Ezoteric
îi dăruiesc flori vieţii
în fiecare zi
este secretul prin care o menţin
adolescentă
şi modul meu de a-i spune
că îmi place
mereu
la fel de mult
chiar şi atunci
când inima simte
că nu mai poate să ducă
atâtea suplicii
atâta fericire
Geanina Lisandru
Teii au înflorit, iar eu mă îmbăt de tine
pașii ne sunt numărați
de buzele teilor
sălbăticiți de culoare
mireasma lor macină amintiri
într-o ceașcă cu ceai
pe care o savurăm
fix la ora șapte
seară de seară
încoronați de fulgere
înfiorați de preludiul ploii
Geanina Lisandru
Destin
alături de tine
viaţa capătă candoarea nufărului
în care am învăţat să plutesc
fără să-mi fie teamă de necunoscut
dacă nu ne-am fi întâlnit
te-aş fi plăsmuit din verdele fraged
al frunzei de plumieră
pentru a ne descoperi
în cea mai reuşită
cromatică sentimentală pe lacul speranţei
unde apa ne-ar fi potolit setea de iubire
acalmia oferă răgaz fericirii
pictând nervuri proeminente
pe destinul nostru
mă atingi
mă simţi
mă guşti
petală cu petală
Geanina Lisandru
Fericirea de a iubi până la durere
nu am ştiut niciodată
să îmi expun tabloul durerii
poate fiindcă viaţa mea
nu e demnă de o galerie de artă
nu am ştiut nicicând
să dau sensul cuvenit durerii
pentru ca cei din jurul meu
să poată descifra corect mesajul tabloului
expoziţia de astăzi
vă prezintă un singur tablou
între ramele sale
se află inima fiinţei mele
care pulsează durere fericire
viaţă iubire veşnicie
într-o dimineaţă de vineri
cineva a hărtănit tabloul
pentru a-mi fura jumătate din viaţă
a reuşit
cu acordul meu
de atunci continui să trăiesc
cu cealaltă jumătate de inimă
în ea creşte fericirea de a iubi până la durere
dacă şi această jumătate îmi va fi furată
tot cu acordul meu
va rămâne doar conturul unei vieţi inexistente
Geanina Lisandru
viaţa trebuie trăită cu demnitate
Când eram copilă auzeam deseori spunându-se că „viaţa trebuie trăită cu demnitate”. Da, viaţa trebuie trăită cu demnitate chiar şi atunci când devine insuportabilă, când eşti desfiinţat sufleteşte doar din dorinţa unora de a te vedea suferind, chiar şi atunci când nedreptatea îţi sfredeleşte fiinţa şi simţi că toată durerea mapamondului ţi-a fost împărţită doar ţie şi îţi vine să urli ca şi când te-ar fi muşcat o năpârcă.
Viaţa nu înseamnă doar beatitudine, dar este foarte important să ne dorim a trăi cât mai frumos şi onest, fără compromisuri, dacă este posibil.
Pentru a putea exista, accepând toate acestea, ai nevoie şi de curaj, acel curaj de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum simţi şi cum gândeşti fără a lua în calcul răutăţi, gelozii şi năduful celor care nu îţi acceptă evoluţia şi consideră că nu ai dreptul la fericire, iubire şi, implicit, la viaţă.
Nu luaţi în derâdere fragilitatea vieţii! Nu forţaţi nimic, totul vine de la sine! Trăiţi-vă propria viaţă şi nu mai pierdeţi timpul trăind-o pe-a altora!
Vă doresc să aveţi puterea de a accepta toate darurile vieţii, să plângeţi, să râdeţi, să cunoaşteţi fericirea şi iubirea deplină, într-un cuvânt, trăiţi!
Geanina Lisandru
Pantagruelic
sătulă nu-s de-a ta strânsură
nici de sărutul tău
cu gust de iarnă
abandonată-n palma primăverii
din mângaieri înmuguresc cuvinte
care-mi aţâţă gândul
şi îl rostogoleşte
răpindu-i fecioria
pantagruelice dorinţe
paralizează timpul
în trupurile noastre
Geanina Lisandru
Femeile s-au născut pentru a fi iubite şi respectate
Adună-mi cuvintele în prag de primăvară şi lumea ta va fi metaforizată în puritatea florii de ghiocel, în culorile feciorelnice ale mărgăritarului, în movul nepermis de îndrăzneţ al zambilei. În fiecare primăvară redescoperim frumosul. În flori, în razele timide ale soarelui, în oameni.
