Posts tagged “vineri

Imagine

Gândul zilei

21 nov 2014


Fericirea de a iubi până la durere

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Geanina Lisandru (n.7 ianuarie 1971, Olteniţa)

nu am ştiut niciodată
să îmi expun tabloul durerii
poate fiindcă viaţa mea
nu e demnă de o galerie de artă

nu am ştiut nicicând
să dau sensul cuvenit durerii
pentru ca cei din jurul meu
să poată descifra corect mesajul tabloului

expoziţia de astăzi
vă prezintă un singur tablou
între ramele sale
se află inima fiinţei mele
care pulsează durere fericire
viaţă iubire veşnicie

într-o dimineaţă de vineri
cineva a hărtănit tabloul
pentru a-mi fura jumătate din viaţă
a reuşit
cu acordul meu
de atunci continui să trăiesc
cu cealaltă jumătate de inimă
în ea creşte fericirea de a iubi până la durere

dacă şi această jumătate îmi va fi furată
tot cu acordul meu
va rămâne doar conturul unei vieţi inexistente

Geanina Lisandru

geanina lisandru


Copilărie

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Victor Eftimiu – (n. 24 ianuarie 1889, Boboshticë, Albania – d. 27 noiembrie 1972)

Victor Eftimiu1Când văd pe maidane copiii zvârlind
Cu grele buhoaie în rontul de bile,
Sau alţii, ochind în arşice cu ichiuri de plumb,
Sau alţii, cercându-şi norocul la groapa cu nuci;

Când văd pe maidane copiii zburdând,
Sărind şi ţipând sau râzând ca nebunii,
Mă prinde-o tristeţe adâncă şi-o milă
De cel care-am fost altădată – copilul.

Mă văd printre dânşii sfios, visător,
Cercându-mi zadarnic norocul la bile,
Ochind, totdeauna, arşicile-alături.
Fugind după zmeul uşor, dintr-o coadă,
Furat de Culae cu zmeul din patru.

Când văd pe maidane copiii jucând
În soarele vesel al zilei de vară,
Zăresc strecurându-se pală-ntre dânşii
Fantoma pierdutei copilării…


Telefon peste moarte

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Adrian Păunescu – (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, plasa Bălți, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București)

Adrian_Paunescu_3pÎn lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

 

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.


Sonetul 66 (Sonnet LXVI)

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – William Shakespeare – (n. 23 aprilie 1564[1] – d. 23 aprilie 1616)

Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,william-shakespeare1

Medalii pe distinsul dobitoc,

Credinţa răsplătită cu trădare;

Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;

Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.

Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea – iubita mea.

Sursa foto: www.kobobooks.com


(Reflex 110)

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – George Ţărnea – (n. 10 noiembrie 1945, Șirineasa, județul Vâlcea; d. 2 mai 2003, București)

E prea puţin ce pot mărturisi,George-Tarnea
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla…


Ferice clipa

Dacă e vineri – e poezie pe pâine –  Pierre de Ronsard – (n. 11 septembrie 1524 – d. 28 decembrie 1585)pierre-de-ronsard1

Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.

Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,

Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.

Sursa foto: www.leblogdemoon.com


În fiecare zi

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Romulus Vulpescu (n. 5 aprilie 1933, Oradea – d. 18 septembrie 2012, București) Romulus-Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă ca, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.


8 Martie – Mama

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Geanina Lisandru (n.7 ianuarie 1971, Olteniţa)

Ascunde-n sufletul gingaş un univers ca o comoară,
Ochii săi mari scriu pentru noi pastel de primăvară,
Cu multă linişte şi calm un zâmbet cald ne dăruieşte,
Întreaga noastră existenţă ne-o apără dumnezeieşte.

La tâmplele-i fierbinţi viaţa topeşte ani şi anotimpuri,
În păr îi prinde amintiri, flori proaspete şi  fluturi.
La gâtul diafan un colier de rouă, zambile şi narcise,
Pe umerii rotunzi s-au încrustat poveşti, mister şi vise.

