am iubit.
O iubire scurtă, scurtă, precum mintea ta zăludă,
Îmi trimiţi la două zile scrisorele de iubire,
Dar eu sunt cam ocupat cel puţin încă un veac,
Într-un mail ai ataşat amintiri ce le-am uitat,
Amintiri pe care eu le-am trimis la coş mereu,
Tu insişti şi scrii de zor sperând c-ai să capeţi spor.
Ce să-ţi spun ca să-nţelegi că-s îndrăgostit pe veci.
De cine, nu întreba, asta chiar nu-i treaba ta.
O iubesc cum n-am iubit, de suflet mi s-a lipit,
Pe stradă merg rătutit fiidcă visul s-a-mplinit.
Am găsit marea iubire, viaţa cântă împlinire,
Iar tu, franţuzoaică tristă, caută o altă pistă
Şi nu te mai umili, nici nu te copilări,
S-ar putea să ai surprize dacă faci şi mâine crize,
Franţuzoaică regăsită, cam tristă şi necăjită,
Fiindcă viaţa mea-i frumoasă lângă femeia aleasă.

Geanina Lisandru