Se spune că nimic nu o face mai frumoasă pe o femeie decât dragostea. Atunci când iubeşte, totul radiază în jurul ei, se simte frumoasă şi devine mult mai sigură în tot ceea ce face, defrişează păduri de frumuseţe pentru a crea teren propice iubirii desăvârşite.
Martie este luna lor. Este acel moment din an când sunt pregătite să înflorească în preajma bărbatului şi nu uită să-i amintească, discret, că s-au născut pentru a fi iubite şi respectate.
Serafică şi fascinantă această lume a femeilor. O lume în care ele ştiu foarte bine să echilibreze balanţa între extravaganţă şi bun-simţ. În această lume, femeile sunt dornice să-şi împărtăşească sentimentele cu cineva şi se transformă într-un izvor nesecat de pasiune şi dorinţă.
Atunci când simt că sunt iubite, devin explozive. Iubirea scoate la lumină feminitatea care, atenţie, vă poate ameţi de-a binelea, domnilor. Cucerite, femeile vor face uz de întregul arsenal pentru ca totul să iasă perfect şi să fie trăit cu intensitate maximă.
Dacă vom transforma femeile în primăvară şi primăvara în femei, întreaga lume a bărbaţilor va asista la un spectacol fulminant de culoare, candoare, şarm, senzualitate şi mister.
Geanina Lisandru
Remember – Să mă iubești
Să mă iubești la umbra verde a mării,
În casa țărmului lovită insistent de val,
Să-mi scrii cu gândul pe nisipul dat uitării,
Doar fraze-gesturi intrate-n agonal.
Să mă iubești barbar și subjugat de vicii,
Pe fulgii presărați de sarea mării calme,
Să transformăm perla și scoica în ospicii,
Să-mi ungi trupul cu dorul exalat de palme.
Să mă iubești când soarele îmi arde sânii
Cuprinși de frenezia atingerilor tale,
Să muști avid din albul învolburat al cărnii
Ce geme-năbușită sub mâna ta cea moale.
Geanina Lisandru
Remember – Vreau
Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.
Vreau să ne iubim ilogic,
Chiar de-om fi blamaţi de toţi,
Să ne construim zid fonic
Din iubirea ce mi-o porţi.
Vreau iubire desuetă,
Ca-n vremea lui Robin Hood,
Vreau să prinzi în arbaletă,
Săgeţi unse cu dor surd.
Vreau să ne dansăm destinul
Printre stele şi planete,
Din tango să luăm preaplinul
Zilelor ce-au să ne-mbete.
Nu-i beţie din trufie,
Este de altă sorginte,
Este vinul stors din vie
În paharul de cuvinte.
Lumea toată-i îngheţată.
Când ne-mbrăţişăm cu foc,
Vreau să grafiem pe soartă,
Trifoi verde cu noroc.
Vreau să ne iubim prin ploi
Calde şi pline de viaţă,
Ne îmbracă pe-amândoi,
În dantelă ne răsfaţă.
Vreau să ne iubim deplin,
Vreau să-mi dai iubirea toată,
Să transform dulce venin
În patimă, dintr-o dată.
Geanina Lisandru
Remember – Romanţă pentru monsieur
O femeie dodoloaţă
Mi-a spus verde, azi, în faţă,
Ruşine, monsieur drag,
Fiindcă te-ai oprit în prag,
Astăzi, nu vrei să petreci
Şi nici pragul să mi-l treci.
Îmi spuneai că nu îţi vine
Să te-atingi cumva de mine,
Că am mâna de tirană
Şi piciorul de grăsană,
Că am ochii-ncercănaţi,
Obrajii sunt prea-ncărcaţi
De farduri şi de o cremă
Ce te-a băgat în dilemă,
Că am buzele subţiri,
Că-s prea rea, dar nu te miri,
Că ziua cotcodăcesc
Mai mult decât e firesc,
Că am spatele curbat,
Fund turtit şi prea bombat,
Paranteză la palpare
Şi pădure pe picioare,
Că am degetele strâmbe,
Mintea coaptă-n microunde,
Că ai vrea să-mi spui mai multe,
Dar nu-ţi pierzi timpul cu slute.
Eu nu-s slută, dodoloaţă,
N-am să-mi pun la gură clanţă,
Dar îţi torn în creier ştire,
Sunt slăbuţă-n devenire.
Geanina Lisandru
Romanţă pentru monsieur
Femeile creează prin iubire, bărbaţii creează prin imaginaţie.