Îmbracă astăzi rochie din verde crud de iarbă,
Privire curioasă de bărbat se miră şi întreabă,
Cine-i această lume discretă , virtute-ncântătoare?
Este FEMEIA,MAMA, IUBITA şi azi e-n sărbătoare.

Gânduri sublime, pentru femei, pictate-n crinii diafani,
Să fiţi iubite, să-nfloriţi şi un suav, LA MULŢI ANI!

Geanina Lisandru

geanina lisandru mama


Mărțișor – Aș dori

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, în cătunul Râturi (azi Livada Beiușului) din comuna Mizieș, județul Bihor – d. 20 iunie 1989)Traian-DORZ-060

Sursa foto: comorinemuritoare.ro

Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,
Împletit în bucuriile senine
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor…

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze
Nu pe inimă, ci-acolo-adânc în ea…
Ca frumoasă şi curată s-o păstreze
Ca un soare minunat să-ţi lumineze
Şi să-ţi facă fericită viaţa ta…

C-a adevărul e podoaba minunată
Mai de preţ decât oricare talisman
Care nu se învecheşte niciodată
Şi-i din ce în ce mai binecuvântată
Şi-i din ce în ce mai scumpă, an de an…

Iar în ziua răsplătirii fericite
Când vedea-vom veşnicia răsărind
Când ca miile de stele strălucite
Străluci-vor inimile preaiubite
Cerurile minunate-mpodobind

Printre ele şi-al tău suflet să răsară
Minunat şi binecuvântat odor
Strălucind ca prima zi de primăvară
Pe frumosul sân al cerului comoară,
Un curat, iubit şi veşnic mărţişor.

1 martie geanina lisandru


Acuarelă

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881București – d. 11 aprilie 1944București)

ion_minulescu

În oraşu-n care plouă de trei ori pe saptamână
Oraşenii, pe trotuare,

Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe saptamână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Oraşenii pe trotuare
Par papuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe saptamână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mâna,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptamână
Un bătrân şi o bătrână –
Două jucării stricate –
Merg ţinându-se de mână…


Dacă…

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Joseph Rudyard Kipling – (n. 30 decembrie 1865, Bombay, India – d. 18 ianuarie 1936)

387px-Rudyard_Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!


Avem timp

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Octavian Paler (n. 2 iulie 1926Lisajudețul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007București)

Citate-Octavian-Paler1

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.


Iubire

Dacă e vineri – e poezie pe pâine –Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj)lucian blaga

Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.


Uitarea

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Charles Baudelaire – (n. 9 aprilie 1821 – d. 31 august 1867)

Vin’ lîngă mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiară adorată!
Vreau să-mi înfăşur mîna-nfiorată
În coama părului tău greu şi gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat să mi-l scufund
Şi ca pe-un stins buchet să sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăiesc, să dorm aş vrea mereu!
În somn îţi voi aşterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfîrşit sărut prelung şi greu.

În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice gînd chinuitor
Şi gura ta e-un nesecat izvor
De sărutări şi aprigă uitare.

Robit acestui crud şi drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Şi mucenic blajin care-şi deschide
El însuşi rănile, de rîvnă plin,

Voi suge-otrava binecuvîntată,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vîrfu-acestor sîni rotunzi şi duri
În care n-a fost suflet niciodată.

 

Traducerea – Al.Philippide


„Da… nebun!”

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ion Luca Caragiale – (n. 1 februarie S.N. 13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – d. 9 iunie 1912, Berlin)

Despreţuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-aşa nimicuri sunt sătul!

Să nu-mi azvârle-atotputinţii
Nici o favoare… Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minţii;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!

Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!

Să linguşesc telurici patemi?
Reptilă eu?… Prea mândru sunt!…

Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.

Mulţime brută şi ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viaţă-mi să te mişc o dată…
Şi-odat’… o să-mi ridici statui.

