Posts tagged “versuri

Octombrie

Vom săvârși bilanțul acestor zile, în care suntem fericiți deplin,
Avem constant privirile senine şi prosternăm tăcuți cupa cu vin.
Iubito, spune-mi cum îți este acum, spre acest final de zi,
Când eu mă simt eroul din poveste, iar tu-mi șoptești din Bradbury.

Nu –ncerc nicicum din el să mă inspir, doar dorul vreau să-ncerc să-l sting,
Așa cum el s-a inspirat din Shakespeare, așa cum l-a influențat pe King.
Încerc să-ți scriu acum un rând, dar nu ca el, pe-un petic de împachetat,
Ci îți metamorfozez versuri din gând, un gând ce nu va fi nicicând uitat.

Pun în cuvinte nestemate și mister, îţi croiesc versuri pline de iubire,
Iubire-n care cred neîncetat și sper, că-mi va aduce-n suflet fericire.
Așa sunt toate zilele cu tine, enigme dulci, îmbătătoare, patimi şi amor,
Așa-mi doresc și nopțile, divine, când mă cuprinde un năprasnic dor.

E dorul greu, iubito, viu și arzător, ce-mi stăpânește gândul întotdeauna seara,
În tot acest octombrie, ca un cuptor, ca-n luna august când apune vara.

Geanina Lisandru


Fierbinte ca vara

Înţelepciunea ne ajută să rezistăm, pasiunile ne ajută să trăim.

Nicolas Chamfort

scriu
cu mâna întemnițată de pasiune
iubesc

printre rânduri spinoase
sărut
cuvinte arzânde pe buze
şoptesc
printre versuri dorința
plimb
pe deget fiori de vulcan
strivesc
dorul în carnea-ți fragilă
trasez
viața-n nervuri și dorințe
arunc
neliniști în miez de omoplat
prind
vara fierbinte de la șold
până în vârful degetelor


Iubire.Iubire.Iubire

Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.

Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.

„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.

Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.

Te iubesc așa cum viața mă răsfață, peste normă,
Primești verde din privire și dorința te transformă,
Îmi trimiți iubirea toată, fiorii și patimi grele,
Din bârfe ne facem patul și-o saltea din multe rele.

Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.

Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.

Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.

Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Dincolo de privirea ta…

Am pătruns dincolo de privirea ta
Şi am descoperit nemărginirea fericirii,
Am pătruns adânc în inima ta
Şi am descoperit inocenţa iubirii,
Am pătruns profund în mintea ta
Şi am descoperit acolo toate gândurile mele,
Aveau aceeaşi puritate, aceeaşi intensitate,
Ne-am cuprins plini de dorinţă mâinile
Şi am descoperit că erau identice,
Două mâini, zece degete, un singur fior.
Pătrunderea în interiorul fiinţei tale cu ochii minţii,
M-a ajutat să descopăr ceea ce caut de-o viaţă,
„Femeia pe care o doream de multă vreme,
Dar pe care nu speram să o întâlnesc vreodată”.
Dorul de tine îmi frământă gândurile
Şi le transformă prin rostogolire în versuri,
Absenţa ta îmi frământă mâinile,
Iar la rugămintea gândurilor
Scriu poveşti de iubire pe coala albă.
Revenirea ta îmi frământă inima,
Pe care ţi-o dăruiesc fără tăgadă.
„Mă declar înfrânt iremediabil
Şi orice retragere este exclusă…
Nu mai este niciun secret pentru nimeni,
Te iubesc…”

Numai prietenia găsește privirea sau fraza foarte simplă care pune balsam pe rănile noastre.

Jean Cocteau


O aventură galantă

UPDATE APEL!!!

„Circulă de câteva minute un apel de ajutor pe Twitter, pentru Mile Cărpenişan. Acesta este în comă la Spitalul Judeţean din Timişoara, în stare gravă. Are nevoie de sânge, grupa A2. Dacă ştiţi că aveţi grupa aceasta, vă rog fugiţi până la spital să ajutaţi cu un păhărel de sânge.”

Detalii legate de locul din Timişoara unde puteţi dona, găsiţi aici.

Am preluat apelul de la Dan Chichernea .

Vă mulţumesc !

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Pribeagu
n. 27 octombrie 1887 Suliţa, judeţul Botoşani – d. 1971, Tel Aviv, Israel

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

– Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
– Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.