Rabindranath Tagore
Metamorfoze
Artistul, sub puterea iertării, trebuie să aibă încredere în el însuşi şi să asculte pe singurul său stăpân: Natura
Pierre Auguste Renoir
Condimentat cu beatitudine colerică
În zilele de bronz ale iernii îmi încălzesc gândurile la șemineul sentimentelor tale, obrajii devin mere coapte în cuptorul inimii , iar în ochi joacă fericirea hore în ritm domol.
În zilele verzi ale primăverii prindem speranțele în îmbrățișări ce-și găsesc odihna doar atunci când trupurile noastre iau conturul firelor de iarbă, iar destinul pornește pe cărări bătucite de realitatea și puritatea viselor noastre.
În zilele cu arderi sentimentale sonore, în plină vară, când totul primește condiment de beatitudine colerică și patima răspândește lumină pe distanțe incomensurabile, metamorfozăm viața în iubire și iubirea în viață.
În zilele de toamnă, cu ploi distinse, dorințele pocnesc sub stropii barbari, iar pielea vibrează la fiecare întâlnire cu rubinul ce clocotește în floarea buzelor tale.
În zilele sălbatice, prinse în calendarul anotimpului iubirii, încrustez sentimente felurite, bucurii, tristeți, fericiri, eșecuri, împliniri, viața noastră. 
Suflet de lux
când ne-am întâlnit
sufletul meu era bulgăre de pământ
simţeai că remodelarea
este o muncă istovitoare
necesită îndemânare
tandreţe dragoste pasiune
orice greşeală
ar fi avut drept consecinţă
distrugerea lui definitivă
ai scos bucata de suflet
dintr-o zonă specială
din stânga pieptului
cu palmele gândului şi tălpile iubirii
ai frământat-o
ai amestecat-o cu apa minţii
impurităţile trecutului
s-au topit în braţele tale
bulgărele a luat forma fericirii
l-ai aşezat la umbra trupului tău
pentru înflorirea desăvârşită
l-ai ars în cuptorul privirii
ai scurs dorinţă prin gene
l-ai decorat cu roşu
obţinut din oxid de sânge
clocotit în profunzimea venelor
ai împletit spirala vieţii
cu verdele din iris
albul din pielea lăptoasă
şi galbenul din huma gleznelor
fin decorat
sufletul de lux
este acum ornamentul preţios
din interiorul fiinţei mele
Nopţi virgine
Soarele nu numai că nu învinge întunericul, dar măreşte până la suferinţă aspiraţia nocturnă a sufletului. De ne‑ar servi azurul de pat şi soarele de pernă, sfârşeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a‑şi îndestula nevoia de oboseală vastă.
Emil Cioran
pătrund în cercul tău de gânduri
îţi tatuez cu mângâieri
mulţimea punctelor din trup
trasez cu un sărut
circumferinţa spatelui curbat de pasiune
unesc razele din privirea inocentă
şi construiesc un diametru
prin centrul irisului verde
pe coarda sufletului tău
trasez săgeţi cu vârf de dor
de la genunchi spre talpa pură
segmente circulare scriu
cu degetul muiat în seva
extremităţilor comune
primesc cu porii larg deschişi
fiorii nopţilor virgine
Curcubeu
roşu din iubire şi patimi
clocoteşte în vene de gând
oranj din parfum de portocală
impregnat în trup de femeie
galben virgin din petala de floare
încrustat graţios pe inelul vieţii
verde din ierbarul timpului scurs
presărat peste harta speranţei
albastru din sferă de cer azurat
învincibil în lupta cu neputinţa
indigo din planete de dor
suprapus peste zodii nescrise
violet din clipe de tandreţe
tăinuite în cufăr de secol
curcubeul din ploi aromate
scrie legenda iubirii din mine
Te iubesc aşa cum ştiu
Iubirea care se poate preschimba în ură a fost, de fapt, o ură care se ignoră ca atare. Dacă urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată. Iubirea este o pasiune, o flacără, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi moarte, şi viată.
George Meredith
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, total,
Să simţi iubirea mea etern cum te cuprinde,
Pe iarba ce s-a transformat în patul ideal,
Iar nopţile în file de poveste furibunde.
Sunt nopţi în care ne-afundăm plini de dorinţă,
Sunt nopţi în care fericirea ne-nvăluie profund,
Sunt nopţi în care patima îmi smulge din fiinţă,
Fiorul confident ce mă cuprinde blând.