“A! eşti nebun!” mi-au zis mişeii.
“Da, sunt nebun!” răspuns-am eu…
Ca voi strigau şi fariseii
Crucificând un Dumnezeu!

Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Şi din cântarea mea o marfă!

Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire…
Poeţii… nu ne umilim!


Oricum – Maica Tereza

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Maica Tereza – (n. 27 august 1910, Skopje, Macedonia – d. 5 septembrie 1997, Calcutta, India)

Cu cât avem mai puţin, cu atât dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei.

Maica Tereza

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi…
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi…
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns…
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu…
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Cristian Lisandru – O vară ca un măr verde

Cristian Lisandru – Toamnă – Cu dor şi brumă

Sursa foto: http://autori.citatepedia.ro


Lângă tâmpla ta

Dacă e vineri – e poezie pe pâine (Cristian Lisandru n.18 iulie 1968, Bucureşti)

 

 

Dintr-o inadvertenţă temporală
Te văd primindu-ţi vlaga prin perfuzii
Şi-mi eşti departe şi atemporală,
Supusă unor cinice infuzii.

Tot chinul tău îmi e tortură mie,
Tu eşti recompensată în durere,
Iar uneori în stres sau agonie,
Resentiment, dispreţ profund şi fiere.

Martirizată, te întorci umilă,
Să nu cumva să depăşim bugete,
Să nu cumva să ni se facă silă
De impostorii falselor regrete.

Te-ntinzi, cu un surâs, pe pat de lacrimi,
Atât de pregătită pentru dramă
Că-mi vine să pictez cu of şi patimi,
Spre a te aşeza, concret, în ramă.

Tu nici nu ai nevoie de predicţii,
În tine stau prorocii ca-ntr-o casă,
Iar printre inconstante interdicţii
Eu te descopăr tragic de frumoasă.

Din mari procese eliminatorii
Tu reuşeşti să scapi nevătămată,
Reinventându-ţi stări compensatorii
Prin nebunia generalizată.

9 iulie 2011


portret de miner în alb și negru

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Bogdan Onin

pe locurile din spate aud o tuse.
sună oribil de parcă aerul se sparge în ţăndări.
mă întorc doar puțin, să-l privesc.
ochii adânciţi în orbite mă străpung,
dar privirea i se oprește undeva,
dincolo de mine.
pielea pergamentoasă abia stă întinsă pe oasele mari…

mâinile sunt negre, ochii obosiţi și roşii.
aceștia sunt singura pată de culoare,
dintr-un portret creionat în cărbune.
părul răvăşit şi netuns.
hainele negre și gri sunt roase la margini,
iar praful îi acoperă bocancii stâlciţi.

o mână imensă se strânge puternic pe bară.
autobuzul demarează în pârâituri infernale…
praf și iz de transpiraţie.

parcă mi-e şi teamă să respir aerul din jur,
de frică să nu mă molipsesc de imaginile gri…
ca şi cum te-ai teme să nu te trezeşti, a doua zi,
într-un film alb-negru, care descrie viaţa minerilor
din secolul 18.

ațipesc şi visez…


Omul

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Elena Marin Alexe

Clipe grăbite trec prin mine
adăpându-se
în nesecate fântâni de dor
de prin marginea gândului.
Orele mute bat la porţi
invocând
amintiri scurse-n clepsidre
ce ard prezentul.
Ani îmbătrâniţi
în vălmăşagul din suflet
cad pradă regretelor tardive,
purtând lacrimi
pe ochii ploilor de toamnă.
Biet om, trecator prin timp
trădat de propriul orgoliu,
neatins cu Iubire,
risipind comori,
efemer în eternitate.
De-aş putea,
aş fereca uşa trecutului,
şi mi-aş rezerva clipe statornice
în grădina Edenului.


Cuplu – Ana Blandiana

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ana Blandiana, pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timişoara)

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri

De la o inimă la alta.

Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(IV)

Pentru Mara totul părea că renaşte. Întâlnirea cu Diana îi făcea bine, o ajuta să iasă din lumea pe care şi-o crease după despărţirea celor două persoane dragi, mama ei şi Paul.
Fixaseră, ea şi Diana o întâlnire pentru după-amiaza de vineri. Soţul Dianei pleca la o conferinţă în afara ţării.
S-au întâlnit la „Cafeneaua Sufletelor” locul pe care Diana îl venera pentru felul în care personalul localului pregătea cafeaua.
Pe langa gustul şi aroma îmbietoare, cafeaua este pentru mulţi un adevărat ritual, de la modul în care este preparată până la cum, când şi unde o serveşti, fiecare având un tip de cafea preferat.
Diana era înnebunită după cafeaua turcească. Aici se prepara cea mai bună cafea sub ochii clienţilor. Bucătăria mare a cafenelei era o imensă fereastră a bobului de cafea.

Povestea cafelei turceşti se scria sub privirile consumatorilor fideli. Cafeaua era foarte fin macinată şi bine prăjită. Una din variante (utilizate la Cafeneaua Sufletelor) era urmatoarea: se punea apa într-un ibric de cupru cositorit pe dinauntru. În apa rece se punea cate o linguriţă de cafea pentru fiecare ceaşcă, fără să se agite, cafeaua rămânând la suprafaţa apei. Specialistul cafenelei punea peste cafea cantitatea de zahăr dorită şi apoi aşeza ibricul pe foc nu prea intens. Pe măsură ce se încălzea apa, avea loc umectarea firelor de cafea, care se lăsa treptat la fund. Între timp se dizolva şi zahărul. Când începeau să se degaje bule de aer din apă, granulele de cafea erau aduse la suprafaţă şi se umflau în partea de sus a ibricului. În faza aceasta specialistul o lua de pe foc şi adăuga puţină apă rece, lăsând-o sa se odihnească 1-2 minute. Apoi urma servirea în ceşti mici. Alteori prepararea cafelei se făcea mai repede în baie de nisip.

Indiferent de modul de preparare Diana adora să vină aici pentru acest ritual.

Mara o privea cu admiraţiei şi respect. Îi venea greu să creadă că s-a ataşat atât de repede de o fiinţă pe care o cunoscuse de puţin timp, mult prea puţin dacă ţinem cont de concepţia ei despre prietenie „Prietenii sunt cu grămada atunci când ai bani, maşina, onoare, faima şi înfăţişare de invidiat. Dar este suficient un accident care te mutilează şi eşti…singur! Abia atunci vezi cine ţi-a fost prieten cu adevărat.

Dialogul dintre ele a curgea firesc.  Mara povestea despre pasiunea ei pentru arhitectură, despre anii de studenţie şi o lacrimă rebelă desena drumul amintirilor despre oamenii dragi.
– Mara, te rog, nu vreau să ne întristăm. Eu sunt dependentă de anumite alimente fiindcă sufăr de hiperfagie. Cauza, poate ai intuit, singurătatea.
– Cum, singurătatea???
Ai un soţ, o meserie pe care o practici cu pasiune şi prin natura ei te pune în contact cu oamenii.
– Draga mea, în ciuda a tot ceea ce ai spus tu mă simt nespus de singură. Seara, când ajung acasă, soţul meu stă în fotoliu şi citeşte, iar atunci când nu citeşte înseamnă că nu este acasă. Participă la conferinţe sau munceşte până târziu la birou. Lumea mea şi lumea lui sunt alaturi, dar nu se mai intersecteaza. Este o vorbă Mara „Buna comunicare este la fel de stimulantă ca o cafea neagră şi tot atât ţi-e de greu să dormi dupa ea. ”
Aşa şi cu noi. Soţul meu a iubit, iubeşte şi va iubi o singură femeie toată viaţa…

Un om poate dobandi orice in singurate cu exceptia caracterului.

Stendhal

(Va urma)