Posts tagged “vesmant

Prezent

Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădajduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei care e tot atat de dulce ca şi suferinţa, ca ţi iubirea. Iubeşti, suferi, trăiesti: iată troiţa iubirei.

Liviu Rebreanu

deschid braţele
iubirea bate
la poarta sufletului meu

lăcrimez de fericire
când anotimpul iubirii
se cuibăreşte în fiinţele noastre

modelez mapamondul
îl îmbrac în veşmânt fin
de sentimente şi trăiri

escaladez fără rezerve
formele de relief
renăscute pe fila vieţii

fac transplant de dor
pe epiderma catifelată
a gândurilor mele

declar pace trecutului
trăiesc cu patimă prezentul
sfidez posteritatea

atrag bucuria de a trăi veşnic
acolo unde sufletul meu
îşi întinde aripile


Te caut în singurătate

Eşti departe, iubito, eşti mult prea departe,
Te caut de veacuri, în singurătate,
Nu am somn nici ziua, nu am somn nici noaptea,
Sperând să găsesc mângâierea, şoapta.

Dimineaţa stau, privesc răsăritul,
Iar spre seară, singur absorb asfinţitul
Şi mă-ntreb mereu trist şi resemnat,
Ce caut de ani, în valul înspumat?

Sunt mereu pe ţărm, privesc către mare,
Caut cu privirea, ceva ce nu doare,
Te caut pe tine şi nu-mi pierd speranţa,
De a te găsi noaptea , poate dimineaţa.

Revin adesea la ţărm cu sufletul cast,
Mă uit către cer puţin întristat
Şi îmi spun că poate într-o zi voi fi,
Cel mai fericit din câţi or trăi.

Sper, deşi speranţa pentru mine-i gri,
Nu e verde sigur şi nicicând n-oi şti,
Dacă ”eu şi tu” ne vom întâlni,
La ţărm dimineaţa pentru a ne iubi.

Îmi doresc din suflet să te întâlnesc,
Pentru ca apusul să nu-l mai găsesc,
Singur în nelinişti ce mă ameţesc,
Căutând iubirea în ritm nebunesc.

Dacă aş dormi, poate aş visa,
Cum va fi de azi toată viaţa mea,
Dacă-ai să apari dintr-un răsărit,
Pentru a deveni un vis împlinit.

Am să-ncerc iubito, să ţin ochii-nchişi,
Întins pe un ţărm sau mergând târâş,
Prin clepsidra-ntinsă pe plaja generoasă,
Ce te desenează nespus de frumoasă.

Ochii ţi-i pictează cu spuma din mare,
Buzele din valuri mari şi-nşelătoare,
Trupul de sirenă mintea-mi invadează,
Prospeţime, inocenţă, frumuseţe, viaţă.

Acest vis sublim sper să se-mplinească,
Mire eu voi fi, tu, a mea mireasă,
Corali şi meduze veşmânt alb şi-au pus,
Martori ne vor fi, naşi, prieteni îs.


Singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezenţa altora, în faţa cărora suntem siliţi bravăm, stăpâniţi de o dorinţă obscură de a stârni în ei îndoiala, deşi ştim bine că asta nu ne foloseşte la nimic

(Marin Preda)


Întotdeauna…

Întotdeauna voi deschide braţele
Atunci când iubirea
Va bate la poarta sufletului meu,
Întotdeauna voi lăcrima de fericire
În clipele când anotimpul iubirii
Se va cuibări în fiinţele noastre
Arse de enigmă şi dorinţă ,
Întotdeauna voi picta mii de culori
Pe feţele lumii pentru ca zâmbetul
Să înflorească pe chipul tuturor
Modelând pentru întreg mapamondul
Veşmânt fin de sentimente şi trăiri
Ce au fost pustiite de durerea neputinţei,
Întotdeauna voi escalada fără rezerve
Formele de relief de pe harta vieţii
Pentru a-ţi mângâia mâinile
Care fac asiduu transplant de dor
Pe epiderma catifelată a gândurilor mele,
Întotdeauna voi face pace cu trecutul
Trăind prezentul şi sfidând posteritatea
Ce se grăbeşte să ne sechestreze
Bucuria de a trăi sute de ani
Acolo unde sufletul îşi întinde aripile.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândesti. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşa, ti-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune “te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Gabriel Jose Garcia Marquez


Veșmânt de primăvară

Veșmânt de primăvară vreau să îmbraci,
Lasându-mă să-ți prind în păr narcise,
Să ne iubim în lanul plin de maci,

Plini de dorințe scrise și nescrise.

Pune-ți mereu veșmânt de primăvară,
Și plimbă-te în lumea mea de vise,
Vreau să îți fiu iubitul ce-nfioară,
Trăiri și gânduri pure, de alții neatinse.

Să-ți pui veșmânt de roșu și de verde,
Îmbată-mă de liniște și calm,
Iubește-n mine totul ce astăzi nu se vede
Și pune vieții mele înmiresmat balsam.

Din ghiocel îți fac o crinolină,
Să ne-amintim de secolul trecut,
De dragostea cântată în surdină,
De mari artiști și doar în filmul mut.

Îți țes un brâu din fir de curcubeu,
Iar ploaia-n trup să nască doar mister,
Tu să dorești să te sărut doar eu
Și pentru cei din jur să-ţi pui armuri de fier.

Îți încrustez pe mâini brățări de lăcrimioară,
Parfumul ei te-nvăluie-n secrete,
Cu-n zâmbet te transform în primăvară,
Pictând pe pânza ei sufletul meu pereche.


Pact cu noaptea

UPDATEDRAGII MEI, TASHA ŞI DAN PĂTRAŞCU, EU VĂ MULŢUMESC FIINDCĂ EXISTAŢI .

UN STROP DE LINIŞTE ŞI IUBIRE…

SĂ FIŢI IUBIŢI!

Iubitule, am aruncat veşmânt de amintire turmentat şi urmăresc splendoarea prezentului nostru cu trupul subjugat de privirea ta.

Este suficient să mă priveşti şi întunericul va radia lumină de dor fervent şi entuziasm suav.

Dulce captivitate vom avea ancorată în meditaţie, acoperită de haină metaforică şi îndestulată cu fericire deplină. Roşu arzător picur pe buzele-ţi uscate de dor pentru mahmureală totală.

Urma paşilor mei nedesluşiţi încă de nimeni altcineva decât de sufletul tău,  au puterea să oprească lacrimile şi să le transforme în vise de iubire.

Am făcut pact cu noaptea pentru un concediu prelungit, iar dimineaţa a hotărât să plece în Eden, pentru ca melodia atingerilor să fie unică în vâltoarea îmbrăţişărilor pline de pasiune.

Curcubeul  naşte cercuri ferecate ploi ce cad peste noi în torente feciorelnice.