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, deplin,
Fără să-mi pese de reguli impuse şi absurde,
Sunt reguli ce s-au scris cu seva din pelin
Şi care astăzi vor cu insistenţă viaţa s-o inunde.
Atingerea devine capcană prinsă-n plete,
Pe care pui sărutul ce tainic ne-a cuprins,
Aroma să ne-mbie, frenetic să ne-mbete,
Cu roşul de pe buze , cu verdele din iris.
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, desăvârşit,
Chiar şi atunci când sufletul îţi este trist,
Îţi capturez durerea ce ieri te-a ispitit
Şi o transform în soare ce-l prind în răsărit.
Ne strange-n braţe viaţa cu vânt, senin şi ploi,
Chiar dacă-i vară, iarnă şi toamnă de va fi,
Ne-aleargă timpul astăzi râzând pe amândoi,
Iar noi îi şoptim calm că îi curmăm o zi.
Te-am iubit şi te iubesc aşa cum ştiu, ireproşabil,
Chiar şi atunci când ninge-n trup tău cu lacrimi,
Chiar şi atunci când tu eşti trist şi vulnerabil
Şi te gândeşti că viaţa e nălucă, dar şi patimi.
Sunt patimi prinse-n suflet cu nod din gând albastru,
Un suflet ce ascunde iubirea noastră mare,
Iubire ce ne acoperă c-un sentiment măiastru
Şi ne trimite întristarea în neant către uitare.
Te caut în singurătate
Eşti departe, iubito, eşti mult prea departe,
Te caut de veacuri, în singurătate,
Nu am somn nici ziua, nu am somn nici noaptea,
Sperând să găsesc mângâierea, şoapta.
Dimineaţa stau, privesc răsăritul,
Iar spre seară, singur absorb asfinţitul
Şi mă-ntreb mereu trist şi resemnat,
Ce caut de ani, în valul înspumat?
Sunt mereu pe ţărm, privesc către mare,
Caut cu privirea, ceva ce nu doare,
Te caut pe tine şi nu-mi pierd speranţa,
De a te găsi noaptea , poate dimineaţa.
Revin adesea la ţărm cu sufletul cast,
Mă uit către cer puţin întristat
Şi îmi spun că poate într-o zi voi fi,
Cel mai fericit din câţi or trăi.
Sper, deşi speranţa pentru mine-i gri,
Nu e verde sigur şi nicicând n-oi şti,
Dacă ”eu şi tu” ne vom întâlni,
La ţărm dimineaţa pentru a ne iubi.
Îmi doresc din suflet să te întâlnesc,
Pentru ca apusul să nu-l mai găsesc,
Singur în nelinişti ce mă ameţesc,
Căutând iubirea în ritm nebunesc.
Dacă aş dormi, poate aş visa,
Cum va fi de azi toată viaţa mea,
Dacă-ai să apari dintr-un răsărit,
Pentru a deveni un vis împlinit.
Am să-ncerc iubito, să ţin ochii-nchişi,
Întins pe un ţărm sau mergând târâş,
Prin clepsidra-ntinsă pe plaja generoasă,
Ce te desenează nespus de frumoasă.
Ochii ţi-i pictează cu spuma din mare,
Buzele din valuri mari şi-nşelătoare,
Trupul de sirenă mintea-mi invadează,
Prospeţime, inocenţă, frumuseţe, viaţă.
Singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezenţa altora, în faţa cărora suntem siliţi să bravăm, stăpâniţi de o dorinţă obscură de a stârni în ei îndoiala, deşi ştim bine că asta nu ne foloseşte la nimic …
Iubirea este una…
Privim către niciunde, simţim cum ne cuprinde
Fiorul primei întâlniri ni se citeşte în priviri.
În dreapta ta e verde, în stânga mea, tot verde
În faţă marea lină cu forme de felină.
Aici, pe bancă, chiar aici suntem noi doi şi-un licurici
Ce ne veghează dragostea pe banca mea, pe banca ta…
Licuriciul ne şopteşte-ntruna
„Păşiţi pe mare, declanşaţi furtuna,
Furtuna sentimentelor ce înfloresc
La ceas de seară în stilul lor firesc.”
Fruntea ta o sprijină pe-a mea
Şi gândul meu îl sprijină pe-al tău,
O scoică iese acum din mare şi ne cântă,
Pe acorduri dulci iubirea să pătrundă.
