Posts tagged “viata

Viața are gust

Nu vine războiul, este doar viața plină de culoare și gust, gustul copilăriei pe care se pare că foarte mulți dintre noi l-au pierdut sau, dimpotrivă, l-au regăsit în vremurile acestea provocatoare, intense, în care teoria face casă bună cu practica și în bucătărie, nu doar în activitățile profesionale.
Beție de cuvinte, arome, ingredientele se îmbină nestingherite, spontan, ludic, făcând să iasă la lumină copilul din mine, amplificând dorința mea de a găti pentru cei dragi.
Sunt acaparată total de acest joc al gastronomiei care cere suspendarea temporară a celorlalte activități.
Nu sunt Trimalchio să ofer opulență extravagantă, încerc să cultiv simplitatea și gustul care este important, foarte important.
Pâinea🍞, oooo, daaaaa, pâinea, ador să o pregătesc. Las să curgă râu de apă călduță într-un vas însetat după ce am lichefiat drojdia cu zahărul. Presar o ploaie de sare și apoi făină cât cuprinde, frământ cu puțin ulei și mă joc cu toate aceste minunății mătăsoase la atingere. Mâinile mele alintă aluatul, îl ridică în aer, îl așază unde-i este locul și-l frământă până la epuizare. Un joc al pasiunii și al gingășiei.
Dilecțiune, un cuvânt prea puternic, probabil, în acest context, dar asta simt când ating acest amestec de ingrediente care se contopesc sub palmele mele. Împart plămădeala în bucăți egale pe care le grupez câte trei, le împletesc, le șlefuiesc cu pensula înmuiată în ou, ca să strălucească precum soarele, și zvârl tava în cuptorul încins. Dezmăț, desfătare maximă.
Pizza🍕, chiftele și gogoși🍩 cu turmeric. Un război dulce-picant aș denumi desfășurarea aceasta de forțe culinare.
Vă doresc o săptămână în care viața să aibă gust, dragilor!🍰🍧🍭

Geanina Lisandru

gogosi paine pizza