O iei în palmă, o desfaci uşor,
Îi spui că vrei o perlă s-aline al tău dor,
Un dor ce te cuprinde deşi eu sunt aici,
Un dor ce se transformă în mii de licurici.
Un dor la care marea participă şi ea
Complice este-ntruna cu-n gând de catifea
Şi-un fir de iarbă-i martor la tot ce se petrece
Iubirea este una, nicicând ea nu va trece…
Când iubirea va face semn, urmaţi-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase, şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei, chiar dacă sabia-i ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni, iar când vă vorbeşte daţi-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea sa vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazanoapte care vă pustieşte grădinile.
Khalil Gibran
Destinul
Destinul îmi sărută talpa,
Presară catifea pe deget,
Pictează colier pe palma,
Ce-ţi scrie dragoste în cuget.
Destinul îmi oferă hrană,
E pregătită din mult dor,
Îmi face din dorinţă cană,
În care patima are izvor.
Destinul în clepsidră scurge,
Clipele în care mi-ai şoptit,
Cum sângele prin vene curge,
Pompând destinul clocotit.
Destinul mistuie tristeţea,
Şi o transformă-n şevalet,
Apoi pictează tinereţea
Păzită straşnic de-un valet.
Sursa foto – http://www.pixdaus.com
Destinul ne incita la visare,
Din vis ne construieşte scară,
Pentru a urca plini de candoare,
Către iubirea ce azi ne înfioară.
Destinul calm ne suflă-n pânze,
Ca să plutim spre lumea nouă,
Tot el clădeşte pe verdele din frunze,
Speranţa prinsă-n bob de rouă.
Destinul ne înalţă casă mare,
Dintr-un asteroid plin de mister,
Aşterne dragostea-n sertare
Şi –n camere, doar la parter…
Destinul sădeşte în dubii flori,
Ce-ncoronează tâmpla maiestuos
Şi umple gândurile de fiori,
Scăldându-le în trupul tumultuous.
Nu cred într-un destin care cade asupra oamenilor oricum ar acţiona. Dar cred într-un destin care cade asupra lor dacă nu acţionează.
O singură viaţă…
Te privesc şi nu mă mai satur,
Ochii tăi îmi spun continuu
„Te iubesc, nu vreau să pleci!”
Ţi-e teamă de ziua ce vine
Trăieşti secundă de secundă
Încorsetat de întrebări şi gânduri.
Îţi mângâi mâna şi o sărut,
E modul meu de a-ţi spune „Te iubesc!”
Privirea ta de copil
Îmi ţese rochie verde de gânduri
Gânduri pline de speranţă şi iubire.
Trena rochiei desenează traseul vieţii
Pe care am pornit mână-n mână,
Fără prejudecăţi, cu inima îmbătată de fericire
Convinşi fiind că vom reuşi
Să parcurgem fiecare treaptă a vieţii,
Cu aceeaşi bucurie ca în prima clipă
Când ne-am privit în ochi
Şi am ştiut că vom fi
O singură fiinţă, un singur zâmbet,
Un singur gând, o singură inimă,
Un pas către o singură viaţă.
Ceea ce am azi ieri era numai o speranţă.
Alexandru Gh. Radu
Spune-mi ce vezi…
UPDATE – ORA 11 00 – ACUM, LA RADIO SILVER, GEANINA SI CRISTIAN
UPDATE RADIOFONIC – RADIO SILVER – duminică, 18 aprilie 2010, orele 20.00 – DESCOPERIŢI IUBIREA alături de Geanina şi Cristian Lisandru! O emisiune realizată de doi romantici incurabili şi adresată… romanticilor… Puteţi trimite dedicaţii şi mesaje pe adresa geaninalisandru@yahoo.com (id messenger geaninalisandru).
E multă linişte în suflet…
Uite, îl deschid pentru tine,
Spune-mi ce vezi…
Văd marea care îmi spune ,
Că sufletul tău are imensitatea ei..
Văd soarele, ce străluceşte în interiorul lui,
Ating , iar mâna simte căldura sufletului ,
Ce mi-o oferi cu generozitate.
Văd orizontul pe care-l ating cu degetul arătător
Şi-l pompez în vene ,
Pentru a-ţi transforma sângele,
În albastru de prinţesă.
Văd câmpia pe care ţi-o picur în ochi,
Transformându-i în fascinante smaralde,
De un verde intens şi strălucitor,
Pe care ar fi invidioşi
Şi cei mai celebri pictori ai Universului..
Văd macii din lanul de grâu
Şi fac un transplant de roşu,
Pentru ca inima mea ,
Să fie veşnic îndrăgostită de tine,
Iar lanul de grâu ţi-l aşez pe frunte,
Pentru a te transforma,
În cea mai diafană Cosânzeană..
Văd dealul pe care-l urc ,
Pentru a extrage din boabele strugurilor,
Sentimentul intens de alcoolemie al fericirii.
Văd muntele ce mă îndeamnă să urc,
Pentru a culege ,
Cea mai preţioasă floare a sufletului,
IUBIREA.
Văd toate acestea, pentru că zilnic
Te descopăr aceeaşi,
Şi totuşi… alta…
Dar nu se lasă dezvăluit în totalitate,
Dând iubirii misterul primei nopţi
În care te-am descoperit,
Minune de femeie!
Acolo unde străluceşte privirea, e de prisos diamantul.
Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(III)
Zilele își urmau cursul, Mara învăța pentru admiterea la facultate. Dorea să reușească printre primii la Arhitectură. Iubea frumosul. Reușita la facultate a scos-o din ,,încremenirea”, în care o lăsase Paul. Anii au trecut, Mara a terminat cursurile Facultății de Arhitectură, dar fiorii dragostei nu-și mai făcură apariția de la despărțirea de omul pe care-l iubise cu toată ființa, Paul.
Astăzi sărbătorea alături de colegii de facultate ultima lor întâlnire în postura de studenți. Flori, zâmbete, fericire pe chipurile absolvenților, nu lipsea nimic din decorul tinereții. Sună telefonul. Mara se opri din verva clipelor ce-i luminau viața. Era Alex, fratele ei.
-Mara, te rog să vii repede, mama…
Nu ascultă până la capăt ceea ce îi spunea Alex, se ridică brusc, își ceru scuze, prinse geanta de un colț și părăsi restaurantul. A ajuns din păcate mult prea târziu. Stop cardiac. Acesta a fost diagnosticul medicului ce a preluat pacienta care decedase din nefericire în drum spre spital. Medicul, o femeie înaltă, cu trăsături delicate, ușor trecută de 27 de ani. I-a vorbit blând Marei și a încercat să o încurajeze. A invitat-o în cabinet, i-a explicat că personalul medical a făcut imposibilul, dar sângele nu a mai fost pompat în organele corpului, nu a mai existat puls, iar pacienta și-a pierdut conștiența și nu a mai putut respira. Pentru a o scoate puțin din starea de durere, Diana, medicul din fața ei, a întrebat-o cu ce se ocupă, cum era mama ei… S-au împrietenit, au făcut schimb de numere de telefon cu promisiunea că se vor căuta, și-au promis că se vor întâlni dacă timpul le va permite.
Urmară zile grele, în care sufletul trăia durerea la cele mai înalte cote, durerea de a pierde cea mai dragă ființă, mama…repeta permanent cuvintele lui Abraham Lincoln ,, Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama”. O nouă săptămână începea, iar sunetul telefonului îi făcu inima să bată cu putere.
-Bună, Mara! Sunt eu, Diana…
-Diana…aaaa, da…iartă-mă, sunt puțin confuză…
-Te înțeleg. Vreau să-ți fac o propunere.Am nevoie de un designer. Eu și soțul meu ne-am întors de curând în țară, am cumpărat o casă pe care vrem să o amenajăm. Avem nevoie de părerea unui specialist. Ce zici?
-Încercăm să ne vedem astăzi, la ora 16 30. E bine?
-E foarte bine. Pe curând, Diana!
Avea emoții, nu înțelegea de ce i se întâmpla acest lucru. O casă impresionantă se desfășura sub privirea ei blândă, cu multe camere, înconjurată de mult verde, verdele pădurii ce-ți împrospătează simțurile și te detașează de agitația orașului în care simți că aerul devine obiect de mare preț datorită poluării. Au stabilit arhitectura fiecărui spațiu din casă, au discutat până în cel mai mic detaliu despre culori,despre unitatea pe care o oferă spațiul casei oferindu-i Marei ocazia să-și desfășoare în voie simțul creativ și forța imaginativa pentru a transforma locul într-un mediu ambiant îndrăzneț.
Știința se face cu fapte, așa cum o casă se face cu pietre; dar o acumulare de fapte nu este o știință, așa cum o gramadă de pietre nu este o casă.
(Va urma)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.